Cum ne inseala diavolul

Diavolul nu se multumeste cu faptul ca ataca omul, ci foloseste cele mai potrivite modalitati ca sa-l invinga. Foloseste multe siretenii. Sub aspectul razboinic este cel mai priceput strateg al veacurilor. Sfantul Nicodim Aghioritul spune privitor la acest fapt: "Trei sunt cauzele, datorita carora a devenit diavolul foarte priceput si foarte siret in razboiul impotriva omului: a) deoarece acesta si slujitorii lui, demonii, sunt duhuri firesti, subtiri si sunt inventivi in toate, si in stratageme de neinteles, si in scorniri; b) diavolul impreuna cu demonii, fiind de sapte mii trei sute de ani, datorita acestei vechimi a devenit foarte invatat in inselaciuni; si c) deoarece diavolul si demonii, atacand pe toti oamenii de la Adam si pana acum, si mai ales pe sfintii si pustnicii luminati prin asceza si contraatacati de acestia, au invatat prin experienta si prin razboi mai multe inselaciuni si uneltiri, s-au exersat si au devenit foarte priceputi, precum spun acest lucru si Sfantul Isaac, si Sfantul Simeon Noul Teolog, si Macarie cel Mare.

Astfel diavolul este foarte inventiv si foarte priceput luptator. Foloseste multe inselaciuni. De aceea spune Sfantul Apostol Pavel: "Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului" (Efes. 6,11). Dar, chiar daca acela este foarte inventiv si foarte priceput, si experienta Bisericii este mare. Cea mai mare experienta o ofera Biserica noastra in razboiul impotriva diavolului. Sfintii, care sunt madularele Bisericii, nu numai au cunoscut toate "mijloacele" celui viclean, dar au si reusit prin harul lui Dumnezeu si prin lupta lor personala sa le neutralizeze si sa ajunga la indumnezeirea lor dupa har.

Din experienta si invatatura sfintilor vom vedea in partea aceasta unele din atat de multele inselaciuni pe care le foloseste diavolul. Vom enumera unele din inselaciunile lui.

1) Foloseste multe capcane impotriva crestinului si se lupta sa gaseasca metoda potrivita pentru orice. Apostolul Pavel vorbeste despre aceste curse pe care le intinde diavolul omului. Vrea ca episcopul sa nu fie de curand botezat, "ca nu cumva trufindu-se sa cada in osanda diavolului. Dar el trebuie sa aiba si marturie buna de la cei din afara, ca sa nu cada in ocara si in cursa diavolului" (I Tim. 3, 6-7). De asemenea, in alt loc vorbeste despre cum "sa scape din capcana diavolului" (II Tim. 2, 26). Imaginea capcanei porneste de la vanarea animalelor salbatice. Astfel si diavolul ca vanator al sufletului omului, foloseste multe capcane ca sa-l prinda. De aceea Sfantul Ioan Sinaitul sustine ca este preferabil sa luptam cu oamenii, care uneori sunt salbatici si alteori se caiesc, decat cu demonii, "cu cei pentru totdeauna infuriati si inarmati impotriva noastra". In mod obisnuit, noi oamenii ne intristam cand ne supara semenii nostri si consideram mare incercare razboiul lor impotriva noastra si in acelasi timp nu dam nici o importanta razboiului interior care vine de la demoni, care sunt mai groaznici. Si totusi, experienta Bisericii a demonstrat ca trebuie sa dam o mai mare atentie si greutate razboiului provenit de la demoni.

La inceput diavolul nu cunoaste exact prin ce patimi este infrant sufletul. Ataca prin diferite patimi omul. "Seamana, dar nu stie daca va secera". Seamana ganduri de curvie, ganduri de defaimare, ganduri ale tuturor celorlalte patimi. Si carei patimi vede sufletul ca se inclina, cu aceasta il si hraneste (avva Matei). Sfanta Sinclitichia invata ca, ori de cate ori diavolul nu poate sa schimbe un suflet prin saracie, atunci prezinta ca momeala bogatia. Daca nu poate sa faca nimic prin ofense si ocari, promoveaza laude si faima. Cand este infrant prin sanatate, atunci imbolnaveste trupul. Cand nu poate sa insele omul prin placeri, se straduieste s-o faca prin suferinte involuntare, adica prin dureri. Si astfel creeaza multe boli ca sa constranga omul sa inceteze sa iubeasca pe Dumnezeu. Prin acestea se vede ca diavolul ataca metodic omul. Se straduieste sa gaseasca punctul slab, apoi in acel punct intoarce intreaga lui furie razboinica. Si in acest mod stapaneste omul, daca fireste, ultimul nu cunoaste modalitatile potrivite ca sa il opreasca.

2) Inselaciunile si scornirile diavolului sunt proportionale cu modul de viata pe care il duce omul. Nu ataca in acelasi mod pe toti oamenii. Adica, intr-un fel ataca pe cel casatorit si in alt fel pe cel necasatorit. Intr-un fel pe isihast si in alt fel pe chinovit. Intr-un fel pe cel incepator si in alt fel pe cel avansat in viata duhovniceasca. Pentru fiecare mod de viata are si ispita corespunzatoare. Atanasie cel Mare in viata lui Antonie cel Mare scrie ca, atunci cand Antonie a vrut sa urmeze viata monahala, diavolul s-a straduit sa il abata "prezentand amintirea bogatiilor, tutela surorii, familiaritatea neamului, lacomia iubirii de slava, felurita placere a hranei, comoditati ale vietii si in sfarsit, asprimea virtutii si ca mult este chinul acesteia. Sugera boala trupului si lungimea timpului". Diavolul in aceasta situatie creeaza multe piedici, simpatia multor persoane, dificultatea virtutii, nereusita etc. Este bine cunoscut faptul ca aproape toti oamenii sunt stingheriti sa inainteze in viata duhovniceasca de asemenea ganduri ca, adica, este de nereusit virtutea si pastrarea poruncilor lui Hristos. Gandul ca acestea nu sunt pentru noi, ca nu pot sa fie realizate astazi este clar diavolesc.

Sfantul Ioan Sinaitul spune ca monahii chinoviti sunt atacati si, desigur, trebuie sa se lupte mai mult in patimile mancarii si irascibilitatii, adica ale furiei. Prin aceste modalitati ataca diavolul aici.

In cei supusi pune dorinta dobandirii de mari virtuti, care sunt pentru isihasti. Slujitorilor neincercati diavolul le pune ganduri sa caute cu ardoare lucruri exagerate. Daca, spune Sfantul Ioan, analizezi gandirea slujitorilor neincercati, vei gasi multe intelesuri ratacite, precum "dorinta de liniste, de post excesiv, de rugaciune nevisatoare, de limita a nedesertaciunii, de amintire a unei iesiri de neuitat, de priveghere permanenta, de calm desavarsit, de tacere adanca, de puritate exagerata". Si, desigur, nu sunt nedemne de cautare asemenea izbanzi, dar cand sunt cautate inoportun, si mai ales fara binecuvantare de la un parinte cu darul deosebirii, sunt capcanele diavolului. In timp ce pe slujitori ii supara diavolul prin cautarea linistii, dimpotriva la isihasti vine si cu ganduri prin care "fericeste ospitalitatea supusilor, slujirea, iubirea frateasca, instruirea impreuna, ajutorarea celor bolnavi".



Inca pe slujitori diavolul ii ataca in diferite moduri. Uneori ii pangareste prin infectii trupesti si ii face insensibili si alteori ii face nelinistiti. Uneori ii conduce la uscaciune si nerodnicie, ii arunca in lacomie, in trandavie pentru rugaciune si alteori ii face somnolenti si plictisiti. Si asta o face ca sa creeze impresia ca nu au nici un folos din ascultare (Sfantul Ioan Sinaitul). In consecinta, corespunzator cu modul vietii noastre, primim si atacurile celui viclean.



3) De asemenea, suntem atacati potrivit cu timpul zilei, intr-un fel suntem atacati dimineata, altfel seara si altfel ziua. Exista un demon special care este "premergatorul duhurilor" si ne ataca imediat ce abia ne trezim din somn "de primul gand pangarindu-ne noi". Primul gand este prima cugetare care vine in mintea noastra dupa trezire (Sfantul Ioan Sinaitul). Parintii invata ca primul gand trebuie sa-l dam lui Dumnezeu. Pentru ca daca omul invata imediat dupa trezire sa se roage, adica sa dea primul gand lui Dumnezeu, atunci toata ziua va avea amintirea lui Dumnezeu. Diavolul cunoaste acest lucru si se straduieste sa murdareasca primul gand. Exista insa si alt demon, dupa cum spune Sfantul Ioan Sinaitul, care abia ce ne intindem in pat tinteste impotriva noastra viclene si spurcate reamintiri, incat sa dormim cu ganduri murdare si sa vedem vise spurcate si din trandavie sa nu ne ridicam pentru rugaciune. Inca, si in timpul somnului vin demoni si se straduiesc prin vise sa pangareasca omul si sa-l faca sa se scoale indispus: Se intampla si urmatorul paradox. Demonii in timpul in care dormim aduc in noi cuvinte ale psalmilor pe care le studiem, pe durata somnului, "ca sa ne inalte spre trufie" (Sfantul Ioan Sinaitul). Desigur, acest lucru este si din harul lui Dumnezeu, dar si din continuu studiu al psalmilor pe durata zilei. Dar diavolul exploateaza acest lucru si creeaza propria lui ispita, incat sa ne arunce in trufie. Si Sfintii Parinti invata ca, oricare izbanda care nu creeaza trufie si vanitate este de Ia Dumnezeu, in timp ce orice creeaza ingamfare este de la diavol.



Un razboi este ziua si altul noaptea. Sfantul Nil mentioneaza ca noaptea demonii urmaresc sa tulbure pe invatatorul duhovnicesc cu aparitia lor. Ziua insa il supara prin oameni, prin situatii, prin calomnii si diferite primejdii. Din aceasta se vede clar ca pe oamenii duhovnicesti si in principal pe invatatori si indrumatori ii ataca diavolul fie personal, fie prin alte persoane, deoarece ii distrug planurile.



4) Scornirile diavolului sunt inca proportionale cu treapta vietii duhovnicesti, in principal in rugaciune. Un scop mai adanc al demonilor este "ca de Dumnezeu nenorocitii sa-i desparta pe oameni". Astfel se lupta incat acestia care se roaga cu rugaciunea mintii si a inimii sa nu intipareasca simple sensuri ale lucrurilor simtite. Cu alte cuvinte, se lupta si ataca ca sa creeze inchipuiri ale lucrurilor perceptibile, incat mintea sa nu fie curata pe durata rugaciunii. Pe acestia care au cunoastere duhovniceasca ii ataca "ca sa invedereze acestora patimasele ganduri". In continuare ii ataca ca sa ramana in ei patimasele ganduri. Si pe oamenii practici, adica pe acestia care se afla in primul stadiu al vietii duhovnicesti, ii ataca ca sa ii arunce in pacat dupa lucrare (Sfantul Maxim).



5) Exista insa diferenta potrivit cu starea in care se afla omul. Adica intr-un fel este atacat omul cand se afla inainte de pacat si intr-alt fel este atacat cand infaptuieste pacatul Efrem Sirul spune ca, inainte sa fie savarsit pacatul, "dusmanul il micsoreaza pe acesta foarte mult". Mai ales pacatul placerii trupesti atat de mic il prezinta, inainte desigur sa fie facut, "incat aproape sa-i apara fratelui acest pacat cu nimic diferit de greseala de-a varsa un pahar cu apa rece pe pamant". Dar dupa comitere il prezinta foarte mare si ridica valuri de ganduri, incat sa constranga omul sa cada in deznadejde.



Nu numai pacatul il prezinta demonii altfel inaintea caderii si dupa cadere, dar si pe Dumnezeu. Spune Sfantul Ioan Sinaitul ca inainte de pacat inumanul dusman al mantuirii prezinta pe Dumnezeu foarte filantrop si ca are atata dragoste, incat il va ierta pentru cadere. Dar dupa infaptuire il prezinta pe Dumnezeu "judecator drept" si "nemilos".



Multe modalitati scorneste diavolul ca sa ne insele. Sfantul Ioan Sinaitul spune ca in mod obisnuit diavolul sapa trei gropi, intai si-ntai "lupta ca sa impiedice sa fie facut binele", adica ne impiedica sa savarsim binele, implinirea unei porunci a lui Hristos. Cand nu reuseste sa ne convinga sa nu inaintam in realizarea binelui, atunci vine si ne indeamna "ca sa nu fie facut acest lucru dupa Dumnezeu". Urmareste adica sa nu fie facut conform vointei lui Dumnezeu. Dar cand nu reuseste nimic nici prin aceasta modalitate, atunci vine si "ne fericeste pe noi ca pe unii ce ne comportam in toate dupa Dumnezeu". Se straduieste sa ne doboare prin trufie.



Exista insa si situatia in care se lupta si ne forteaza fie sa pacatuim, fie, daca nu izbutesc lucrul precedent, sa judecam pe cei care pacatuiesc (Sfantul Ioan Sinaitul).



6) Diavolul totusi este foarte iscusit. Foloseste orice, numai sa-si atinga scopul. In arta lui razboinica sunt cuprinse si cursele de dreapta. Cu alte cuvinte, se straduiesc sa induca ganduri de spre asceza exagerata. Diavolul se straduieste sa ne conduca la faptul sa facem cele peste putere, incat, dupa ce nu ne va mai pasa de acelea, sa si cadem in puterea lor (Sfantul Ioan Sinaitul).



Sfintilor Parinti le este cunoscuta aceasta metoda a diavolului, de aceea avva Pimen spune ca "toate cele peste masura, ale demonilor sunt". Sfantul Nil, priceput in razboiul acesta, spune ca ori de cate ori mintea omului se roaga curat si fara patimire, atunci nu vin demonii din stanga, adica nu urmaresc sa induca ganduri murdare, ci vin din dreapta. "Caci ii sugereaza acestuia slava lui Dumnezeu si un oarecare chip, prin simtirea prietenilor, ca sa creada in cele din urma ca el a fost facut pentru scopul rugaciunii. Ii ofera vederi care nu sunt adevarate ca sa il faca sa se infumureze cu ideea ca a ajuns la rugaciunea inimii si a dobandit scopul rugaciunii. Experienta Bisericii a demonstrat ca nu trebuie sa dam nici o importanta unor asemenea vederi si inchipuiri si chiar, cand ne rugam curat, sa nu existe nici cel mai mic gand ca in putin timp va fi invrednicita mintea sa vada lumina necreata. Rugaciunea trebuie sa fie legata cu cea mai adanca pocainta.



7) Daca reuseste sa convinga omul sa comita pacatul, atunci foloseste alta scornire. Se straduieste sa il convinga ca nu trebuie sa-l declare duhovnicului sau, fiindca acest lucru nu inseamna nimic si, prin urmare, nu este necesara spovedania. De altminteri, ii spune, atatia oameni fac lucruri mai fele. Gandul blasfemiei "a urzit pentru multi". Insa cunoastem ca nimic nu intareste demonii si gandurile impotriva noastra, "incat acest lucru sa hraneasca si sa tainuie pe acesti tainuitori in inima" (Sfantul loan Sinaitul). Acest lucru care se face prin gandul blasfemiei se face prin tiecare gand si prin fiecare patima. Diavolul face orice ca sa ramana tainuite. Si cu cat raman nemarturisite, cu atat mai mult se intaresc patimile, dar si stapanirea diavolului in noi.



8) De multe ori se intampla si retragerea demonilor si, in general, a razboiului vizibil. Sfantul Isihie Presbiterul spune ca invidiosii demoni "uneori las si ascund si retrag din noi razboiul inteligibil. Fac acest lucru incat sa nu ne ingrijim si la o ocazie data sa rapeasca mintea noastra". Este groaznica siretenia lor. Cum spune Sfantul loan Sinaitul, pentru un anumit timp demonii se ascund si nu ne ataca, incat sa nu ne ingrijim, considerand marile patimi ca mici si astfel "deci sa ne imbolnavim iremediabil". Se intampla chiar sa plece toti demonii, si omul sa nu simta nici un razboi, sa aiba liniste trupeasca si sufleteasca si totusi atunci se lasa demonul infumurarii, "care suplineste locul tuturor". Adica, numai demonul trufiei este capabil sa inlocuiasca toti ceilalti demoni.



9) Este foarte ciudat acest lucru pe care il vom spune in continuare, dar ni l-a dezvaluit Sfantul Ioan Sinaitul si astfel nu putem sa-l contestam. Diavolul creeaza si anomaliile trupesti. Adica, de multe ori vine si se aseaza deasupra stomacului si nu lasa omul sa se sature, chiar daca ar manca tot Egiptul si ar bea intreg Nilul. Si dupa mancare "porneste necuratul si pe cel al curviei, anuntandu-i acestuia faptul". Demonul acesta al inrobirii pantecelui merge la intalnirea demonului curviei si ii spune: "cuprinde-l, cuprinde-l, nelinisteste-l; caci pantecul acestuia fiind ingreunat, nu te vei osteni mult". Si intr-adevar, pantecul fiind plin, nu va gasi nici o dificultate demonul curviei sa lucreze pierderea omului.



10) In razboiul de dreapta, pe care l-am mentionat anterior, trebuie sa incerce si intelesurile bune pe care le creeaza pe durata rugaciunii. Adica, se intampla cand ne rugam, si mai ales mental, sa vina diavolul si sa ne aduca ganduri bune, lucrari filantropice, ganduri bune pentru ca tinteste sa reuseasca in indepartarea mintii de rugaciunea curata. Si acest lucru este foarte viclean si criminal. Sfantul Nil invata ca, atunci cand demonii vad omul ca are dorinta pentru adevarata rugaciune, atunci "inchipuie ganduri "ale unor lucruri, chipurile necesare". Dar dupa rugaciune tot el atata din amintire aceste lucruri pe care le-a gandit anterior in rugaciune, "miscand mintea spre cautarea acestora, si deoarece nu le gaseste, tare se mahneste si se intristeaza". Alta data demonii aduc ganduri bune si in continuare nu sunt de acord cu acestea. Pentru ce insa aceasta lucrare a lor ? Ca sa ne convinga ca "si sincerele amintiri ale noastre le cunoaste" (Sfantul Ioan Sinaitul). Astfel, diavolul se straduieste sa se prezinte omului ca profet care cunoaste multe adevaruri si chiar multe evenimente ;ale viitorului. Dar aceasta este o arta a diavolului. Demonii nu cunosc viitorul omului. Cum spune Sfantul Ioan Sinaitul, "nimic din cele viitoare nu cunosc demonii din previziune; deoarece nici magicienii moartea n-ar putea sa ne prezica". ; Sfintii cunosc bine acest lucru. Cati se supun in mod obisnuit diavolului au impresia ca sunt profeti: "Cel supus acestui demon de multe ori profet a devenit" (Sfantul Ioan Sinaitul).



11) Socotesc ca, dincolo de acestea pe care le-am mentionat, trebuie sa vedem scornirile speciale pe care le foloseste diavolul ca sa indeparteze omul de Dumnezeu. Poate, desigur, unele din acestea sa para inteligente, dar sunt atat de inteligente pe cat de inteligent e diavolul. in realitate diavolul este prost. Crestinii care se lupta sunt mult mai inteligenti decat el si pot sa-l nimiceasca precum au facut sfintii. Sfintii cu harul lui Hristos au distrus toate scornirile si inselaciunile diavolului. Mai mult, unii dintre sfinti ajung intr-un asemenea punct, incat, vazand demonii ca fac atatea lucruri ridicole, rad.



La inceput vom vedea inselaciunile diavolului care sunt descrise de Sfantul Ioan Sinaitul, suficient de experimentat in razboiul impotriva demonilor.



Demonii lucreaza si sa straduiesc prin diferite modalitati sa rataceasca omul. Unii ne inalta si altii ne umilesc. Unii ne inaspresc si altii ne roaga. Unii ne intuneca si altii se prefac lumina. Unii ne fac molai si altii rautaciosi. Unii ne fac mohorati si altii veseli. Drept care este necesar omul sa cunoasca de fiecare data care demon lucreaza.



Multora le creeaza demonii lacrimi in mijlocul cetatii si al zgomotelor "ca astfel unii necrezand ca sunt vatamati de zgomote, sa se alature lumii". Fac acest lucru ca sa creeze iluzia ca .este posibil sa traiasca cineva cucernicia si in zgomote. Aceasta cucernicie este curat satanica ! Nu este sigur ca nu poate cineva sa se afla in lume si sa aiba asemenea experiente. Dar aici are, in principal, in atentia lui pe monahii care cu iluzia aceasta parasesc sihastriile lor si se muta in locuri foarte zgomotoase si lumesti.



Demonii ne ataca printr-un razboi ridicol. Cand suntem satui ne jignesc si cand postim ne inaspresc. Acest lucru este ca sa fie creata impresia ca poate oricine sa manance si sa aiba cucernicie. Dar aceste lacrimi sunt false.



Viclenia diavolilor este mare. Ne induc ganduri sa nu ne despartim de oamenii lumesti, indeosebi acest lucru este valabil pentru aceia care au ganduri sa se calugareasca, "spunand ca multa rasplata castigam noi daca vazand femeia ne stapanim pe noi insine". Creeaza gandul ca ramanand in locuri unde sunt satisfacute simturile vom avea mai multa rasplata daca ne stapanim pe noi insine. Aceasta, desigur, ca sa amane omul plecarea si mai tarziu sa fie inrobit acestor lucruri la care credea ca ar putea sa fie indiferent.



Un parinte vizionar a povestit urmatoarele: Cand s-a aflat intr-o adunare au venit doi demoni, adica demonul slavei desarte si demonul trufiei si s-au asezat la dreapta si la stanga lui. Si primul il atata sa mentioneze o vedere sau o fapta oarecare pe care a reusit-o in pustiu. Cand respingea acest indemn, atunci celalalt demon il lauda pentru aceasta izbanda: "Si mare ai devenit invingand pe mama mea cea mai nerusinata". Un demon invinuia pe celalalt ca sa aduca ascetul in pacat.



A vazut Sfantul Ioan demonul slavei desarte unui frate ca-i sugereaza ganduri si altui frate ca ii dezvaluie gandurile primului frate, ca sa fie fericit ca vizionar. Mai mult, demonul slavei desarte atinge trupul omului si creeaza palpitatii ca sa creeze simtamantul venirii lui Hristos.



Un demon prigoneste alt demon. Un monah era manios. Si cand au sosit vizitatori; atunci s-a aratat ca bland acestora. Astfel, un demon, adica demonul slavei desarte prigonea demonul maniei.



De multe ori, demonul avaritiei mimeaza umilinta in timp ce demonul slavei desarte indeamna omul la milostenie. Acelasi fapt il face si demonul iubirii de placeri. Adica exista situatia cand demonul avaritiei sa recomande sa nu fie milostiv omul, pentru ca va cadea in vanitate si astfel mimeaza smerenia. Precum, de asemenea, demonul vanitatii si al senzualitatii ne indeamna sa dam milostenie, pentru ca astfel poate sa lucreze mai bine. Adevaratamilostenie se face cand omul se purifica de demonul avaritiei, al vanitatii si al senzualitatii.



De multe ori demonii ne impiedica sa infaptuim cele mai usoare si folositoare fapte si ne indeamna sa lucram pe cele mai obositoare. Fac acest lucru deoarece cunosc ca ori de cate ori suntem obositi, atunci suntem descurajati sa continuam calea noastra duhovniceasca.



Cineva a povestit Sfantului Ioan o vicleana scornire a diavolului. De multe ori demonul carnii se strecoara si se asunde pe el insusi si sugereaza monahului gandul ca are evlavie, in timp ce ii da si izvorul lacrimilor, mai ales cand discuta cu femei si ii sugereaza ganduri sa converseze cu acestea despre amintirea mortii, a judecatii si a intelepciunii. Si toate acestea le face diavolul ca sa convinga femeile sa provoace monahul si sa apropie astfel lupul ca pastor. Si dupa ce a fost castigata obisnuinta si curajul, "atunci nefericitul sufera caderea". Foloseste chiar si cele mai sfinte lucruri, scopul fiind sa arunce omul in pacatul trupesc.



Cand ne straduim sa plecam dintr-o adunare in care cineva povesteste lucruri hazlii, atunci demonii ne ataca in doua moduri. "Sa nu mahnesti pe povestitor" sau "Sa nu te arati pe tine insuti mai pios decat cei prezenti", ca sa ne faca sa ramanem. Si celalalt gand este sa fugim,dar asta ca sa ne conduca spre iubirea de slava. Adica ne spune al doilea gand: "indeparteaza-te, sa nu intarzii; daca nu, in rugaciunea ta vei intipari sensuri ale unor lucruri ridicole". Ne indeamna nu numai sa fugim, dar si sa ne straduim sa dizolvam vicleana adunare, mentionand cele ale Judecatii si amintirea mortii. in aceasta situatie trebuie sa preferam pe al doilea, adica sa preferam sa ne ude anumite picaturi ale iubirii de slava, care poate sa devina cauza a folosului celorlalti. Si in Pateric exista exemple asemanatoare care arata deosebitele scorniri ale diavolului. Sfantul Macarie a mers candva sa doarma intr-un sanctuar in care existau schelete de idolatri. Si-a pus drept perna un schelet de idolatru. Demonii l-au invidiat pe sfant pentru curajul sau. Si atunci au vrut sa-l inspaimante. Strigau ca unei femei: "Cutare, hai cu noi in baie". Si alt demon a raspuns cu voce femeiasca, ca si cand inainta dintre morti: "Am un oaspete deasupra mea si nu pot sa vin". Si acest lucru il faceau ca sa inspaimante sfantul. "Si batranul nu s-a inspaimantat".



Sfantul Nil Ascetul scrie ca in timp demonii se "impart pe ei insisi". Si in timp ce unii dintre ei supara omul, ceilalti in chip de inger alearga in ajutorul lui, daca cere. Si aceasta in scopul sa insele omul ca, intr-adevar au fost ingeri. Alteori demonii arunca ganduri impotriva noastra si, in acelasi timp, ne atata sa ne rugam, chipurile impotriva lor sau sa nu fim de acord cu ei. Si atunci se retrag. Si acest lucru il fac ca sa creeze in noi impresia ca am inceput sa-i invingem si ca acum se tem de noi.



Sfantul Nichita Stethatos spune: "inaintea incaierarii si a infrangerii, de multe ori demonii agita simtirea sufletului si rapesc somnul din pleoape". Adica iau somnul din pleoapele noastre ca sa creeze tulburare. Deoarece cunoastem ca in starea nesomnului omul se infurie cand nu cunoaste sa foloseasca aceasta stare pentru rugaciune. De multe ori "si prin anumite spasme iau somnul din pleoapele lor, sa faca viata acestora mai chinuitoare si plina de durere prin nascocirile de acest fel". Insa alteori diavolul creeaza somn, cand omul se roaga. Deoarece cunoaste ce rau ii face rugaciunea, creeaza somnolenta.



Am mentionat numai unele invataturi ale sfintilor privitoare la tehnica diavolului. in orice caz, exista mult mai multe. Cine se lupta in aceasta lupta, va verifica in orice caz salbaticele atacuri ale diavolului. Va simti prezenta lui. Ascetii au sa descrie multe evenimente de acest fel. Nu este vorba despre iluziile lor si personificari ale unor trairi interioare. Este vorba despre o realitate, pentru ca diavolul exista si este cel mai mare dusman al mantuirii noastre. Un ascet la Sfantul Munte imi spunea: "Daca se asaza cineva zece ani in Sfantul Munte, atunci va intelege ce este diavolul". Noi care traim in lume nu putem sa intelegem acest lucru, pentru ca printr-o foarte mica putere ne tine aproape de el. Nu este nevoie sa depuna o stradanie deosebita. Ne-a facut robii lui prin atatari exterioare, creand chiar si iluzia ca nu exista.



Cine insa se lupta sa se curete de patimi si exerseaza in rugaciunea mentala, nu numai va cunoaste vicleana putere a diavolului, dar va proba si dragostea lui Dumnezeu. Exact in acea clipa in care il ataca diavolul, cunoaste foarte bine cat ne iubeste Dumnezeu, innebuneste de dragostea Lui. Si intelege bine ca, orice ar face diavolul, in realitate este colaborator la mantuirea noastra. il uram mai mult si astfel il atacam cu mai multa putere. De aceea scrie Sfantul Grigorie Palama: "Caci colaborator este diavolul totdeauna la vointa lui Dumnezeu, dar el nevoind acest lucru, si neprivind catre acest lucru"'. De aceea si un sfant inspirat de Dumnezeu spunea: "conlucreaza raul cu binele printr-o intentie nu buna". Fara sa o vrea si fara sa o inteleaga bine, devine colaborator in planul lui Dumnezeu, care este sfintirea si mantuirea noastra. Numai trebuie sa cunoastem cum sa il atacam; care sunt mijloacele spirituale pe care le ofera Biserica prin care distrugem toate capcanele diavolului.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos



SURSA:CRESTIN ORTODOX.RO