Credibilitatea Sfintei Scripturi

http://www.oodegr.com/romanian/agia_grafi/credibility_bible_books.htm


Sunt mulţi cei care, fără să fi citit măcar Sfânta Scriptură, repetă papagaliceşte diferite acuzaţii împotriva ei, neavând înşişi nici cea mai mică cunoaştere a ceea ce spun; suficient e să pară „progresişti”, un cuvânt accentuat de cei care promovează teoriile perimate materialiste ale Revoluţiei Franceze.



Aceste persoane, asadar, repetă argumentele din secolele trecute, ignorând faptul că ştiinţa a dat explicaţii finale şi incontestabile în favoarea Sfintei Scripturi. Pentru aceşti „progresişti”, ai culturii secolului al 18-lea şi al 19-lea, începem cu acest capitol o serie de probleme cu răspunsuri la argumentele lor vechi.



*****







Date juridico-istorice



Există diferite metode de evaluare ştiinţifică a datelor. De exemplu, într-un experiment de chimie, noi folosim metoda „ştiinţelor naturale”. Însă nu putem utiliza aceeaşi metodă într-un alt domeniu, cum ar fi cel al istoriei!



Aici este nevoie de o metodologie ştiinţifică diferită. Este METODA JURIDICO-ISTORICĂ.



Se numeşte „istorică”, pentru că se ocupă cu fapte din istorie. Au avut loc în trecut. Şi „juridică”, deoarece, ca o instanţă, emite decizii pe baza unor dovezi testate şi constatate a fi fiabile şi corecte.



Deci, în conformitate cu această metodă, un punct de vedere este corect dacă:



1. Se sprijină pe baza unor dovezi autentice.



2. Nu provoacă contradicţii în documentele justificative istorice.



Dovezile pentru un fapt istoric documentat sunt de trei feluri:



A. Mărturii orale



B. Mărturii scrise



C. Dovezi reale



Din moment ce Iisus Hristos a trăit ca un om pe pământ acum 2000 de ani, nu este posibil să utilizăm dovezi fizice despre El, ci doar metoda istorico-dogmatică.



Pentru viaţa umană a lui Iisus Hristos, avem următoarele mărturii:



A. Din surse non-creştine (Plinius, Tacitus, Suetonius, Iosif). Mărturii puţine. Şi arată doar că Hristos a fost o persoană reală istorică. Nimic mai mult.



B. Din surse ebraice. Este Talmudul şi Toledoth Yeshu, cărţi ulterioare de la al treilea până la al 12-lea secol şi scrise cu patimă împotriva lui Hristos. Indică faptul că a existat, că a făcut multe miracole, că a fost răstignit, că a înviat... şi încearcă să dea la toate acestea nişte explicaţii ale lor.



C. Din surse creştine, care sunt scrise în primul rând în Sfânta Scriptură şi în special în Evanghelii. Acestea sunt scrise de martori oculari, care au VĂZUT şi AUZIT. Dau despre Iisus informaţii excepţional de bogate, după care, dacă sunt corecte, ar trebui să ne orânduim viaţa noastră.



Dar, pentru că anume aceste mărturii vorbesc despre Iisus Hristos, ele sunt puse la îndoială de mulţi ca fiind părtinitoare, căci se presupune că sunt false şi sunt idealizări special concepute pentru a induce în eroare în favoarea lui Hristos.



Fiindcă folosim pentru Sfânta Scriptură metoda juridico-istorică, vom folosi metodele de verificare a credibilităţii acesteia.



Credibilitatea textului Sfintei Scripturi



Care este numărul de codice în baza căruia sunt păstrate cărţile Sfintei Scripturi



2.500 codice conţin întreaga Sfântă Scriptură, Vechiul şi Noul Testament.



25.000 codice conţin părţi mari din Sfânta Scriptură. (De obicei doar Noul Testament).



Codicele de mai sus provin din întreaga lume creştină.



În comparaţie cu alţi scriitori antici, avem:



50 doar exemplarele lui Eschil



100 ale lui Sofocle



8 ale lui Tucidide



200 ale lui Plinius



500 ale lui Horaţius



Prin urmare, după numărul de codice păstrate, Sfânta Scriptură este textul cel mai de încredere pe care îl avem.



În ceea ce priveşte vechimea acestor codice:



Istoria lui Tucidide, relatează evenimentele din perioada 460-400 î.Hr. Nu s-a păstrat originalul. Cele 8 manuscrise care au supravieţuit sunt toate scrise după anul 900 d.Hr., adică 1300 ani mai târziu!







Poetica lui Aristotel a fost scrisă în 343 î.Hr. Cel mai vechi codice al ei, provine din anul 1100 d.Hr., adică cu 1400 ani mai târziu!



Războiul galic al lui Iulius Cezar, a fost scris în anul 50 d.Hr. Se păstrează în câteva codice, toate scrise după anul 1000 d.Hr.



Contestă cineva aceste cărti? Nimeni!



În schimb, Noul Testament a fost scris între anii 50 – 98 d.Hr. (în funcţie de fiecare carte). Este păstrat în 25.000 de codice. Cele mai vechi (Sinaiticus, Alexandria, Vatican) au fost scrise în jurul anului 250 d.Hr., adică mai puţin de 200 ani după original.



Cu alte cuvinte: În ceea ce priveşte vechimea codicelor, Noul Testament este cea mai veche carte de încredere din lume.



După Sfânta Scriptură, a doua ca veridicitate, în ceea ce priveşte controlul bibliografic al cărţii antice, este Iliada lui Homer. Sunt păstrate 643 de codice. Toate scrise după anul 1200 d.Hr. Adică distanţa dintre scrierea Iliadei şi copia codicelor păstrate, depăşeşte 1800 ani!



Cu alte cuvinte, codicele Noului Testament sunt cu mult mai aproape de perioada când au fost scrise manuscrisele originale.



După toate aceste date, cineva trebuie să fie sau complet subiectiv ca să conteste Sfânta Scriptură sau să nu aibă încredere în nimic în lume.



Mărturii externe despre Sfânta Scriptură



Există şi mărturii externe despre Sfânta Scriptură. Acestea sunt:



A. Mărturiile altor scriitori



B. Descoperirile arheologice



C. Coincidenţe întâmplătoare sau analogia cu alte cărţi.



Vom începe cu mărturiile altor scriitori antici:



A. Mărturiile altor scriitori



Papia, episcop în Hierapolis din Frigia, un discipol al lui Ioan, descrie în jurul anul 130 d.Hr., modul în care a fost înregistrată Evanghelia lui Marcu. Subliniez că atunci încă nu exista „canonul” Sfintei Scripturi pe care îl avem din sec. al 4-lea şi nu exista nici motiv să aibă loc încercarea oricărei tăinuiri. Un fragment din Papia este păstrat în cartea lui Eusebiu „Historia Ecclesiastica” III, 39.



Irineu, episcop de Lugdunum (177-204 î.Hr.) confirmă datele pe care le avem cu privire la Evangheliile după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan. (Irineu, episcop de Lugdunum, III, 7)



Cu greu va găsi cineva în registru mondial atâtea mărturii externe reale despre un oarecare tratat. Şi subliniez faptul că încă nu exista canonul Sfintei Scripturi, ca cineva să poată presupune că toate acestea „sunt fabricate”.



B. Descoperirile arheologice



Joseph Free, un remarcabil arheolog american spune: „Arheologia a confirmat nenumărate pasaje biblice care fuseseră respinse de către critici pe motiv că ar fi fost inexacte din punct de vedere istoric sau s-ar fi aflat în contradicţie cu fapte cunoscute”. (Archaeology and Bible History, Wheaton III. 1969, pag. 1).



F.Bruce, un alt remarcabil arheolog american, scrie: „Avem tot dreptul de a spune că descoperirile arheologice confirmă Noul Testament. Astăzi toate pasajele din Luca, care în trecut erau considerate neadevărate de către istorici, datorită mărturiilor externe ale cercetărilor arheologice, au fost pe deplin recunoscute ca fiind adevărate şi demne de încredere”. (Bruce, F.F., Archaeological Confirmation of the New Testamentεν Carl Henry, Revelation and Bible, Grand Rapids 1969, pag. 331).



A.N. Sherwin White, un cercetător al istoriei antice, scrie: „Astăzi avem atâtea elemente care ne arată că mărturiile Noului Testament sunt adevărate, încât confirmarea istoricităţii lui este copleşitoare. Nu avem nevoie de mai mult! Orice încercare de a respinge istoricitatea acestei cărţi, chiar şi în chestiuni de detaliu, trebuie să fie privită acum ca absurdă”. (Roman Society and Roman Law in the New Testament, Oxford 1963, σελ. 189).



Burrows Millar, de la Universitatea Yale (SUA), scrie: „O comparaţie a Evangheliilor cu limba papirusurilor din primul secol d.Hr., a fixat convingerea mea în acurateţea transmiterii textului Noului Testament. Asemenea descoperiri (papirusurile din sec.1), au sporit încrederea cercetătorilor în validitatea textului biblic”. (Burrows Millar, What mean these stones, New York 1956, σελ. 52).



W. Albright, cel mai de seamă arheolog biblic al lumii, scrie că putem să afirmăm deja cu certitudine că nu există absolut niciun motiv de a crede că măcar o carte din Noul Testament ar fi fost scrisă după secolul 1, d.Hr. (Albright, W.F. Recent Discoveries in Bible Landw, NewYork 1955 pag. 136)



Sir William Ramsey este indiscutabil cel mai mare arheolog din întreaga lume din epoca sa. Despre Faptele Apostolilor spunea cândva că s-ar fi scris dupa anul 150 d.Hr. şi nu considera că erau importante şi demne de atenţie. Dar a fost nevoit să-şi schimbe părerea. Săpăturile din Asia Mică l-au forţat să declare că până atunci a fost greşit, că Faptele Apostolilor este o valoroasă carte cu informaţii istorice, că scriitorul lor, Luca, trebuie să fie plasat printre cei mai mari scriitori ai lumii, că toate informaţiile furnizate sunt absolut exacte. (Ramsay, William, The Bearing of Recent Discovery on the New Testament, London 1915, pag. 222).







Datele au fost preluate din cartea Mitropolitului Nicopolei Meletie: „Ce este Hristos?”



Selectarea datelor: N.M.


Traducere: M.Dinu
 
sursa:http://www.impantokratoros.gr/credibilitatea_sfintei_scripturi.ro.aspx