luni, 11 octombrie 2010

10 OCTOMBRIE: SINAXA CELOR ŞAPTE SFINŢI DIN VOLÂNIA-5) POMENIREA AFLĂRII MOAŞTELOR SFINTEI IULIANA FECIOARA, CARE ODIHNEŞTE ÎN LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV


5) POMENIREA AFLĂRII MOAŞTELOR SFINTEI IULIANA FECIOARA, CARE ODIHNEŞTE ÎN LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV

(6 IULIE)

Fiică a Cneazului de Polşansk, Gheorghe Dubrovici, Sfânta Iuliana a arătat din cea mai fragedă vârstă o mare sensibilitate duhovnicească. A adormit în anul 1540, la vârsta de 16 ani, şi a fost înmormântată în Lavra Kievului. La începuturile secolului al XVII –lea, în timp ce se deschidea un mormânt lângă Biserica Adormirii din Lavra Kievului, s-a aflat trupul fecioarei nestricat, ca şi când ar fi adormit, iar hainele ei erau neatinse. Trupul a fost mutat în biserica principală, dar cinstirea sfintei a fost neglijată. Puţin mai târziu, sfânta s-a arătat Mitropolitului şi Egumenului Lavrei, Petru Movilă (pomenit pe 1 ianuarie), şi l-a mustrat pentru nepăsarea faţă de moaştele ei. Mitropolitul s-a îngrijit să se facă o nouă raclă, care a fost acoperită cu un giulgiu brodat de călugăriţe. De atunci, s-au săvârşit multe minuni prin mijlocirea sfintelor ei moaşte.

Mitrop. Petru Movilă
(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”,)
sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu