8 OCTOMBRIE: UN NEO-MARTIR CE S-A NEVOIT ŞI ÎN BUCUREŞTII ANILOR 1800

POMENIREA SFÂNTULUI CUVIOS MUCENIC IGNATIE CEL NOU


Acest sfânt este prăznuit şi împreună cu Sfântul Eftimie şi Sfântul Acachie pe 1 mai.

Sfântul Ignatie s-a născut în Eparhia Târnovei din Bulgaria la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Numele lui de botez a fost Ioan şi evlavioşii lui părinţi l-au învăţat din copilărie să studieze Sfânta Scriptură şi limba slavonă; şi pentru că iubea petrecerea întocmai cu a îngerilor a monahilor, l-au lăsat să se ducă la mănăstirea Rila. Tânărul Ioan a îndurat cu mare răbdare severitatea exagerată a stareţului său, care mânat de demon a încercat odată să-l omoare. De-atunci Ioan s-a temut şi a fost nevoit să plece şi să se întoarcă în patria lui. Între timp turcii îl asasinaseră pe tatăl său, pentru că refuzase să slujească în oastea otomană în războiul împotriva sârbilor, iar mama şi surorile lui fuseseră nevoite să-şi schimbe credinţa.

Ca să evite represaliile pe mai departe, Ioan s-a refugiat atunci în Bucureşti, unde s-a legat printr-o prietenie duhovnicească strânsă cu Sfântul Efrimie, care în curând avea să păşească pe calea muceniciei, pentru că şi el se lepădase mai înainte de credinţa în Hristos (În afară de pomenirea lor comună, pe 1 mai, Sfântul Eftimie este pomenit separat pe 22 martie). Ca să scape de turci, Ioan mergea dintr-un loc în altul până a ajuns la Muntele cu nume sfânt al Athonului, unde de multă vreme dorea să se aşeze. După o scurtă şedere în mănăstirea Grigoriu, şi-a găsit duhovnic pe ieromonahul Vasilie de la Schitul Sfintei Ana. Trecând într-o zi cu stareţul său prin Tesalonic, Ioan a urmărit mucenicia Sfântului David (pomenit pe 26 iunie) şi s-a cutremurat atât de mult, încât de-atunci înainte nu se mai gândea decât la cum va deveni şi el jertfă de ardere de tot după modelul lui Hristos.

Întorcându-se în Sfântul Munte a fost tuns monah, a primit numele de Ignatie şi s-a pregătit prin luptă ascetică pentru suprema luptă a muceniciei. A primit în cele din urmă binecuvântarea duhovnicului său şi s-a dus la Constantinopol. Acolo s-a înfăţişat la Palatul Judecătorului, a călcat în picioare cu curaj îmbrăcămintea musulmană şi L-a mărturisit pe Hristos. Îl sprijineau rugăciunile tuturor creştinilor din Cetate şi de bunăvoie a ales să moară, refuzând toate propunerile pe care i le făceau turcii. A sfârşit prin spânzurare pe 8 octombrie 1814.

Sursa:PELERIN ORTODOX