Smerenie şi mândrie!
Adevăr şi minciună!
Împlinire şi nefericire!
Un om care crede că valoarea lui vine din lucruri sau din anumite poziţii sociale este un om care face eforturi uriaşe să ignore golul sufletesc pe care-l trăieşte, neîmplinirea care îi inunda întreaga fiinţă şi pe care încearcă să o acopere cu tot felul de surogate. E ca sacul peticit şi învechit, pe care-l lipeşti într-un loc şi plesneşte într-un alt loc şi tot aşa…


Răsplata smereniei este harul, apropierea de Dumnezeu, mântuirea! Omul smerit este chip luminat de Dumnezeu cu har şi pace, inspiră dragoste, respect, linişte Mândria pune în mişcare toate puterile sufleteşti până la epuizare şi înecarea în patimi! Mândria însăşi este hrana tuturor patimilor şi ucigătoarea sufletului. Omul mândru este un om sluţit de minciună, un om urât, dizgraţios, un om care nu se va pute mântui pentru că mândria împiedică lucrarea harului mântuitor.

Merită să fim mândr?!