SF.TEODORA DE LA SIHLA(I)

                   VIAŢA ŞI NEVOINŢELE 


Sfântul Apostol Pavel zice: „Fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul…, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Efes. 4, 7, 12). De dumnezeiesc har s-a învrednicit şi Cuvioasa noastră Maică Teodora. Cu o râvnă vrednică de marile pilde (asemenea cuvioşilor: Antonie, Pahomie, Macarie sau cuvioaselor: Pelaghia, Eufrosina, Maria Egipteanca ş.a.), a răspuns şi ea chemării harice, sfinţind pământul şi neamul nostru românesc, la sihăstria Sihlei, din munţii Neamţului. Acest loc de retragere sfântă, ca şi alte culmi de pe aici (Drăganul, Pleşul, Pipirigul, Horaiţa sau văile cu pâraiele, cu măreţia şi frumuseţea lor) înalţă tot sufletul la contemplare. De aceea, unii cronicari şi scriitori au numit aceste locuri „Tebaida Moldovei”.



Iar viaţa Cuvioasei Teodora – după mărturiile şi tradiţiile păstrate de-a lungul vremii – aşa a fost. S-a născut în satul Vânători din judeţul Neamţ, pe la anul 1650. Era una din cele doua fiice ale lui Joldea Armaşul, de la cetatea Neamţului. În vremea aceea, armaşul era un dregător domnesc, însărcinat cu paza temniţelor şi cu aducerea la îndeplinire a pedepselor celor osândiţi. Despre Joldea se crede că era, mai curând armaş paznic al cetăţii Neamţu, unde se afla depozitat pe atunci tezaurul Moldovei. Poate că va fi fost şi paznic de temniţă şi aceasta explică, în parte, marea nevoinţă de viaţă duhovnicească pe care şi-a luat-o asupră-şi Cuvioasa. Fiicele sale creşteau amândouă în păzirea legii lui Dumnezeu, în cinstirea de părinţi şi cuviinţă faţă de oameni. Mănăstirile şi schiturile din jur: Neamţu, Secu, Sihăstria, Agapia întreţineau în ele flacăra evlaviei străbune curate. Casa în care trăiau era deschisă atât cuvioşilor monahi cât şi pelerinilor în trecere spre aceste locuri sfinte ale neamului. Astfel, din fragedă copilărie, fetele au învăţat, o dată cu rugăciunea, şi unele virtuţi ale nevoinţei creştineşti.



Încă din prima tinereţe însă, Teodora cunoaşte o grea încercare în familie. Sora ei, Marghioliţa, este răpusă de o moarte tragică. Evenimentul o zguduie adânc. În inima ei încolţeşte de pe acum gândul retragerii din lume. Doreşte să ispăşească pentru părinţi, pentru sora ei, pentru dânsa. Dar părinţii, îndureraţi, nu se împăcau cu acest gând, căci Teodora rămăsese singura lor fiică. Au stăruit şi, la vremea cuvenită, au căsătorit-o cu un tânăr de prin părţile Ţării de Jos, care se afla cu slujba aici şi mergea şi el, adesea, să se închine la aceste sfinte lăcaşuri. După legiuita cununie, au vieţuit împreună în casa soţului ei.



N-a trecut însă multă vreme şi părinţii ei s-au săvârşit din această vremelnică viaţă. Teodora nu năştea copii, iar o existenţă obişnuită, mai ales fără rod, egoistă, n-o putea mulţumi, (jindul ei cel de demult, de a se dedica unei vieţi de zidire mai înaltă, o urmărea tainic. Ea voia să lumineze printr-o viaţă de-dicată Mirelui Bisericii. Dacă nu-ţi este dat să te împlineşti şi prin urmaşii tăi fireşti, poţi deveni în Duhul Sfânt „maica” propriului tău chip. Te poţi împlini atât prin zidirea; continuă a chipului tău, asemănându-te lui Hristos, cât şi prin faptele care rodesc astfel de viaţă sfântă, spre pilda urmaşilor. În lumea aceasta, în care totul este zidire şi înnoire, nu simţi că trăieşti cu adevărat fără să rodeşti într-un fel. „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 20), zice Domnul. Pe fecioarele cu candela stinsă El le-a osândit.



Teodora a luat deci această hotărâre şi s-a învoit cu soţul ei să meargă la o mănăstire, aşezământ menit zidirii duhovniceşti. El i-a zis: „Mergi, şi dacă vei avea răbdare, după o vreme voi intra şi eu într-o mănăstire de monahi!”. Ea a plecat. După tradiţie, a intrat în mănăstirea Vărzăreşti, o sihăstrie din partea de sus a munţilor Buzăului, unde se nevoiau vreo treizeci, de maici, sub călăuzirea egumenei lor, schimonahia Paisia. Aceasta a primit-o şi pe Teodora cu dragoste în acel liman al liniştii.



După cum ne încredinţează cărţile vechi şi soţul de odinioară al cuvioasei va intra în mănăstirea Poiana Mărului, cu numele nou de Elefterie, învrednicindu-se şi de taina Sfintei Preoţii.



„Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Ps. 33, 8). Teodora înţelesese de mult cât de bună este vieţuirea cea după voia lui Dumnezeu. Cât de dulce este virtutea când, dobândind „frica fericitelor porunci”, calci toate poftele trupului şi petreci în vieţuire duhovnicească. Dulceaţa virtuţii – aceasta este descoperirea Teodorei, căutării căreia i se dedicase de mulţi ani: dulceaţa credinţei, a nădejdii, a dragostei, a bunătăţii, a dreptăţii şi a rodului acestora, pacea duhovnicească – reprezenta hrana ei zilnică. O dată cu păzirea poruncilor dumnezeieşti, pe care se cuvine să le respecte orice creştin, ea s-a angajat şi pe calea cea strâmtă a sfaturilor evanghelice, proprii cinului monahal: sărăcia de bunăvoie, curăţia sufletească şi trupească, ascultarea. Sărăcia primei „Fericiri” evanghelice, în înţelesul ei adânc, este deschidere a duhului care, eliberat de orice poftă de avuţie, se simte în schimb mereu sărac în fata nesfârşitei bogăţii dumnezeieşti, mereu dornic să se îmbogăţească în bine, în adevăr, în frumuseţe harică. Păzirea curăţiei inimii şi a trupului, ca şi ascultarea cea de bunăvoie, duce la smerenia care face sufletul locaş al tuturor virtuţilor.



Teodora s-a îmbrăcat şi ea în această haină a smereniei – „haină a lui Dumnezeu”, cum o numeşte Sfântul Isaac Sirul -, a unei ascultări desăvârşite faţă de stareţă ca şi de părintele ei duhovnicesc. Aşa a ajuns cuvioasa la „tăierea voiei” care duce la „capătul odihnei”, cum au spus Sfinţii Părinţi.



Când a intrat în mănăstire avea aproape treizeci de ani. Egumena, căutând la tinereţea şi la râvna ei, a luat-o pe lângă sine ca ucenică, şi după un timp de punere la încercare, a trecut-o în cinul monahal. Momentele trecerii prin ritualul tunderii le-a trăit cu toată fiinţa ei. Când, aşternută pe pământ, a luat chipul crucii, a înţeles că în acest fel „cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Gal. 5, 24), aducându-l ca pe o „jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu” (Rom. 12, 1). Iar tunderea din perii capului avea să-i vorbească mereu de ofranda sufletului ei. Căci, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, aşa precum răsar firele de păr din cap, aşa răsar şi gândurile din minte. Astfel înţelegea tânăra Teodora să petreacă în noua viaţă. Şi se făcea tuturor pildă de ascultare, de lepădare de sine, de curăţie a vieţii, de slujire. Se îndulcea mult atât cu cele şapte laude, cu Dumnezeiasca Liturghie, cât şi cu rugăciunea din chilie, cu citirea cărţilor sfinte şi cu împărtăşirea Sfintelor Taine, hrănindu-se cu pâinea cea vie a Trupului şi Sângelui Mântuitorului.



Dar, iată, vremuri neliniştitoare vin fără de veste. Încercând să pătrundă în inima Europei, turcii ajung la Viena. Primejduită fiind mănăstirea Vărzăreşti, egumena a luat cu sine pe Teodora şi pe alte câteva ucenice (căci celelalte se risipiseră) şi s-au retras în locuri mai tainice, la hotarul dintre munţii Buzăului şi ai Vrancei. Aici au ridicat un altar şi o locuinţă modestă, nevoindu-se în veghere, rugăciune şi post, ziua şi noaptea. Nu după multă vreme, schimonahia Paisia, înaintată în vârstă şi istovită de nevoinţă şi boală, s-a săvârşit din viaţă. Teodora, oţelită sufleteşte şi trupeşte, îşi continuă strădaniile pustniceşti.



Dar vremurile tulburi se mai liniştesc puţin. După aproape zece ani de nevoinţă în acea smerită aşezare din ţinutul Vrancei, Cuvioasa Teodora – chemată de locurile părinteşti şi ale copilăriei – se îndreaptă spre munţii Neamţului. Poposeşte mai întâi, spre a cere sfat, la mănăstirea Neamţu. Aici se roagă fierbinte la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi se sfătuieşte cu stareţul de atunci, căruia îi descoperă vieţuirea ei de mai înainte. Obişnuită cu pustnicia, îi cere binecuvântarea să petreacă în aceeaşi vieţuire în locurile sihăstreşti din apropiere. Nu de multă vreme luase fiinţă schitul Sihăstria (prin anii 1650), hărăzit nevoitorilor dornici de liniştire mai adâncă din mănăstirile Neamţu şi Secu. Stareţul primei aşezări o îndrumă către egumenul de atunci al schitului Sihăstria, iero-schimonahul Varsanufie. Acesta, cercetând-o şi aflând darul şi râvna ei, o îndrumă: „Mergi ca pustnică în pădurile Sihlei, deocamdată pentru un an de zile. Dacă vei putea îndura încercările şi ispitele pustiei, rămâi acolo până la săvârşirea din viaţă. Dacă nu vei putea, să te retragi la o mănăstire de maici”.



Luând binecuvântarea egumenului, Cuvioasa Teodora s-a mărturisit la duhovnicul schitului, ieroschimonahul Pavel, a primit Preacuratele Taine – „leacul nemuririi” – şi a suit munţii în pustia Sihlei.



Cum arătau acele locuri pe atunci? Cuvântul „sihlă” înseamnă desiş. Este vorba aici de desişul codrilor. Urcând pe acelaşi drum, cu peste un veac mai târziu, Calistrat Hogaş descrie astfel acest sălaş pustnicesc: „Dacă Sihla nu păşeşte dincolo de marginile fireşti, apoi are cel puţin însuşirea de a atinge aproape culmea de asprime, singurătate şi sălbăticie a celei mai puternice închipuiri” (1).



Aceste nestrăbătute căi dintre lume şi mai presus „de lume, cărora înălţimea munţilor le dă o expresie şi mai vie, erau umblate şi locuite de sihaştri încă din timpuri străvechi, ca şi până în timpurile din urmă. Petrecerea lor a sfinţit multe locuri care le-au păstrat numele, rămase în cronicile pustniceşti, cum sunt: Poiana Sihlei, Sihăstria Ieromonahului Pavel de la valea Pârâului Negru, Chiliile lui Iosif, Poiana lui Daniil, Poiana Trapezei ş.a. În acest cămin al curăţiei firii a poposit Teodora. Cuvioasa a găsit aici un sihastru bătrân care îşi încropise o chilie sub stâncile uriaşe ale Sihlei ce stăteau parcă gata să se prăvălească. Bătrânul a oferit acestui suflet virtuos de femeie chilioara lui, în duhul dragostei lui Hristos, iar el şi-a căutat un alt adăpost şi mai tainic, mai neajuns.



Începe acum o nouă perioadă de anahoret a Cuvioasei. Vieţuirea îi era rugăciune, veghe şi cugetare dumnezeiască adâncă. Hrana i-o oferea pădurea: bureţi, urzici, mure, măcriş, afine, smeură. Şi astăzi, cei care umblă pe potecile Sihlei folosesc denumirea de „măcrişul Sfintei Teodora”. Primea din când în când şi pesmeţi, poame uscate, de la schitul Sihăstria şi de la unii credincioşi, dar mai ales de la duhovnicul ei, ieroschiponahul Pavel. Acesta cerceta pe sihaştri din porunca egumenului, prilej ca să o mărturisească şi să o împărtăşească şi pe ea cu Sfintele Taine.



Însingurarea totală a Teodorei de acum era în realitate un mod propriu de a privi şi redescoperi lumea. Ascetul se retrage din lume pentru a se depăşi pe sine prin har şi virtute, eliberându-se de folosirea ei strict egoistă care îl prihăneşte. El merge acolo unde firea a rămas într-o puritate tainică şi unde Dum-nezeu poate fi contemplat mai deplin, într-o linişte mai adâncă, în pace.



Aşa s-a retras Sfântul Profet Ilie oarecând la muntele Horeb, într-o peşteră în pustiul Sinai. În acea linişte harică, el a simţit şi a înţeles prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu.



Făptura e rodul iubirii, al comuniunii Preasfintei Treimi; fiecare dintre noi, atât mireanul cât şi monahul, vine în lume din comuniune şi e menit să vieţuiască în comuniune, într-o obşte. Teodora a ales calea nevoinţei singuratice, pentru a ieşi din zgomotul lumii şi a-şi întări – odată mai mult – nestatornica minte în cugetarea nefurată, în „dorinţa cea după Dumnezeu”. Curajul cu care această femeie înfruntă singurătatea şi pustia ne uimeşte. Ea dovedeşte cu adevărat „cuget bărbătesc în trup femeiesc”. Şi aici, modelul şi puterea îi este Hristos, Care înaintea începerii slujirii Sale mântuitoare, fiind „dus de Duhul”, S-a retras un timp în pustie.



Chilia Cuvioasei îi devine altar; pustia, grădină a Edenului; retragerea, tăcerea maximă a zgomotului deşert. „Începutul liniştirii – zice Sfântul Ioan Scărarul (2) – stă în alungarea zgomotelor ca a unora ce tulbură adâncul”. Încă şi mai profund, tocmai prin această înfruntare a singurătăţii, lucrează şi dobândeşte eliberarea de „frică”, în unirea prin rugăciune şi dragoste cu Dumnezeu, şi înfrăţirea cu natura. Începe acum cea mai aspră experienţă ascetică a ei.



Pentru creştini, asceza este exerciţiul virtuţilor în vederea suişului duhovnicesc. De aceea, marii nevoitori ai Bisericii au fost numiţi atleţi ai lui Dumnezeu. Ea înseamnă un salt peste nivelul psihosomatic pervertit de păcat şi restaurarea ordinii spirituale a vieţii, a conştiinţei harice în Hristos. Întreaga asceză are drept ţel pe El, „Bărbatul desăvârşit” (Efes. 4, 13), Începătorul şi plinitorul credinţei” (Evr. 12, 2). Curăţit şi desăvârşit în El, nevoitorul ajunge să privească şi să iubească această lume cu iubirea şi înţelegerea Lui, mai profund cu Duhul Lui, Care de la Tatăl ceresc purcede şi „prin” Fiul Se împărtăşeşte „fiilor luminii”.



Pe acest drum de pelerin al vieţuirii duhovniceşti se afla Teodora. Taina şi idealul ei le cunoştea Mântuitorul şi duhovnicul, ieroschimonahul Pavel. Rânduiala îi era trezvia şi Rugăciunea lui Iisus, rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă “.



Râvnitoarea maică unea statornic rugăciunea cu celelalte virtuţi, rezistând eroic ispitelor. „Cei ce nădăjduiesc în Domnul se aseamănă muntelui cel sfânt, că nicidecum nu se clintesc de loviturile lui Veliar”, doxologeşte Biserica (Antifon, glas 2). Noaptea dormea cel mult câteva ore, înainte de miezul nopţii sau înainte de răsăritul soarelui, şi puţin la vremea amiezii. După ce citea sau rostea la timpul cuvenit Ceasurile, Vecernia sau Utrenia, făcea metanii multe, adesea cu lacrimi duhovniceşti, în adâncă smerenie. Când inima i se încălzea cu harul Duhului Sfânt, rămânea în genunchi şi, ridicându-şi mâinile, se ruga cu cea mai înaltă şi curată rugăciune, numită „rugăciunea de văpaie”. În acest timp, mintea şi inima se îndulceau de bucurii negrăite, faţa şi mâinile ridicate iradiau lumină. Erau pregustări ale harului.



După asemenea stări de înaltă rugăciune duhovnicească, Cuvioasa Teodora ieşea în preajma chiliei şi, cu Rugăciunea lui Iisus în inimă, pregătea puţine lemne pentru foc şi verdeţuri pentru hrană. Din vreme în vreme i se aduceau pesmeţi şi unele feluri de merinde sărăcăcioase (3).



În acest fel, viaţa ei înainta în urcuşul duhovnicesc. Treapta cea dintâi înseamnă părăsirea păcatului cu fapta şi înlocuirea patimilor cu virtuţile, exerciţiu pe care ea începuse să-l deprindă încă din primii ani ai tinereţii. Cum învaţă Sfinţii Părinţi, în locul saţiului”, urmărea atunci înfrânarea; în locul vorbirii deşarte, preamărirea lui Dumnezeu şi dreapta-cugetare; în locul somnului prelungit, neliniştea sporirii în tot mai multă lumină şi dragoste. Când se afla în rugăciune netulburată, simţea cum, cu mintea şi inima tot mai purificate, dobândeşte puterea şi bucuria, mereu înnoite, de a petrece în iubire şi uimire în mijlocul făpturilor şi de a cugeta la Ziditorul lor: „Sufletul atunci cunoaşte că a primit Duh Sfânt, când i se vor opri patimile” (4).



Pe această cale a curăţiei minţii şi inimii călătorea, nu fără încercări, în „înălţarea gândurilor” şi dobândea tainic darul libertăţii Duhului. Dobândea harul care aduce osârduitorului nepătimirea, trecerea lină la o treaptă şi stare mai îmbunătăţită, la nepătimirea inimii: „Cerul pământesc… cerul minţii în inimă, adică pământul umplut de lumina cerească a Duhului Sfânt” (5).



Curăţia dă inimii lumină şi înfăptuieşte adevărata pocăinţă – „metanoia” – care înseamnă schimbarea gândirii şi privirii ei, întoarcerea de la eul înceţoşat de patimi la lumina atotstrălucitoare a „Soarelui dreptăţii”. Atunci vezi făpturile scăldate în lumina şi frumuseţea lor harică. Le contempli în Duhul, ca şi cu ochii lui Dumnezeu, părinteşte, ca şi cu iubirea Fiului Său, jertfelnic, nepătimaş. Şi te înfrăţeşti cu ele, revărsând asupra lor pacea şi isihia, adică liniştea nepătimirii de care s-au învrednicit atâţia sihaştri, prin care îmblânzeau făpturile, aşa după cum Mântuitorul liniştea furtuna mării.



Se înţelege că Teodora a ajuns să se învrednicească de asemenea daruri. Nici n-ar fi rezistat altfel zeci de ani, fără mângâierile harului, cucerind, prin curăţie şi blândeţe, „pământul celor vii”; n-ar fi rezistat fără paradisiaca înfrăţire cu natura în mijlocul căreia petrecea, prin care îşi apropia zidirile cu familiaritate sfântă, într-o frăţietate cosmică.



Mărturii ale tradiţiei orale atestă că această mireasă a lui Hristos dobândise unele trepte şi stări duhovniceşti înalte. Trecând în acea vreme oştirile otomane şi pe aici, prin ţinuturile Neamţului, multe călugăriţe s-au, refugiat în munţi. Unele au ajuns şi la chilia Cuvioasei Teodora. Au aflat-o în rugăciune, cu mâinile înălţate şi cu faţa iluminată de har. Ascultându-le durerea, precum odinioară bătrânul sihastru, s-a adresat acestor maici: „- Rămâneţi sfinţiile voastre în chilia mea, că eu am alt loc!”. Şi aşa s-a retras într-o peşteră, unde era şi mai greu de ajuns din pricina sălbăticiei reliefului.



După trei sute de ani, în aceste locuri, doar stâncile, unii copaci seculari şi peştera, numită mereu „a Sfintei Teodora”, au rămas neschimbate. În apropierea ei se află şi un izvor. Şi astăzi, peştera arată tot ca atunci: o încăpere boltită, înăuntrul unei stânci uriaşe. Mărimea, cât ar putea adăposti o persoană. În dreapta, o stâncă lată şi puţin ridicată, care îi slujea cuvioasei de vatră şi de masă. În fund, o deschizătură prin care pătrundea puţină lumină dinspre răsărit. Pereţii umezi şi plini de fum. O candelă luminează şi astăzi o icoană a aceleia care a petrecut aici, după unii, douăzeci de ani şi poate chiar mai mult. Prin anii 1725, după mărturiile istorice, s-a întemeiat schitul şi s-a ridicat bisericuţa cu hramul „Schimbarea la faţă” în amintirea ei.



Iar săvârşirea ei din viaţă a fost aşa: prin pronie dumnezeiască, egumenul schitului Sihăstria de atunci, împreună cu monahii, au observat cum nişte păsărele intrau în trapeză, pe fereastră, luau bucăţi de pâine şi poame şi zburau în munte, către Sihla. Aceasta s-a repetat în mai multe zile. Atunci egumenul a grăit către doi fraţi din obşte: „Mergeţi după aceste păsări către Sihla şi urmăriţi unde duc merindele. Nu cumva să fie vreun pustnic tăinuit în munte, pe care îl hrăneşte Dumnezeu!”. Cei doi ucenici au pornit pe calea arătată de păsări. Drumul era greu de străbătut. Dar, din loc în loc, păsările se opreau, arătându-le, parcă, drumul. Se înserase. Ajunşi către vârful muntelui, unul dintre fraţi s-a suit într-un brad şi de acolo căuta vreun loc unde ar putea vieţui cineva. Şi iată, în zare, un luminiş şi un chip de om în faţa unui foc. Au privit cu uimire, desluşind chipul unei femei în rugăciune. Era Cuvioasa Teodora. Simţindu-le prezenţa, le-a vorbit: „Fraţilor, nu vă apropiaţi deocamdată, căci haina trupului meu s-a rupt demult. Aruncaţi-mi un veşmânt de-al vostru care să mă acopere”. I-a chemat apoi la sine şi rostind: „Mulţumescu-Ţi, Doamne, că m-ai ascultat”, le-a zis : „Fraţilor, de mulţi ani mă nevoiesc în părţile acestea şi, iată, sunt patruzeci de zile de când mă rog lui Dumnezeu să-mi trimită un duhovnic, ca să mă împărtăşesc cu Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, căci se apropie ceasul să mă mut din viaţa aceasta. Deci, rogu-vă, mergeţi îndată la mănăstire şi spuneţi părintelui egumen să trimită la mine mâine dimineaţă pe părintele Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfânta Împărtăşanie”.



Uimiţi cum cuvioasa îi chema pe nume pe cei doi monahi, ucenicii s-au întors cu grăbire şi bucurie la schit şi au descoperit egumenului taina pe care o adăpostea peştera Sihlei. A doua zi, părinţii Antonie şi Lavrentie, cu cei doi fraţi, au venit la locaşul Cuvioasei. Aceasta şi-a mărturisit faptele întregii vieţi, începând de la copilărie, după care a primit dezlegarea şi binecuvântarea duhovnicului. Apoi cuviosul Lavrentie i-a citit rugăciunile Sfintei Împărtăşanii, Cuvioasa a rostit Tatăl nostru şi Crezul. Duhovnicul a împărtăşit-o cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos. După toate acestea, tăinuita schimnică, împăcată cu Dumnezeu, cu semenii, cu toată făptura şi cu sine, privind spre răsărit, a rostit: „Slavă Ţie, Doamne, pentru toate !” şi a adormit cu pace în faţa peşterii. Acolo, după rânduială, s-au adunat şi ceilalţi părinţi din obştea Sihăstriei şi, la timpul cuvenit, au slujit slujba înmormântării, îngropând trupul Cuvioasei Teodora în peşteră.



Vestea despre petrecerea şi săvârşirea ei din viaţă în sfinţenie s-a răspândit repede prin mănăstirile şi prin localităţile din împrejurimi. Din multe regiuni veneau credincioşi la locul nevoinţei şi al mormântului ei. Ştirea a ajuns şi la smeritul ei soţ, ieroschimonahul Elefterie, care vieţuia la schitul Poiana Mărului. Încredinţându-se că Sfânta Teodora este aceea care îi fusese oarecând soţie, a venit să-şi petreacă cei din urmă ani ai vieţii în Sihăstria, aproape de Sihla şi de locul de odihnă al cuvioasei. A mai vieţuit şi el vreo zece ani şi apoi a sfârşit călătoria aici.



Evlavia credincioşilor faţă de Sfânta Teodora a sporit din an în an. La puţină vreme, întru pomenirea nevoinţelor ei, s-a zidit schitul Sihla, ridicându-se pe rând, în anii 1730 şi 1763, bisericuţa de lemn cu hramul „Schimbarea la faţă” şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, care durează până în zilele noastre, cu puţine îmbunătăţiri cerute de vreme. Aici, monahi şi închinători continuă peste timp râvna şi ostenelile Cuvioasei.



Sfinţitul ei trup nu se mai află în peşteră. În timpul Regulamentului organic a fost dăruit şi strămutat la lavra Pecerska, de la Kiev. Racla cu cinstitele ei moaşte se află acolo, purtând inscripţia „Cuvioasa Teodora din Carpaţi”.



O mărturie a evlaviei populare pentru viaţa ei sfânta sunt şi aceste stihuri:



„Ieşind din noaptea pietrei, cu ochiul obosit / Deodată vezi o stâncă cu vârful ruginit. / E vatra suferinţei, e peştera în care / Martira Teodora aflat-a alinare. / Aici, sfânta femeie, ducând un aspru trai, / Vedea prin rugăciune minunile din rai. / În faţa grotei sfinte, o piatră se arată./ Pe fruntea ei pleşuvă, de fulgere brăzdată / Săpat e din natură, un mic rotund bazin / Ce-n orişicare vreme cu apă este plin. / Sfinţenia şi taina aicea predomnesc. / Pădurea, apa, stânca, tăcute se privesc. / Doar micul licurici, a tufelor făclie / Împrăştie în noapte lumină albăstrie. / Aici răşina albă, tămâia bradului / Carpatice arome trimite cerului. / Şi-adesea, către seară, când clopotul se plânge, / Când glasul rugăciunii încet prin văi se stinge, / Călugării din Sihla, bătrânii munţilor / La piatra Teodorei înalţă ruga lor” (6).



Iar noi, cu bucurie sfântă că neamul nostru a odrăslit un asemenea mărgăritar, unic în felul lui, o cinstim pe Cuvioasa Teodora de la Sihla cu ceata cuvioaselor femei; încredinţându-ne rugăciunilor ei pentru binele acestui neam şi pământ, rostim cuvântul sfânt al Bisericii: „Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând crucea ai urmat lui Hristos ; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Teodora, duhul tău”. Amin.



Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu



1. Calistrat Hogaş continuă: „De jur-împrejur, ca şi cum s-ar ţine de mână, stau munţii cu piscuri înalte, peste care brădişul negru se întinde ca o imensă haină de doliu. Nici o pasăre nu-şi îndreaptă zborul său rătăcitor peste sălbăticia şi tăcerea de mormânt a locurilor acestora, unde iarba stearpă e fără sămânţă şi numai brusturul de munte cu floarea galbenă şi lată cât podul palmei, mai are curajul să se uite de pe creasta stâncilor înalte în prăpăstiile negre şi fără fund ce se deschid… sub privirile lui… Şi sunt acele stânci atât de imense, atât de goale şi tăiate de nişte mâini supranaturale, pe linii aşa de lungi şi de capricios unghiulare, încât îţi aduc ameţeală în suflet, îţi curmă firul gândirii, te apasă pe creieri şi te lasă înmărmurit şi mut”. Acelaşi autor reflectează despre Cuvioasa amintită: „Frumoasa Sfântă Teodora, legendara anahoretă a locurilor acestora, se înfăţişa închipuirii mele ca o a doua Mărie din Egipt, cu viaţa bântuită de aceleaşi nenorociri; tot ca şi ea, Sfânta Teodora se lepădase, poate, de plăcerile îmbătătoare ale lumii acesteia, mulţumindu-se, în cele din urmă, cu crăpătura umedă a unei stânci, în locul palatelor aurite unde luxul şi desfrâul domneau cu răsfăţare; ca şi ea, Sfânta Teodora îşi scrisese, poate, pe nisip, tainele trecutei sale vieţi şi, tot ca dânsa, lăsase celui dintâi vânt grija de a spulbera şi a duce departe amintirea unui trai zvânturat…” (Pe drumuri de munte, Amintiri dintr-o călătorie în munţii Neamţului, Bucureşti, 1944, 44, 15-17).

2. Filocalia, vol. 9, trad. Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Bucureşti, 1980, p. 59.

3. Vezi Ierom. Ioanichie Bălan, Pateric românesc, Bucureşti, 1980, p. 173-177.

4. Patericul, Ediţia Rm. Vâlcea, 1930, p. 130.

5. Filocalia, vol. 9, p. 120.

6. G. N. Beldiceanu, Poezii, Bucureşti, 1893, p. 96.



Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 432-442, Cuvioasa Teodora de la Sihla.



SLUJBA SFINTEI PREACUVIOASEI MAICII NOASTRE TEODORA DE LA SIHLA









La Vecernia Mică



La “Doamne, strigat-am… ” se pun stihirile pe 4, glasul 4



Odraslă de mult preţ a Moldovei, fiind chemată de Hristos Dumnezeu, ai renunţat la cele pământeşti şi, luând crucea, te-ai nevoit în păduri şi în peşteri, în adâncul munţilor Carpaţi, biruind prin firea cea slabă cursele diavolilor, frica, frigul şi foamea. Pentru aceasta te rugăm, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.



Ne închinăm în peştera ta cea umedă şi întunecoasă de la Sihla, unde te-ai nevoit pentru Hristos şi, minunându-ne de ostenelile tale cele peste fire, Sfântă Preacuvioasă Teodora, te rugăm nu înceta a mijloci pentru sufletele noastre.



Ne închinăm icoanei tale, Cuvioasă Maică Teodora, podoaba sihaştrilor şi cununa României; adu-ţi aminte înaintea lui Hristos Dumnezeu de poporul român cel binecredincios şi de sufletele noastre.



Slavă…, a Cuvioasei, glasul al 4-lea



Sosit-a astăzi pomenirea cea de peste an a Sfintei Preacuvioasei Teodora de la Sihla, lauda Moldovei şi rugătoarea credincioşilor, căci trup neputincios având, a biruit slăbiciunile firii şi cursele vrăjmaşului. Pentru aceas¬ta cu credinţă să-i strigăm: Bucură-te următoarea lui Hristos şi cununa cea de mult preţ a sihaştrilor!



Şi acum…, a Praznicului



La Stihoavnă

pun stihirile Praznicului, glasul al 2-lea din Minei



Troparul Sfintei, glas 1:



Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.



Slavă… Şi acum…, a Praznicului



La Vecernia Mare



După psalmul 103, se cântă “Fericit bărbatul… “, starea 1-a



La “Doamne, strigat-am… “, se pun stihirile pe 8:

4 ale Praznicului şi 4 ale Sfintei Teodora de ta Sihla, pe glasul al 5-lea



Stihirile Cuvioasei Teodora, glasul al 5-lea: Podobie: “Cuvioase părinte… “



Fiică de părinţi evlavioşi fiind, din pruncie te-ai umplut de dor pentru Mirele ceresc şi n-ai avut pace şi odihnă în lume până ţi-ai luat crucea şi ai urmat lui Hristos. Şi în munţii Sihlei nevoindu-te, pe Dumnezeu împreună cu îngerii L-ai lăudat, iar trupul vas al Duhului Sfânt l-ai făcut; slăbiciunile firii cu uşurinţă stăpânindu-le, pe nevăzuţii diavoli prin rugăciunile tale desăvârşit i-ai biruit. Pe Acela roagă-L, Preacuvioasă Maică Teodora, să se mântuiască sufletele noastre. (de două ori)



Cine va spune, Cuvioasă Teodora, ostenelile tale din pustie? Ce gură va putea povesti câte ispite ai răbdat de la diavoli în pădurile cele neumblate din Carpaţi, sau cât frig ai îndurat în iernile cele iuţi, neavând nici haine, nici căldură, nici hrană, nici altă mângâiere de la oameni? Dar, fiind plină de focul Duhului Sfânt cu rugăciunile tale ai încălzit trupul tău cel amorţit şi stâncile umede ale peşterii de la Sihla, căci şi darul înaintevederii ai primit şi pe cumplitul vrăjmaş l-ai biruit. Roagă-te, Cuvioasă, împreună cu toţi sfinţii să se mântuiască sufletele noastre!



Să mergem, fraţilor, la chilia Sfintei Teodora de la Sihla şi în peştera ei cea întunecoasă să ne rugăm şi, smerindu-ne pentru îndelunga ei răbdare, aşa să-i cântăm: Bucură-te, lauda Ortodoxiei şi floare de mult preţ a mănăstirilor Moldovei; Bucură-te, rândunică a cerului care n-ai aflat până aici odihnă sufletului tău; Bucură-te, privighetoare neadormită ascunsă de ochii omeneşti, care neîncetat lauzi pe Dumnezeu; Bucură-te, căprioară pururea trează a Munţilor Carpaţi; Bucură-te, fiică mult iubită a Bisericii româneşti; Bucură- te, mireasă aleasă a Mirelui Hristos, Căruia nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.



Slavă…, glasul al 6-lea



Nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, Sfântă Preacuvioasă Teodora, până nu ai biruit desăvârşit pe diavoli şi ţi-ai supus trupul Duhului prin rugăciuni şi post îndelungat, prin lacrimi şi privegheri de toată noaptea. Pentru aceea tot păcatul şi cugetul tău rău desăvârşit lepădând, cu Hristos în veci te-ai logodit. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.



Şi acum…, a Praznicului, glasul al 6-lea



VOHOD – Lumină lină…



Prochimenul zilei



Paremiile Cuvioasei Teodora se pun de la 14 octombrie (ale Sfintei Parascheva)



La Litie



Stihirile pe glasul al 5-lea: (“Bucură-te, cămara… “)



Bucură-te, Cuvioasă Maică Teodora, că ai lăsat toate cele pământeşti şi ai urcat cu Hristos pe Muntele Taborului, unde bine te-ai ostenit şi din lumina cerească te-ai împărtăşit. Bucură-te, fericită, că singură în munte ca o porumbiţă te-ai jertfit şi cu lumina cea de sus fiind umbrită, Iui Hristos cu mare râvnă i-ai urmat. Adu-ţi aminte, maică, înaintea Preasfintei Treimi şi de noi, care cu credinţă facem pomenirea ta.



Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Teodora, floare de mult preţ a ţării româneşti, că, luând crucea, ai urmat iui Hristos şi, alungind frica şi slăbiciunea firii femeieşti, ai trăit ca un înger în trup în peştera de la Sihla, pe diavoli arzând, pe sihaştri din pustie întrecând şi pe Dumnezeu Cel în Treime închinat neîncetat lăudând.



Bucură-te, binecuvântată maică duhovnicească a Mol¬dovei, lauda călugărilor şi rugătoarea credincioşilor, că, râvnind lui Hristos Mirele tău, ai urcat cu bărbăţie Taborul cel de foc al rugăciunii, gustând negrăit din bucuria Duhului Sfânt. Nu înceta, Sfântă Preacuvioasă Teodora, să te rogi pentru ţara ta şi pentru izbăvirea neamului de cursele lui Antihrist, cerând iertare şi pace lumii şi mântuire sufletelor noastre.



Nici a urca cu Hristos pe Tabor nu ne-am învred¬nicit, nici a tăcea faptele tale cele minunate nu voim, nici a urma vieţii celei cereşti nu putem, căci nu avem darul rugăciunii din inimă. Ci, te roagă pentru noi, Preacuvioasă Maică Teodora, ca o bună povăţuitoare spre Hristos, cerând iertare sufletelor noastre.



Slavă…, glasul al 5-lea;



Cela ce pe Tabor ai însemnat schimbarea ome¬nească, iar prin sfinţii Tăi ai arătat lucrarea Sfântului Duh, aşa şi muntele Sihlei, prin Cuvioasa Teodora, ca pe un Tabor l-ai luminat. Pentru rugăciunile ei, Mântuitorule, luminează sufletele noastre, umplându-ne de har şi de lumină.



Şi acum…, a Praznicului din Minei



La Stihoavnă



Stihirile Cuvioasei Teodora, glasul al 4-lea:



Spune-ne, Cuvioasă mireasă a lui Hristos, ostenelile tale cele mari şi luptele cu nevăzuţii vrăjmaşi, căci şi firea prin post şi rugăciune ţi-ai sfinţit, şi gândurile ţi-ai liniştit şi pe diavoli departe i-ai izgonit cu lacrimile tale cele de foc.



Stih: Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.



Învaţă-ne, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, cum să ne nevoim pentru Hristos şi cum să biruim firea noastră cea pătimaşă, că robiţi suntem de duhul mândriei şi al iubirii de păcat şi vrednici ne-am făcut de osândă, de nu te vei ruga tu pentru sufletele noastre.



Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate…



Ajută-ne, Sfântă Preacuvioasă Teodora, să ne împăcăm cu Dumnezeu prin pocăinţă, patimile firii să le domolim şi gândurile rele din inimă să le alungăm, ca împreună cu Hristos să urcăm Taborul cel duhovnicesc şi la suflet să ne luminăm, precum tu însăţi în Taborul Sihlei te-ai curăţit şi luminat.



Slavă…, glasul al 8-lea:



Mulţimile călugărilor te cinstim pe tine, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, că lumea lăsând, în munţii Carpaţi ca o căprioară te-ai ascuns şi mintea împreună cu inima curăţindu-ţi prin aspre osteneli, cu Hristos te-ai unit, urmând marilor sihaştri de demult. Fericită eşti că lui Dumnezeu în peşteră ai slujit şi cu îngerii tainic ai vorbit. Deci roagă-te, Cuvioasă, să se mântuiască lumea şi sufletele noastre.



Şi acum… a Praznicului, din Minei



La sfinţirea Litiei se cântă troparul Cuvioasei Teodora şi al

Praznicului Schimbării la Faţă, de la Vecernia mică.



Troparul Praznicului, glasul al 7-lea



Schimbatu-te-ai la faţă, în munte, Hristoase Dum¬nezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dum-nezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.



La Utrenie



La „Dumnezeu este Domnul” se cântă troparul Praznicului, de două ori,



Slavă… a Sfintei Teodora, Şi acum…, iarăşi a Praznicului.



După catisma întâia, Sedealna Cuvioasei, glasul al 4-lea.



Toţi iubitorii de Hristos să lăudăm astăzi pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, care, pentru dragostea Lui, a fugit ca o pasăre de amăgirile cele trecătoare şi, sărutând icoana ei, să zicem: Bucură-te, Sfântă Teodora, lauda Bisericii româneşti şi rugătoarea sufletelor noastre.



Slavă… Şi acum…, a Praznicului



După a doua Catismă, Sedealna Cuvioasei, glasul al 4-lea



Prăznuirea cea de peste an a Cuvioasei Maicii noastre Teodora, lauda Moldovei şi mireasa cea iubită a lui Hristos, ne adună în biserici şi ne îndeamnă să-i cântăm: Bucură-te, fericită Teodora, care ai sfinţit muntele Sihlei şi inimile noastre cu minunată viaţa ta.



Slavă… Şi acum…, a Praznicului



Mărimurile:



Stihurile se iau de la 14 octombrie – Cuvioasa Parascheva de la Iaşi



I. Mărimu-te pe tine, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, lauda Moldovei şi cinstim sfântă prăznuirea ta, povăţuitoarea sihaştrilor şi împreună vorbitoare cu îngerii.



II. Veniţi toate cetele călugărilor să lăudăm pe Sfânta Teodora de la Sihla, zicând: Pe mireasa lui Hristos.



Slavă… Şi acum…, Aliluia (de 3 ori)



După Polieleu, sedealna, glasulal 4-lea:



Fugind de tulburarea lumii, te-ai urcat pe Taborul cel duhovnicesc, ascunzându-te în adâncul munţilor Carpaţi, ca o pasăre fără nume, şi în peşteră cu îngerii împreună ai locuit, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, pe care roagă-L să dăruiască pace lumii şi mântuire sufletelor noastre.



Slavă… Şi acum…, a Praznicului din Minei



Se cântă Antifonul întâi, glasul al 4-lea



Prochimen, glasul al 4-lea:

Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului lui.



Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie.



Toată suflarea să laude pe Domnul…



Evanghelia de la Matei (XI. 27-30)

(caută joi, în săptămâna a 4-a după Rusalii).



Psalmul 50



Slavă… glasul al 2-!ea:



Pentru rugăciunile Cuvioasei Teodora, Milostive, curăţeşte. mulţimea greşelilor noastre.



Şi acum…



Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milos¬tive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.



Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta…



Stihira idiomelă, glasul al 6-lea:



Candelă nestinsă a credinţei ortodoxe şi rugătoare de foc între cer şi pământ, ascunsă în peştera Sihlei din Carpaţi, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, nu ne uita înaintea Preasfintei Treimi, ci te roagă Mirelui tău, Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască pace şi mare milă.



Canoanele



Al Praznicului cel dintâi, cu irmosul, pe 8 şi ai Sfintei Teodora, pe 4

(canonul Sfântului Dometie se pune la Pavecerniţă)



Canonul Sfintei

Facerea lui Ioanichie



Cântarea întâi



Veniţi cetele călugărilor să lăudăm astăzi pe Sfânta Teodora de ia Sihla, care a biruit pe vrăjmaşi prin viaţa ei îngerească, şi în munţi alergând, ca un cerb la izvoare, pe toţi sihaştrii din vremea ei i-a întrecut cu credinţa, cu râvna, cu smerenia, cu răbdarea şi cu neîncetata rugăciune.



Adunaţi-vă, părinţi iubitori de Hristos şi, părăsind cele trecătoare, să lăudăm astăzi pe privighetoarea munţilor Carpaţi, pe rugătoarea cea fierbinte a pustiei, pe râvnitoarea sfinţilor de demult, pe mlădiţa cea binecuvântată a Moldovei, pe Sfânta Teodora pământeana. Căci trup femeiesc neputincios purtând, desăvârşit pe diavoli i-a biruit şi cu focul rugăciunii ei pe cei mândri şi leneşi cu totul i-a ruşinat.



Slavă…



O, părinţi şi maici duhovniceşti, care v-aţi închinat viaţa lui Hristos, să mergem azi la peştera Cuvioasei Teodora de la Sihla şi, smerindu-ne pentru păcatele noastre, să ne minunăm cum această sfânta s-a luptat sin¬gură în pustie cu frigul, cu foamea, cu întunericul cel din afară şi cu cumplitele săgeţi dinăuntru, biruind prin răbdare pe nevăzuţii vrăjmaşi ai neamului omenesc.



Şi acum…



Prea Sfânta Fecioară care ai născut pe Hristos în peşteră spre mântuirea lumii, ajută-ne şi nouă să purtăm pe Hristos în inimile noastre şi, urmând Cuvioasei Teodora, să iubim rugăciunea, smerenia şi dumnezeiasca dragoste, căci cu virtuţi ca acestea dobândim pe Dum¬nezeu.



Catavasiile Praznicului



Cântarea 3-a



Veniţi, sfinţilor sihaştri şi purtătorilor de Dumnezeu părinţi la prăznuirea Cuvioasei Teodora de la Sihla ca să vedem cum fericita mireasă a lui Hristos s-a luptat sin¬gură în pustie cu duhurile cele rele, cu gândurile, cu foamea, cu iernile cele aspre şi cu slăbiciunea firii femeieşti şi, minunându-ne de răbdarea ei îngerească, să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Teodora, rugătoare pentru sufletele noastre.



Adunaţi-vă, credincioşilor iubitori de sfinţi, care căutaţi călăuze către Dumnezeu şi, lepădând tot păcatul ucigaş de suflet, să urcăm la peştera Sfintei Teodora de la Sihla şi închinându-ne în locul unde a purtat lupta cea bună, să sărutăm icoana ei şi să-i cântăm: Bucură-te, Preacuvioasă Teodora, lauda sfintelor mănăstiri româneşti.



Slavă…



Astăzi, când Hristos S-a schimbat la faţă pe Muntele Taborului, să urcăm pe muntele Sihlei şi să vedem cum Sfânta Teodora şi-a schimbat slăbiciunea firii, luminându-se prin post şi rugăciune şi a ajuns desăvârşită în strălucirea Taborului ceresc. Pentru aceasta să-i cântăm: Bucură-te, Maică Teodora, fierbinte rugătoare către Dumnezeu pentru sufletele noastre.



Şi acum…



O, Stăpână şi Fecioară Maică, care ai născut cu trup pe Mântuitorul lumii şi cum ai schimbat legile firii, născând mai presus de minte pe Fiul lui Dumnezeu între oameni, roagă-te Lui, Preacurată, împreună cu Sfânta Teodora, să ne curăţească de tot păcatul şi să ne facă locaş al Preasfintei Treimi.



Irmosul: “Nu este sfânt..”

Condacul şi icosul Praznicului

Sedealna Cuvioasei, glasul 8;



Aprinsă de dor pentru Mirele tău, Hristos Dum¬nezeu, cu îngerii te-ai împrietenit şi pe diavoli i-ai izgonit, Sfântă Teodora, bucuria sihaştrilor şi a credincioşilor. Roagă-te lui Dumnezeu, fericită, pentru cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta.



Slavă…, tot aceasta

Şi acum…, a Praznicului



Cântarea 4-a



Rănită fiind de dorul liniştii duhovniceşti, ai alergat la pustie în Munţii Sihlei ca un vultur iubitor de înălţimi, Cuvioasă Teodora; şi acolo te-ai curăţit de patimi prin harul cel dumnezeiesc, asemănându-te cu Sfânta Maria Egipteanca. Roagă-te lui Dumnezeu, fericită, să ne mântuiască pe toţi cu harul Său.



Sfântă a fost viaţa ta, Cuvioasă, şi pline de har rugăciunile tale; binecuvântate au fost lacrimile şi oste¬nelile tale şi făcător de minuni trupul tău chinuit de frig şi de post. Roagă-te pentru noi toţi, Sfântă Teodora, să iubim postul şi rugăciunea ca să se mântuiască sufletele noastre.



Slavă…



Ne minunăm de răbdarea ta, fericită, şi ne umilim pentru dumnezeiasca ta bărbăţie. Cum te-ai pornit cu război împotriva duhurilor răutăţii? Cum te-ai smerit şi câte ispite iuţi ai suferit în peştera ta de la Sihla? Pentru aceasta şi Dumnezeu te-a înălţat. Învaţă-ne şi pe noi, Sfântă Teodora să ne smerim şi să răbdăm cu tărie ispitele vieţii, ca să ne ridice Dumnezeu din prăpastia păcatelor la înălţimea pocăinţei.



Şi acum…



Cum să nu ne mirăm de naşterea ta, Preasfântă Fecioară de Dumnezeu Născătoare, care ai născut pe Hristos prin umbrirea Duhului Sfânt? Şi cum să nu ne bucurăm că te avem pe pământ Maică şi în cer neîncetat rugătoare şi mijlocitoare pentru sufletele noastre? Nu înceta a ne ajuta să ne mântuim noi toţi.



Cântarea a 5-a



Să se bucure astăzi sfintele locaşuri şi monahii iubitori de Hristos să se veselească, împreună cu evlavioşii credincioşi, căci Sfânta Teodora de la Sihla străluceşte în ceata Cuvioşilor Părinţi şi, împreună cu îngerii pe Dumnezeu Îl laudă.



Să mergem cu toţii la Schitul Sihla şi să vedem cum s-a nevoit Sfânta Teodora în crăpăturile stâncilor pentru dragostea lui Hristos. Să-i sărutăm icoana şi peştera cea umedă şi rece şi, căindu-ne pentru lenevirea noastră, să zicem: Miluieşte-ne, Doamne, cu rugăciunile sfinţilor Tăi.



Slavă…



Chilia ta de sub stâncile Sihlei ne îndeamnă la rugăciune, Cuvioasă Teodora, şi peştera ta ne smereşte şi ne mustră neputând a urma ţie. Căci cu lacrimile tale ai spălat întinăciunea păcatelor şi cu focul rugăciunii pe diavoli i-ai ars, peştera biserică ai făcut-o, trupul tău cel slab l-ai întărit şi împreună cu marii sihaştri te-ai asemănat.



Şi acum…



Pe pământ eşti cea dintâi Fecioară între fecioare şi singura Născătoare de Dumnezeu, iar în cer eşti cea dintâi rugătoare pentru lume înaintea Preasfântei Treimi. Nu înceta, Stăpână, a te ruga pentru sufletele noastre, împreună cu Sfânta Teodora, a Moldovei binecuvântată mlădiţă.



Cântarea a 6-a



Cu neîntinată feciorie ai trăit în casa părinţilor tăi, Cuvioasă, şi în curăţie şi smerenie te-ai nevoit în Mănăstirea Vărzăreşti. Apoi, iubind viaţa pustnicească, ai urcat la schitul Sihla şi pe mulţi sihaştri i-ai întrecut în sfinţenie, cele viitoare le-ai cunoscut, la pacea duhului ai ajuns şi acum în cer cu sfinţii te veseleşti. Roagă-te, Preacuvioasă Teodora, să ne întărească Dumnezeu în credinţă, în iubire şi smerenie, ca să dobândim iertare de păcate şi mântuire sufletelor noastre.



Duhovnicul tău, Cuviosul Pavel, te cerceta la peşteră şi cu Trupul lui Hristos te împărtăşea, fericită. Apoi, mutându-se la cele cereşti, ai rămas cu totul străină pe pământ. Dar Dumnezeu te mângâia prin Duhul Sfânt, că în vremea rugăciunii tale faţa ţi se lumina, trupul ţi se ridica de la pământ şi în văpaie de foc ceresc se învăluia. Ajută-ne şi pe noi Sfântă Teodora, să ne rugăm lui Dumnezeu cu mintea şi inima curată, spre mîntuirea sufletelor noastre.



Slavă…



La Sihla ţi-ai schimbat viaţa prin nevoinţă, Cuvioasă Teodora, mintea ţi-ai curăţit, trupul l-ai subţiat şi inima ai umplut-o de harul Duhului Sfânt, prin repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi să dobândim darul neadormitei rugăciuni a Preadulcelui Mântuitor.



Şi acum…



Priveşte spre noi cu milă din lumina slavei cereşti, Preasfântă Fecioară Marie. Cercetează poporul lui Dum-nezeu cel smerit şi credincios şi ajută-ne să ne izbăvim de robia patimilor şi cu Hristos în veci să împărăţim.



Irmosul



“Marea vieţii văzându-o, înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Multmilostive”.



Condacul



Aleasă fiind de Dumnezeu pentru viaţă îngerească de sihăstrie, ai părăsit cele trecătoare şi te-ai retras ia Sihla în peşteră, Cuvioasă. Şi acolo, hrănită fiind de păsările cerului, neîncetat ai slăvit pe Dumnezeu Cel în Treime închinat. Pentru aceasta cu credinţă îţi strigăm: Bucură-te, Preacuvioasă Maică Teodora!



Icosul:



Lepădând grija cea lumească, te-ai logodit cu Hristos şi ascunzându-te în peşteră pustnicească, prin post şi rugăciune te-ai făcut ca o văpaie de foc, Preacuvioasă Maică Teodora, încât şi trupul ţi se înălţa şi faţa ţi se lumina şi îngerii te ocroteau când vorbeai cu Dumnezeu. De aceea, într-un glas îţi cântăm: Bucură-te, odraslă sfântă a Moldovei, bucură-te, căprioara duhovnicească a munţilor Carpaţi, bucură-te, vas curat al Duhului Sfânt, bucură-te, cunună de mărgăritare care împodobeşti Orto¬doxia şi mănăstirile româneşti.



SINAXAR



Luna lui august, în 7 zile, pomenirea Preacuviosului Mucenic Dometie Persul, împreună cu doi ucenici ai săi.



Tot în această zi mai facem pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care a sihăstrit mulţi ani, la sfârşitul secolului al XVII-lea, într-o peşteră din preajma Schitului Sihla – Neamţ.



Stihuri: În această zi, Sfânta Teodora s-a mutat la cerescul Împărat

Astăzi Teodora Cuvioasa

Şi-a mutat la ceruri casa.



Această floare duhovnicească de mare preţ şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, avea dregătorie ostăşească, aşa cum şi numele îl arată, fiind paznic al Cetăţii Neamţului şi “armaş”, adică făcător de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al cărei nume nu ne este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă şi de buna creştere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora şi Maghiţa (Marghioliţa).



Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduită, a fost căsătorită de către părinţi, împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Mirele ei Iisus Hristos încă din copilărie, ardea de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o îndemna atât duhovnicul şi firea ei singuratică, cât şi râvna pentru rugăciunea de taină şi amintirea marilor sihaştri ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile şi munţii din ţinutul Neamţ – vechii ei sfătuitori.

Astfel, fericita Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar după doi ani şi soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amândoi pe calea sfinţeniei şi a mântuirii.



Fiecare călugăriţă din schit se nevoia cu mare râvnă pentru Hristos, însă Cuvioasa Teodora, fiind alesă şi întărită de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori cu rugăciunea, cu smerenia şi cu nevoinţa duhovnicească.



După câţiva ani, năvălind turcii în părţile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzăreşti. Atunci toate surorile din obşte s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, aşteptând să treacă primejdia şi mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut şi Cuvioasa Teodora. S-a retras în munţii Vrancei împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post şi rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli; foame, frig şi tot felul de încercări.



Răposând stareţa ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, a părăsit munţii Vrancei şi s-a retras în patria ei mult iubită din părţile Neamţului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria şi Sihla. După ce mai întâi s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, egumenul lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredinţată duhov¬nicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o că de va răbda asprimea vieţii pustniceşti, să rămână acolo până la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele şi frigul iernii, să se aşeze la o sihăstrie de călugăriţe.



Aşa a ajuns fericita Teodora în munţii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit şi de peştera care îi poartă numele până astăzi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu bărbăţie mulţi ani, ostenindu-se singură în post şi rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi şi mii de metanii, uitată de lume, îndurând multe ispite şi năluciri de la diavoli; foame, lipsă, gânduri şi mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtăşea cu Sfintele Taine şi îi ducea cele de trebuinţă.



După un timp a răposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, într-o mică colibă pustnicească, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu ştia locul şi aspra ei nevoinţă. Cu timpul i s-au rupt şi hainele, iar ca hrană avea doar măcriş, fructe de pădure şi alune. În această şcoală a liniştii şi nevoinţei a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni şi era ca un diamant strălucitor în munţii Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt.



Odată, năvălind turcii să prade mănăstirile şi satele, au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peştera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peşterii, cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peşteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieţii sale, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, încât i se lumina faţa, iar trupul ei se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi “Fântâna Sfintei Teodora”.



Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârşitul vieţii şi cunoscând că o cheamă Hristos la cereştile locaşuri, unde este odihna şi desfătarea tuturor sfinţilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtăşească cu Preacuratele Taine, înainte de obştescul sfârşit. Astfel, cu rânduială de sus, egumenul Sihăstriei a observat că păsările duceau fărâmituri spre Sihla şi a trimis doi fraţi să vadă unde anume se duc. Călăuziţi de mâna lui Dumnezeu, fraţii au ajuns noaptea aproape de peştera Sfintei Teodora şi au văzut-o cum se ruga cu mâinite înălţate spre cer, învăluită în lumină de foc. Atunci, înfricoşându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haină să se acopere, căci era goală şi le-a poruncit să coboare la Sihăstria şi să aducă un duhovnic ca s-o împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos.



Călăuziţi de o lumină cerească, fraţii au mers repede la schit şi dimineaţa au adus la peşteră pe ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora şi-a făcut cuvenita spovedanie şi şi-a destăinuit viaţa, ostenelile şi ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieştile Taine şi, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, şi-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi părinţii au făcut slujba înmormântării şi au îngropat sfântul ei trup în peşteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.



Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peşteră până după anul 1830, când familia domnitorului mol¬dovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moşia lor din satul Miclăuşeni-Iaşi, le-a adus în această biserică şi multă lume venea aici spre închinare, primind ajutorul Cuvioasei. În anul 1856 familia Sturza a convenit cu conducerea Mănăstirii Pecerska din Kiev să le dăruiască sfintele moaşte, în schimbul unor veşminte preoţeşti şi arhiereşti, ceea ce s-a şi făcut spre paguba şi întristarea tuturor. Aşa s-au înstrăinat moaştele Sfintei Teodora din patria ei şi se păstrează în catacombele de la Pecerska, aşezate în raclă de mult preţ, pe care scrie aceste cuvinte în limbile slavonă şi română: “Sfântă Teodora din Carpaţi”.



Aceasta este pe scurt viaţa Sfintei Teodora de la Sihla şi acestea sunt faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, numărându-se în cetele sfinţilor din cer şi fiind socotită cea mai aleasă nevoitoare pe care a odrăslit-o vreodată ţara noastră. Credincioşii din Moldova o cinstesc ca sfântă de la început şi merg în pelerinaj la peştera şi chilia ei de la Schitul Sihla. La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul sfinţilor, cu zi de pomenire la 7 august.



Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi toţi, împreună cu ţara şi poporul cel binecredincios. Amin!



Cântarea a 7-a



Simţindu-ţi aproape obştescul sfârşit, te-ai rugat Mântuitorului Hristos să te învrednicească de Preacuratele Taine, pe care în chip minunat le-ai primit de la duhovnicul Antonie, căruia te-ai mărturisit şi ţi-ai destăinuit viaţa. Apoi, îngenunchind, te-ai rugat şi, ros¬tind Crezul ţi-ai dat sufletul în braţele Mirelui tău, Iisus Hristos. Roagă-te şi pentru noi, Sfântă Maică Teodora, să dobândirn sfârşit creştinesc şi iertare de păcate.



Îngereşte te-ai nevoit pe pământ şi te-ai săvârşit, Cuvioasă, mutându-te de la osteneală la odihnă; de la cele rele şi trecătoare la cele veşnice şi pline de lumină. Schimbă-ne şi nouă gândul, mintea şi voinţa de la cele de aici, la cele nemuritoare de sus şi ne ajută cu rugăciunile tale, Sfântă Teodora, să dobândim cereştile bunătăţi, pe care ni le-a făgăduit Mântuitorul Hristos.



Slavă…



Te cinstesc şi te laudă toţi sihaştrii şi cuvioşii şi te caută credincioşii iubitori de sfinţi, să-ţi ceară ajutorul, Preacuvioasă Maică Teodora, ajută-ne ca împreună cu tine să slăvim pe Dumnezeu Cel în trei feţe închinat şi te roagă pentru sufletele noastre…



Şi acum…



Te lăudăm Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi te mărim după cuviinţă, că prin tine a venit Hristos în lume şi în inimile noastre. Roagă-L cu iubire de oameni, Stăpână, să ne dăruiască iertare de păcate milă şi cereas¬ca Împărăţie.



Cântarea a 8-a.



Te-ai nevoit pe pământ, Cuvioasă Teodora, şi te-ai jertfit pentru Hristos, ca să dobândeşti mântuirea sufletului tău, căci nimic nu se câştigă fără osteneală, fără rugăciune şi viaţă curată. Ajută-ne şi pe noi nevrednicii, cu rugăciunile tale, să urmăm lui Hristos cu credinţă, împlinind cu sfinţenie poruncile Lui şi făgăduinţele vieţii duhovniceşti.



Te-ai mutat la cele cereşti cu pace, mireasa lui Hristos, Teodora şi acolo te veseleşti în veci cu sfinţii, în bucuria Duhului Sfânt. Nu ne uita nici pe noi săracii, care ne amăgim şi ne robim de grijile înşelătoare ale acestei vieţi. Ci, roagă-te neîncetat pentru lume, pentru ţara în care te-ai născut şi pentru călugări şi credincioşi, să ne întărească în dreapta credinţă şi în lucrarea faptelor bune.



Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul



Priveşte din cer cu iubire spre noi, Preacuvioasă Maică Teodora, ajută-ne cu rugăciunile tale şi cere milă şi har de la Dumnezeu pentru Biserică, pentru ierarhi, pentru preoţi şi monahi şi pentru binecredincioşii creştini care cinstesc sfântă pomenirea ta şi slăvesc cu dreaptă credinţă pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită.



Şi acum…



Fecioară şi Maică a iui Dumnezeu te mărturisim credincioşii pe pământ. Maică şi Fecioară mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi te ştim în cer, Marie, Născătoare de Dumnezeu. Ai milă de Biserica pe care a întemeiat-o Hristos prin Apostoli; ai milă şi de dreptmăritorii creştini care au fost luminaţi de Duhul Sfânt prin Botez şi te roagă pentru noi toţi să se mântuiască sufletele noastre.



Cântarea a 9-a



Vino la noi, Preacuvioasă Maică Teodora; adu-ţi aminte de toţi care te-au născut şi crescut în şcoala rugăciunii din Carpaţi şi te roagă lui Dumnezeu pentru noi, să ne întărim în credinţă, în răbdare şi iubire duhov¬nicească, ca să dobândim iertare de păcate.



Vino la noi, Sfântă Teodora, floare aleasă a sihaştrilor din Carpaţi! Vino la noi, Preacuvioasă, şi ne îmbărbătează împotriva diavolilor care ne lovesc prin necredinţă, prin ură şi dezbinare şi ne ajută să biruim pe nevăzuţii vrăjmaşi spre mântuirea sufletelor noastre.



Slavă…



Vino la noi, mireasa lui Hristos, Teodora, care te-ai învrednicit de sfinţenie la schitul Sihla prin nevoinţă îngerească şi cu rugăciunile tale ajută-ne să ieşim la limanul cel bun şi să biruim mândria şi împietrirea inimii, ca să fim primiţi în cereştile locaşuri.



Şi acum…



Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, bucuria îngerilor, lauda Apostolilor, cununa tuturor sfinţilor, mijlocitoarea lumii, acoperitoarea călugărilor, mângâierea credincioşilor, Maica tuturor mamelor creştine şi întărirea fecioarelor. Nu înceta a te ruga, Stăpână, să se mântuiască sufletele noastre.



LUMINÂNDA



Fiind chemată şi aleasă de Hristos, ai părăsit lumea şi cele trecătoare şi, îngereşte nevoindu-te, în munte te-ai ascuns ca o pasăre şi căprioară fără nume, fericită Teodora, lauda călugărilor, făcându-te mireasă lui Hristos prin neadormită rugăciune, prin post, prin lacrimi şi cugetarea celor cereşti, pe diavoli arzând şi cu îngerii împreună vorbind, roagă-te, maică preacuvioasă, să se mântuiască sufletele noastre.



LA LAUDE



Trei ale Praznicului şi trei ale Sfintei Teodora, glasul 4



Veniţi toate cetele călugărilor să lăudăm astăzi pe Sfânta Teodora, următoarea lui Hristos cea prearâvnitoare, lauda monahilor, locuitoarea pustiului şi floarea cea de mult preţ a munţilor Carpaţi. Căci cu nevoinţa pe mulţi sihaştri a întrecut, prin lacrimi sufletul ca pe un crin şi l-a albit, iar cu rugăciunea şi cu postul pe Dumnezeu cu duhul de pe pământ L-a văzut. Pentru aceea, într-un glas să-i strigăm: Bucură-te, Sfântă Teodora, rugătoarea sufletelor noastre (de două ori).



Veniţi, cuvioşilor părinţi şi sihaştri purtători de Dum¬nezeu, care neîncetat vă rugaţi şi toţi creştinii iubitori de Hristos, să lăudăm astăzi, la pomenirea cea de peste an, pe Sfânta Teodora, bucuria îngerilor şi cununa cea de mult preţ a călugărilor; comoara cea aleasă a Schitului Sihla şi rugătoare neadormită a ţării noastre. Deci sărutând icoana ei, să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Teodora, fiică şi podoabă scumpă a Bisericii Româneşti.



Slavă…, glasul 5



Veniţi toate cetele călugărilor şi ale credincioşilor să urcăm pe muntele Sihlei şi, împreună cu îngerii şi cuvioşii, să prăznuim astăzi pe Sfânta Teodora şi, închinându-ne în biserica şi peştera ei, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, mireasa lui Hristos, Teodora, rugătoare fierbinte pentru noi şi pentru toată lumea.



Şi acum…, a Praznicului



DOXOLOGIA MARE



Troparul sfintei Slavă…,

Şi acum…, al Praznicului

Ecteniile şi Apolisul Ceasul întâi



LA SFÂNTA LITURGHIE



Fericirile din Canonul Cuvioasei, Cântarea a 3-a, pe 4 şi de la Cântarea a 6-a pe 4.



Prochimen glas 4: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.



Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate care mi-a dat mie.



Apostolul din Epistola întâi către Corinteni (IX, 2-12):

Fraţilor, voi sunteţi pecetea apostoliei mele…



Evanghelia de la Luca (VII, 37-50):

În vremea aceea, L-a rugat unul dintre farisei pe Iisus…



CHINONICUL

Întru pomenire veşnică va fi dreptul şi de auzul rău nu se va teme.



Sursa: Slujba Sfintei Teodora de la Sihla, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.



Mulțumiri sorei Anamaria. Domnul sa vă răsplătească dragostea!



ACATISTUL





Alcătuit de Arhimandritul Cleopa Ilie



După obişnuitul început, se zic:



CONDACELE ŞI ICOASELE:



Condacul 1



Veniţi toţi cei iubitori de Hristos cu credinţă şi cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care în pustia Sihlei în mari nevoinţe a petrecut şi lumină sihaştrilor s-a făcut. Cu laude să slăvim pe Dumnezeu şi să cinstim pe cuvioşii Lui, zicând: Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Icosul 1:



Îngerească râvnă din tinereţe având, Teodora, părinţii şi familia părăsind, departe de lume ai fugit şi lui Hristos Dumnezeu cu mare evlavie ai slujit. Pentru care noi, smeriţii, cu laude te cinstim:



Bucură-te, mlădiţă sfântă care prin Sfântul Botez în Hristos te-ai altoit;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din copilărie lui Hristos Dumnezeu ai slujit;

Bucură-te, căci glasul Evangheliei Lui ai ascultat;

Bucură-te, că pentru dragostea Lui de lume te-ai depărtat;

Bucură-te, că slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;

Bucură-te, că spre slava lui Hristos ai alergat cu toată puterea;

Bucură-te, că necazurile veacului de acum pe tine nu te-au împiedicat;

Bucură-te, slugă credincioasă a Marelui Împărat;

Bucură-te, mlădiţă tânără cu rod preafrumos;

Bucură-te, mieluşea blândă a lui Hristos;

Bucură-te, că poruncilor Evangheliei lui Hristos ai fost ascultătoare;

Bucură-te, a sfinţilor pustnici vrednică următoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 2-lea:



La marea stăruinţă a părinţilor tăi te-ai căsătorit; dar prea scurtă vreme în căsătorie ai vieţuit. Pe soţul tău la un gând cu tine l-ai adus, căci părăsind lumea, amândoi la viaţa monahicească v-aţi dus şi lui Dumnezeu aţi cântat: Aliluia!



Icosul al 2-lea:



La Mănăstirea Vărzăreşti cu bătrâna stareţă Paisia ai vieţuit şi pildă de ascultare tuturor călugăriţelor ai fost, pentru care cu laude te cinstim:



Bucură-te, Teodora, că prin ascultare şi smerenie lui Hristos ai urmat;

Bucură-te, că şi Mântuitorul nostru prin ascultare pe noi ne-a răscumpărat;

Bucură-te, că prin ascultare şi tăierea voii, muceniţă te-ai arătat;

Bucură-te, că prin ascultare, smerenie ai câştigat;

Bucură-te, că prin rugăciune şi tăierea voii tale, partea Mariei ai ales;

Bucură-te, că prin smerenie şi ascultare roadele mântuirii ai cules;

Bucură-te, că ascultarea şi rugăciunea ţi-au fost bogăţie;

Bucură-te, că aceasta înţelegând-o cunună sfântă ţi-ai ales ţie;

Bucură-te, că prin ascultare şi rugăciune mintea ţi-ai luminat;

Bucură-te, că venind prigoana turcilor la pustie cu stareţa ta ai plecat;

Bucură-te, că pustia şi liniştea v-au fost folositoare;

Bucură-te, căci acum pustnicilor eşti ocrotitoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 3-lea:



Ajungând în pustie cu stareţa Paisia, aceasta întru Domnul a adormit, iar tu singură rămânând, fără de nici o mângâiere, cu rugăciunea te întăreai şi din inimă cântai lui Dumnezeu: Aliluia!



Icosul al 3-lea:



După adormirea fericitei tale stareţe, Paisia, către locaşurile părinteşti ai socotit să vii şi un loc de linişte în Munţii Neamţului ţi-ai ales. Pentru care noi, nevrednicii, cinstind a ta dorinţă, cu evlavie te lăudăm:



Bucură-te, că loc de linişte şi de pustnicie ai căutat;

Bucură-te, că pentru aceasta stareţului Varsanufie al Sihăstriei ai cerut sfat;

Bucură-te, că după sfătuirea lui în pustia Sihlei ai plecat;

Bucură-te, că acolo ajungând, din inimă lui Dumnezeu ai mulţumit;

Bucură-te, că foarte te-ai bucurat de acel loc liniştit;

Bucură-te, că în peştera cea de sub stâncă ai locuit;

Bucură-te, că acolo cu măcriş şi verdeţurile pustiei te-ai hrănit;

Bucură-te, că duhovnicul tău, ieroschimonahul Pavel, aici te-a găsit;

Bucură-te, că prin duhovniceşti sfaturi te-a sfătuit;

Bucură-te, că de Preacuratele Taine te-ai învrednicit;

Bucură-te, că nevoinţa pustniciei cu mare dragoste o ai primit;

Bucură-te, că iubitorilor de linişte ai fost vrednică următoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 4-lea:



Ziua şi noaptea petrecând în rugăciunea cea cu lacrimi şi în cugetările cele duhovniceşti, din inimă suspinând lăudai pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!



Icosul al 4-lea:



Petrecând vreme îndelungată în pustia Sihlei, cu lacrimi duhovniceşti mai mult decât cu hrana trupului te întăreai şi cu nădejdea veşnicelor bucurii te mângâiai. Pentru care şi noi, nevrednicii, te lăudăm:



Bucură-te, că prin rugăciunea neîncetată dragostea lui Dumnezeu ai câştigat;

Bucură-te, că pe treptele urcuşului duhovnicesc te-ai ridicat;

Bucură-te, că pe treapta făptuirii morale repede ai ajuns;

Bucură-te, căci tainele rugăciunii ai pătruns;

Bucură-te, că pe treapta vederii sfinte te-ai suit;

Bucură-te, că pe treptele îndumnezeirii prin har ai urcat;

Bucură-te, că şi din îndumnezeirea cea după har ai gustat;

Bucură-te, că inima ta cu lacrimile dragostei de Dumnezeu o adăpai;

Bucură-te, că sufletul tău cu nădejdea veşnicelor bunătăţi îl mângâiai;

Bucură-te, că trupul tău cu puţină hrană îl hrăneai;

Bucură-te, că din verdeţurile pustiei şi din apă puţin gustai;

Bucură-te, că ochii minţii pururea priveau bunătăţile viitoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 5-lea:



Multe ispite şi năluciri de la draci ai întâmpinat, fericită Teodora, dar având în sufletul tău dragostea lui Hristos, pe toate le-ai biruit şi pentru toate ai cântat lui Dumnezeu laudă de mulţumire: Aliluia!



Icosul al 5-lea:



Având mintea luminată de Preasfântul Duh, ai trecut cu vederea ispitele cele de-a stânga şi cele de-a dreapta, care de multe ori năvăleau asupra ta. Căci, prin darul lui Dumnezeu, cunoscând vicleniile duhurilor celor rele, pururea la rugăciune cu lacrimi către Dumnezeu ai alergat. Pentru care şi noi cu evlavie te lăudăm:



Bucură-te, stâncă duhovnicească, care de vânturile viclenilor draci nu te-ai clintit;

Bucură-te, că având darul lui Dumnezeu pe toate le-ai biruit;

Bucură-te, căci cu multă smerenie lui Dumnezeu te rugai;

Bucură-te, căci din adâncul inimii tale către El strigai;

Bucură-te, că frigul, foamea şi singurătatea pentru Hristos ai răbdat;

Bucură-te, că liniştea şi rugăciunea pe tine te-au ajutat;

Bucură-te, că postirea şi înfrânarea nu le-ai împuţinat;

Bucură-te, că neîncetata rugăciune cu umilinţă tărie ţi-a dat;

Bucură-te, că prin rugăciune fierbinte ai biruit;

Bucură-te, că prin nevoinţe duhovniceşti ai sporit;

Bucură-te, că prin trezvia minţii pururea ai fost rugătoare;

Bucură-te, că prin post şi rugăciune sfinţilor sihaştri ai fost următoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 6-lea:



Şaizeci de ani ai petrecut în pustia Sihlei în post şi rugăciune, răbdând cu bărbăţie nevoinţele pustniciei, şi din inimă lui Dumnezeu cântai: Aliluia!



Icosul al 6-lea:



Duhovnicul tău, Părintele Pavel, venea din când în când la tine, aducându-ţi pesmeţi şi altă hrană pustnicească. Iar tu, cu mare smerenie a inimii la el te spovedeai şi sfaturi duhovniceşti îi cereai, pe care în inimă le scriai. Pentru care şi noi, văzând a ta iscusinţă, te lăudăm:



Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai citit;

Bucură-te, căci cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi pe tine te-ai întărit;

Bucură-te, că învăţăturile Sfinţilor Părinţi în viaţă te-au călăuzit;Bucură-te, că viaţa pustnicilor ai căutat;

Bucură-te, că învăţăturile lor pe tine te-au luminat;

Bucură-te, că prin rugăciune şi prin citire trezvia minţii ai câştigat;

Bucură-te, că Mântuitorului pururea te-ai rugat;

Bucură-te, că pe Maica Domnului pururea o lăudat;

Bucură-te, că pe ea pururea mijlocitoare către Mântuitorul o aveai;

Bucură-te, că în desăvârşire prin rugăciunile ei sporeai;

Bucură-te, că şi rugăciunile sfinţilor pururea ai cerut;

Bucură-te, sfântă, către Sfânta Treime pururea rugătoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 7-lea:



Mângâiatu-te-ai cu nădejdea veşnicelor bucurii şi toate luptele şi ispitele veacului de acum cu bărbăţie de suflet le-ai primit, căci muntele s-a deschis prin rugăciunea ta, iar tu cu mulţumire cântai lui Dumnezeu: Aliluia!



Icosul al 7-lea:



Toate ispitele şi luptele care de la lume, de la trup şi de la diavol asupra ta au venit, cu darul şi cu ajutorul lui Dumnezeu le-ai biruit. Cu lacrimi şi suspin din adâncul inimii rugându-te, ai luat de la El îndurare; de aceea şi noi cu smerenie te lăudăm:



Bucură-te, Cuvioasă Teodora, sluga Iui Hristos cea preaînţeleaptă;

Bucură-te, că având milă de la El ai mers pe calea cea dreaptă;

Bucură-te, că de la El pururea ajutor ai luat;

Bucură-te, slugă înţeleaptă care pururea Lui ai urmat;

Bucură-te, că toate cele ale veacului de acum le-ai trecut cu vederea;

Bucură-te, că Hristos Iisus ţi-a fost ţie mângâierea;

Bucură-te, că numele lui Hristos era pentru tine mai dulce ca mierea;

Bucură-te, duhovnicească albină, care mierea Duhului Sfânt ai adunat;

Bucură-te, că în cugetarea cuvintelor Domnului mare dulceaţă ai aflat;

Bucură-te, duhovnicească privighetoare, care pururea lui Hristos ai cântat;

Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare, care neîncetat pe Hristos ai lăudat;

Bucură-te, că pentru El de tine te-ai lepădat;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 8-lea:



Avut-ai pururea în minte Patericul şi învăţăturile celor ce în pustie au locuit şi cu desăvârşirea s-au îm-podobit. De aceea şi tu cu mare dragoste în urma lor ai alergat şi lui Dumnezeu din toată inima ai cântat: Aliluia!



Icosul al 8-lea:



Ajuns-ai la adânci bătrâneţi, locuind în pustia Sihlei, şi, postind patruzeci de zile, te-ai pregătit pentru viaţa viitoare. De aceea şi noi, înţelegând minunata ta nevoinţă, te lăudăm:



Bucură-te, că având candela rugăciunii aprinsă în inimă aşteptai pământescul sfârşit;

Bucură-te, că în credinţă roditoare Domnul te chema la Sine;

Bucură-te, că din inimă doreai să sfârşeşti cu bine;

Bucură-te, că împărtăşirea cu Preacuratele Taine foarte o doreai;

Bucură-te, că pentru aceasta lui Dumnezeu mult te rugai;

Bucură-te, că Bunul Dumnezeu rugăciunea ta a auzit;

Bucură-te, că de sufletul tău El s-a îngrijit;

Bucură-te, că prin nişte păsări pe tine te-a descoperit;

Bucură-te, că acele păsări în trapeza Sihăstriei pe geamul deschis intrau;

Bucură-te, că pentru tine pâine de pe masă luau;

Bucură-te, căci cu pâinea în cioc spre Sihla zburau;

Bucură-te, că Dumnezeu a vrut să te descopere prin aceste zburătoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 9-lea:



Văzând călugării din Sihăstria că păsările luau pâine de pe masă şi zburau cu ea numai spre Sihla, s-au luat după ele, iar păsările se opreau, ca şi cum i-ar fi aşteptat. Şi aşa, prin aceste păsări, te-au găsit pe tine, pentru care laudă au dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!



Icosul al 9-lea:



Ajuns-au fraţii care urmăreau păsările, odată cu noaptea, în pustia Sihlei, unde deodată au văzut între stânci o lumină mare şi venind mai aproape, lumina a dispărut şi le-ai spus: „Părinţilor, aruncaţi-mi o haină”, şi unul dintre fraţi ţi-a aruncat rasa ca să te îmbraci; iar noi, mirându-ne de această descoperire a ta, glăsuim:



Bucură-te, Cuvioasă Teodora care în pustie ai îmbătrânit;

Bucură-te, că în mare sărăcie ai vieţuit;

Bucură-te, că şi hainele de pe tine toate au putrezit;

Bucură-te, că Bunul Dumnezeu pe tine te-a descoperit;

Bucură-te, că pe fraţii care la tine au venit i-ai rugat;

Bucură-te, că le-ai zis: „Să vină duhovnicul Antonie neîntârziat”;

Bucură-te, că fraţii aceia cu bucurie la Sihăstria au alergat;

Bucură-te, că pe duhovnicul Antonie despre tine l-au înştiinţat;

Bucură-te, că el auzind foarte s-a bucurat;

Bucură-te, că luând la sine Preacuratele Taine, spre Sihla a plecat;

Bucură-te, că ajungând duhovnicul Antonie, pe tine te-a spovedit şi cuminecat;

Bucură-te, maică smerită, a pustiei luminătoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 10-lea:



Arătatu-te-a Dumnezeu pe tine, Cuvioasă Teodora, ca pe o luminătoare a pustiei Sihlei; pentru care monahii şi fraţii Sihăstriei au dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!



Icosul al 10-lea:



Îngropat-au cu mare evlavie părinţii şi fraţii Sihăstriei sfântul tău trup în peştera unde te-ai nevoit. Auzind binecredincioşii creştini, la sfintele tale moaşte alergau, cu credinţă şi evlavie închinându-se, şi te lăudau, zicând aşa:



Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care cu vieţuirea ta pustia Sihlei o ai sfinţit;

Bucură-te, căci cu sfintele tale moaşte pustia Sihlei o ai împodobit;

Bucură-te, că sfintele tale moaşte multă vreme în pustia aceasta au luminat;

Bucură-te, căci prin pronia lui Dumnezeu în altă parte s-au mutat;

Bucură-te, că în amintirea ta o bisericuţă de lemn s-a zidit;

Bucură-te, că această bisericuţă cu hramul „Schimbării la Faţă” s-a sfinţit;

Bucură-te, că de sute de ani creştinii spre peştera ta călătoresc;

Bucură-te, că pentru evlavia ta pururea se ostenesc;

Bucură-te, că şi biserica Sfântului Ioan Botezătorul aproape de peştera ta s-a zidit;

Bucură-te, că în Schitul Sihla mulţi călugări s-au nevoit;

Bucură-te, maică, a poruncilor Evangheliei păzitoare;

Bucură-te, sfântă, a nevoinţelor pustniceşti următoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 11-lea:



Toate cetele de monahi şi monahii cinstesc cu evlavie pomenirea ta, Cuvioasă Teodora, şi, aducându-şi aminte de nevoinţele tale, cu credinţă laudă pe Dumnezeu, Care pe tine te-a întărit a urma cuvioşilor părinţi şi a cânta Lui: Aliluia!



Icosul al 11-lea:



Auzit-a vestea sfinţeniei tale ieromonahul Elefterie, cel care în lume ţi-a fost soţ, şi venind la Sihla şi aflând peştera ta, cu multe lacrimi şi suspine a început a zice către tine aşa:



Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din tinereţe pe Hristos ai iubit;

Bucură-te, că părăsind lumea în această peşteră ai venit;

Bucură-te, că şi pe mine la viaţa călugărească m-ai îndemnat;

Bucură-te, că sfatul şi îndemnul tău am urmat;

Bucură-te, că pentru aceasta duhovniceşte m-am bucurat;

Bucură-te, că după plecarea din lume, înapoi nu te-ai mai uitat;

Bucură-te, că lui Hristos cu mare nevoinţă ai urmat;

Bucură-te, că în pace şi sfinţenie călătoria ai săvârşit;

Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit;

Bucură-te, că pentru dragostea Lui în toată vremea te-ai nevoit;

Bucură-te, maică a vieţii pustniceşti râvnitoare;

Bucură-te, a pustiei sfântă locuitoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 12-lea:



Darul lui Dumnezeu te-a umbrit pe tine, Cuvioasă Teodora, şi ţi-a ajutat până la sfârşit a sluji Lui în pustnicească nevoinţă. Pentru care, în toată viaţa ta, din inimă I-ai cântat: Aliluia!



Icosul al 12-lea:



Trecut-au sute de ani şi numai stâncile de la Sihla cu peştera ta mărturisesc vieţuirea cea pustnicească în care atâţia ani ai vieţuit. Şi astăzi, mulţime de monahi şi de monahii, precum şi mare mulţime de credincioşi, aleargă cu sete duhovnicească să vadă peştera în care te-ai nevoit şi să-ţi ceară sfintele tale rugăciuni în ajutorul lor; pentru care şi noi te cinstim cu aceste smerite laude:



Bucură-te, Teodora, că nevoinţele vieţii pustniceşti le-ai răbdat;

Bucură-te, că prin post şi rugăciune în toată vremea te-ai înarmat;

Bucură-te, că până azi binecredincioşii creştini ţi se închină;

Bucură-te, a lui Hristos cerească albină;

Bucură-te, că mierea cea duhovnicească în sufletul tău o ai purtat;

Bucură-te, că fecioarelor celor înţelepte ai urmat;

Bucură-te, că numai fericirea cea veşnică ai căutat;

Bucură-te, că pe Dumnezeu din toată inima L-ai iubit;

Bucură-te, că El cu al Său dar te-a miluit;

Bucură-te, că prin vieţuirea ta ca o lumină ai strălucit;

Bucură-te, că tuturor poruncilor lui Hristos ai fost împlinitoare;

Bucură-te, că dreapta credinţă ai făcut-o roditoare;

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!



Condacul al 13-lea:



O, Preacuvioasă Maică Teodora, fiind acum în ceata înţeleptelor fecioare şi având îndrăzneală către Preaînaltul nostru Mântuitor, adu-ţi aminte şi de noi, nevrednicii, care suntem în acest veac petrecând în lupte, în ispite şi în necazuri, ca prin sfintele tale rugăciuni, să aflăm şi noi milă şi îndurare de la Dumnezeu, învrednicindu-ne a-I cânta Lui în veci: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)



Apoi se zic din nou

Icosul întâi: „Îngerească râvnă…” şi

Condacul întâi: „Veniţi toţi cei iubitori…”



şi îndată se spune această



RUGĂCIUNE



O, Preacuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos ai iubit şi pentru dragostea Lui în toată viaţa ta te-ai nevoit; multe nevoinţe şi ispite ai suferit şi în viaţa cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu ai sporit. Cu mulţimea înfrânării şi a lacrimilor celor duhovniceşti sufletul tău l-ai luminat şi în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit; pustia Sihlei cu viaţa ta o ai sfinţit şi pildă sihaştrilor te-ai făcut. Iar Preabunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfinţenia vieţii tale a descoperit-o şi ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat. De aceea şi noi, nevrednicii, cu evlavie şi cu credinţă cerem sfintele tale rugăciuni şi te chemăm: Roagă-te Preaînduratului nostru Mântuitor ca şi noi, păcătoşii, în vremea vieţii noastre şi în vremea sfârşitului nostru să dobândim mila şi mântuirea Lui, spre a slăvi şi a ne închina în veacul de acum şi în cel viitor Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.



Sursa: Acatistier, Acatiste alcătuite de Arhimandritul Cleopa Ilie, Ed. Mănăstirea Sihastria 2005, p. 230-245 Acatistul Cuvioasei Teodora de la Sihla.



SCRIERI







CreștinOrtodox.ro – Peștera Sfintei Teodora de la Sihla.Prima româncă trecută în rândul sfinţilor.

Nicoleta Olaru / în Ziarul Lumina – Marți, 07 August 2007



Sfânta Teodora de la Sihla este una dintre cele mai îndrăgite sfinte de pe plaiurile româneşti. Sfânta Teodora a trăit în Munţii Sihlei mai bine de 20 de ani. Peştera în care şi-a petrecut mare parte din viaţă îi poartă astăzi numele, fiind cunoscută ca loc de pelerinaj. Mănăstirea Sihăstria, cu Biserica „Sfânta Teodora“, adună an de an mii de credincioşi în această zi. Astăzi, Biserica „Sfânta Teodora“, din incinta Mănăstirii Sihăstria este sfinţită de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.



Sfânta Teodora de la Sihla este cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor. Conform tradiţiei, ea s-a născut în jurul anului 1650, în vremea domniei lui Vasile Lupu şi a Mitropolitului Varlaam, în satul Vânători, de lângă Târgu Neamţ. A fost una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la Cetatea Neamţului. A crescut de mică în frică de Dumnezeu şi dragoste de neam, în atmosfera de înaltă viaţă duhovnicească a mănăstirilor şi schiturilor din împrejurimi: Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia, casa familiei sale fiind deschisă atât monahilor, cât şi pelerinilor aflaţi în trecere, dar, mai ales, tuturor celor care aveau nevoie de ajutor.



Ascultarea de părinţi şi de Hristos.



S-a hotărât de la o vârstă fragedă să-I urmeze lui Hristos, dar moartea subită a surorii sale a mai reţinut-o o vreme lângă părinţii îndureraţi şi, ca să le facă voia, s-a căsătorit cu un tânăr din „părţile de jos“ ale Ţării Moldovei. Dar, nu după mult timp, părinţii sfintei au trecut la cele veşnice şi cei doi s-au decis să-şi închine viaţa lui Dumnezeu. În urma acestei învoieli, Teodora a intrat la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei, la Schitul Poiana Mărului, sub numele de Elefterie.





Când a intrat în mănăstire, Sfânta Teodora avea 30 de ani. Pentru râvna sa deosebită, a ajuns ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia, o maică cu o viaţă îmbunătăţită, sub ascultarea căreia Teodora a sporit tot mai mult în viaţa virtuoasă. Fugind din calea turcilor, egumena s-a retras în Munţii Buzăului, luând-o cu ea şi pe Sfânta Teodora, împreună cu alte câteva maici. Când maica Paisia s-a mutat la Domnul, Sfânta Teodora s-a hotărât să revină în locurile sale natale.



Munţii Neamţului, loc de nevoinţă.



După zece ani de nevoinţă în Munţii Buzăului, împreună cu cele câteva maici, Sfânta Teodora a fost îndemnată de Dumnezeu să aleagă, în continuare, ca loc de nevoinţă, Munţii Neamţului. După ce s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Macii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, urmând sfatul egumenului Mănăstirii Sihăstria, ieroschimonahul Varsanufie, Sfânta Teodora a venit în pădurile Sihlei, începând o asceză şi mai severă decât cea dinainte, în chilia pe care i-a oferit-o cu dragoste şi binecuvântări un sihastru al locului. Numai pădurile seculare şi animalele sălbatice sunt martore greutăţilor îndurate, mulţimii ispitelor pe care sfânta le-a biruit cu rugăciunea ei arzătoare, vreme de mai bine de 20 de ani. Se hrănea cu ce-i oferea pădurea: bureţi, urzici, mure, afine şi cu ce mai primea din când în când de la Mănăstirea Sihăstria, prin ieroschimonahul Pavel, care venea să-i cerceteze pe sihaştrii şi să-i împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului. Tradiţia spune că, pe când sfânta se afla odată la rugăciune, au năvălit turcii în munţi, iar ea, urmărită, a ajuns lângă o peşteră pe care Dumnezeu i-a deschis-o pentru a o ascunde de ochii păgânilor. Sfânta a rămas în continuare aici, în peşteră, folosind ca masă şi aşternut piatra care se vede şi astăzi şi care, alături de peretele despicat, continuă să vorbească despre cât de minunat lucrează Dumnezeu în viaţa aleşilor Lui.



Sfânta din Carpaţi.



După moartea ieroschimonahului Pavel, vreme de câţiva ani, nu a mai ştiut nimeni de existenţa Sfintei din Carpaţi. Tradiţia povesteşte că, în repetate rânduri, părinţii Sihăstriei observau cum păsările intrau pe geamul trapezei şi culegeau firmituri de pâine de pe masă, cu care zburau spre Munţii Sihlei. Îndemnaţi de Dumnezeu, doi fraţi s-au pornit să le urmăreasă prin pădure. Tradiţia spune că în chip minunat, păsările îşi încetineau zborul, pentru a putea fi urmate de cei doi fraţi. La un moment dat, au văzut o făptură omenească învăluită într-o lumină de foc şi, de frică, au strigat. Sfânta, ca o altă Marie Egipteanca, le-a vorbit, liniştindu-i şi i-a rugat să îi arunce o haină, întrucât ale ei se distruseseră după atâta timp. Sfânta le-a mărturisit cât de mult Îl rugase pe Dumnezeu, timp de 40 de zile, ca să îi trimită un preot care să o împărtăşească, întrucât simţea că trebuie să plece în curând la Hristos. După dorinţa ei, fraţii s-au întors, aducându-i pe ieromonahul Antonie şi pe diaconul Lavrentie. După ce şi-a mărturisit păcatele şi a fost împărtăşită cu Sfintele Taine, Sfânta Teodora şi-a ridicat privirile spre cer şi, rostind cuvintele „Slavă Ţie Doamne pentru toate“, şi-a dat duhul. În viaţa sfintei apare consemnat că tot acolo, în peşteră, i s-a făcut şi slujba înmormântării.



Vestea despre pustnica sfântă din Munţii Sihlei a adunat mii de pelerini care veneau la peşteră să se închine la mormântul ei. Părintele Elefterie, cel care, o dată îi fusese soţ, a venit să se încredinţeze de cele auzite şi, închinându-se cu cutremur la mormântul fostei lui soţii, a rămas aproape zece ani la Mănăstirea Sihăstria.



Din 1992, în rândul sfinţilor.



Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peşteră, până după anul 1830, când familia domitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă, la moşia familiei din satul Miclăuşeni – Iaşi, le-a adus în această biserică şi multă lume venea aici să se închine sfintei. Dar în anul 1856, în timpul ocupaţiei ruseşti, moaştele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde sfânta este venerată cu numele de Sfânta Teodora din Carpaţi.



La 20 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut şi proclamat în mod solemn sfinţenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august.



Astăzi se sfinţeşte biserica mare a Mănăstirii Sihăstria.



Astăzi, 7 august, ziua de prăznuire a Sfintei Teodora de la Sihla, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Calinic, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, înconjurati de un sobor de preoţi şi diaconi, vor oficia slujba de sfinţire a bisericii mari din incinta Mănăstirii Sihăstria.



Biserica ce poartă hramul Sfintei Teodora de la Sihla a fost ridicată în timp record, în 1994 punându-i-se piatra de temelie, iar în 1997 un sobor de ierarhi, în frunte cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu alţi ierarhi, preoţi şi diaconi, a sfinţit altarul bisericii.



Construită din motive practice, întrucât pelerinii care veneau la Sihăstria erau din ce în ce mai mulţi, celelalte lăcaşuri de închinare din incinta mănăstirii devenind neîncăpătoare, Biserica „Sfânta Teodora“ are, în prezent, dimensiunile şi frumuseţea unei catedrale.



De sărbătoarea Cuvioasei Teodora de la Sihla şi Biserica „Sf. Gheorghe“ – vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi – unde sunt aşezate momentan moaştele Sfintei Parascheva – îşi serbează cel de-al doilea hram, la fel ca şi biserica “parohiei “Adormirii Maicii Domnului” – Galata. Tot pe 7 august îşi serbează hramul şi Schitul „Cuvioasa Teodora de la Sihla“ din localitatea Moţca, Codrii Paşcanilor. Schitul aparţine Mănăstirii Sihăstria şi face parte din Protopopiatul Paşcani. Cuvioasa Teodora de la Sihla este şi ocrotitoare spirituală a credincioşilor din parohia Dărmăneşti. Biserica aceasta este păstorită de părintele Gheorghe Popârda, fiind ctitorită după anul 1990. Tot cu această ocazie îşi serbează hramul Brutăria şi Cantina de ajutor social din parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Humuleşti.



Sursă de inspiraţie pentru scriitorii români.



Exemplul vieţii ei minunate a trecut şi în paginile literaturii române:



„Ieşind din noaptea pietrei, cu ochiul obosit,/ Deodată vezi o stâncă cu vârful ruginit,/ E vatra suferinţei, e peştera în care,/ Martira Teodora aflat-a alinare./ Aici sfânta femeie ducând un aspru trai,/ Vedea prin rugăciune minunile din rai…“ (Nicolae Beldiceanu)



„Frumoasa Sfânta Teodora, legendara anahoretă a locurilor noastre, se înfăţişează închipuirii mele ca o a doua Marie din Egipt, cu viaţa bântuită de aceleaşi nenorociri, tot ca şi ea. Sfânta Teodora se lepădase, poate, de plăcerile îmbătătoare ale lumii acesteia, mulţumindu-se, în cele din urmă, cu crăpătura umedă a unei stânci…“ (Calistrat Hogaş)



Sursa: Ziarul Lumina – Prima româncă trecută în rândul sfinţilor.





Mireasa lui Hristos din Munţii Neamţului.

Narcisa Balaban / în Ziarul Lumina – Joi, 07 August 2008



Sfânta Teodora de la Sihla a trăit în Munţii Sihlei mai bine de 20 de ani. Doar ieroschimonahul Pavel de la Sihăstria ştia de existenţa ei, aducându-i Sfânta Împărtăşanie şi câte ceva de mâncare. După moartea lui, nimeni nu a mai ştiut de Cuvioasa din peşteră. A fost descoperită după multă vreme, rugându-se, de doi călugări trimişi de egumenul Sihăstriei care observase cum păsările veneau la trapeza mănăstirii, luau firimituri în cioc, zburând cu ele în munţi. Simţind că i se apropie sfârşitul vieţii pământeşti, Sfânta Teodora s-a rugat 40 de zile pentru ca Dumnezeu să-i trimită un duhovnic care s-o spovedească şi s-o împărtăşească.



Sfânta Teodora de la Sihla este cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor. S-a născut în jurul anului 1650, în vremea domniei lui Vasile Lupu şi a păstoririi Mitropolitului Varlaam, în satul Vânători, de lângă Târgu Neamţ. A fost una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la Cetatea Neamţului, dregător domnesc. A crescut de mică în frica de Dumnezeu şi dragoste de neam, în atmosfera duhovnicească a mănăstirilor şi a schiturilor din împrejurimi: Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia, casa familiei sale fiind deschisă atât monahilor, cât şi pelerinilor aflaţi în trecere, dar, mai ales, tuturor celor care aveau nevoie de ajutor.



S-a hotărât încă de la o vârstă fragedă să-I urmeze lui Hristos. Însă moartea singurei sale surori a înduplecat-o să nu mai plece la mănăstire, reţinându-o o vreme lângă părinţii îndureraţi. Şi, ca să le facă voia, s-a căsătorit cu un tânăr din „părţile de jos“ ale Ţării Moldovei, aflat în slujba cetăţii Neamţ, pe care l-a urmat în casa lui, se pare în Ismail.



„Tuturor pildă de ascultare“.



Dar după ce părinţii ei au trecut la cele veşnice, Teodora, împreună cu soţul, au hotărât să se retragă la mănăstire. Astfel, la 30 de ani, Teodora a intrat în Mănăstirea Vărzăreşti, din Munţii Buzăului, unde vieţuiau vreo 30 de maici, devenind ucenica egumenei Paisia, o monahie cu viaţă îmbunătăţită, sub ascultarea căreia Teodora a sporit tot mai mult în virtuţi. Soţul său a intrat în obştea Mănăstirii Poiana Mărului, din aceeaşi zonă, devenind monahul Elefterie.



Tânăra călugăriţă a înţeles de la bun început ce înseamnă pravila vieţii călugăreşti, făcându-se „tuturor pildă de ascultare, de lepădare de sine, de curăţie a vieţii, de slujire. Se îndulcea mult atât cu cele Şapte Laude, cu dumnezeiasca Liturghie, cât şi cu rugăciunea din chilie, cu citirea cărţilor sfinte şi cu împărtăşirea cu Sfintele Taine, hrănindu-se cu pâinea cea vie a Trupului şi Sângelui Mântuitorului“, după cum o descrie în volumul „Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti“ (Bucuresti, 1987) părintele Constantin Galeriu, unul dintre teologii care i-a cercetat viaţa şi nevoinţele.



De frica turcilor care prădau ţara, luând câteva maici, printre care şi Teodora, egumena Paisia s-a refugiat în părţile de sud ale Munţilor Vrancei, unde a reuşit, împreună cu surorile sale, să ridice un mic altar de rugăciune şi câteva chilii.



După puţină vreme, egumena Paisia, înaintată în vârstă, obosită de atâtea nevoinţe şi necazuri, a fost chemată la Domnul, iar Teodora s-a hotărât să revină în locurile natale.



Pas cu pas, pe scara virtuţilor.



Astfel, după aproape 10 ani de nevoinţe în acest loc, Cuvioasa Teodora s-a îndreptat spre Munţii Neamţului, unde, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la sihăstria Secului, s-a retras în pustie. După ce s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, Sfânta Teodora a venit în pădurile Sihlei, începând o asceză şi mai severă decât cea dinainte, în chilia pe care i-a oferit-o cu dragoste şi binecuvântări un sihastru al locului, ştiut fiind că în această zonă au vieţuit şi continuă să vieţuiască numeroşi pustnici.



Cuvioasa Teodora a dus în pădurile Sihlei o viaţă adâncă în rugăciune, hrănindu-se cu bureţi, mure şi afine. Doar ieroschimonahul Pavel de la Sihăstria, care cerceta sihaştrii din acea zonă, ştia de existenţa ei, aducându-i Sfânta Împărtăşanie şi câte ceva de mâncare. În felul acesta, viaţa ei înainta mereu pe scara virtuţilor, de care scria Sfântul Ioan Sinaitul.



Numai pădurile seculare şi animalele sălbatice au fost martorele greutăţilor îndurate, mulţimii ispitelor pe care sfânta le-a biruit cu rugăciunea ei arzătoare, vreme de mai bine de 20 de ani. După moartea ieroschimonahului Pavel însă, câţiva ani, nimeni nu a mai ştiut de existenţa Cuvioasei din peşteră.



Hrănită de păsările cerului.



Tradiţia spune că egumenul de la Sihăstria a observat timp de mai multe zile câteva păsărele care intrau pe fereastra trapezei, luau firimituri de pâine, apoi zburau cu ele în cioc spre Muntele Sihlei. Aşa se face că egumenul a trimis doi ucenici pentru a urmări păsările, care i-au călăuzit până în vârful muntelui, unde au descoperit-o pe pustnică. Uimiţi, când au suprins-o în timpul rugăciunii înălţată de la pământ, asemeni Sfintei Maria Egipteanca, învăluită într-o lumină de foc, de frică, au strigat. Dar Sfânta Teodora le-a vorbit, liniştindu-i, şi i-a rugat să-i arunce o haină, întrucât ale ei se distruseseră după atâta vreme.



Apoi le-a mărturisit că de 40 de zile se ruga la Dumnezeu să-i trimită un duhovnic căruia să-i mărturisească păcatele şi care să o împărtăşească înainte de a muri. Mai mult decât atât, ultima dorinţă a sfintei a fost aceea ca egumenul Sihăstriei să-i trimită, pentru a o spovedi şi împărtăşi, pe ieromonahul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie. Rugămintea i-a fost îndeplinită întocmai, iar după ce s-a împărtăşit, a trecut la cele veşnice. În viaţa sfintei este consemnat faptul că tot acolo, în peşteră, i s-a făcut şi slujba înmormântării.



„Sfânta Teodora din Carpaţi“.



Vestea despre nevoinţele şi viaţa aleasă a Sfintei Teodora s-a răspândit foarte repede în zona Moldovei, încât numeroşi călugări, dar şi credincioşi au început să vină la mormântul ei pentru a se închina. Fostul soţ, ieroschimonahul Elefterie, a venit special pentru a se încredinţa că cea despre care se vorbea prin părţile Neamţului era fosta lui soţie. Convingându-se de aceasta, a rămas la Mănăstirea Sihăstria, unde a mai trăit aproape zece ani.



Cinstitul trup al Cuvioasei a rămas tăinuit în peşteră, până după anul 1830, când familia domnului moldovean Mihail Sturdza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei într-o raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă, la moşia familiei din satul Miclăuşeni, judeţul Iaşi, le-a adus în această biserică, şi multă lume venea aici să se închine sfintei. Dar în anul 1956, în timpul ocupaţiei ruseşti, moaştele Sfintei Teodora au fost duse la Kiev, la Lavra Pecerska, unde Cuvioasa de la Sihla este venerată cu numele de „Sfânta Teodora din Carpaţi“.



Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut şi proclamat în mod solemn sfinţenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, în anul 1992, cu zi de prăznuire la 7 august.



Peştera Sfintei Teodora.



Pe când sfânta se afla odată la rugăciune, au năvălit turcii în munţi, iar ea, urmărită, a ajuns lângă o peşteră pe care Dumnezeu i-a deschis-o pentru a o ascunde de ochii păgânilor. Teodora a rămas în continuare aici, în peşteră, folosind ca masă şi aşternut piatra care se vede şi astăzi şi care, alături de peretele despicat, continuă să vorbească despre cât de minunat lucrează Dumnezeu în viaţa aleşilor Lui.



Acest loc este cunoscut până astăzi sub numele de „Peştera Sfintei Teodora“, arătând tot ca şi acum trei veacuri: o încăpere boltită, înlăuntrul unei stânci uriaşe. Tradiţia consemnează că Teodora ar fi trăit aici vreme de 20 de ani, poate chiar mai mult.



Sursa: Ziarul Lumina – Mireasa lui Hristos din Munţii Neamţului.



Sursa:http://www.sfintiromani.ro





Pestera Sfintei Teodora de la Sihla este unul dintre locurile sfinte din zona Neamtului. Aflata la mica distanta de manastirile Neamt, Secu si Sihastria, pestera sfintei Teodora atrage zilnici multime de credinciosi aprinsi de dorul rugaciunii si al vietii curate.



Schitul Sihla, schit ce tine de Manastirea Sihastria, se afla in codrii Neamtului, in comuna Vanatori Neamt, judetul Neamt. La schitul si pestera sfintei Teodora de la Sihla se poate ajunge pe doua cai. Prima cale porneste din Piatra Neamt, trece pe la Manastirea Varatec, apoi prin padure, pe un drum forestier, urca spre Schitul Sihla. Cea de-a doua cale porneste din Targu Neamt, pe langa Manastirea Neamt si Manastirea Secu, pana in Manastirea Sihastria, de unde un drum forestier si o poteca laturalnica pornesc in sus, spre coama dealului, unde se afla Schitul Sihla.


Pana la Manastirea Sihastria, pelerinii pot veni cu masina. De aici insa, fie se incumeta cu masina pe drumul forestier, fie pornesc la pas, pe cararea umbrita de crengile atator pomi seculari. Cei mai multi, luand binecuvantare pentru urcare, de la cate unul dintre parintii de la Sihastria, pornesc lin pe poteca ce urca inspre Schitul Sihla, cale de vreo trei kilometri.



Aceasta poteca, batuta de pasii atator sfinti si mari parinti ai locului, printre care Parintele Cleopa si Parintele Paisie Olaru, intampina sufletele celor ce pasesc pe ea cu o profunda stare de liniste si meditatie la viata sufleteasca si la minunatia fapturii lui Dumnezeu. Schitul Sihla si potecile din jurul schitului, atat cele ce duc la Pestera sfintei, cat si cele ce duc spre Schitul Sfantul Daniil Sihastrul, sunt de o profunzime deosebita.


Sfanta Teodora de la Sihla si-a ales drept loc de sihastrie codrii salbatici ai Neamtului, pe locuri, inca si astazi nebatuti de picior omenesc. Teodora era fiica unui dregator de-al locului, pe numele sau Joldea Armasul. Inca de mica, fata ravnea a duce viata monahiceasca, insa la insistentele parintilor, ea se marita. Dupa numai un an de zile, nascandu-se si in inima barbatului ei dorul de liniste si viata inalta, pentru rugaciunile Teodorei, plecara amandoi in codrii Neamtului, spre sihastrie.


Prin rugaciunile ei neincetate, sfanta Teodora de la Sihla a biruit trupul, sfintindu-se firea, sufletul si trupul. Ea a biruit si lumea, caci pururea avea gandul numai la cele ceresti, nelipindu-se de nimic din cele pamantesti. Diavolii au fugit si ei, rusinati, alungati fiind de smerenia si de puterea rugaciunii ei.



Pestera sfintei este locul in care ea isi petrecea noptile, mai mult in rugaciune, decat in dormitare. Tot aici au fost gasite si sfintele ei Moaste. Se povesteste ca odata, cand turcii o descoperisera in padure si navalisera dupa ea in pestera, peretele din spatele pesterii s-a crapat, iar sfanta a trecut prin acea despicatura, scapand astfel din mainile lor.


Dupa mai bine de 60 de ani de pustnicie si nevointe fara de numar, fiind instiintata sfanta de apropiatul ei sfarsit, s-a rugat mult lui Dumnezeu sa nu fie lipsita de Sfintele si Preacuratele lui Hristos Taine.



Astfel, egumenul Sihastriei a trimis doi frati dupa niste pasari ce incepusera sa vina, in chip minunat, de cateva saptamani, la trapeza schitului, de unde luau paine in ciocurile lor si zburau spre Sihla. Ajungand acolo pe inserate, fratii au ramas inmarmuriti. Au vazut o femeie ce plutea deasupra pamantului, avand mainile ridicate in sus, invaluita intr-o lumina de foc. Era Sfanta Teodora in rugaciune.


Coborand mainile, Sfanta i-a chemat pe nume, desi ii vedea pentru prima data, rugandu-i sa-l cheme pe parintele Antonie, duhovnicul Sihastriei, impreuna cu un diacon, cu Sfintele Taine, lucru pe care acestia l-au facut. In ziua urmatoare venind cei doi, Sfanta Teodora s-a spovedit, apoi s-a impartasit cu Sfintele si Preacuratele Taine si si-a dat sufletul in bratele Mirelui Ceresc.



Sfintele sale Moaste au ramas in pestera de la Sihla mai mult de 100 de ani, si in jurul lor a luat fiinta Schitul Sihla. Potrivit celor marturisite de parinti, sfintele ei Moaste s-ar afla in Lavra Pecerska, in Kiev, alaturi de alte mai bine de o suta de Sfinte Moaste.


Primul monah venit la Sihla a fost sotul ei, Cuviosul Elefterie, auzind de sfintenia vietii ei, apoi au venit si alti doritori de viata linistita. Cuviosul Ieroschimonah Elefterie s-a nevoit intr-o mica chilie, sub stancile Sihlei, vreme de 10 ani si, bineplacand lui Dumnezeu, s-a savarsit cu pace. Dupa cativa ani de la moartea sa, familia boierilor Cantacuzino a inaltat o biserica de lemn in cinstea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, pe mormantul sau.


Astfel a luat nastere Schitul Sihla, inainte de anul 1741. Construita de "Dumnealui aga Ioanita Pascanul Cantacuzino, precum sa si gaseste scris intr-o Sfanta Evanghelie... la leat 1763...", cu hramul Schimbarea la fata, biserica "dintr-un brad" se pastreaza in stare aproape initiala. Lucrata in forma de corabie din barne de lemn, biserica este captusita in exterior cu scandura si acoperita cu sita. Interiorul, putin luminat si foarte simplu, mai pastreaza insa, prin intimitatea sa, atmosfera unei epoci de demult. Catapeteasma, aproape in miniatura, a fost pictata in ulei, probabil in secolul al XVIII-lea.


De aici, pe praguri de pietre scobite de pasi omenesti, se coboara in Schitul Sihla. Biserica actuala a schitului, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, dateaza din anul 1813, cand arhimandritul Benedict, egumenul Manastirii Secu, o reface aproape in intregime din barne de brad, pe trmelia celei mai vechi.



De la pestera Sfintei Teodora pleaca doua carari, una spre bisericuta cea mica, de sub stanca Sihlei, cu hramul Schimbarea la Fata, si de acolo inspre schit, si o alta ce se indreapta spre drumul ce leaga Manastirea Sihastria de Schitul Sihla. Pasind pe cararea pietruita ce se indreapta spre drum, pe partea stanga, o stanca inalta si ascutita ascunde o "albie" naturala, de unde sfanta isi lua apa si unde se spala, dupa cuviinta.







"Cele pamantesti parasind si jugul pustniciei luand, te-ai facut mireasa lui Hristos, fericita; cu postul, cu privegherea, cerestile daruri luand si cu rugaciunea pe ingeri ajungand, firea omeneasca ai biruit si la cele ceresti te-ai mutat, lasandu-ne spre mangaiere pestera si sfintele tale Moaste. Pentru aceasta, Sfanta Preacuvioasa Maica Teodora, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre."

(Troparul Sfintei Teodora de la Sihla)

Teodor Danalache

SURSA:CRESTIN ORTODOX.RO



Moastele Sfintei Teodora se afla la Manastirea Pacerska din Kiev, asezate in racla de mare pret, pe care scrie "Sfanta Teodora din Carpati". Biserica Ortodoxa Romana doreste repatrierea, iar pentru adapostirea lor a inaltat o frumoasa catedrala in curtea Manastirii Sihastria.








Schitul Sihla - Sfintele Moaste aduna vietuitori







Sfintele sale Moaste au ramas in pestera mai mult de 100 de ani, si in jurul lor a luat fiinta Schitul Sihla. Primul a venit acolo fostul ei sot, Cuviosul Elefterie, auzind de sfintenia vietii ei, apoi au venit si alti doritori de viata linistita. Cuviosul Ieroschimonah Elefterie s-a nevoit intr-o mica chilie sub stancile Sihlei vreme de 10 ani si, bineplacand lui Dumnezeu, s-a savarsit cu pace.




Dupa cativa ani de la moartea sa, familia boierilor Cantacuzino a inaltat o biserica de lemn in cinstea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, pe mormantul sau. Astfel a luat nastere Schitul Sihla, inainte de anul 1741.




Biserica actuala a schitului, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, dateaza din anul 1813, cand arhimandritul Benedict, egumenul Manastirii Secu, o reface aproape in intregime din barne de brad, pe temelia celei mai vechi.




Respectand traditia arhitectonica locala, biserica este construita in plan triconc, cu o singura turla pe naos. In exterior peretii sunt captusiti cu scandura. Acoperisul din sita capata la turla forma de bulb.



Intrarea se face prin partea de vest. Interiorul, simplu si pictat, este impartit in pridvor, naos si altar. Pronaosul face corp comun cu naosul. Trei ferestre dispuse in axul absidelor aduc inauntru lumina zilei.



Catapeteasma, sculptata in lemn de tei si poleita cu aur, da un aspect frumos si placut interiorului. Desi fara data, ea pare a fi de o vechime cu biserica. Pictura in ulei a icoanelor din catapeteasma nu este lucrata de acelasi mester.



Patru din icoanele imparatesti sunt pictate de "Iulian monah zugravul Sfintei Manastiri Slatina la leat 1852". Interiorul bisericii este pictat in fresca de pictorul Vasile Pascu din Focsani, in anii 1973-1974, cand s-au efectuat unele lucrari de restaurare.



In partea stanga, intr-o mica racla de lemn sculptat, se afla cateva particele din moastele unor sfinti. Se gasesc aici capul Cuviosului Ieremia, necanonizat inca, ucenic al Sfantului Paisie Velicikovschi, si particele ale Sfintilor: Ioan Botezatorul, Maria Magdalena, Modest, ale Sfantului Ierarh Iacob, ale celor 14.000 prunci ucisi de Irod si de la Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Sinai si Rait.




Pe latura de vest a incintei, in locul vechiului corp de chilii de lemn construit odata cu biserica, s-a ridicat in ultimii ani un corp nou de chilii din piatra, pentru nevoile crescande ale obstei ce numara astazi nu mai putin de 35 de parinti si frati.



Totodata s-a reconstruit si clopotnita si s-au ridicat o trapeza si un arhondaric nou, care primeste cu dragoste pelerinii ce vin in numar destul de mare la schit.



Schitul Sihla - Parintele duhovnic Paisie Olaru


Parintele Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca, judetul Botosani, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Ioan si Ecaterina Olaru, singurul care a luat chipul ingeresc al calugariei.


Intre anii 1972 si 1985 Parintele Paisie Olaru a fost randuit sa intareasca viata duhovniceasca la schitul Sihla. De mult voia parintele sa se linisteasca in locurile unde a sihastrit Cuvioasa Teodora si alte sute si mii de sihastri.




In acest loc de pocainta, si de intalnire cu Dumnezeu, Parintele Paisie Olaru si-a inmultit nevointele. Toti ucenicii sai de atunci vorbesc despre rugaciunea sa neincetata, la care se adaugau privegherea necontenita, postul si infranarea sa dintotdeauna, toate acestea impletite cu dragostea, smerenia si blandetea sa desavarsita.







La despartirea de credinciosi, parintele Paisie Olaru adresa obisnuitul sau salut: "Sa ne intalnim la usa raiului!" Unii dintre ucenici il intrebau: "Noi vrem sa ne intalnim cu totii in rai. De ce doriti sa ne intalnim la usa raiului?" Iar batranul raspundea cu nadejde si blandete: "Sa ne vedem noi scapati de viclenii diavoli si ajunsi la usa raiului, ca aici strigam la Maica Domnului, cerem ajutorul sfintilor, plangem la usa milostivirii Mantuitorului si nu ne lasa El afara. Pana aici este greu!"



Parintele Paisie Olaru s-a mutat la Domnul in zorii zilei de 18 octombrie 1990, in varsta de aproape 94 de ani. Un dor tainic de vesnicie cuprinsese pe toti, caci Parintele Paisie Olaru, care ne vorbise o viata intreaga despre Rai, despre bucuria unirii cu Hristos, mergea la cer, ca prin rugaciunile lui sa ni se deschida si noua portile cele incuiate ale mult doritului Rai.



Schitul Sihla - localizare si cai de acces:

Schitul Sihla este asezat in partea de sud-vest a Muntilor Stanisoarei, la distanta de 25 de kilometri de Targu Neamt, drumul cel mai frecventat cu mijloace de transport fiind soseaua ce leaga orasul de pe malul Ozanei de Poiana Teiului, prin Pipirig.


La intrarea in satul Leghin, numita de localnici Gura Secului, un drum se ramifica spre stanga, spre Manastirile Secu si Sihastria. Inainte de a ajunge la poarta Sihastriei, pe partea stanga, soseaua se bifurca cu un drum forestier, modernizat in ultimul timp, ce permite accesul la Sihla cu masina, dupa 6 kilometri parcursi.



Pelerinii care vor sa urce pe jos, pot scurta distanta la jumatate, traversand padurea, pe o carare marcata cu triunghi albastru ce urca pana la fantana si pestera Cuvioasei Teodora, continua pe langa "biserica dintr-un brad" si coboara la Schitul Sihla.



La jumatatea drumului forestier, un indicator arata o poteca ce duce spre alt lacas sfant din inima padurii, in locul numit Rapa lui Coroi, unde se afla Schitul Daniil Sihastru, de unde se desface o carare mult mai anevoioasa ce duce la Sihla.



Se mai poate ajunge la Sihla cu masina si din spatele Manastirii Agapia, parcurgand un drum forestier de 8 kilometri, iar cei care vor sa ajunga pe jos, tot de la Agapia, urca pana la Agapia din Deal, de unde continua traseul spre Sihla, pe coama muntelui.


Sfanta Teodora de la Sihla


In calendarul ortodox se intalnesc foarte multe nume de femei cuvioase, care prin viata lor aleasa au bineplacut lui Dumnezeu, oferind, in acelasi timp, o frumoasa pilda vrednica de urmat pentru alte femei crestine. De har dumnezeiesc s-au invrednicit cuvioasele Maria Egipteanca, Pelaghia, Xenia, Eufrosina, Teodosia si multe altele. Un loc aparte in randul credincioaselor cu viata aleasa si bineplacuta lui Dumnezeu il ocupa cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, din Muntii Neamtului.


Traditia pastrata de-a lungul vremii spune ca s-a nascut in jurul anului 1650, deci in vremea domniei lui Vasile Voda Lupu si a pastoririi mitropolitului Varlaam, in satul Vanatori, de langa Targu Neamt. Era fiica lui Stefan Joldea armasul de la Cetatea Neamtului, dregator domnesc incredintat cu paza cetatii, unde se afla ascuns tezaurul tarii, si cu paza temnitei de acolo. A fost crescuta de parinti in frica de Dumnezeu si dragoste de neam, in atmosfera de inalta viata duhovniceasca a manastirilor si schiturilor din imprejurimi: Neamt, Secu, Sihastria, Agapia si altele.


Copila fiind, peste familia ei se abate o mare nenorocire, prin moartea singurei sale surori. Desi voia inca de atunci sa se retraga cu totul din lume, la o manastire, parintii au induplecat-o, ca la vremea potrivita, sa se casatoreasca cu un tanar, aflat tot in slujba cetatii Neamt. Dupa cununie, a plecat in casa sotului ei, originar din "partile de jos" ale tarii Moldovei, se pare din Ismail. A trait mai multi ani cu sotul ei, dar Dumnezeu i-a harazit o grea incercare, aceea ca nu avea copii. Dupa o vreme au trecut la cele vesnice si parintii ei, incat Teodora a ramas singura pe lume, impreuna cu sotul ei. Era firesc ca gandul ei din anii tineretii de a-si inchina intreaga viata slujirii lui Hristos sa o urmareasca din nou. drept aceea, s-a inteles cu sotul ei ca sa intre amandoi in cate o manastire.

Traditia spune ca Teodora pe cand avea aproape 30 de ani a intrat in manastirea Varzaresti, in Muntii Buzaului, unde vietuiau vreo 30 de maici, sub indrumarea egumenei Paisia, care a luat-o pe langa sine, ca ucenica. Iar fostul ei sot a intrat dupa o vreme in manastirea Poiana Marului, din aceeasi zona, fiind calugarit sub numele Elefterie si apoi hirotonit ieromonah.



Tanara calugarita a inteles de la bun inceput sa respecte intru totul pravila vietii calugaresti, in primul rand asa numitele "sfaturi evanghelice", proprii cinului calugaresc, adica saracia de buna voie, ascultarea, curatia trupeasca si sufleteasca. "Si se facea tuturor pilda de ascultare, de lepadare de sine, de curatie a vietii, de slujire. Se indulcea mult atat cu cele sapte laude, cu dumnezeiasca Liturghie, cat si cu rugaciunea din chilie, cu citirea cartilor sfinte si cu impartasirea Sfintelor Taine, hranindu-se cu painea cea vie a Trupului si Sangelui Mantuitorului". Asa ne infatiseaza chipul ei duhovnicesc unul din teologii de azi care i-a cercetat viata si nevointele (Pr. Constantin Galeriu, in vol. Sfinti romani si aparatori ai legii stramosesti, Bucuresti, 1987, p. 434).



Dupa cativa ani, egumena Paisia, cu o parte din maici, intre care si Teodora, parasesc, in mare graba, manastirea Varzaresti, fiind nevoite sa se ascunda in munti, in locuri retrase si tainice, din pricina unor osti straine, de turci, poate si de tatari, care pustiau tara, pradau pe locuitori de bunurile lor, iar pe altii ii luau in robie. Undeva in partile de sud ale Muntilor Vrancei, au ridicat un mic altar pentru rugaciune si cateva chilii. Dupa putina vreme, egumena Paisia, inaintata in varsta si obosita de atatea nevointe si necazuri, a fost chemata la Domnul, iar Teodora, cu celelalte maici, i-au continuat stradaniile calugaresti.


Dupa aproape zece ani de aspre nevointe in acest loc, Cuvioasa Teodora s-a indreptat spre Muntii Neamtului, spre locurile minunate ale copilariei. Dorind sa petreaca si aici aceeasi viata de pustnicie, a cerut binecuvantarea egumenului Varsanufie de la Sihastria Secului un schit care luase fiinta in jurul anului 1650 ca sa se aseze in locurile sihastresti din apropiere. Acesta o indruma sa petreca timp de un an in padurile Sihlei, pe atunci locuri retrase si salbatice, in care traiau sihastri de neam roman din vremuri indepartate, cum ne arata cateva nume de locuri: Sihastria ieromonahului Pavel, Chiliile lui Iosif, Poiana lui Daniil, Poiana Trapezei, Poiana Sihlei si altele. Cuvioasa Teodora a intalnit acolo un batran sihastru, care i-a oferit chilia lui de sub stancile uriase ale Sihlei, iar el si-a cautat un adapost si mai tainic in alta parte.



De acum inainte, incepe o noua perioada in viata Cuvioasei Teodora, de rugaciune neincetata si de traire cu adevarat pustniceasca. Hrana i-o oferea numai padurea (bureti, urzici, mure, afine) sau cele ce-i dadeau calugarii de la Sihastria ori putinii credinciosi care se abateau prin acele locuri retrase. Uneori o vizita ieroschimonahul Pavel din aceeasi obste monahala, care venea sa cerceteze pe sihastri si sa-i impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului. In felul acesta, viata ei inainta mereu pe scara virtutilor, de care scria Sfantul Ioan Sinaitul sau Scararul.



Spune tot traditia ca navalind osti turcesti in Moldova si ajungand pana in tinuturile Neamtului, multe calugarite s-au refugiat in munti. Unele din ele au ajuns pana la chilia Cuvioasei Teodora, pe care au aflat-o in rugaciune. Ascultandu-le necazurile, le-a oferit chilia ei, iar ea s-a retras intr-o pestera, unde era si mai greu de ajuns din pricina salbaticiei locurilor. Este cunoscuta pana azi sub numele de "Pestera Sfintei Teodora", aratand tot ca acum trei veacuri: o incapere boltita, inlauntrul unei stanci uriase, iar alaturi era o stanca lata si putin ridicata care ii slujea ca vatra si ca masa. Se spune ca Teodora ar fi trait aici vreme de 20 de ani, poate chiar mai mult.



In legatura cu sfarsitul ei, se spune ca egumenul schitului Sihastria ar fi observat, mai multe zile in sir, cateva pasarele care intrau pe fereastra in trapeza, de unde luau faramituri de paine si poame, apoi zburau la munte, inspre Sihla. Doi ucenici, randuiti de egumen, au pornit pe calea aratata de pasari, ajungand pana catre varful muntelui. Acolo un frate s-a urcat intr-un brad, de unde a izbutit sa o zareasca pe Cuvioasa Teodora. I-a chemat la ea si le-a spus ca se roaga de 40 de zile ca Dumnezeu sa-i trimita un duhovnic caruia sa-i marturiseasca pacatele si sa o impartaseasca inainte de a muri. I-a rugat sa-i spuna egumenului ultima ei dorinta, aceea de a-i trimite pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie cu Sfanta Impartasanie. Cei doi ucenici s-au intors in manastirea lor, vestind egumenului cele ce au descoperit in pestera Sihlei, cat si dorinta Cuvioasei de a-i trimite pe cei doi monahi pe care ea insasi ii numise. A doua zi, potrivit dorintei sale, ieromonahul Antonie, ierodiaconul Lavrentie si cei doi ucenici s-au indreptat spre pestera. In fata duhovnicului Antonie, Teodora si-a marturisit toate pacatele vietii, primind cuvenita dezlegare, fiind impartasita cu Trupul si Sangele Domnului. Dupa acestea, impacata cu Dumnezeu si cu semenii, privind la cer a rostit cuvintele: "Slava Tie, Doamne, pentru toate" si a adormit intru nadejdea invierii si a vietii celei vesnice.



La vremea potrivita, i s-a facut slujba inmormantarii, chiar in pestera, fiind de fata si alti vietuitori din obstea schitului Sihastria, impresionati cu totii de cele intamplate.



Vestea despre viata ei evlavioasa si nevointele sale duhovnicesti s-a raspandit curand in manastirile si satele Moldovei, incat mult calugari si credinciosi veneau la mormantul ei si in locul nevointelor sale de ani indelungati. Se spune ca si fostul ei sot, acum ieroschimonahul Elefterie, care traia la schitul Poiana Marului, ar fi venit aici ca sa se incredinteze daca este vorba de fosta lui sotie. Convingandu-se de acest lucru, s-a hotarat sa ramana pentru restul vietii la schitul Sihastria, in apropiere de Sihla, unde a mai trait vreo zece ani.


Dupa un timp, prin anii 1725-1730, intru pomenirea nevointelor Cuvioasei Teodorea, s-a ridicat schitul Sihla, cu o biserica de lemn, avand hramul Schimbarea la Fata, care dainuieste cu unele imbunatatiri pana in ziua de azi, precum si cateva chilii in jur.


Cinstitul ei trup a ramas in pestera pana prin anii 1828-1834, in timpul unei ocupatii rusesti a Principatelor Romane, cand a fost dus in cunoscuta manastire Lavra Pecerska din Kiev. Se spune ca ar fi si azi acolo, intr-o racla cu inscriptia: "Cuvioasa Teodora din Carpati".




Evlavia populara a considerat-o, curand dupa moarte, ca o adevarata "sfanta", ca o "cuvioasa" odraslita din neamul nostru. Ne incredinteaza de acest lucru si doi scriitori moldoveni de la sfarsitul veacului trecut. Primul este prozatorul Calistrat Hogas care, in cunoscuta sa lucrare Pe drumuri de munte, scria: "Frumoasa Sfanta Teodora, legendara anahoreta a locurilor acestora, se infatisa inchipuirii mele ca o a doua Marie din Egipt, cu viata bantuita de aceleasi nenorociri, tot ca si ea. Sfanta Teodora se lepadase, poate, de placerile imbatatoare ale lumii acesteia, multumindu-se, in cele din urma, cu crapatura umeda a unei stanci, in locul palatelor aurite unde luxul si desfraul domneau cu rasfatare...".



Deci, constiinta despre "sfintenia" vietii ei s-a transmis din neam in neam pana in zilele noastre. Drept aceea, in sedinta sinodala din 20 iunie 1992, Cuvioasa Teodora de la Sihla a fost trecuta in randul sfintilor, pomenirea ei urmand sa se faca in ziua de 7 august. Sa ne rugam acestei "alese" a lui Hristos zicand: "Cele pamantesti parasind si frigul cel aspru al pustniciei in pesterile schitului Sihla asupra ta luand, te-ai facut mireasa a lui Hristos, fericita Teodora. Cu rugaciunea pe ingeri ajungand, cu postul si lacrimile de diavoli arzand, ai biruit slabiciunea firii omenesti si pe multi sihastri din Carpati intrecand, la cele ceresti te-ai mutat, lasandu-ne noua mangaiere pestera si pilda vietuirii. Sfanta, Preacurata Teodora, roaga-te lui Dumnezeu sa ne mantuiasca sufletele noastre". (Troparul sfintei, glas 8).



Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

***

Teodora de la Sihla


In luna august, ziua a saptea, facem pomenirea Prea Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care a sihastrit multi ani, la sfarsitul secolului al XVIl-lea, intr-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.



Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si "armas", adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita).



Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt - vechii ei sfatuitori.



Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar dupa doi ani sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, sub, numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii.



Fiecare dintre vietuitoarele schitului de maici se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora, fiind intarita de harul Duhului Sfant, intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca.


Dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora, care s-a retras in munti impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mania lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari.


Dupa ce a trecut la Domnul stareta ei, fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit muntii Buzaului si s-a retras in patria ei mult iubita din partile Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria si Sihla. Dupa ce mai intai s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul Lavrei a trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de aici. Cu binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei, fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o ca, de va rabda asprimea vietii pustnicesti, sa ramana acolo pana la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de calugarite.



Asa a ajuns fericita Teodora in muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit si de pestera care ii poarta numele pana astazi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa barbateste multi ani, ostenindu-se singura in post si rugaciuni de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, indurand multe ispite si naluciri de la diavoli foame, lipsa, ganduri si mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta. Dupa un timp a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si alune, in aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfant.



Odata, navalind turcii sa prade manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. in clipa aceea, prin minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi, iar fericita s-a izbavit de moarte, in aceasta pestera s-a nevoit Sfanta Teodora in ultimii ani ai vietii sale, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu cu rugaciunea cea de taina a inimii, incat i se lumina fata, iar trupul ei se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp in timp pasarile cerului ii aduceau in ciocurile lor, prin voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita astazi "Fantana Sfintei Teodora".



Ajungand Sfanta Teodora aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca sa o impartaseasca cu Preacuratele Taine, inainte de obstescul sfarsit. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere, caci era goala si le-a poruncit sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos.



Calauziti de o lumina cereasca, fratii au mers repede si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile Lui. Apoi, parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat sfantul ei trup in pestera. Aceasta s-a petrecut in al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.



Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici spre inchinare, primind ajutorul Cuvioasei, in anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Manastirii Pecersca din Kiev sa le daruiasca sfintele moaste, in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti, ceea ce s-a facut. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pastreaza in catacombele de la Pecersca, asezate in racla de mult pret, pe care scrie aceste cuvinte: "Sfanta Teodora din Carpati".



Aceasta este, pe scurt, viata Sfintei Teodora de la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor din cer si fiind socotita cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra.

Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, impreuna cu tara si poporul cel binecredincios. Amin!



Troparul Sfintei, glasul 1


Cele pamantesti parasind si jugul pustniciei luand, te-ai facut mireasa lui Hristos, fericita; cu postul, cu privegherea cerestile daruri luand si cu rugaciunea pe ingeri ajungand, firea omeneasca ai biruit si la cele ceresti te-ai mutat, lasandu-ne spre mangaiere pestera si sfintele tale moaste. Pentru aceasta, Sfanta Preacuvioasa Maica Teodora, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.



"Iesind din noaptea pietrei, cu ochiul obosit,
Deodata vezi o stanca, cu varful ruginit:
E vatra suferintei, e pestera in care
Martira Teodora aflat-a alinare.
Aici sfanta femeie, ducand un aspru trai,
Vedea prin rugaciune minunile din rai...
Iesind din noaptea pietrei...


Asa descrie poetul Nicolae Beldiceanu, in cateva stihuri, faptele duhovnicesti remarcabile - pentru intreg crestinismul romanesc - ale Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.



De cum urci prin padurile dese dintre Sihastria si Sihla, „care foiau de multimea anahoretilor“ (cum nota un episcop catolic aflat in vizita, pe la 1650, in acele parti), simti incarcatura duhovniceasca a locului. Multi nevoitori au populat aceasta vatra traditionala de sihastrie si liniste din Muntii Stanisoarei. Aceasta era, de altfel, scoala cea inalta a poporului dreptcredincios de atunci: scoala smereniei, a rugaciunii, a tacerii. „Tibetul“ romanilor sunt poienile umbroase ale acestor munti, patericul nostru „egiptean“ aici s-a scris si s-a trait, „Fatima“ neamului romanesc, cu toate minunile ei, aici isi are salasul. Dar mai ales aici este „Golgota“ unde s-au rastignit pacatele neamului nostru, si tot aici s-au rascumparat mare parte din ele.




Tot aici a fost atrasa si calugarita de la Varzaresti (in muntii Buzaului), care imbracase pe la 30 de ani haina monahala. Dar povestea ei incepe la jumatatea secolului 17, cand a vazut lumina zilei in satul Vanatori-Neamt, pe timpul domniei lui Vasile Lupu. Tatal ei era Stefan Joldea, armasul (pazitorul tezaurului si al temnitei) Cetatii Neamtului. De mica a fost atrasa de viata calugareasca, dar la insistentele parintilor (carora le murise deja o fata), se marita cu un tanar „din partile Moldovei de Jos“, pare-se din Ismail. Casnicia lor nu a adus copii, asa ca dupa o vreme cei doi au hotarat sa ia drumul manastirii. Astfel, Teodora a ales Manastirea Varzaresti, iar sotul ei s-a dus la Poiana Marului, fiind calugarit sub numele de Elefterie si devenind ulterior ieromonah.



Asupra Manastirii Varzaresti se abate o invazie turceasca. Maicile fug in Muntii Vrancei, iar la scurt timp stareta Paisia moare in aceasta pribegie. Teodora adasta inca 10 ani, dupa care ia calea Muntilor Neamtului, pe care ii stia, si care o atrageau prin miezul duhovnicesc Bisericuta dintr-un lemn de la Sihlade acolo: pustnicii si scoala lor inalta. Ajunge aici, ia binecuvantare de la egumenul Varsanufie de la Sihastria Secului si urca pana hat, departe, la izvoarele harului. In singuratatea muntelui intalneste un batran sihastru care ii ofera chilia lui de sub stancile Sihlei, el pierzandu-se mai apoi in desimea codrului. Orice om care calca aceste locuri ramane uimit. Nu iti poti imagina cum o faptura plapanda poate rezista in frigul si umezeala muntelui, in izolare totala, printre fiarele padurii necalcate de picior omenesc. Hrana ei? Bureti, urzici, mure, afine. Ce bea? Apa dintr-un ochi de piatra, sapat in stanca. Unde dormea? Pe o piatra rece dintre cele doua stanci, piatra care ii era si vatra. Viata ei spirituala? Extrem de inalta, acest lucru confirmandu-l si ieroschimonahul Pavel de la Sihastria, cel care, pe carari numai de el stiute, ii cerceta pe eremiti, carora le aducea cel mai de pret dar: Trupul si Sangele Domnului.



Asa a petrecut aproape 20 de ani. Ani de neimaginat pentru noi, cei de azi, carora confortul ne-a devenit o a doua natura. Simtindu-si sfarsitul aproape, Teodora se roaga fierbinte Domnului. Acesta face ca unor monahi de la Sihastria sa le fie atrasa atentia de cateva pasarele care intrau pe fereastra din trapeInteriorul Pesterii Cuvioasei Teodoraza, luau firimituiri de paine si zburau grabite spre munte. Calugarii le-au urmarit - la sfatul egumenului - si asa au gasit-o pe Cuvioasa, care ii astepta, pregatita pentru marea plecare. Le-a numit si calugarii pe care ii doreste pentru ultima spovedanie si impartasanie: Antonie si Lavrentie. Asa s-a si petrecut, in buna randuiala, despartirea ei de lume, iar la slujba inmormantarii - chiar in adancul pesterii - au participat si alti calugari ai Sihastriei, miscati de povestea Cuvioasei. Dupa un timp, la pestera apare un calugar mai varstnic, cu barba alba. Ieroschimonahul Elefterie, venit de la Poiana Marului, lavra marelui Vasile (recent canonizat), da tarcoale locului, face cercetari si marturiseste, spre emotia tuturor: „Calugarita ingropata aici este fosta mea sotie, pe vremea cand traiam in lume“. Din acel moment Elefterie s-a asezat cu canonul la Manastirea Sihastria, pe care nu a mai parasit-o decat dupa moarte, adica dupa alti 10 ani. I-a vegheat Teodorei somnul si pomenirea, ca un paznic credincios, ca un insotitor si marturisitor al inaltei vieti spirituale a fostei sale sotii. Ganditi-va acum: cum ar fi sa fi fost casatorit candva cu o sfanta!...

In timpul unei ocupatii rusesti (1828-1834), fratii nostri pravoslavnici au gasit de cuviinta sa vaduveasca Schitul Sihla (ridicat in 1730, in amintirea Cuvioasei) si intreg poporul inchinator de prezenta Teodorei, luandu-i cinstitul trup din pestera unde odihnea si ducandu-l la Lavra Pecerska din Kiev. Acolo sade intr-o racla, pe pamant strain, fiind cunoscuta sub numele de „Cuvioasa Teodora din Carpati“. In 1992, Sfantul Sinod al B.O.R. a hotarat canonizarea Teodorei, cu zi de praznuire pe data de 7 august, adica a doua zi dupa hramul Sihlei - „Schimbarea la Fata“. Asadar, sa mergem cu totii acum, la inceput de august, in muntele sihastrilor, pentru a ne impartasi de duhul cel nepieritor al Cuvioasei Teodora!


Razvan BUCUROIU


Lumea credintei, anul II, nr. 8(13)


Sfanta Teodora de la Sihla este prima romanca trecuta in randul sfintilor. Cuvioasa Teodora a fost fiica lui Stefan Joldea, armas, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamtului. Stefan Joldea a trait in comuna Vanatori-Neamt si a avut doua fiice pe Marghita (Marghiolita) si pe Teodora. Aceasta din urma se casatoreste cu un tanar „din partile Moldovei de Jos“, pare-se din Ismail. Casnicia lor nu a adus copii, asa ca dupa o vreme cei doi au hotarat sa ia drumul manastirii. Astfel, Teodora a ales Manastirea Varzaresti, iar sotul ei s-a dus la Poiana Marului, fiind calugarit sub numele de Elefterie si devenind ulterior ieromonah.



Cuvioasa Teodora ajunge ucenica egumenei manastirii, schimonahia Paisia. Din cauza turcilor, egumena se retrage in Muntii Buzaului impreuna cu Sfanta Teodora si cu cateva maici. Ajunge in Muntii Neamtului dupa zece ani de nevointa in Muntii Buzaului.



Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihastriei, a dus pe fericita Teodora in partile Sihlei, unde se afla un bordei parasit. Acolo a ramas singura, numai cu Hristos, si a petrecut multi ani in cea mai aspra nevointa pustniceasca. Era la sfarsitul secolului al XVII-lea. Schitul Sihla inca nu luase fiinta. Insa padurile din imprejurimi adaposteau numerosi pustnici.



Dupa un timp, Cuvioasa Teodora se muta din chilie in pestera de alaturi, unde ramane pana la moarte, ostenindu-se in post si rugaciune, pentru ea si pentru toata lumea. Putina hrana si-o procura, fie din fructele ce i le oferea padurea, fie mai ales dintr-un fel de iedera, ce creste pana azi pe stancile Sihlei, numita "iarba dulce" sau "macrisul Sfintei Teodora".



Dupa moartea ieroschimonahului Pavel, vreme de cativa ani, nu a mai stiut nimeni de existenta ei. Traditia mentioneaza ca parintii Sihastriei observau cum pasarile intrau pe geamul trapezei si culegeau firmituri de paine de pe masa, cu care zburau spre Muntii Sihlei. Doi frati din Sihastria se invrednicesc sa o vada pe Teodora invaluita intr-o lumina de foc. Sfanta le marturiseste acestora ca Il rugase pe Dumnezeu, timp de 40 de zile, ca sa ii trimita un preot care sa o impartaseasca, intrucat simtea ca trebuie sa plece in curand la Hristos. Cei doi frati il aduc pe ieromonahul Antonie, insotit de diaconul Lavrentie. Dupa ce si-a marturisit pacatele si a fost impartasita cu Sfintele Taine, Sfanta Teodora si-a ridicat privirile spre cer si, rostind cuvintele "Slava Tie Doamne pentru toate", si-a dat duhul.



Parintii, citindu-i toata randuiala parastasului, au asezat sfantul ei trup in mijlocul pesteri, unde a stat multa vreme. Dupa multi ani, ieromonahul Elefterie auzind de toate acestea s-a retras la Manastirea Secu si de aici la Sihla, ca sa fie cat mai aproape de aceea care i-a fost sotie si povatuitoare duhovniceasca. A trait tot sub stancile Sihlei, rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea. Apoi trecand din viata aceasta, a fost ingropat in poiana unde se afla acum schitul.




Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera, pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului, spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua, la mosia familiei din satul Miclauseni - Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici sa se inchine sfintei. Dar in anul 1856, in timpul ocupatiei rusesti, moastele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde sfanta este venerata cu numele de Sfanta Teodora din Carpati.




Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane, la 20 iunie 1992, a recunoscut si proclamat in mod solemn sfintenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de praznuire data de 7 august.




sursa:CrestinOrtodox.ro