Sfantul Ioan din Kronstadt care a trait in veacul al XIX-lea si a adormit pe 20 decembrie 1908, a fost o personalitate rara si cu totul harismatica a Bisericii Ortodoxe din Rusia. El a dovedit ca atunci cand credinta este unita cu vointa si cu dragostea pentru Dumnezeu si pentru aproapele, se savarsesc intr-adevar mari minuni. Daca am cauta un exemplu de preot in vremurile contemporane care sa adune in persoana sa toate calitatile pastorului, nu am gasi un exemplu mai potrivit decat Sfantul Ioan din Kronstadt.
Sfantul Ioan din Kronstadt - Copilaria
Sfantul Ioan Serghiev din Kronstadt s-a nascut in gubernia Arhanghelsk din Rusia la 18 octombrie 1829, ca fiu al sarmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev si al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit numele sfantului in a carui zi de pomenire se nascuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila, fata de care va avea ulterior mare evlavie. In familie va primi educatia religioasa ortodoxa de mare simplitate, profunzime si sensibilitate, traditionala in satul rus. Tatal, care descindea dintr-o familie de preoti din tata in fiu de peste 350 de ani, il lua la slujbele bisericesti si vorbea cu el despre Hristos si sfinti. Despre aceasta el insusi spune: "Pe cat imi pot aduce aminte, din cea mai frageda pruncie, pe cand aveam patru sau sase ani, parintii mei mi-au sadit obisnuinta rugaciunii, si prin pilda lor m-au facut sa fiu un copil in armonie cu religia".
Din pricina unei sanatati fragile, a invatat cu greu sa citeasca - invatatura fiind pentru el un adevarat chin. Dupa ce s-a rugat lui Dumnezeu, aceste neputinte au fost cu totul tamaduite prin harul lui Dumnezeu. La noua ani este trimis la scoala parohiala din Arhanghelsk unde dificultatile au reinceput. Separat de parinti, ironizat de colegi pentru stangaciile sale taranesti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznadajduit, cade in genunchi si recurge din nou la rugaciune, iar efectele ei nu intarzie sa se faca simtite. Notele incep sa creasca, iar in 1851 absolva si seminarul din Arhanghelsk ca sef de promotie.
Sfantul Ioan din Kronstadt - Slujirea preoteasca
A urmat Academia de teologie pe care o va absolvi in 1855 cu titlul de magistru (licentiat), ca al 35-lea din 39 de candidati. Performantele mai degraba mediocre ale studentului Ioan Serghiev in studiul academic se explica in mare parte prin orientarea dominant scolastica a studiilor teologice in academiile Rusiei epocii, in ciuda eforturilor de reasezare neopatristica intreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867).
Pe cand era student la Academie, Sfantul Ioan visa sa ajunga mai intai propovaduitor intre pagani, mai ales in Alaska. Dar cand si-a dat seama ca insusi poporul sau avea mare nevoie de invatatura, a inceput a ravni sa fie un preot care sa-si slujeasca si sa-si invete poporul. Intr-o noapte s-a vazut in vis intrand intr-o catedrala. Mai tarziu, cand a vizitat catedrala din Kronstadt, un mare port din nordul Rusiei, a recunoscut-o ca fiind cea din visul sau. S-a casatorit cu Elisabeta, fiica protoiererului catedralei, traind cu ea ca frate si sora, spre a se putea darui mai deplin slujirii lui Dumnezeu si celorlalti oameni. La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfantul Andrei din Kronstadt - portul militar al Sankt Peterburgului - in locul socrului sau, de catre episcopul Hristofor, rectorul Academiei duhovnicesti.
Parintele Ioan a stiut de la inceput ca dragostea fata de toti oamenii - nu numai fata de cei din parohia lui, ci fata de toti cei din oras, inclusiv saracii si raufacatorii - va insemna pentru el adevarata slujire. Liturghia zilnica, predarea religiei in scoala primara si gimnaziu, predica, pastorirea sufletelor credinciosilor, milostenia si caritatea activa fata de cei saraci vor ocupa de acum neobosit, zi si noapte, pentru peste o jumatate de secol, viata parohului din Kronstadt.
Sfantul Ioan din Kronstadt - "Viata mea in Hristos"
Traia in Hristos si cu Hristos prin slujirea dumnezeiestii Liturghii. Din ea isi tragea puterea de a continua marea sa lucrare pastorala. Jumatate de veac din 1885 si pana in 1908, a slujit aproape zilnic si n-a incetat pana in ultima clipa sa sfatuiasca, sa mangaie si sa calauzeasca.
Multe au fost inimile care langa el au inviat trupeste si sufleteste. Cu un remarcabil simt al concretului, el a reusit sa reimpuna in constiinta contemporanilor insasi realitatea "pragmatica", liturgica si sacramentala, personala si comunitara, mistica si sociala a Bisericii. in fata reductiei simplificatoare a crestinismului la morala, la etica si pietatea individuala, Biserica reapare din nou ca realitate divino-umana intrupata in cult si caritate, ca o comuniune vie ("familie") a oamenilor in Hristos si Duhul Sfant, cu Dumnezeu, cu sfintii si cu ingerii, ca loc al Adevarului si Libertatii autentice.
Poporul a gasit in el un parinte plin de dragoste, au recunoscut in el pe adevaratul indrumator, pe pastorul cel bun si pe urmatorul lui Hristos. Dumnezeiasca Liturghie era pentru parintele Ioan tot ceea ce omul poate avea pe pamant mai inalt si mai sfant. Liturghiile savarsite de el erau cutremuratoare, era un om de taina al inimii daruit rugaciunii cu o mare caldura, ocrotitor al tuturor neputinciosilor si al oamenilor marginalizati - multi dintre acestia au fost insufletiti de el si calauziti catre Biserica lui Hristos. Toate acestea alaturi de darul facerii de minuni cu care atat de bogat l-a impodobit Dumnezeu. Iata insa ce spunea despre Sfanta Liturghie: "Domnul isi arata indelunga rabdare fata de lume, se arata milostiv tocmai pentru ca inca se mai savarseste Sfanta Liturghie. Daca lumea nu ar fi avut preacuratul Trup si preacuratul sange al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevarata viata si de darul sfintirii. Liturghia este adevaratul ferment al vietii duhovnicesti, ceresti si sfinte care lucreza in omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nadejdea si taria noastra".
Insa mai presus de toate, Sfantul Ioan a fost un mare om de rugaciune, care iubea slujbele bisericii. Slujea Sfanta Liturghie in fiecare zi si indemna pe oameni sa se impartaseasca cat mai des (uneori erau cinci mii de credinciosi care se impartaseau la Liturghie, astfel ca slujba tinea mai multe ore).
Sfantul Ioan din Kronstadt - Activitatea misionara si sociala
Din multele donatii pe care le primea, parintele Ioan a infiintat o "casa a muncii ziditoare" care cuprindea o scoala elementara (pentru ca Sfantul iubea atat de mult copii, incat spunea ca vede in ei chipul lui Dumnezeu mai vadit), un atelier de tamplarie, o clasa de desen, un atelier de cusut pentru femei, un atelier de cizmarie, o biblioteca pentru copii, o colectie zoologica, o sala de gimnastica, o librarie pentru copii si adulti. A organizat si lectii de catehism pentru adolescenti si adulti, conferinte pe diverse teme, a infiintat un camin de orfani, o tabara de vara pentru copii, un adapost pentru alcoolici, ingrijire medicala gratuita si mese gratuite pentru saraci. Printre multele sale realizari trebuie pomenita si frumoasa manastire Sfantul Ioan din Rila, pe care a intemeiat-o. In subsolul bisericii acesteia a zidit o capela inchinata Sfantului Prooroc Ilie si Sfintei Teodora - sfintii patroni ai parintilor sai. Acolo a si cerut sa fie inmormantat.
Pe langa toate operele de binefacere si slavita slujire a Liturghiei, Parintele Ioan era binecunoscut pentru discernamantul sau duhovnicesc, in calitate de duhovnic, si pentru rugaciunile sale vindecatoare. Multe minuni s-au facut prin rugaciunile Parintelui Ioan, atat in timpul vietii, cat si dupa moarte.
In ultimii trei ani ai vietii, Parintele Ioan a indurat mari dureri din pricina bolii. Si Matuska Elisabeta era foarte bolnava si se necajea ca nu poate sa-l ingrijeasca. Cu trei zile inainte de moartea lui, cand i s-a spus despre supararea ei, el a zis: "Spune-i sotiei mele ca este intotdeauna cu mine, si eu sunt intotdeauna cu ea". Aceste cuvinte i-au adus mare mangaiere, atunci si dupa moartea lui.
Cunoscand de mai inainte ziua mortii sale, Sfantul Ioan a trecut cu pace in lumea de dincolo, la 20 decembrie 1908, la varsta de 79 de ani. Intreaga Rusie a jelit pierderea celui mai iubit pastor al ei; douazeci de mii de oameni i-au urmat sicriul in alai. Insusi Imparatul Nicolae al II-lea a poruncit sa se tina o slujba de pomenire la moartea lui. Parintele Ioan de Kronstadt a fost recunoscut oficial ca sfant, la 8 iunie 1990, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Sfantul Ioan din Kronstadt - Scrierile
De la Parintele Ioan ne-a ramas si o bogata mostenire literara. Scrierile sale au fost adunate intr-o serie de Opere complete in 6 volume masive. Primele trei cuprind "predicile" sale (I. despre Dumnezeu Cel in Treime, la Fericiri si la praznicele domnesti si ale Fecioarei Maria; II. la duminicile de peste an si la Postul Mare; III. predici festive si cuvantari ocazionale) iar ultimele trei contin extrase din faimosul Jurnal al parintelui Ioan publicate sub titlul generic (preluat dupa scrierea cu acelasi titlu a Sfantului Nicolae Cabasila, misticul bizantin din secolul XIV) Viata mea in Hristos. Au fost traduse in limba romana urmatoarele lucrari: Viata mea in Hristos - Sfantul Ioan de Kronstadt, Liturghia - cerul pe pamant. Cugetari mistice despre Biserica si cultul divin ortodox; In lumea rugaciunii - Ioan de Kronstadt, Despre tulburarile de astazi - Sfantul Ioan de Kronstadt, Ultimele insemnari - Sfantul Ioan de Kronstadt. Initiator al unei actiuni liturgice si sociale de dimensiuni considerabile si cu semnificatie clar profetica, Sfantul Ioan din Kronstadt asteapta inca o evaluare teologica.
Sfantul Ioan din Kronstadt
***
Sfantul Ioan de Kronstadt in amintirea Sfantului Siluan Athonitul
Aducandu-si aminte cu recunostinta momentul in care Sfantul Ioan i-a sustinut cu puterea rugaciunilor sale hotararea de a pleca la Sfantul Munte si de a se face monah, Cuviosul Siluan Athonitul scria:
"Pe parintele Ioan l-am vazut in Kronstadt. Slujea Sfanta Liturghie. Am fost izbit de puterea rugaciunii lui si pana astazi, desi s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci n-am mai vazut pe nimeni slujind ca el Norodul il iubea si toti stateau cu frica lui Dumnezeu. Si nu e de mirare: Duhul Sfant atrage la Sine inima oamenilor. Vedem din Evanghelii cate multimi veneau dupa Domnul. Cuvantul Domnului ii atragea pe oameni, pentru ca era rostit prin Duhul Sfant si de aceea el era dulce si placut sufletului.
Cand Luca si Cleopa mergeau spre Emaus si pe drum s-a apropiat de ei Domnul si le-a vorbit, inimile lor erau aprinse de iubire pentru Dumnezeu [Lc. 24, 32].
Si parintele Ioan avea in el din belsug pe Duhul Sfant Care aprindea sufletul lui sa iubeasca pe Dumnezeu, si acelasi Duh lucra prin el asupra oamenilor. Am vazut cat norod navalea dupa el, ca la un foc, pentru a-i primi binecuvantarea, iar dupa ce o primeau, se bucurau pentru ca Duhul Sfant este placut si da sufletului pace si desfatare.
Fericiti oamenii care il iubesc pe parintele Ioan, pentru ca el se va ruga pentru noi. Iubirea lui pentru Dumnezeu este fierbinte; el insusi era cu totul intr-o iubire aprinsa. O, mare parinte Ioane, tu esti rugatorul nostru! Multumesc lui Dumnezeu ca te-am vazut si-ti multumesc si tie, bunule si sfantule pastor, caci prin rugaciunile tale am lasat lumea si am sosit la Sfantul Munte al Athosului, unde am vazut mare mila de la Dumnezeu. Si acum scriu cu bucurie, ca Domnul mi-a dat sa inteleg viata si nevointa acestui bun pastor [...]".
Sfantul Ioan de Kronstadt - Despre biruirea trupului in rugaciune
De ce este nevoie de rugaciuni lungi? Ca prin rugaciunea lunga, facuta cu osardie, sa incalzim inimile noastre reci, invartosate prin petrecerea indelungata in desertaciune - caci este lucru nefiresc a crede, cu atat mai mult a pretinde, ca inima invechita in desertaciunea acestei vieti sa se poata patrunde in scurta vreme de caldura credintei si dragostei de Dumnezeu in timpul rugaciunii. Nu, pentru aceasta e nevoie de osteneala si iar osteneala, de vreme si iar vreme. Imparatia Cerurilor se ia cu sila, si silitorii o rapesc pe ea (Mt. 11, 12). Imparatia lui Dumnezeu nu vine grabnic in inima, cand oamenii fug de ea cu atata osardie. Domnul insusi vesteste voia Sa ca noi sa ne rugam nu putina vreme atunci cand ne-o da pilda pe vaduva care indelungata vreme se tot ducea la judecator, suparandu-l cu rugamintile sale (Lc. 18, 2-6). Domnul, Tatal nostru Ceresc, stie dinainte cererea noastra (Mt. 6, 8), stie de ce avem nevoie, dar noi nu-L stim pe El cum trebuie, suntem foarte credinciosi desertaciunii lumesti, nu Tatalui Ceresc; si iata ca El, dupa intelepciunea si milostivirea Sa, preface nevoile noastre in prilej de ne intoarce catre Dansul. "Intoarceti-va, copiii Mei rataciti, macar acum, la Mine, Tatal vostru, cu toata inima voastra, daca mai inainte vreme ati fost departe de Mine; macar acum incalziti cu credinta si cu dragostea inimile voastre, care mai inainte erau reci, intorcandu-le catre Mine".
Nu face la rugaciune placurile trupului lenevos - nu te grabi: trupul, plictisit si apasat de lucrarea sfanta, se grabeste sa termine cat mai repede ca sa se odihneasca ori sa se apuce de lucruri trupesti, lumesti.
Cand savarsesti rugaciune, pravila, mai ales dupa carte, nu te grabi sa sari de la un cuvant la altul fara a fi simtit adevarul lui, fara a-l fi pus la inima, ci da-ti intotdeauna osteneala de a simti cu inima adevarul lucrurilor pe care le spui; inima ta se va impotrivi uneori prin lenevie si impietrita nesimtire fata de ceea ce citesti, alteori prin indoiala si necredinta, printr-o oarecare vapaie si stramtorare launtrica, alteori prin imprastiere si abatere catre oarece lucruri si griji pamantesti, alteori prin pomenirea necazului suferit din partea aproapelui si simtamantul razbunarii si al urii fata de el, alteori prin inchipuirea placerilor lumesti sau a placerii pricinuite de citirea romanelor si indeobste a cartilor lumesti. Nu fi iubitor de sine, biruie-ti inima, adu-o lui Dumnezeu ca jertfa bineplacuta: Da-mi, fiule, inima Ta (Pilde 23, 26), si rugaciunea ta te va face ruda cu Dumnezeu, te va uni cu El si cu tot cerul, si te vei umplea de Duhul si de roadele Lui, care sunt dreptatea, pacea si bucuria, blandetea, indelunga rabdare, umilinta inimii. Vrei sa termini repede pravila de rugaciune ca sa dai odihna trupului ostenit?
Roaga-te din inima si vei adormi cu somn linistit, sanatos si lin. Deci, nu te grabi sa te rogi cum se nimereste: nefacand o jumatate de ceas de rugaciune vei pierde trei ceasuri din cel mai sanatos somn. Te grabesti la munca? Scoala-te mai devreme, nu dormi peste masura, si roaga-te cu osardie: vei dobandi liniste, energie si spor la lucru pentru intreaga zi. Inima nazuieste spre lucrurile desertaciunii celei lumesti? Frange-o; sa fie comoara ei nu desertaciunea pamanteasca, ci Dumnezeu: invata-ti inima sa se lipeasca prin rugaciune de Dumnezeu, nu de desertaciunea lumii, ca sa nu te afli rusinat in zilele bolii tale si in ceasul mortii tale, ca un bogat in desertaciunea lumii si sarac in credinta, nadejde si dragoste, de nu te vei ruga in acest fel.
Nu crede trupului tau, ce te ameninta ca va slabi in timpul rugaciunii: sa stii ca minte. Cum vei incepe sa te rogi, vei vedea trupul va deveni robul tau ascultator. Rugaciunea il va si inviora. Adu-ti aminte totdeauna ca trupul este mincinos.
La oamenii ce se roaga putin, inima este slaba - si iata, cand vor sa se roage, inima lor devine slabanoaga si le slabanogeste mainile, trupul si gandurile, incat le este greu sa se roage. Trebuie ca omul sa se biruie pe sine, sa se straduie a se ruga din toata inima, fiindca bine, usor este a te ruga din toata inima.
La rugaciune nu te lasa biruit de trup si de vrajmasul care lucreaza prin el; nu vicleni cu limba ta, ci graieste adevar in inima ta (v. Ps. 14, 3, 2); sa simti si sa gandesti precum graiesti in rugaciune, nu ca si cum pe limba ar fi miere, iar in inima gheata; daca vrajmasul te va birui o data, dupa aceea va trebui sa te aperi pe tine insuti, sa aperi slobozenia ta de el ca pe un petec de pamant cotropit de vrajmas, iar inima ta se va departa de Domnul. Nimic sa nu treci cu vederea in viata duhovniceasca, sa nu socoti despre nici un lucru ca e marunt, ca nu merita luare-aminte. Lucrul de capetenie este acesta: straduie-te sa fii intotdeauna adevarat in inima ta. Cand este greu sa te lupti cu trupul, tocmai atunci arata-ti neclintirea, tocmai atunci sa nu slabesti in lupta, ca un bun ostas al lui Hristos.
Rasfatul trupului, impietrita nesimtit fata de tot ce este duhovnicesc, sfintit, e stramtorare de la vrajmasul, desi omul trupesc nu o socoate stramtorare, fiindca binevoieste intru ea - dar cei ce vor sa traiasca duhovniceste o socot stramtorare, fiindca ea nu ingaduie ca Dumnezeu sa ajunga la inima noastra; nu lasa sa se reverse in inima harul Dumnezeiesc, care viaza si lumineaza sufletul nostru; face ca sufletul nostru sa nu rodeasca roadele credintei, nadejdii si dragostei. Atunci te faci un om trupesc, care nu are duh. O, ce mult felurite prigoniri! Indata ce te vei intrista din inima pentru aceasta impietrita nesimtire, indata ce vei plange pentru ea inaintea Domnului, ea va si trece, si inima se va incalzi si se va inmuia, si se va face in stare de cugetare duhovniceasca si de simtaminte duhovnicesti.
Nu te cruta cand este vorba sa te rogi din inima nici dupa ce ai petrecut intreaga zi in osteneli. Nu fi deloc nepasator la sfanta rugaciune, spune totul Domnului din inima, caci rugaciunea este lucrul lui Dumnezeu. Daca te-ai apucat de hat, nu spune ca este bat; ce ai pus mana pe plug, nu te uita inapoi (v. 9, 62). Dupa ce ti-ai ingaduit sa te rogi cu nepasare, nu din toata inima, nu adormi (daca e vorba de rugaciunile de seara) pana ce nu-ti vei Sterge pacatul plangandu-l inaintea lui Dumnezeu. Aceasta se intampla nu cu toti, ci cu cei s-au desavarsit, la seama: nu pune trupul tau ai presus de Dumnezeu, ci pentru El sa nu iti pese de odihna trupeasca. Orice pravila de rugaciune te-ai apucat sa implinesti implineste-o cu buna credinta (daca este lunga, implineste-o bine; daca este scurta, asijderea) si nu implini lucrul lui Dumnezeu cu inima indoita, incat jumatate sa fie a lui Dumnezeu, iar cealalta a trupului tau.
Ravna Domnului Dumnezeu nu va rabda viclenia ta, parerea ta de rau pentru trupul tau. El te va da pe mana diavolului, iar diavolul nu va da pace inimii tale pentru nepasarea fata de Cel ce este adevarata tihna a inimii tale si care va face aceasta intotdeauna spre folosul tau, ca sa tina inima ta in apropierea lui Dumnezeu, fiindca orice rugaciune fatarnica departeaza inima de Dumnezeu si o intrarmeaza impotriva omului insusi; dimpotriva, orice rugaciune lipsita de fatarnicie apropie inima omeneasca de Dumnezeu si o face casnica a Lui. Asadar, sa crezi cuvantului acestuia: daca te vei grabi la rugaciune de dragul tihnei trupesti, ca sa te odihnesti mai repede, vei pierde si tihna trupeasca, si pe cea sufleteasca. Ah! Cu ce osteneli, cu ce lacrimi se recapata dupa aceea apropierea inimii noastre de Dumnezeu! Si de vom face apoi iarasi din rugaciunea noastra (nepasatoare) mijloc al indepartarii de Dumnezeu, oare ravna lui Dumnezeu nu se va aprinde pentru aceasta? Lui ii este mila de noi si de ostenelile noastre dinainte, si iata ca vrea sa ne faca a ne intoarce negresit catre Dansul iarasi, din toata inima. El vrea ca noi sa fim ai Lui intotdeauna.
Precum dupa impartasirea cu nevrednicie, asa si dupa rugaciunea nevrednica si rece ii este deopotriva de rau sufletului. Asta inseamna ca Domnul nu intra in inima noastra, fiind jignit de necredinta si de raceala inimii noastre, si ingaduie duhurilor necurate sa se cuibareasca in inima noastra, ca sa simtim deosebirea dintre jugul Sau si al lor.
Sfantul Ioan de Kronstadt
***
comentariu 1:Stefanel Radu Postat la 2010-03-04 10:17
Practica rugaciunii la Sfintii Parinti rusi ai secolului 19 este un exemplu monumental de traire ortodoxa - probabil cel mai apropiat de zilele noastre unde practica exegezei a sfintilor parinti din primele 10-12 veacuri crestine este re-expusa fara modificari in contextul vietii de astazi. Impreuna cu Sfantul Teofan Zavoratul, Sfantul Ioan de Kronstadt ne instruieste ca pe niste co-echipieri ai unei formatii ce lupta continuu cu vrajmasul mantuirii noastre. Manualele acestor sfinti ("Viata mea in Hristos"- de Sf Ioan de Kronstadt si "Viata Duhovniceasca si Cum o Putem Dobandi" de Sf Teofan Zavoratul) ar trebui sa fie subiecte obligatorii in pregatirea cadrelor teologice, mai cu seama a parintilor duhovnici de care avem asa mare nevoie astazi. Stefanel Radu
sursa:crestinortodox.ro
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
