Din zicerile cuviosului Sisoe cel Mare din Patericul Egiptean

Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Sisoe cel Mare




Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru inca din tinerete, preafericitul nostru Parinte Sisoe se retrase in pustiul Schetis (adica “al Schitului”).

Inainta atât de repede pe calea virtutii si in lupta ascetica incât fu in curând considerat de toti drept modelul de calugar. La putin timp dupa moartea Sfântului Antoni, pe când pustiile Sketis si Nitria incepeau sa fie populate cu prea multa lume, el se hotarâ sa mearga in partea interioara a muntelui, unde traise marele patriarh al pustiului, si care era pe atunci parasita din cauza invaziilor barbare (prin 357). Ramase acolo 72 de ani, urmând in toate pe Sfântul Antonie. Un frate il intreba intr-o zi daca a ajuns la masura lui avva Antonie. El ii raspunse : “Daca as avea unul din gândurile avvei Antonie, as deveni cu totul ca de foc ; cunosc insa un om care, cu truda, poate sa duca gândirea avvei Antonie”. Primea hrana din când in când printr-un calugar venit de la Pispir, dar se intâmpla o data ca acesta sa intârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe intâlni un vânator, venit din Faran (Sinai), care nu vazuse pe nimeni de 11 luni. Batrânul se intoarse atunci in chilia sa si lovindu-se peste piept isi spuse : “Iata, credeai ca ai facut lucru mare, dar tu nu esti nici macar la nivelul acestui mirean !”.



Printre virtutile care ii impodobeau inima, excela inainte de toate in smerenie si ii invata pe cei care il vizitau ca aceasta se poate obtine mai intâi prin abstinenta, apoi prin rugaciune si in sfârsit fortându-ne sa ne consideram in orice imprejurari inferiori tuturor oamenilor. Ii placea atât de mult sa posteasca si era atât de cufundat in rugaciune incât ramânea zile intregi fara sa se ingrijeasca de mâncare iar când discipolul sau, Avram, ii atragea atentia, el raspundea cu simplitate : “Nu am mâncat noi, copilul meu ?” – Celalalt raspuzându-i ca nu, el spunea : “Daca nu am mâncat, adu si hai sa mâncam”.



Fiul unui om care venise sa il viziteze pe batrân pe munte murise pe drum iar tatal, fara sa se tulbure, il aduse cu incredere la batrân si se inchina lui cu fiul sau. Apoi iesi. Sfântul, gândindu-se ca tânarul ramasese prosternat din respect, ii spuse : “Scoala-te, iesi afara !”. Pe data defunctul se ridica si iesi.



Oprindu-se intr-o zi lânga mormântul lui Alexandru cel Mare, batrânul contempla cu stupoare zadarnicia slavei pamântesti si varsa lacrimi pentru soarta comuna a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla in apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentarii Sfântului, care a devenit tema clasica a “amintirii mortii” in programul iconografic al Manastirilor.). Apoi reveni in chilia sa, pentru a-si continua nevointele in asteptarea Domnului. Unui frate care cazuse in pacat de mai multe ori ii spuse : “Ridica-te inca o data si inca o data” – “Pâna când ?” intreba fratele. – Batrânul raspunse : “Pâna când vei fi gasit (de moarte) ori in bine ori in pacat. Caci omul se prezinta la judecata in starea in care a fost gasit”.



erminându-si calea vietii sale, Sfântul Sisoe era gata sa moara si pe când Parintii erau asezati in jurul lui, fata sa straluci dintr-odata ca soarele. Iar el le zise : “Iata ca vine avva Antonie”. La putin timp spuse : “Iata corul Profetilor”. Fata sa straluci si mai tare si el spuse : “Iata ca vine corul Apostolilor”. Apoi fata i se lumina si el parea sa stea de vorba cu un personaj nevazut. Parintii il intrebara cu cine vorbeste iar el raspunse : “Iata ingerii venind sa ma ia iar eu ii implor sa ma lase sa fac putina pocainta”. Batrânii ripostara : “Dar tu nu mai ai nevoie sa faci canon, Parinte”. El raspunse atunci plângând : “Adevarat va spun ca nu am nici macar constiinta de a fi la inceput”. Parintii se minunara de o asemenea smerenie si intelesera ca el ajunsese la desavârsire. Fata lui deveni atunci dintr-odata mai stralucitoare ca soarele si toti cei prezenti fura cuprinsi de spaima. Batrânul murmura : “Priviti, Domnul vine si El spune “Aduceti-mi chivotul pustiei”. Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe isi dadu sufletul in mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scaparat si tot locul fu cuprins de buna mireasma.



Din zicerile cuviosului Sisoe cel Mare din Patericul Egiptean.



Ἔλαμψε μὲ τὴν πνευματική του σύνεση, τὴν ταπεινοφροσύνη, τὴν φιλαδελφία καὶ τὸ ἐνδιαφέρον του στὸ νὰ ἐπιστρέψει καὶ ἕναν μόνο ἁμαρτωλό.



Μεταξὺ τῶν ἀσκητῶν ἀναδείχτηκε ὀνομαστὸς καὶ μέγας, ἀθλητὴς τῆς πρώτης γραμμῆς, τύπος ἐγκράτειας, ἀλλὰ καὶ ψυχὴ ποὺ προσευχόταν γιὰ δικαίους καὶ ἀδίκους, πλούσιους καὶ φτωχούς, ἄρχοντες καὶ ἰδιῶτες, κληρικοὺς καὶ λαϊκοὺς καὶ γενικὰ γιὰ ὅλο τὸν κόσμο. Στὴν γῆ ἦταν, ἀλλὰ ἡ ζωή του ἦταν οὐράνια. Ὑψωμένος πάνω ἀπὸ τὴ σάρκα, ποὺ χαλιναγωγοῦσε τέλεια μὲ τὴν χάρη τοῦ Ἁγίου Πνεύματος καὶ τὴν θεία κοινωνία τοῦ σώματος καὶ τοῦ αἵματος τοῦ Χριστοῦ.

Ἡ μνήμη του μένει ὑπόδειγμα σὲ ὅσους θέλουν τὴν ἀσκητικὴ ζωή, γιὰ νὰ εἶναι γνήσιοι καὶ πραγματικοὶ ἀσκητές, ὄχι μόνο μὲ τὴν ἀντοχὴ τοῦ σώματος, ἀλλὰ καὶ μὲ τὴν πνευματικὴ ἀναγέννηση καὶ τὴ λάμψη τῆς ἀρετῆς.



Ἀπολυτίκιον. Ἦχος πλάγιος α’. Τὸν συνάναρχον Λόγον.

Ἐκ παιδὸς γεωργήσας ζωὴν τὴν κρείττονα, τῶν κατ’ αὐτῆς ἐνεπλήσθης θεουργικῶν ἀγαθῶν, τῶν Ἀγγέλων μιμητὰ Σισώη Ὅσιε· ὅθεν ὡς ἥλιος λαμπρός, ἀπαυγάζεις τηλαυγῶς, ἐν ὥρᾳ τῆς σῆς ἐξόδου, δηλοποιῶν τὴν σὴν δόξαν, καὶ καταλάμπων τὰς ψυχὰς ἡμῶν.



Κοντάκιον. Ἦχος δ’. Ἐπεφάνης σήμερον.

Ἐν ἀσκήσει ἄγγελος ἐν γῇ ὡράσθης, καταυγάζων Ὅσιε, τὰς διανοίας τῶν πιστῶν, θεοσημείαις ἑκάστοτε· ὅθεν σε πάντες, Σισώη γεραίρομεν.



Μεγαλυνάριον.

Νέκρωσιν Σισώη ζωοποιόν, παθῶν τῇ ἐκδύσει, ἐνδυσάμενος ὁλικῶς, νεκροὺς ὡς ἐξ ὕπνου, τῷ ἱερῷ σου λόγῳ, ἐξήγειρας νεκρώσας, τὸν παναλάστορα.



Saint Sisoes the Great (+ 429) was a solitary monk, pursuing asceticism in the Egyptian desert in a cave sanctified by the prayerful labors of his predecessor, St Anthony the Great (January 17). For his sixty years of labor in the desert, St Sisoes attained to sublime spiritual purity and he was granted the gift of wonderworking, so that by his prayers he once restored a dead child back to life.



Extremely strict with himself, Abba Sisoes was very merciful and compassionate to others, and he received everyone with love. To those who visited him, the saint first of all always taught humility. When one of the monks asked how he might attain to a constant remembrance of God, St Sisoes remarked, “That is no great thing, my son, but it is a great thing to regard yourself as inferior to everyone else. This leads to the acquisition of humility.” Asked by the monks whether one year is sufficient for repentance if a brother sins, Abba Sisoes said, “I trust in the mercy of God that if such a man repents with all his heart, then God will accept his repentance in three days.”



When St Sisoes lay upon his deathbed, the disciples surrounding the Elder saw that his face shone like the sun. They asked the dying man what he saw. Abba Sisoes replied that he saw St Anthony, the prophets, and the apostles. His face increased in brightness, and he spoke with someone. The monks asked, “With whom are you speaking, Father?” He said that angels had come for his soul, and he was entreating them to give him a little more time for repentance. The monks said, “You have no need for repentance, Father” St Sisoes said with great humility, “I do not think that I have even begun to repent.”



After these words the face of the holy abba shone so brightly that the brethren were not able to look upon him. St Sisoes told them that he saw the Lord Himself. Then there was a flash like lightning, and a fragrant odor, and Abba Sisoes departed to the Heavenly Kingdom.



Categories: Cântările Ortodoxiei
 
 
sursa:http://acvila30.wordpress.com/2011/07/06/%ce%b1%cf%80%ce%bf%ce%bb%cf%85%cf%84%ce%af%ce%ba%ce%b9%ce%bf-%cf%84%ce%bf%cf%85-%ce%b1%ce%b3-%cf%83%ce%b9%cf%83%cf%8e%ce%b7-%cf%84%ce%bf%cf%85-%ce%bc%ce%b5%ce%b3%ce%ac%ce%bb%ce%bf%cf%85-06-%ce%b9/#more-28202