4 IUNIE: Sf. Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (VIAŢA, ACATISTUL, MOAŞTE, HRAM)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

La 4 iunie, Martirilogiul siriac indică sărbătorirea Sfântului Filip, iar Martirologiul ieronimian adaugă pe Zoticus, Atalus, Euticus (Eutihie), Kamasis, Quirinus, Iulia, Saturninus, Galdunus, Ninnita, Fortunio (Furtunio) şi alţi 25, ale căror nume nu sunt amintite.



Patru martiri din grupul acesta mare şi anume: Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos au fost înmormântaţi în cripta unei bazilici descoperite pe teritoriul comunei Niculiţel, judeţul Tulcea, în toamna anului 1971. Localitatea aceasta era în antichitate o aşezare romană rurală pe teritoriul oraşului Noviodunum, Isaccea de astăzi. Înmormântarea celor patru martiri aici – şi pe care martirologiile îi arată că au pătimit la Noviodunum – este explicabilă prin aceea că ambele localităţi formau o singură unitate administrativă şi erau foarte apropiate (cca. 10-12 km).

Moaştele mucenicilor au fost depuse într-o raclă specială de lemn, aşezată apoi pe pavimentul de piatră al criptei. Ei au fost puşi în raclă în poziţia creştină pe care o cunoaştem azi, adică cu mâinile pe piept şi cu capul spre apus. Cripta are formă aproape pătrată şi e construită din cărămidă cu mortar; dimensiuni: cca 3,70 x 3,40 (3,50) m. şi înaltă de 2,30 m. Intrarea a fost blocată cu o lespede mare de piatră. În interior, pe peretele din stânga intrării, a fost zgâriată în mortarul crud inscripţia: Martirii lui Hristos, iar pe cel din dreapta întâlnim repetarea cuvântului „martiri” şi apoi înscrierea numelui lor în următoarea ordine: Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos. Aceste inscripţii sunt precedate de crucea monogramată.

Indicarea ca loc de pătimire a celor patru martiri a oraşului Noviodunum se explică prin aceea că ei au fost judecaţi împreună cu ceilalţi fraţi de suferinţă de către autorităţi în aceasta aşezare urbană. După ce li s-a aplicat pedeapsa capitală, ei au fost poate luaţi de către creştini şi duşi pentru odihna veşnică într-un loc mai ferit, pe care l-au găsit la Niculiţel. Este de presupus că la început trupurile lor au fost depuse într-o criptă sau capelă modestă, de unde au fost transhumate în bazilica actuală. Aceasta a fost construită de o comunitate în perioada când creştinismul se putea manifesta liber. Data pătimirii lor, ca şi a construirii bazilicii, nu este cunoscută şi ea este cercetată şi azi de învăţaţi. Până acum s-au dat mai multe răspunsuri.

Unii specialişti socot că cei patru bărbaţi au suferit martiriul în timpul marii persecuţii a lui Diocleţian, prin anii 303-304. Un alt moment critic au fost anii 319-324, ca o consecinţă a măsurilor luate împotriva creştinilor de către împăratul Liciniu. Potrivit altor opinii, Iulian Apostatul (361-363) ar fi făcut, prin măsurile de restaurare a păgânismului, victime şi printre creştinii din Sciţia Mică.

O inscripţie latină descoperită pe teritoriul comunei Niculiţel şi care îl slăveşte pe împărat ca „stăpân victorios şi veşnic augustus” ar putea fi pusă în legătură cu aceste evenimente. S-a afirmat, de asemenea, că cei patru bărbaţi ar fi suferit martiriul la nord de Dunăre, în regiunile stăpânite de goţi, unde aceştia, la fel ca Sfântul Sava de la Buzău, ar fi propovăduit credinţa creştină.

Persecuţia dezlănţuită de regele got Athanaric împotriva creştinilor, prin anii 370-372, ar fi provocat şi moartea celor patru bărbaţi înmormântaţi la Niculiţel. Trupurile lor ar fi fost transportate la sud de Dunăre de către creştini şi înmormântate în cripta la care ne-am referit. În sfârşit, potrivit unei alte opinii, Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos ar fi pătimit la începutul secolului al V-lea, cu prilejul unei incursiuni barbare.

În legătură cu data construirii bazilicii s-a spus – de către cei care socotesc că martiriul a avut loc prin anii 370-372 – că atât cripta cât şi bazilica au fost construite în legătură cu acest eveniment. Luând în considerare unele detalii de construcţie ale criptei şi bazilicii, precum şi prezenţa crucii monogramate în fruntea inscripţiilor, un cercetător a opinat că acestea pledează pentru datarea celor două construcţii către sfârşitul veacului al IV-lea sau începutul celui de al V-lea. Cripta s-ar înscrie, după acesta, în categoria martinilor cu plan pătrat (în formă de cub) sau aproape pătrat, cu ziduri pline pe trei laturi şi prevăzute cu o cupolă hemisferică. Ea ar fi cea mai veche construcţie de acest tip din ţara noastră şi poate cel mai vechi martirion cunoscut până acum în lumea creştină. În acest caz, dacă mucenicii au murit în vremea lui Diocleţian sau Liciniu, s-ar fi construit pentru ei o criptă mai modestă, de unde mai târziu ar fi fost mutaţi în cea prezentă. Dar acestei ipoteze i s-a opus observaţia făcută de arheologi că moaştele au fost găsite în poziţia lor firească; or, o transhumare, oricât de atentă ar fi fost, ar fi dus la deranjarea lor.

În momentul când se făceau aceste consideraţii cu privire la sistemul constructiv şi forma criptei, cercetările arheologice încă nu erau încheiate. Continuarea lor a dus la rezultate noi, şi anume, s-a constatat că sub cripta asupra căreia s-au făcut consideraţiile de mai sus se află o alta mai puţin înaltă decât cea de deasupra, dar de aceeaşi lărgime. Ea este împărţită în două prin lespezi de calcar puse pe cant, şi care servesc să sprijine greutatea pavimentului criptei de deasupra. În ambele încăperi s-au găsit numeroase fragmente de oase umane (cca 100), de dimensiuni foarte mici, de la doi bărbaţi în vârstă de aproximativ 45-50 ani, precum şi un inventar funerar constând dintr-un castron şi o oală, ambele de lut.

Felul cum au fost găsite oasele a îndreptăţit pe descoperitor să conchidă că este vorba de o reînhumare. Această reînhumare s-ar fi făcut prin anii 370-380, în timpul împăraţilor Valens şi Valentinian, cu prilejul construirii criptei şi a bazilicii. Oasele ar fi fost luate dintr-un mormânt mai vechi (hypogeu) de formă rectangulară (2,50 x 1,70 m), găsit şi el sub altarul bisericii, şi construit la începutul secolului al IV-lea, mai exact în timpul lui Constantin cel Mare. Oasele ar reprezenta resturi din trupurile a doi martiri morţi poate în vremea împăratului Deciu (249-251). Numele lor nu se cunosc. Am avea deci îngropaţi la Niculiţel şase martiri: doi de la mijlocul veacului al III-lea şi ceilalţi patru, din a doua jumătate a veacului al IV-lea.

Intrarea la cea de a doua criptă era blocată cu o lespede de calcar zidită cu mortar, după care se afla o alta cu inscripţia: „Aici şi acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor“. Literele inscripţiei sunt asemănătoare cu cele care se găsesc pe pereţii criptei superioare şi acest element pledează pentru contemporaneitatea lor.



Din cele de mai sus reiese că nu există elemente categorice care să pledeze pentru o fixare sigura a datei pătimirii celor şase mucenici de la Niculiţel şi nici pentru construirea criptei şi a bazilicii. Afirmaţiile care s-au făcut până acum trebuie privite doar ca simple ipoteze de lucru. Un impediment în stabilirea datei pătimirii şi a construcţiilor, în care au fost înmormântaţi mucenicii, îl constituie şi faptul ca rezultatele săpăturilor de la cea de a doua criptă (subterană) n-au fost publicate decât în chip foarte sumar.

Din păcate, şi inscripţia: „Aici şi acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor”, sau „Pe aici şi pe acolo (a curs) sângele (vlaga) martirilor“, este cam vagă şi nu este uşor de înţeles. Adverbul ώδε poate avea sens modal ori locativ. Se pare că aici trebuie înţeles locativ, şi atunci s-ar putea referi la spaţiul de jos (aici) şi de sus (acolo) al criptei, unde sunt depuse moaştele martirilor. Cuvântul ίχωρ rar folosit cu sensul de «sânge», semnifica iniţial sângele (vlaga) zeilor. Mai târziu s-a generalizat cu a doua semnificaţie. Ar reieşi deci din textul inscripţiei că atât sus cât şi jos se află rămăşiţe ale martirilor.

În încercările de stabilire a datei pătimirii martirilor de la Niculiţel şi a celorlalţi localizaţi de martirologii la Noviodunum, credem că trebuie să se ţină seama, în afară de alte elemente, şi de numărul lor mare. Aceasta presupune în primul rând o persecuţie de mari proporţii, cum a fost aceea din timpul lui Diocleţian, din anii 303-304, sau aceea din anii 319-324, dezlănţuită de Liciniu. S-ar putea chiar să existe mai multe şanse pentru vremea lui Liciniu, dacă ne gândim la posibilitatea ca actuala criptă să fi fost construită de creştini imediat sau puţin timp după persecuţie, în cadrul atmosferei de libertate asigurată pentru ei de către Constantin cel Mare.

Dar chiar dacă încercările de precizare cronologică nu sunt definitive, se poate admite că martirionul şi bazilica nu depăşesc secolul al IV-lea sau începutul celui de al V-lea.



Descoperirile de la Niculiţel au o valoare cu totul deosebită pentru că:

(1) ele au adus la lumină, pentru prima oară, moaştele (scheletele) întregi ale unor martiri, cărora le cunoaştem sigur şi numele;

(2) a ieşit la iveală una dintre cele mai vechi bazilici de pe teritoriul ţării noastre şi cel mai vechi martirion cunoscut până acum;



(3) se întăreşte convingerea noastră în ştirile din martirologii, şi anume că ele sunt veridice;



(4) se dovedeşte forţa şi vechimea crediniţei creştine pe pământul României;

(5) în sfârşit, asemenea descoperire este până acum unică în întreg spaţiul balcanic şi extrem de rară în întregul Imperiu roman.



Astăzi moaştele martirilor de la Niculiţel, după 16 veacuri de odihnă în încăperile răcoroase ale criptei, se păstrează în biserica mănăstirii Cocoşu, judeţul Tulcea, şi este o mângâiere pentru oricine poate ajunge acolo şi li se închină.



Pr. Dr. Emilian Popescu



Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 173-177, Sfinţii Martiri <>:Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos



ACATISTUL

Alcătuit de Arhimandrit Cleopa Ilie



După obişnuitul început, se zic:



CONDACELE ŞI ICOASELE:



Condacul 1

Veniţi toţi credincioşii din Biserica cea dreptmăritoare să lăudăm pe mucenicii lui Hristos: Attalos, Zoticos, Filipos şi Kamasis, care au adus slavă şi cinste patriei şi credinţei noastre strămoşeşti, pătimind până la sânge, şi, primind moartea pentru adevărata credinţă, să le cântăm: Bucuraţi-vă, sfinţilor mucenici, apărători ai dreptei credinţe.

Icosul 1:

Îngerească viaţă pe pământ străbun ai petrecut, Attalos, pe Dumnezeu Cel în Treime închinat din toată inima ta L-ai iubit şi pe Hristos Domnul înaintea tiranilor L-ai mărturisit; pentru care noi, nevrednicii, cu evlavie te cinstim aşa:

Bucură-te, Attalos, care glasul Evangheliei Domnului ai ascultat;

Bucură-te, că dreapta credinţă în inima ta o ai purtat;

Bucură-te, că pe Hristos înaintea tiranilor L-ai mărturisit;

Bucură-te, că a lor tiranie ai biruit;

Bucură-te, luceafărul Bisericii cel neapus;

Bucură-te, că pentru Hristos sufletul ţi-ai pus;

Bucură-te, căci lui Hristos înfocată dragoste I-ai purtat;



Bucură-te, că prin fapte credinţa ţi-ai arătat;

Bucură-te, al cetăţii Noviodunum fiu preaales;

Bucură-te, cetăţean al Ierusalimului cel ceresc;

Bucură-te, adevărată viţă a Buciumului Vieţii, Hristos;

Bucură-te, mlădiţă sfântă cu rod preafrumos;

Bucură-te, Mucenice Attalos, mult pătimitorule al lui Hristos!



Condacul al 2-lea:

Attalos, preafericite, tu de tine cu totul te-ai lepădat şi Crucea lui Hristos până la moarte ai purtat; pe Dumnezeu din toată inima L-ai iubit, iar cu gura la arătare L-ai mărturisit şi, lăudându-L pe El, ai cântat: Aliluia!



Icosul al 2-lea:

Cu aceeaşi credinţă şi evlavie lăudăm pe Zoticos, mucenicul lui Hristos, care paharul suferinţelor cu bucurie pentru El l-a băut, cu botezul sângelui Său s-a botezat şi până la moarte Lui I-a urmat. De aceea şi noi, deşi nevrednici, cu dragoste să-l cinstim, zicând:



Bucură-te, Zoticos, martirul lui Hristos;



Bucură-te, al dreptei credinţe apărător zelos;

Bucură-te, trandafir crescut în pământ strămoşesc;

Bucură-te, rugător pentru neamul omenesc;

Bucură-te, căci cu sângele tău pământul străbun l-ai adăpat;

Bucură-te, că dreapta credinţă strămoşească ai apărat;

Bucură-te, mărgăritar ascuns în ţarina străbună;

Bucură-te, că aici ai voit ca moaştele tale să rămână;

Bucură-te, comoară sfântă strămoşească;

Bucură-te, nestemată scumpă şi duhovnicească;

Bucură-te, ostaş al dreptei credinţe neînfricat;

Bucură-te, far al Bisericii prealuminat;

Bucură-te, Mucenice Zoticos, viteazule ostaş al lui Iisus Hristos!



Condacul al 3-lea:



Dragoste şi credinţă fierbinte având către Hristos, prealăudate Zoticos, cu mare îndrăzneală pe tiranul Diocleţian l-ai înfruntat pentru adevăr şi trupul la chinuri dându-l, lui Dumnezeu din inimă ai cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Rază a Soarelui celui de taină ai fost pe pământul Sciţiei celei Mici, Filipos preaînţelepte, căci pe cei în-tunecaţi cu credinţa păgână i-ai luminat, pe Hristos înaintea tuturor mărturisind; pentru care te rugăm, auzi-ne şi pe noi, care te lăudăm cu unele ca acestea:

Bucură-te, Filipos, care pe cei necredincioşi i-ai luminat;

Bucură-te, că Soarele Cel veşnic tuturor L-ai arătat;

Bucură-te, robul lui Hristos cel adevărat;

Bucură-te, că El pe tine la cer te-a luat;

Bucură-te, că sămânţa cea bună a cuvântului ai primit;

Bucură-te, că prin fapte bune pe ea o ai înmulţit;

Bucură-te, că lumina sufletului tău cu sângele muceniciei o ai înroşit;

Bucură-te, că pentru nunta Mielului pe ea o ai pregătit;

Bucură-te, căci ca o albină înţeleaptă la florile cele duhovniceşti ai zburat;

Bucură-te, că mierea dreptei credinţe din Scripturi ai adunat;

Bucură-te, că talantul tău cu dobândă l-ai adus lui Hristos;

Bucură-te, iconomul cel credincios al tuturor celor de folos;

Bucură-te, Mucenice Filipos, râvnitorule al patimilor Mântuitorului Hristos!



Condacul al 4-lea:



A zis oarecând Filip Apostolul către Hristos: „Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne va ajunge nouă!”. Iar tu, Mucenice Filipos, prin credinţă privind spre Dumnezeul Cel în Treime slăvit, te-ai închinat Lui, cântând: Aliluia!



Icosul al 4-lea:



Altă mlădiţă cuvântătoare, Mucenicul Kamasis, din buciumul Vieţii răsărind şi multă roadă duhovnicească aducând, pe mulţi la dreapta credinţă i-a povăţuit şi pentru Hristos sufletul său şi-a pus; pentru care cu bună cuviinţă îl lăudăm, zicând:



Bucură-te, fiu al Bisericii dreptmăritoare;

Bucură-te, al Dobrogei strălucit soare;

Bucură-te, că pentru Hristos foarte ai suferit;

Bucură-te, că în chinurile tale spre Hristos ai privit;

Bucură-te, că de uciderea trupului nu te-ai spăimântat;

Bucură-te, că de moartea sufletului ai scăpat;

Bucură-te, că sângele tău pământul Dobrogei l-a primit;

Bucură-te, că Dumnezeu din cer spre tine a privit;

Bucură-te, că în cuget viteaz ai pătimit;



Bucură-te, că a vieţii cunună de la Hristos ai primit;

Bucură-te, că pătimirile tale multora le-au fost de folos;

Bucură-te, că prin vederea lor la adevăr s-au întors;

Bucură-te, Mucenice Kamasis, vrednicule următor al Domnului Hristos!



Condacul al 5-lea:

Aprins fiind de dragostea lui Iisus Hristos, Kamasis, furia tiranilor ai înfruntat-o şi cu mare bărbăţie în cuget ai răbdat chinurile morţii, căci priveai cu ochii minţii la veşnica fericire a lui Dumnezeu şi din inimă Îi cântai: Aliluia!



Icosul al 5-lea:

Veşmântul cel minunat şi luminat al nestricăciunii, pentru nevoinţele tale, Attalos, l-ai primit de la Hristos şi de odihna veşnicei vieţi te-ai învrednicit; pentru care, multă îndrăzneală către Stăpânul având, roagă-te pentru noi, care te cinstim prin unele ca acestea:

Bucură-te, Attalos, care negrăit pe Hristos L-ai iubit;

Bucură-te, că pentru dragostea Lui mult ai suferit;

Bucură-te, cerbule însetat care la izvorul apei ai alergat;

Bucură-te, că de Dumnezeul Cel viu ai fost însetat;

Bucură-te, că pomenirea ta cu laude o cinstim;

Bucură-te, că la tine cu smerită rugăciune venim;

Bucură-te, că celor ce te cheamă pe tine le eşti mijlocitor;



Bucură-te, că prin a ta solire ei primesc grabnic ajutor;

Bucură-te, că teamă curată de Dumnezeu ai avut;

Bucură-te, că voia Lui cu osârdie ai făcut;

Bucură-te, că pătimirea ta, scumpă înaintea Domnului a fost;

Bucură-te, diamantul credinţei cel mult preţios;

Bucură-te, Mucenice Attalos, mult pătimitorule al lui Hristos!



Condacul al 6-lea:



Prieten al lui Dumnezeu, asemenea lui Avraam şi ucenicilor te-ai făcut, că poruncile Lui le-ai păzit şi până la moarte pentru dragostea Lui ai suferit. Pentru aceasta viaţă veşnică ai dobândit şi acum cu îngerii Îl lauzi pe El, cântând: Aliluia!



Icosul al 6-lea:

După nemincinoasa mărturie a Scripturii, sfinţii vor judeca lumea, căci în vremea Judecăţii de Apoi, prin faptele lor bune, pe păcătoşi îi vor mustra. Atunci tu, mucenice al lui Hristos, să te rogi pentru noi, păcătoşii, care te lăudăm aşa:

Bucură-te, Zoticos Mucenice, care pentru noi pururea la Dumnezeu mijloceşti;

Bucură-te, că celor ce se roagă ţie, mult ajutor le dăruieşti;

Bucură-te, că sfintele tale moaşte creştinii le cinstesc;

Bucură-te, că prin ele dar de mântuire primesc;

Bucură-te, Zoticos, cu cei cu care împreună ai pătimit;

Bucură-te, căci cu inima ta în dreptatea credinţei ai crezut;

Bucură-te, căci cu gura ai mărturisit bărbăteşte spre mântuire şi nu te-ai spăimântat;

Bucură-te, că tu cu totul de tine te-ai lepădat;

Bucură-te, că pe tine deloc nu te-ai cruţat;

Bucură-te, căci Crucea lui Hristos până la moarte o ai purtat;

Bucură-te, că ai trecut cu vederea cele de jos;

Bucură-te, că mintea ta pururea spre cele cereşti a fost;

Bucură-te, Mucenice Zoticos, viteazule ostaş al lui Iisus Hristos!

Condacul al 7-lea:

Toţi fiii Bisericii dreptmăritoare cinstesc sfintele tale moaşte, Zoticos, Mucenice preafericite. Iar tu, având îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te pururea pentru noi, smeriţii, care te cinstim pe tine şi lui Dumnezeu cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Gata a fost inima ta, Filipos Mucenice, nădăjduind spre Dumnezeu. De aceea fără de frică pe Hristos înaintea tiranilor L-ai mărturisit şi de vremelnica viaţă nu te-ai îngrijit. Pentru care noi, nevrednicii, îndrăznim a te chema prin acestea:

Bucură-te, Filipos, al împărăţiei cerurilor moştenitor;

Bucură-te, că împreună cu îngerii eşti petrecător;

Bucură-te, că pe Hristos-Adevărul L-ai mărturisit;

Bucură-te, că pentru El crunt ai pătimit;



Bucură-te, că frumuseţile cele nevăzute tu pururea le priveşti;

Bucură-te, că de dulcile cântări neauzite neîncetat te veseleşti;

Bucură-te, că la limanul odihnei ai ajuns;

Bucură-te, că acolo vezi slava cea de nespus;

Bucură-te, că acolo simţi bucuria celor cereşti;

Bucură-te, că împreună cu toţi sfinţii te veseleşti;

Bucură-te, al adevărului martor neînfricat;

Bucură-te, stâlp al Bisericii preafrumos;

Bucură-te, Mucenice Filipos, râvnitorule al patimilor Mântuitorului Hristos!



Condacul al 8-lea:

Pusu-ţi-ai sufletul pentru Hristos, Mucenice Filipos, şi l-ai aflat pe el ca aurul lămurit înaintea Domnului. Voit-ai a te jertfi lui Dumnezeu cu trupul spre a dobândi învierea sufletului tău şi spre a-i cânta Lui în veci laudă: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Hotărârea cea neclintită a credinţei tale, Kamasis, văzând-o tiranii cei păgâni, după multe chinuri au dat asupra ta poruncă să ţi se taie capul cu sabia. Iar tu, cu bucurie moartea pentru Hristos primind, auzi de la noi laude ca acestea:

Bucură-te, Kamasis, care spre veşnicie ai privit;

Bucură-te, că viaţa cea veşnică ai moştenit;

Bucură-te, că moartea cu bucurie o aşteptai;

Bucură-te, căci cu mintea spre Hristos neîncetat priveai;

Bucură-te, al muceniciei doritorule;

Bucură-te, către veşnicie alergătorule;

Bucură-te, că pe cele trecătoare întru nimic le-ai socotit;

Bucură-te, că pe cele veşnice le-ai preţuit;

Bucură-te, cetăţean al cereştii împărăţii;

Bucură-te, moştenitorule al veşnicelor vistierii;

Bucură-te, râvnitorule al raiului cel frumos;

Bucură-te, defăimătorule al celor de jos;

Bucură-te, Mucenice Kamasis, vrednicule următor al Domnului Hristos!

Condacul al 9-lea:

Ierusalimul cel ceresc avându-l în mintea ta, Mucenice Kamasis, cu frică de Dumnezeu pe pământ ai vieţuit şi moarte cu bucurie pentru Hristos ai primit. Iar acum în ceruri te bucuri şi lui Dumnezeu împreună cu îngerii Îi cânţi: Aliluia!

Icosul al 9-lea:



De mare fericire şi cinste pământul Dobrogei s-a învrednicit prin aflarea moaştelor tale şi a celor ce împreună cu tine au



pătimit, Attalos. Pentru care, după cuviinţă, tot poporul cel dreptcredincios te laudă, zicând aşa:



Bucură-te, Attalos, piatră scumpă a pământului strămoşesc;

Bucură-te, comoară duhovnicească a neamului românesc;

Bucură-te, a credincioşilor mântuire;

Bucură-te, a cetăţii Noviodunumului nepreţuită avere;

Bucură-te, că prin aflarea moaştelor tale credinţa cea dreaptă s-a întărit;

Bucură-te, că prin ele dreapta credinţă iarăşi s-a adeverit;

Bucură-te, Attalos, cu cei împreună pătimitori;

Bucură-te, că voi credinţei străbune sunteţi măreţi adeveritori;

Bucură-te, podoabă nepreţuită a Sciţiei Minor;

Bucură-te, Attalos, al tiranilor biruitor;

Bucură-te, crinule al Bisericii cu bun miros;

Bucură-te, apărătorul ţării noastre de mare folos;

Bucură-te, Mucenice Attalos, mult pătimitorule al lui Iisus Hristos!

Condacul al 10-lea:



Să se bucure Niculiţelul cel smerit că mare vistierie duhovnicească din el s-a arătat şi astăzi toţi credincioşii cu bună



evlavie pe Mucenicul lui Hristos, Attalos îl cinstesc, cântând cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!



Icosul al 10-lea:

Slavă şi mulţumire să aducem lui Dumnezeu pentru aflarea sfintelor moaşte ale Martirului Zoticos şi a celor pătimitori împreună cu dânsul. La toţi cu evlavie să ne închinăm şi pe Zoticos să-l lăudăm, zicând:

Bucură-te, Zoticos, fiu al Bisericii dreptmăritoare;

Bucură-te, cel ce păzeşti ale noastre hotare;

Bucură-te, a Sciţiei Minor avuţie duhovnicească;

Bucură-te, a Dobrogei dăruire dumnezeiască;

Bucură-te, al credinţei strămoşeşti mărturisitorule;

Bucură-te, al ţării noastre apărătorule;

Bucură-te, al Episcopiei Tomisului floare aleasă;

Bucură-te, a pământului Dobrogei comoară cerească;

Bucură-te, floare duhovnicească a pământului românesc;

Bucură-te, mărgăritar al Ierusalimului ceresc;

Bucură-te, crin al Bisericii cel cu bun miros;

Bucură-te, mlădiţă cu rod preafrumos;

Bucură-te, Mucenice Zoticos, viteazule ostaş al lui Iisus Hristos!

Condacul al 11-lea:

Veniţi toţi iubitorii de praznic să aducem închinare lui Zoticos, ostaşul lui Hristos, care ţara şi Biserica noastră Ortodoxă cu rugăciunile sale le păzeşte şi împreună cu noi Îi cântă laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Mucenicului Filipos din inimă să-i aducem laudă, că el jertfă vie lui Hristos s-a adus şi sufletul său pentru Hristos şi-a pus; iar acum, stând înaintea Domnului, se roagă pentru toţi cei ce îl cinstesc aşa:

Bucură-te, Filipos, podoaba Bisericii cea preafrumosă;

Bucură-te, soare al dreptăţii şi rază luminoasă;

Bucură-te, că iubirea lui Hristos în tine s-a sălăşluit;

Bucură-te, că pentru dragostea Lui în chinuri te-ai jertfit;

Bucură-te, că prin fapte tăria credinţei tale ai arătat;

Bucură-te, următorul lui Hristos cel adevărat;

Bucură-te, căci cu mare bărbăţie urgia chinurilor ai răbdat;

Bucură-te, că de sfârşit mucenicesc te-ai învrednicit;

Bucură-te, că de moarte nu ai avut teamă;

Bucură-te, că durerile vremelnice nu le-ai luat în seamă;

Bucură-te, crin al raiului cel mult dorit;

Bucură-te, că în viaţă tot spre cer ai privit;

Bucură-te, Mucenice Filipos, râvnitorule al patimilor Mântuitorului Hristos!

Condacul al 12-lea:

Roagă-te pentru noi, Sfinte Mucenice al lui Hristos, Filipos, ca să dobândim milă şi iertare de la Dumnezeu în veacul de acum, iar în cel viitor să ne învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!



Icosul al 12-lea:



Nu te-ai temut de cei ce ucid trupul, Mucenice Kamasis, de aceea cu mare îndrăzneală pe Hristos înaintea tiranilor L-ai mărturisit şi sufletul tău prin răbdarea chinurilor ai dobândit. Auzi-ne şi pe noi nevrednicii care cu credinţă te lăudăm aşa:



Bucură-te, Kamasis, că cerească dorire ai avut;

Bucură-te, că tu de tirani nu te-ai temut;

Bucură-te, al raiului mult râvnitorule;

Bucură-te, al nemuririi moştenitorule;

Bucură-te, că prin îndelunga răbdare sufletul ţi-ai dobândit;

Bucură-te, că până la sânge şi până la moarte ai suferit;

Bucură-te, că slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;

Bucură-te, că slava veacului viitor ţi-a fost în ispite şi în necazuri mângâierea;

Bucură-te, înfocatule doritor de a sufletului mântuire;

Bucură-te, alergătorule către adevărata şi veşnica fericire;

Bucură-te, că încă de pe pământ cu mintea la cer ai fost;

Bucură-te, căci cu totul te-ai înstrăinat de cele de jos;

Bucură-te, Mucenice Kamasis, vrednicule următor al Domnului Hristos!



Condacul al 13-lea:



O, preafericiţilor Mucenici ai lui Hristos, Attalos, Zoticos, Filipos şi Kamasis, rugaţi-vă Preamilostivului Dumnezeu pentru ţara noastră şi pentru poporul ei cel dreptcredincios, ca să dobândim prin rugăciunile voastre îndurare, pace şi har, spre a cânta cu voi, acum şi în veacul viitor: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăşi

Icosul 1: “Îngerească viaţă pe pământ…” şi

Condacul 1: „Veniţi toţi credincioşii…”



Şi apoi se citeşte această

RUGĂCIUNE

Sfinţilor Mucenici şi prieteni ai lui Hristos, Attalos, Zoticos, Filipos şi Kamasis, voi din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea voastră pe Dumnezeu L-aţi iubit şi până la ultima suflare aţi pătimit pentru El. Mulţumim cu umilinţă lui Dumnezeu, Care atâtea veacuri a ascuns şi a păstrat în pământ sfintele voastre moaşte şi după aceea a binevoit a le da ţării şi Bisericii noastre dreptmăritoare, spre slava Preasfântului Său nume şi spre folosul de obşte al credinciosului popor român. Cu adevărat la voi s-au împlinit cuvintele Scripturii, care zice: „Pe cei ce Mă slăvesc pe Mine şi Eu îi slăvesc pe ei!”, şi: „Sfinţilor care sunt în pământul Lui, minunate a făcut Domnul voile Sale întru dânşii”. Voi staţi cu sufletele înaintea Domnului, iar cu sfintele voastre moaşte împodobiţi pământul ţării noastre. Fericit este străbunul nostru pământ dobrogean, care s-a adăpat cu sângele vostru cel mucenicesc şi în care se odihnesc sfintele voastre moaşte, cele ce sunt laudă şi comoară nepreţuită Episcopiei Tomisului. Drept aceea, cu credinţă, evlavie şi smerenie, cădem către voi, adevăraţilor mucenici şi prieteni ai lui Hristos, cerându-vă să ocrotiţi, prin sfintele voastre rugăciuni, ţara noastră, pe dreptcredinciosul nostru popor, Biserica dreptmăritoare şi pe toţi cei ce cu bună cucernicie vă cer ajutorul şi vă pun mijlocitori către Preabunul Dumnezeu ca, prin solirea voastră, să dobândim şi noi milă, pace şi ajutor în veacul de acum, în vremea morţii noastre şi în ziua Judecăţii de Apoi. Amin.

Sursa: Acatistier, Acatiste alcătuite de Arhimandritul Cleopa Ilie, Ed. Mănăstirea Sihastria 2005, p. 184-197 Acatistul Sfinţilor Mucenici Attalos, Zoticos, Filipos şi Kamasis

SFINTE MOAŞTE/HRAM



SFINTE MOAŞTE



Părticele din Moaştele Sfinţilor se află la:



• Mănăstirea Peştera Sf. Apostol Andrei, Dobrogea, (de la Cernavodă spre sud în direcţia Ostrov, pe un drum aproape de cursul Dunării, până la comuna Ion Corvin. De la ieşirea din această comună, pe un drum lateral cu indicator, la cca. 3-4 km, se află binecuvântatul locaş);

• Mănăstirea Cocoş, se află la cca. 6 km distanţă de comuna Niculiţel şi la cca. 35 km vest de oraşul Tulcea, Dobrogea;

• Catedrala Mitropolitană Sf. Treime din Sibiu;

• Biserica Sf. Mc. Martiri de la Niculiţel, Constanţa, Bd. Unirii Nr. 100 (zona Delfinariu);

• Mănăstirea Sireti – Sf. Mare Mucenic Iacov Persul. În inima Basarabiei, la 16 km de Chişinau stă de veghe, ca un ochi de cer deschis între colinele înverzite, Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Iacov Persul, ctitorie monahicească contemporană ce se vrea a nu ruşina tradiţia ci a o continua creator;

• Mănăstirea Lupşa, comuna Lupşa, jud. Alba (DN 75, la 95 km de Alba-Iulia).

Cu rânduiala lui Dumnezeu, în anul 1971, luna septembrie, pârâul satului Niculiţel-Tulcea, venind mare, a descoperit, sub şoseaua ce trece prin mijlocul localităţii, cel mai vechi şi mai bine păstrat „martirion” creştin din întreaga Peninsulă Balcanică şi printre cele mai rare şi preţioase din lume.

Cripta martirică de la Niculiţel, construită din cărămidă, cu dimensiunile de 3,70×3,50×2,30m, este împărţită în două mici încăperi supraetajate. În încăperea de sus s-au găsit patru moaşte întregi de martiri, aşezate într-o raclă comună, de lemn, după tradiţia ortodoxă cunoscută, cu mâinile pe piept şi cu capul spre apus.

Toţi martirii aveau capetele tăiate, din care trei erau aşezate la locul lor, iar al patrulea se afla pe pieptul martirului. Pe peretele din stânga intrării se află săpată în mortar următoarea inscripţie în limba greacă: „Martirii lui Hristos”, iar pe peretele din dreapta scrie: „Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos”, având deasupra crucea monogramată (Hr).

În încăperea de jos, împărţită şi ea în mici secţiuni, s-au găsit aproape o sută de bucăţi de oase sfinte, care aparţineau altor doi martiri necunoscuţi, care, probabil, pătimiseră odată cu ceilalţi patru în localitatea romană din apropiere, numită Noviodunum, astăzi Isaccea. Pe o lespede de calcar este scrisă această mică inscripţie: „Aici şi acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor”.

Martirologiul siriac şi mai ales Martirologiul ieronimian fixează data pătimirii acestor sfinţi martiri la 4 iunie şi, alături de cei patru amintiţi mai sus, înşiră şi alţi martiri, ca: Eutihie, Quirinus, Iulia, Saturninus, Ninita, Fortunio şi alţi 25 ostaşi ai lui Hristos, ale căror nume nu sunt scrise în aceste sinaxare (vieţi de sfinţi).

Deasupra criptei martirice de la Niculiţel s-a construit o bazilică din piatră şi cărămidă destul de mare, care a servit, probabil, ca lăcaş de cult al unei străvechi mănăstiri, în secolele IV-VII. În anul 602, datorită invaziei slavilor şi bulgarilor, care traversează Dobrogea spre sudul Dunării, majoritatea bazilicilor şi a centrelor creştine organizate din Dacia Pontică sunt devastate şi rămân în ruină.







Sfinţii Mucenici de la Niculiţel, Zotic, Atal, Camasie şi Filip, împreună cu ceilalţi 31 de martiri, cu nume şi fără nume, de origine greci, romani, traci, daci şi capadocieni, au pătimit pentru Hristos prin tăierea capului, fie în timpul persecuţiei lui Diocleţian, în anii 303-304, fie în timpul ultimei persecuţii sângeroase din timpul împăratului Liciniu, în anii 319-324.

După ce moaştele lor au fost aşezate provizoriu în morminte simple şi discrete de frica ostaşilor romani, sub împărăţia Sfântului Constantin cel Mare, după anul 324, când capitala imperiului este mutată la Constantinopol, creştinii din Sciţia Mică (Dobrogea), ajutaţi de episcopii de la Tomis, construiesc o criptă nouă în comuna Niculiţel şi înalţă biserică mare deasupra, unde aşază definitiv moaştele martirilor amintiţi.

Aşa a binecuvântat Dumnezeu pământul nostru străbun cu numeroşi martiri creştini, încă din primele secole şi până în zilele noastre. Aşa ne-a descoperit Mântuitorul moaştele întregi ale celor patru martiri, care au sfinţit pământul neamului cu jertfa şi sângele lor. Jertfa Sfinţilor şi Mucenicilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, împreună cu a celorlalţi 31 de mucenici, de la Isaccea-Niculiţel, este una dintre cele mai mari jertfe martirice pentru Hristos, din ţara noastră. Numai jertfa marelui domn şi martir Constantin Brâncoveanu, cu a celor patru fii ai săi, poate fi pe măsura sfinţilor mucenici de la Niculiţel.

Descoperirea acestor patru sfinte moaşte întregi, unele dintre cele mai vechi şi mai bine păstrate moaşte creştine din lume, formează o minune a lui Dumnezeu săvârşită cu noi şi un semn al milei Tatălui ceresc cu poporul român, credincios şi atât de mult încercat. Ele sunt o dovadă că Mântuitorul încă ne iubeşte, că nu ne-a părăsit pentru păcatele noastre şi că ne cheamă şi pe noi, prin rugăciunile sfinţilor mucenici, la pocăinţă, la smerenie, la credinţă şi la o viaţă creştină cât mai curată, până la jertfa supremă pentru dragostea lui Hristos, ştiind că fără jertfă creştină nu este mântuire.

Din toamna anului 1971, moaştele celor patru sfinţi martiri de la Niculiţel au fost depuse în biserica Mănăstirii Cocoş, din judeţul Tulcea, unde se află şi astăzi, izvorând mângâiere şi întărire în credinţa celor ce se învrednicesc să ajungă în pelerinaj până acolo.



MĂNĂSTIREA COCOŞ

Mănăstirea Cocoş se află la 6 kilometri distanţă de comuna Niculiţel şi la aproximativ 35 de kilometri vest de oraşul Tulcea. Mănăstirea este condusă de o obşte de călugari, având drept hramuri Pogorârea Sfântului Duh (biserica mare) şi Sfântul Ierarh Nicolae (paraclisul).



Mănăstirea este aşezată într-un loc retras, la poalele unui deal învăluit în mireasma pădurilor de tei. Odată, demult, de pe acest deal s-a auzit într-o noapte cântecul unui cocoş sălbatic însoţit de o bătaie de toacă. Călugării spun că acest cântec se mai aude şi astăzi, uneori.



Prima atestare documentară a unui aşezământ religios în acest loc este din anul 1679, când aflăm despre existenţa unui schit de sihaştri, prădat de invaziile vremii.



















Mănăstirea Cocoş există din 1833, ctitori fiind călugării Visarion, Gherontie şi Isaia de la Mănăstirea Neamţ, care se întorceau din Sfântul Munte Athos, înainte de a se opri aici. Ei au venit până la Isaccea, unde s-au şi aşezat.



Aceştia au cumpărat o bucată de pământ şi au construit o mică biserică din nuiele lipite cu pământ, fără turle şi fără clopote, respectând legile musulmane de atunci.



Această biserică, cu reparaţii făcute în timp, a dăinuit până în 1910 când a fost demolată. Pe locul fostului Altar a fost aşezată o troiţă pentru aducere-aminte. Pentru că era nevoie de un locaş mai mare şi mai trainic, părintele Visarion, devenit arhimandrit şi stareţ al mănăstirii, construieşte în 1853 o nouă biserică din piatră şi cărămidă, cu cheltuiala unui mocan ardelean înstărit care, călugărindu-se, a donat mănăstirii întregul său avut.



Prima biserică a avut hramul “Sfânta Treime”. După războiul de independenţă s-au construit şi cele 3 turle ale bisericii. Din 1862 până în 1884 urmează ca stareţ Daniel, în timpul stăreţiei se ridică clopotniţa masivă şi monumentală înaltă de 30 m, existentă şi astăzi. În jurul clopotelor sunt 6 firide. Tot Daniel a construit clădirea chiliilor dinspre vest din faţa bisericii, în stil oriental, un pridvor şi cerdac pe ambele părţi, acoperite cu olane.









În 1959 această clădire a fost declarată monument istoric. Celelalte chilii construite de stareţii Visarion şi Daniel au fost demolate în 1910, odată cu cele două biserici, după ce se încercase fără succes, consolidarea bisericii în 1853.



În 1909 devine stareţ arhimandritul Roman Sorescu, călugărit la Ciolanu şi în 1910 termină construcţia din partea de răsărit unde azi este stăreţia, paraclisul, bucătăria şi trapeza.



La 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 chilii noi ce se leagă de clopotniţă după planul întocmit de arhitectul Toma Dobrescu şi care la capătul dinspre răsărit se termină cu o frumoasă clădire cu două etaje în care, în prezent, este muzeul.



La 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici, ale cărei ziduri nu sunt afectate de cutremurul din 28 mai 1912. Lucrată de pietrari italieni după planurile arhitectului bucureştean Toma Dobrescu, este terminată în 1913.



Odată cu începerea războiului în 1916, o mare parte din cei 86 călugări care existau în 1914 au pornit în bejenie împreună cu stareţul, luând cu ei majoritatea obiectelor de valoare pe care la întoarcere nu le-au mai adus în totalitate. Stareţul Roman Sorescu încetează din viaţă în 1919 la numai 45 de ani.



Între 1926 şi 1929 s-a construit corpul de clădiri din dreapta clopotniţei, cu etaj şi pridvor.



Aici a funcţionat o vreme o şcoală de câtăreţi bisericeşti, iar în prezent este casa de odihnă a episcopiei.



Cutremurul din 1940 a avariat puternic biserica. Incendiul din 27 iulie 1946 a ars clopotniţa, topind şi clopotele. Lucrările de restaurare au început în 1954 şi s-au terminat în 1956, în timpul păstoririi episcopului Chesarie Păunescu, fiind stareţ protosinghelul Damaschin Duros. Au fost restaurate şi chiliile din vest. Sunt instalate în clopotniţă două noi clopote de 500 kg şi 375 kg.



În anul 1971, pe teritoriul comunei Niculiţel, în apropierea mănăstirii, săpăturile arheologice au adus la lumină o criptă care adăpostea moaştele a patru Sfinţi Mucenici, primele descoperite pe teritoriul ţării noastre. Aceştia sunt creştini martiri din secolele III-IV. Inscripţiile în limba greacă din interiorul criptei atestă astăzi moaştele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Philippos. La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca moaştele celor patru să fie depuse în patru racle, la Mănăstirea Cocoş din apropiere.



La 17 ianuarie 1973 sunt aduse în mănăstire şi aşezate la loc de cinste în biserică, într-o frumoasă raclă, Moaştele Sfinţilor Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip, ca o mărturie incontestabilă a credinţei strămoşeşti. Prăznuirea acestor martiri se face în fiecare an la data de 4 iunie.



Biserica este o construcţie masivă din piatră în formă de cruce. Absidele din naos sunt adânci şi foarte largi. Naosul se delimitează de pronaos prin doi stâlpi voluminoşi, câte unul pe fiecare parte, lipiţi de zid. Are un pridvor închis în care se intră printr-o uşă masivă în două canaturi, înaltă, cu geam în partea superioară. Are al doilea pridvor deschis, susţinut de 6 coloane masive.



Naosul de 19 m lăţime în zona absidelor luminat de câte două mari ferestre, pe fiecare parte, pronaosul lat de 9 m este luminat de câte o fereastră lată şi înaltă pe fiecare parte. Pronaosul şi naosul au împreună 24 m în lungime.



Biserica are 3 turle octogonale, străpunse de câte 8 ferestre înguste şi înalte. Turla de pe naos este foarte masivă şi înaltă. Celelalte două mai mici sunt aşezate pe fiecare parte a pridvorului.



În exterior, peretele din dreapta naosului are o firidă înaltă, pictată. La fel o firidă înaltă şi pictată este pe zidul din răsăritul altarului.



Pictura bisericii a început în toamna anului 1914, executată de pictorul italian F. da Biasse în stil neobizantin şi s-a terminat în 1916. A fost restaurată între 1957 şi 1960.



Mănăstirea are un muzeu cu icoane vechi şi obiecte de artă religioasă adunate din parohiile judeţului Tulcea. Muzeul adăposteşte şi o colecţie de carte veche, religioasă, în special românească.



sursa:http://acvila30.wordpress.com/page/2/