Manastirea Caldarusani

Durabil zidita la 1637-1638 si bogat in-zestrata de Matei Basarab Voievod, manastirea Caldarusani a infruntat cu succes o buna bucata de vreme adaugarea la varsta sa a anilor. Viata obstii monahale si chivernisirea avutului manastiresc au decurs, de asemenea, mai bine de un secol, in ritm relativ normal.

(Manastirea este de o rara frumusete,am vizitat-o de nenumarate ori,imi place foarte mult; curtea  este strajuita de castani de o parte si de calalta.De multe ori am mincat acolo,dar parca si mimcarea este mai buna si mai sanatoasa in mijlocul naturii unde il simti pe bunul Dumnezeu linga tine.Chiar merita vazuta!Calugarii sunt foarte binevoitori,daca ii intrebi ceva iti raspund cu rabdare si caldura.In interiorul manastirii sunt moastele Sf.Grigorie Dascalul,inca un motiv pentru a vizita aceasta Sf.Minastire.
Dumnezeu sa va poarte pasii pe Calea Lui.
Doamne ajuta!)




In anul 1775, revenind asupra unui mai vechi sentiment de mahnire ce-l incercase fata de starea in care se afla lacasul, Alexandru Ipsilanti Voievod (1774-1782) spunea: "din cursul vremii si din imperecherea intamplarilor, nu numai buna oranduiala ce a fost inlauntru s-a stricat, ci inca si zidurile s-au prapadit, fiindca s-au lipsit de multe din milele ce au avut".

Semnale de alarma - precum cel al lui voda Ipsilanti - ar fi putut aparea mai din vreme, de pilda, din timpul lui Constantin Brancoveanu (1688-1714), de cand dateaza multe documente ale manastirii. Inrudit dupa tata cu ctitorul, domnitorul a avut insa toate motivele sa poarte de grija in chip special manastirii stramosului sau.

Urmarindu-se hrisovul domnesc, lacasul a fost incredintat sub epitropie pe viata arhimandritului Filaret, protosinghel, pe atunci, al Mitropoliei. Prin intermediul unor egumeni ce stateau in manastire, el a continuat purtarea de grija a Caldarusanilor vreme de doua decenii ( 1772-1792) si dupa ce a devenit mitropolit al Mirelor (1776), episcop al Ramnicului (1780) si mitropolit al Ungrovlahiei (1792-1793). Prin lucrarile initiate si conduse de el in perioada 1775-1778, s-a inscris ca un al doilea ctitor al manastirii lui Matei Basarab Voievod. A randuit, cu sprijinul domniei, refacerea turlelor bisericii, prabusite la un cutremur, si repictarea sfantului lacas, apoi rezidirea si suprainaltarea cu 15 metri a turnului clopotnita, precum si adaugarea unui etaj la corpurile de chilii, inclusiv amenajarea la etajul casei domnesti a unei arhondarii cu zece incaperi, a unui salon pentru egumen, devenit mai apoi arhondarie si numit "arhondaria cea de sus" sau "sala lui Filaret". Doar spre rasarit a lasat acelasi zid simplu de aparare, din vremea lui Matei Voda.

Modelul Sfantului Munte

In acelasi timp, prin hrisovul din 1775, Alexandru Ipsilanti Voievod dadea anual manastirii 200 de bolovani de sare de la ocna Telega si dreptul incasarii vinariciului de la viile din Valea Mieilor, Valea Larga si Valea Negovanilor. Totodata, la cererea lui voda Ipsilanti, patriarhul Sofronie al Constantinopolului reinnoia, in aprilie 1775, vechea carte a patriarhului Partenie din decembrie 1643 privind asezamantul ctitoricesc, reluand si el ideea ca Matei Basarab "innoise" manastirea, ce exista mai dinainte, ridicand-o din temelie.

Pe cand mai era in viata - cu un gest, am zice, testamentar - Filaret s-a gandit sa gaseasca un succesor vrednic de ostenelile sale la Caldarusani. Si astfel, la 1 aprilie 1794, l-a chemat aici pe vestitul staret Gheorghe al manastirii Cernica. Acesta s-a asezat la Cocioc, unde a construit o biserica de lemn si patru chilii. In vremea sa a fost inaltata biserica-paraclis din cimitirul manastirii de la nord de "cetate". Surprinsa in constructie de cutremurul din 1802, aceasta a fost reparata si terminata cu ajutorul fondurilor solicitate de staretul Gheorghe si primite de la credinciosi, in frunte cu fratii Constantin si Toma Cretulescu, cei ce figureaza, de altfel, zugraviti in calitate de ctitori in pronaos. Apelul pentru ajutoare financiare era justificat si de alte stricaciuni produse de amintitul cutremur, intre care cele ale bisericii mari, dinlauntrul "cetatii".

Marele merit al staretului Gheorghe - pana la moartea sa, la 3 decembrie 1806 - consta in a fi revigorat viata monahala la Caldarusani, dupa modelul Sfantului Munte Athos. In testamentul sau, staretul arata sapte trepte ale propasirii morale, aflate in calea monahului: ascultarea, linistea sufleteasca, necartirea, curatenia sufleteasca, evitarea calugarilor straini si cu purtari rele, tinerea manastirii in buna randuiala si pastrarea tipicului staretului Paisie.

La Caldarusani a ramas egumen, in urma staretului Gheorghe, un vrednic fiu duhovnicesc al sau, Dorotei. In scurta sa staretie, caci a murit curand, la 20 septembrie 1807, Dorotei a continuat traditia impamantenita de Gheorghe, lasand, la randu-i, in scris, niste "povatuiri" practice, foarte folositoare pentru randuiala vietii calugaresti. Parintii erau sfatuiti sa vina grabnic in biserica la auzul toacei, sa pastreze linistea si reculegerea dupa slujba, fara a vorbi, ci retragandu-se la chilii (cei ce ar fi vorbit atunci urmau sa primeasca pedeapsa o saptamana de tacere totala), sa nu stranga averi de nici un fel, sa nu iasa fara blagoslovenie din manastire (canonul incalcarii acestei porunci fiind de o mie de matanii), sa munceasca cu spor si in rugaciune, fiecare la ascultarea randuita - de arhondar, bolnicear, chelar, bucatar, pitar, prescurar, zugrav, scriitor (diac), legator de carti, tamplar, ciubotar, croitor, cojocar, potcapier s.a.m.d.

Descrierea lui Vaillant


Lui Dorotei i-a succedat in staretie un alt ucenic al marelui Gheorghe, Dositei arhimandritul, acesta avand de asta data o mult mai lunga pastorie (1807-28 ianuarie 1837). In vremea lui (pe la 1814), s-a zugravit in tempera, tot de catre monahi de la scoala de pictura a manastirii, si biserica-paraclis din cimitir, inaltata la inceputul veacului. In 1825 a fost inaltata si biserica de zid de la Cocioc, de catre fratii Ioan Pitarul si Nicolae logofat Batcoveanu, care au reinnoit si cladirile din jur si au fost inmormantati aici, precum marturisesc inscriptiile incastrate in zidul altarului.

Invatatul ierodiacon Grigorie inca mai trudea aici, in 1823, in simplitate la traducerea din greceste a vietilor sfintilor, atunci cand, fara de veste, s-a pomenit a se urca pe scaunul mitropolitan al tarii, pe care, de altfel, l-a primit cu mare greutate si numai dupa lungi insistente din partea domnitorului Grigore Dimitrie Ghica. Trecut la cele vesnice la 28 iulie 1834, acest invatat ierarh - cunoscut sub numele de Grigorie Dascalul - avea sa-si gaseasca odihna in latura de sud a pridvorului bisericii celei mari a manastirii Caldarusani. Prin grija patriarhului Iustinian Marina, osemintele sale, aduse in manastire de la mitropolie inca din anul 1841, au fost luate din osuarul bisericii-paraclis din cimitir, dandu-li-se un mormant la loc de cinste, in pridvorul bisericii mari a manastirii.

Primele decenii ale veacului XIX au insemnat pentru manastirea Caldarusani un rastimp de prosperitate economica, continuata apoi pana la secularizarea averilor manastiresti, in 1863.

In 1824, numai vatra manastirii, cuprinzand mosiile stapanite in imediata sa vecinatate, avea o intindere considerabila, incepand de la Valea Mostistei, spre sud, pana la cursul apelor Snagovului si Ialomitei catre nord si nord-vest, apoi de la extremitatea estica a largimii celei mai mari a lacului Caldarusani, unde avea semne de hotar, la piatra de langa apa si, mai spre sud, la cea zisa "a lui Matei Voda", pana la lacul Rechiteanului si Valea Adanca spre vest, departe, in adancul codrului Vlasiei.



Situatia sa materiala foarte buna cota manastirea Caldarusani intre manastirile mari din tara, impreuna cu Tismana, Cozia, Bistrita, Hurez, Radu-Voda, Mihai-Voda, Sarindar, Cotroceni, Vacaresti.

Apropiata fiind de Bucuresti si cunoscuta pentru zidurile sale de aparare puternice, cetatea manastireasca de la Caldarusani a constituit, alaturi de alte chinovii, punct de refugiu si adapostire al populatiei Capitalei in februarie 1821, cand se crease mare spaima de ostirile eteriste ale lui Alexandru Ipsilanti. Un palc de eteristi a incercat chiar sa atace Caldarusanii si sa ia armele si caii celor retrasi acolo, dar a fost respins. Insa mai presus de toate, manastirea si-a urmat menirea starnind admiratia celor ce o vizitau, precum s-a intamplat la 1841, cu francezul J.A. Vaillant. El a asternut in scris o foarte pitoreasca descriere a asezamantului monahal de la Caldarusani: "Este un adevarat oras, mai putin femeile; este un falanster vechi de 206 ani, populat de 500 de calugari, perfect situat pe un platou ce domina un lac frumos si inconjurat de paduri intunecate, stravechi precum pamantul care le tine."

Pe la jumatatea veacului XIX se inregistreaza la Caldarusani noi si ample lucrari de reparatii, refaceri, extinderi si constructii noi. Ele au fost motivate, in parte, de calamitati naturale, cum a fost cutremurul de la 1838, ce a daramat turlele bisericii mari (refacute mai apoi din lemn), si incendiul de pe la 1850, care a mistuit casele din afara cetatii.

O realizare constructiva noua a apartinut staretului Meletie (1841-1850) care, la 1850, a inaltat, pe latura de rasarit a cetatii, la exteriorul vechiului zid estic de incinta de pe vremea lui Matei Basarab, o mare trapeza cu paraclis, dimpreuna cu incaperile bucatariei, inaltate pe o pivnita boltita, alcatuita din patru compartimente despartite prin trei piloni de zidarie.







Ungurenii, chiar in conducere







Urmasul lui Meletie, staretul Eftimie (1850-1862), a facut usile, amvonul si o noua tampla la biserica mare, pictata de zugravi din manastire in 1853, a refacut staretia de pe latura de vest a cetatii, cladirea bolnitei, inaltata initial, in vremea lui Gheorghe, langa biserica-paraclis din cimitir, precum si casele arse dimprejurul cetatii (1859-1862). Efortul celor din urma constructii a fost deosebit, intrucat Eftimie nu s-a limitat la a le recladi, "cu o falnica arhitectura", pe cele ce arsesera, ci a ridicat si altele noi, inmultind considerabil numarul cladirilor adiacente incintei fortificate.







La 1862 inregistram recordul a nu mai putin de 39 cladiri numai in jurul cetatii, dintre care sase sunt noi. Lor li se adauga alte 15 anexe gospodaresti cu diferite functiuni in cuprinsul curtii exterioare si inca patru la Cocioc, plus trei in livada, langa poarta de la intrare.

Manastirea avea fierarie, magazie pentru peste, spalatorie, spital cu paraclis si spiterie inauntru, tabacarie, "fabrica" de ulei, casa pentru pescari, laptarie, legatorie de carti, "fabrica" (atelier)de caciuli calugaresti, "fabrica" de traiste, cismarie, postavarie (la Cocioc), grajduri, soproane, magazii, rotarie, potcovarie, dogarie, crama s.a.m.d. Din aceasta simpla enumerare ne dam seama de varietatea produselor pe care parintii le realizau pe plan local.

Traiau aici - viata imbunatatita de obste -monahi din Muntenia, Moldova si Transilvania (acestia din urma manati dincoace de Carpati si de vitregia conditiilor impuse de regimul habsburgic ortodoxiei romanesti si monahismului ortodox in tinutul transilvanean), alaturi de unii veniti fie de la sud de Dunare, din Peninsula Balcanica, fie din spatiul ruso-ucrainean.

Referitor la afluxul calugarilor transilvaneni, documente din deceniul al doilea al secolului XIX atesta un aspect interesant: oarecare nemultumiri, survenite mai ales din cauza ponderii crescute a monahilor zisi "ungureni" chiar la conducerea obstii, neintelegeri aplanate insa, in cele din urma.

Pana dupa anul 1860, manastirea Caldarusani a cunoscut si o deosebita viata culturala. Pe la jumatatea secolului trecut, biblioteca de la Caldarusani ajunsese una dintre cele mai importante colectii de carte manuscrisa si tiparita din manastirile Tarii Romanesti, relevand preocupari spirituale si culturale ale intregii obsti, chiar daca nu toti parintii vor fi stapanit limbile straine, clasice sau moderne.







In ce priveste intensa activitate de copiere si ornare a manuscriselor, multe dintre ele fiind semnate, cunoastem numele a numerosi caligrafi si miniaturisti ce au ilustrat cu pregnanta activitatea "scriptoriului" de la Caldarusani: renumitul Acachie, calugar ardelean, poate cel mai talentat si cel mai harnic dintre toti, un adevarat sef de scoala, ieromonahii Serafim, Daniil si Teodosie, monahul Rafail, arhimandritul Nicodim Greceanu s.a.







Dintre manuscrisele ce se vor fi scris la Caldarusani in acea perioada, 83 se pastreaza in prezent in Biblioteca Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane de la manastirea Antim din Bucuresti (din totalul de 164, cate formeaza colectia de manuscrise ale acestei biblioteci), iar alte 23 se afla la Biblioteca Academiei Romane (9 dintre acestea fiind semnate de Acachie, fara a indica si scrierea lor la Caldarusani).







In manuscrisele si cartile tiparite abunda insemnarile cu caracter istoric: episoade din cursul razboaielor ruso-austro-turce, intrarea lui Tudor Vladimirescu in Bucuresti si fuga boierimii, arderea Craiovei la 1799, in vremea carjaliilor, unele molime precum ciuma din vremea domnitorului Gheorghe Bibescu, marile cutremure ale perioadei, iernile mai grele, punerea unor impozite s.a.m.d.

Ucenicia lui Nicolae Grigorescu

Manastirea Caldarusani s-a afirmat cu autoritate - de la sfarsitul veacului XVIII si pana dupa 1860 - prin pictura ei bisericeasca. Renumita scoala de zugravi de aici a luat fiinta in 1778, printr-un hrisov al domnitorului Alexandru Ipsilanti, ea avand caracter oficial de scoala a Mitropoliei si fiind pusa sub conducerea mesterului Ioan Ivan Rusul, venit in tara odata cu armatele rusesti.







Dupa moartea acestuia, la cutremurul din 1802, sub ruinele bisericii de la Unguriu, judetul Buzau, pe care tocmai o picta, la conducerea scolii a venit un alt cunoscut zugrav al vremii, Matei polcovnicul. Printre ucenicii acestuia ajunsi artisti cu renume s-a aflat Nicolae Teodorescu, cel care traducea la Caldarusani si o erminie, Chirita zugravul si alti mesteri, precum Costache Focseneanu, Ilie Ploiesteanu, Pantelimonescu, Anton Serafim, Evghenie Lazar.

Mesterii si ucenicii scolii de zugravie au realizat la Caldarusani importante ansambluri de pictura murala, precum si numeroase tample si icoane. Lor li se datoresc repictarea bisericii mari la 1817 si a tamplei acesteia, realizata in 1853, azi in muzeul manastirii, a bisericii-paraclis din cimitir si a tamplei acesteia, la 1814, pictarea bisericii de la Cocioc si a tamplei sale, in 1825-1826 (azi partial in biserica-paraclis din cimitir si partial in muzeul manastirii), multe icoane de buna valoare expuse astazi in muzeul din fosta trapeza a lui Meletie, precum si o suita de portrete de stareti din pinacoteca, adapostite in fosta casa a mitropolitului Ghenadie Petrescu.

Marele nostru pictor din a doua jumatate a veacului trecut, Nicolae Grigorescu, dupa ce facuse ucenicie pe langa Anton Chladek si pe langa fratele sau mai mare, Gheorghe, dupa ce pictase la Baicoi, dar inainte de a pleca sa realizeze ansamblurile de la Zamfira si Agapia, inca foarte tanar (n. 15 mai 1838), a poposit si ucenicit in anii 1854-1855 la manastirea Caldarusani, unde a realizat o serie de icoane, dintre care sapte constituie, pana astazi, centrul de atractie al colectiei manastirii: 1) Sfintii Gheorghe si Dimitrie (1854); 2) Sfanta Treime Noutestamentara si Incoronarea Fecioarei (1855), acestea doua fiind si semnate Nicu Grigorescu; 3) Iisus Hristos, Dreptul Judecator; 4) Sfintii Imparati Constantin si Elena; 5) Izvorul Tamaduirii; 6) Iisus si femeia samarineanca; 7) Sfintii Stelian, Stefan si Pantelimon. Ultimele patru icoane, desi nesemnate, sunt atribuite marelui artist, pe baza trasaturilor stilistice inconfundabile.

Viata culturala din manastirea Caldarusani a avut si o componenta tipografica. Nicolae Batcoveanu, logofat al mitropoliei, si-a facut la Cocioc si un corp de casa cu mai multe incaperi, pe care, la staruinta si chiar porunca mitropolitului Grigorie Dascalul, a consimtit sa le puna la dispozitie pentru instalarea intr-insele a unei tipografii. Invatatul mitropolit nazuia, asadar, sa faca din Caldarusani un important centru tipografic, precum se afirmase la acea vreme manastirea Neamt din Moldova.

Intaiul conducator al tipografiei, calugarul moldovean Inochentie, nu s-a dovedit a fi pe masura asteptarilor. In septembrie 1834, el a fost inlocuit cu vestitul Macarie. Alegandu-si colaboratori vrednici pe Meletie, monah de la Athos, ca "probariu", si pe Gherontie de la Neamt si Iona de la Caldarusani, ca "zetar", si dand, alaturi de dansii, dovada de o ravna cu totul deosebita, acesta a reusit sa tipareasca integral, pana in iunie 1836, Vietile Sfintilor, fiecare din cele douasprezece volume in cate sase sute de exemplare. O adevarata performanta tipografica pentru vremea de atunci.

La Cocioc s-a tiparit, de asemenea, in 1835, de catre fratii Batcoveni, Oglinda omului celui dinlauntru, o carte de morala crestina cunoscuta in epoca, ce fusese tiparita anterior la Neamt, in 1833, din porunca mitropolitului Veniamin Costache, dupa o traducere din ruseste. Macarie intentiona sa scoata, in continuare, o antologie de muzica psaltica, dar, murind in 1836, nu si-a mai putut implini gandul.







Mai tarziu, o incercare de reluare a activitatii tipografice s-a petrecut la 1878, cand, aducand o noua tiparnita, arhimandritul Teofilact Dinu a scos cartea Rugaciuni de suflet folositoare pentru evlaviosii crestini, tiparita cu binecuvantarea mitropolitului primat Calinic Miclescu.

Situata intr-o adevarata constelatie a vechilor noastre vetre monahale, manastirea Caldarusani, ctitorie a lui Matei Basarab voievod, a indeplinit, asadar, cu stralucire, in cursul istoriei sale, menirea de binecuvantat focar de cultura, spiritualitate si cultura bisericeasca si romaneasca, totodata.

DIN CRONICA MANASTIRII CALDARUSANI

Pr. lect. FLORIN SERBANESCU, consilier patriarhal






Sfantul Gheorghe - Cuvios Staret al Manastirilor Cernica si Caldarusani:

Viata parintelui nostru staret Gheorghe, si cum din a lui Dumnezeu pronie a venit aici si a sadit cu parintii viata de obste in ostrovul Cernica, unde se praznuieste hramul Sfantului Nicolae.



Sfintia sa inca de tanar fiind mirean multa dorinta avand ca sa mearga la Sfantul Munte si dupa intamplare a venit din Tarigrad (Constantinopol) un mitropolit anume Rosca, grec, avandu-si treburile sale aici in Bucuresti si ispravand iarasi sa se intoarca in Tarigrad.



Si parintele staretul dupa ravna ce avea tot cerca prin Bucuresti ca doar va gasi pe cineva ca sa mearga prin Tarigrad, si gasind pe acest mitropolit, Rosca, s-a dat la Prea Sfintia Sa sub ascultare, si in putina vreme ispravandu-si sfintia sa treburile, au plecat la Tarigrad.



Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica



Si sezand in Tarigrad vreo trei ani, i-a venit ravna Prea Sfintiei Sale ca sa se duca la Sfantul Munte, sa se prosteasca (sa traiasca in simplitate), ca ramasita vietii sale sa si-o petreaca in liniste. Si asa a plecat dimpreuna cu staretul nostru tot mirean fiind si s-au asezat in Manastirea Vatopedu. Si acolo l-a facut mitropolitul Rosca calugar rasofor si diacon (1757) si nu mult traind acest calugar fiind batran, s-a dus catre Domnul.



In vremurile acelea (din 1752) se afla si Parintele Staretul Paisie in Sfantul Munte la "Proorocul Ilie" cu cativa ucenici sloveni si romani. Iar parintele staretul Gheorghe neimpacandu-se cu grecii, a iesit din Vatopedu si s-a dus la Staretul Paisie si s-a dat ucenic sfintiei sale si l-a facut calugar in mantie si preot. Si strangandu-se ca la saizeci si patru de parinti, nu ii incapea locul si stramtorea despre chili si lipsa despre hrana vietii, neputand birui cu lucrul mainilor a-si scoate hrana vietii si cererile turcilor.

A socotit cuviosul Paisie sa iasa din Sfantul Munte si sa vie intr-aceste pamanturi blagocestive (binecredinciose), si acest scop a fost o pronie a lui Dumnezeu, ca si intr-aceste tari prin soboare de parinti cuviosi cu vieti de obste a se proslavi numele Domnului si al Prea Curatei Maicii Sale, si spre folosul si mantuirea a multe suflete.

Si asa cu toti ucenicii sfintiei sale fiind intr-o unire (in 1763) s-a gatit si a plecat la Tarigrad, si de acolo la Galati. Si iesind la uscat a tras la Schitul Varzaresti, in judetul Focsanilor cu 64 de ucenici. Si indemnat fiind staretul Paisie de oarecare parinti de-ai locului ca sa vie la Bucuresti, la parintele mitropolitul ca sa ceara vreo manastire, s-a plecat dupa acel sfat al acelor parinti, si asa a venit in Bucuresti cu trei parinti, dintre care era si parintele staretul Gheorghe.




Moastele Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica:

Dar nedobandindu-si cererea dupa scopul sfintiei sale, s-a intors inapoi. Dupa aceea s-a dus la Iasi, lasand soborul tot aici in Varzaresti. Si mergand la parintele mitropolit chir Gavriil, i-a aratat cererea Prea Sfintiei Sale, si cu tot sufletul a prins bucuros. Si Prea Sfintia Sa a facut sfat cu boierii, si i-a dat manastirea Dragomirna, si trimitand a adus parintii de la Varzaresti, si au intrat in manastire la anul 1763.



Iar la anul 1769 a venit un turc mare de la Tarigrad cu porunca imparateasca ca sa hotarasca pamantul Valahiei si al Moldovei de catre pamantul tarii nemtesti. Si hotarandu-se pamantul Moldaviei, a ramas Manastirea Dragomirna in partea nemteasca. Atunci s-a sculat staretul Paisie si a venit la Iasi la Maria Sa Domnul Grigorie Voda Ghica, rugandu-se ca sa-i dea alta manastire ca nu pooate a ramanea sub stapanire de alta lege. Si asa cu sfatul divanului i-au dat manastirea Secu.



Si ridicandu-se staretul Paisie cu tot soborul a venit la Secu la anul 1775, si sezand in aceasta manastire patru ani, dar cu mare stramtorare, una despre chilii, iar alta despre loc, fiind cu greutate a aduce cele trebuincioase. Si inmultindu-se soborul silit a fost staretul Paisie de a mers la Iasi la Maria Sa Domnul Constantin Moruzi Voievod, jeluindu-se despre stramtorarea locului. Si iarasi facand sfat cu boierii, i-au dat manastirea Neamtul, fiind cu chilii mai multe si bogate, si asa ridicand soborul, lasand in Secu parinti dupa cat putea sa cuprinda, au intrat in Manastirea Neamtul la anul 1779, mai sezand si in Manastirea Neamtul parintele nostru staret Gheorghe vreo doi ani, iarasi i-a venit o ravna de neimpacare in suflet, ca sa se intoarca iarasi in Sfantul Munte.



Si luand voie si blagoslovenie de la staretul sau, cuviosul Paisie, a venit in Bucuresti la Sfanta Mitropolie avand cunoscut pe dascalul Macarie arhimandritul, ucenic tot al staretului Paisie, avand sederea in mitropolie.



Si spunand scopul l-a facut aratat Prea Sfintiei sale Parintelui Mitropolit chir Grigorie. Si chemandu-l Prea Sfintia Sa pe staretul nostru, n-a vorbit mult, fiindca ii spusese dascalul Macarie, si nici vreme avand de a lungi vorba, ci numai i-a zis sa ramana aici vreo saptamana doua de zile. Si a ramas la dascalul Macarie indeplinind porunca; una, ca sa se mai odihneasca, al doilea ca sa-si castige ceva de cheltuiala pentru drumul ce ii sta inainte.



Si trecand cateva zile, l-a chemat Prea Sfintia Sa parintele mitropolit si lungind vorba multa. Si vazandu-i Prea Sfintia Sa chipul cel cu dar impodobit, si vorbele cele dulci, si cu blandete, care tragea ca un magnet spre inimile multora, si cu gandul cunoscandu-l ca este vas ales de Dumnezeu, si ca printr-insul multe suflete va aduce la mantuire, i-a zis ca sa ramana aici intr-aceasta tara, si orice manastire ii va placea cu indemanare a face obste cu adunare de parinti cuviosi, dupa cum a facut si Cuviosul Paisie la Moldova, sa-i dea.



Iar staretul Gheorghe s-a aparat cu totul nevrednic numindu-se pe sinesi a se apuca de un lucru mare ca acesta, si mult silindu-l Prea Sfintia Sa, si vazand ca nu se pleaca, i-a hotarat ca nici la Sfantul Munte nu-l lasa sa se duca.



Iar parintele staret Gheorghe vazandu-se stramtorat intru aceasta hotarare a Mitropolitului, foarte tare s-a mahnit, si si-a cerut voie de doua trei zile ca sa se socoteasca, si iesind s-a dus la chilie unde ii era sederea la dascalul Macarie. Si vazand dascalul Macarie pe staretul foarte mahnit, si spunandu-i toate cu amanuntul despre o parte il mangaia, iar despre alta il indemna ca sa ramana aici.



Si induplecandu-se, a cerut sfat ca ce manastire sa ceara, fiindca nici o manastire de aici ii era stiuta sfintiei sale. Si spunandu-i dascalul Macarie pe toate manastirile tarii, la nici una nu s-a impacat, socotind sfintia sa ca de va cere o manastire mare, are multe impiedicari politicesti si suparari mirenesti.



Si a spus dascalului Macarie ca la cele mari manastiri nu se impaca, iar de stie undeva vreo manastire saraca si la loc linistit, sau vreun schit sarac si deosebit de mireni, poate s-ar impaca. Si socotind dascalul Macarie ca poate spre partea muntelui s-ar gasi, dar dascalul Macarie nu vrea ca sa-l departeze prin munti, ci si-a adus aminte de acest schit Cernica. Si spunand staretului Gheorghe de acest schit si invoindu-se au venit amandoi pe jos ca sa-l vada.



Si intrand in ostrov pe poteca care mergea la Biserica, si vazandu-l plin de padure si de maracini, caci din poteca in laturi nu puteai a te abate, iepuri, caprioare, porci salbatici, cu turmele era, serpi multime. Si intrand in biserica, pardoseala era stricata, numai gauri, era si zugravita, dar de abia se cunostea.



Biserica era mica, zidire veche, hramul Sfantului Ierarh Nicolae, si uitandu-se la icoana hramului, i s-a umplut ochii de lacrimi ca de o icoana facatoare de minuni, precum si este, si atat i s-a aprins sufletul cu o dragoste nespusa pentru acest ostrovas vazandu-l impodobit cu padure de jur imprejur, si loc pustnicesc si linistit, dupa cum poftea si sfintia sa, si impacandu-s cu acest schit au iesit din ostrov.

Dar ostrovul cel de dincolo unde se numeste acum la Sfantul Gheorghe, inca ii era nestiut ca nu se vedea din padure. Si aci, unde sunt grajdurile acum, era vreo douazeci de case de romani, la care au mers si s-au odihnit putintel si au ospatat ceva, si s-au intors inapoi la Bucuresti.

Si mergand la parintele mitropolit a cerut sa-i dea Schitul Cernica, ca intr-alta manastire nu se impaca. Iar Prea Sfintia Sa auzind ca nu cere vreo manastire bogata, ci Cernica, stiindu-o saraca si pustie din vremi trecut, l-a cuprins o mare mirare, insa i l-a fagaduit, vazandu-i cererea cu atata pofta.



Insa despre o parte ii parea bine ca s-a induplecat a ramane din scopul ce-l avea al Sfantul Munte. Iar despre alta era la mare indoiala ca nu va putea a sedea la Cernica, nici a strange sobor de parinti si a face obste dupa scopul Prea Sfintiei Sale, din multa pustietate si saracie a Schitului si va fugi.



Deci parintele staret Gheorghe mai intai a rugat pe Prea Sfintia Sa ca sa scoata satul de acolo si sa-l departeze la Sfantul Pantelimon, care peste putine zile a si fost departat. Apoi asa a intrat in Cernica cu doi parinti batrani, anume Athanasie si Gherasim monahii, la anul 1781, aprilie.



Ca Dumnezeu pe placutii sai nu-i lasa ca sa fie numai pentru sinesi, ci ca printr-insii si pe altii sa-i aduca la mantuire; si lumina fiind sa nu fie ascunsa sub obroc, ci la vedere (Mt 5,15), ca cei intunecati cu ceata grijilor lumii acesteia sa se lumineze la ochii sufletului spre desteptare, ca sa vie intru pocainta; nici pamantul Valahiei sa nu fie mai de jos decat al Moldovei. Caci Prea Curata Fecioara, Maica Domnului, a iconomisit, si din sfanta gradina Sa a scos pe acesti doi luminatori, si i-a rasadit ca doi pomi langa izvoarele apelor, ca la vremea sa sa-si dea roadele (Ps 1,3); pe cuviosul staret Paisie, zic, in Moldova, si pe staretul Gheorghe in Valahia, si ca niste slugi credincioase ce au fost, ca numai cate cinci talanti au luat si i-au facut zece, ci cate zece si i-au insutit (Mt 25, 15). Sa venim iarasi la cuvantarea ce ne sta inainte.



Si intrand staretul Gheorghe in Cernica, si-a facut un toporas si a inceput intai a curati maracini si a largi cararea de la vad pana la biserica. Chilii nu erau, numai langa biserica unde erau casele vornicului Cernica daramate pana in fata pamantului; numai pivnita si un beci fiind boltite stau nedaramate.



Iar dascalul Macarie arhimandritul fiindca era oranduit de parintele mitropolit a face predica in toate duminicile pe la biserici, spunea si pentru Cernica, ca sunt trei pustnici saraci si cine cu ce se va milostivi sa se duca, fiind locul cu apropiere. Si asa ducandu-se vestea prin toti Bucurestii, si prostimii de mirare le era auzirea de pustnici, pentru aceea a inceput Sfantul Ierarh Nicolae a-si arata minunile sale, mai intai din partea negutatoreasca, calfe de pe la pravalii indemnandu-se a veni pe jos cu painisoara, cu urciorus, cu untdelemn, cu lumanari.



Si vazand staretul cu chip incuviintat si dulce la cuvant, si plin de toata dragostea si catre cel mai mare si catre cel mai mic, dupa cum il impodobise Dumnezeu, toti se umilea cu inimile, si intorcandu-se inapoi umpleau toate auzurile oamenilor de cele vazut si auzite. Si au inceput in toate duminicile si sarbatorile a veni tot mai multi, si le facea staretul cuvant duhovnicesc, si ei ascultau cu multa dragoste, si se duceau toti cu mult folos sufletesc, dintre care unii aprinzandu-se cu multa ravna dumnezeiasca au inceput a ramane sub ascultarea si povata sfintiei sale, pe care cu dragoste primindu-i, urma povatuirii sfintiei sale.



Si pana la un an si jumatate s-au strans saisprezece frati, toti aveau cate un toporas, si toata ziua taiau la maracini, si noapte le dau foc, si se culcau prinprejurul focului, ca nimeni nu-si avea patul sau, asternutul sau la un loc, ci unde apuca acolo se culca si vara.



Iar iarna in beciul ce s-a zis mai sus puneau paie multe si acolo in paie dormeau noaptea fara soba si fara foc, si ziua taiau din balta anin de faceau chereastea pentru arhondarie si pentru chilii, ca vara nu se putea sa intre in balta prin apa si sa taie. Si le scoteau cu spinarea afara, ca boi nu aveau, fara numai un bou negru care venise cu un batran, si se daduse si el la obste. Aveau si o cotiga cu doua roate; ci si boul acela nu sta, ca batranul acela umbla cu cotiga prin sate de capata milostenie, faina, malai, branza, lapte, oua, cine ce se indura de da. Iar cand se ducea in Bucuresti toti il cunostea boul cel negru cu cotiga de la Cernica, si fiestecare arunca cate o paine doua in cotiga pana o umplea, si din aceasta milostenie se hraneau fratii.



Iar Dumnezeu vazand rabdarea si dragostea ce aveau fratii catre parintele sau si unul pentru altul, cat unul era toti si toti unul, si din zi in zi inmultindu-se fratii si Sfantul Ierarh Nicolae neincetand minunile, a deschis inima Dumnealui banului Nicolae Dudescu si a dumneaei cocoanii batranii Goleasca, ca dumnealui Banul ne-a facut tain de faina si de malai de la morile dumnealui la Frujinesti, si dumneaei cocoana Goleasca ne trimetea burdusi cu branza, bute cu vin si altele.



Si asa s-au apucat a face intai arhondaria. Mesterul cel mare era staretul si fratii dupa sfintia sa. Au inceput si doua randuri de chilii impreunate si prin mijloc despartite, si cand s-au implinit trei ani de la intrarea staretului Gheorghe, s-au ispravit si arhondaria si chiliile invelite cu sovar (sindrila), si pana atunci se stransesera treizeci si trei de frati.



Iar slujba Bisericii umbla numai cu cele Sapte Laude, fara Sfanta Liturghie, numai la praznice imparatesti slujea Sfanta Liturghie Parintele Staretul. Iar cand nu putea din prea multa osteneala, aducea cate un preot de la Sfantul Pantelimon si facea Sfanta Liturghie.



La anul 1784, Sfantul Ierarh Nicolae vrand ca sa-si infrumuseteze sfantul locasul sau cu podoaba de parinti calugari, in Saptamana cea Mare a Sfantului Marelui Post, a indemnat de a venit dumneaei cocoana Goleasca, de care ne-a fost cuvantul mai sus, si cu dumneaei cocoana Dudeasca ca sa vada pe Parintele Staretul Gheorghe, ca pana atunci, din persoanele cele mari nu mai auzea, dar nici unii nu-l vazuse.



Si iesind cu toti fratii la vad, le-au intampinat, si ducandu-le in Biserica dupa obicei le-au cantat Axionul. Si sarutand icoanele dupa cum era zugraveala proasta, au iesit afara, si ducandu-le la arhondarie, isi adunase cele trebuincioase, dulceata, cafea inca si bucatari si cele de trebuinta ale mancarii. Si luand dulceata si cafea, au statut de vorba cu parintele staretul.

Iar sfintia sa cu darul ce-l avea intru sinesi, a inceput a scoate cuvinte cu smerenie si folositoare de suflet, si atat le-a umilit cu inima, incat au inceput a lacrima. Si vazandu-le intru atata umilinta staretul, a inceput a intinde cuvant pentru saracie, ca ar calugari pe acesti treizeci si trei de frati, dar nu au cele trebuincioase ale calugariei.

Iar dumneaei cocoana Goleasca a cerut in scris sa-i dea de cele ce are de trebuinta, si i-a facut foaie de toate cu amanuntul. Si puind masa au mancat si dupa masa s-au plimbat prin ostrov, ca in ziua aceea era foarte zi buna si cald, si plecand s-au dus.

Iar la Duminica Floriilor au trimis 33 camasi, izmene asemenea, dulami, curele, rase, potcapice, camilafce, ciorapi, iminei, paramanuri facute pe hartie groasa si o mantie, si in saptamana aceea pana la Pasti pe toti i-a calugarit.

Si trecand Saptamina cea Luminata a trimis pe doi parinti la Prea Sfintia Sa parintele mitropolit de a facut un preot si un diacon si de aci inainte a inceput slujba bisericii necurmata.



Si parintele staretul a oranduit pravila bisericii dupa oranduiala obstii Sfantului Munte, si dupa tipicul Rusiei, insusi fiind tipic, si invata pe fiecare cum sa isi inceapa canonul pe la chilii, ziua si noaptea, spre toti cu mare ingrijire fiind, si neincetat sfatuindu-i si intarindu-i ca pe niste copii si cruzi de curand iesiti din lume, si spunandu-le pilde de ale Sfintilor Parinti, cum trebuie a urma de a se face un calugar bun cu viata dupa Dumnezeu:



"Calugarul, zice, trebuie sa fie smerit, bland, tacut, putin la vorba, mintea avandu-si stransa, destept in privegheri, rabdator in postiri, ascultator si peste toate acestea, dragoste deopotriva catre cel mare si catre cel mic a avea, si a nu se imputina cu sufletul de catre mila lui Dumnezeu ci a fi rabdator pana la sfarsit."



Si cu duh proorocesc mai inainte au proorocit staretul Gheorghe zicand ca: "Dupa lipsa si saracia ce avem va trimite Dumnezeu milele Sale cu prea indestulare, si Sfantul Ierarh Nicolae isi va largi ograda sa intemeindu-o si cu zidiri de piatra, si cu toate impodobindu-o"... si nu va temeti, turma mica, numai dragoste sa aveti!"



Si au inceput parintii pe unde se taia padurea si maracinii de padure si a pune vie si pomi. Insusi staretul inainte, si parintii dupa sfintia sa. Ca dupa cum era ravnitor la cele sufletesti, asa era si la ostenelile trupului cele din afara. Si s-a implinit parimia ce zice ca "in locul scaiului se va inalta chiparos si in locul urzicii va creste marsina (si celelalte)" (Isaia 55, 13).



Parintele staretul nostru Gheorghe era obisnuit in saptamana cea dintai a Sfantului Post, de luni toata saptamana pana duminica nu manca nimic, nici paine, nici bea apa. Asemenea si in Saptamana cea Mare, de la Duminica Floriilor pana Joi nu gusta nimica, iar Joi manca ceva, si de Joi pana in ziua Invierii.



Care la aceasta fapta buna multi din parinti ravnitori se obisnuise, si inca se intindea si la alte nevointe mai mari, din care unii s-au si smintit la minte, si ii tinea legati si in fiare, pana isi veneau in simtiri cu rugaciunile staretului Gheorghe. Si de cate ori se aratatu naluciri diavolesti prin ostrov, care toti parintii vedeau, care si eu am vazut si sunt martor la toate acestea.



Apoi staretul nostru Gheorghe, vazand pe ispititorul vrajmas ca supara soborasul, s-a intins la mai multa osteneala, nedandu-si odihna ziua si noaptea, intarindu-i cu invataturi parintesti si priveghind, cercetandu-i pe la chilii sa vada cum se odihnesc si ce fac. Odata vrand sa arate o postire deosebita in luna lui iulie, patruzeci de zile nu a mancat paine nici alta mancare ce trece prin foc, fara numai la noua ceasuri din zi gusta cate o felie doua de pepene, si niscareva din poame, si bea putina apa.



Iarasi sa venim la cuvantare ce ne sta inainte. Apoi au inceput a se inmultii fratii si parintii straini, dar tot in lipsa era soborul pana in zilele Mariei Sale Domnului Mavrogheni; iar pana atunci se inmultise soborul de o suta si trei parinti.



Si iarasi Dumnezeu si Prea Curata Maica Sa si Sfantul Ierarh Nicolae aratand minuni, au indemnat pe Maria Sa Mavrogheni a veni la Cernica, de cu seara trimitand instiintare, ca dimineata va sa vie, si sa fie la Liturghie; intru o Duminica era.



Si facandu-se utrenia la vremea sa s-a oprit Liturghia pana a venit Maria Sa. Si intrand in biserica, dupa obicei psaltii domnesti s-au pus in strane sa cante, iar Maria Sa i-a scos sfara zicand sa cante parintii dupa obiceiul lor.

Si sezand in Biserica pana la otpustul Liturghiei, si iesind au intrat in arhondari cu toti boierii care venise cu Maria Sa si a poruncit ca toti parintii sa vie inaintea Mariei Sale, si pana a nu lua nici dulceata nici cafea, s-a sculat Maria Sa in picioare si a zis staretului sa zica: "Blagoslovit (binecuvantat) este Dumnezeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor". Si Maria Sa a zis: "Amin".

Si singur a inceput a citi Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie, Prea Sfanta Troita (Treime), Tatal nostru. Staretul a zis: Ca a ta este imparatia. Si iar Maria Sa a zis: Miluieste-ne pe noi Doamne, miluieste-ne pe noi. Si: Doamne miluieste-ne pe noi. Si: Usa milostiviri; si Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila ta, si: Cred intr-unul Dumnezeu.



Si a zis staretului: "Iata acum sa stii ca ne-am facut frati de cruce"; si a scos Maria Sa o legatura cu galbeni 103, si a dat staretului si au sarutat mana unul altuia, si a cerut si Maria Sa la staretul sa-i dea ceva pentru fratie, si a zis staretul: "Eu sunt sarac; ce sa dau Mariei Tale?"

Iar Maria Sa a zis: "Nimic, nimic nu ai?" Staretul a zis: "Ce este pe mine, atata este bogatia mea". Maria Sa a zis: "Dar in mina ce ai?" Si i-a aratat metaniile ce le avea in mana cum era proaste. Iar Maria Sa a zis: "Acelea da-mi-le", si i le-a dat.

Si a poruncit sa aduca dulceata si cafea, si band Maria Sa si staretul si toti boierii, apoi au iesit boierii afara si toti parintii. Si a ramas Maria Sa cu staretul vorba, si tot la staretul cautand si vazandu-i fata cea cu darul dragostei impodobita, si cuvintele ce-i ieseau din gura, plina de toata smerenia si de suflet folositoare, atat i-a umilit inima, cat a inceput a si lacrima.

Si a iesit a se plimba prin ostrov si l-au dus si in ostrovul cel de dincolo, si vazandu-l mai inalt foarte, i-a placut Mariei Sale, si numai decat a cerut o coala de hartie si calimari si singur a facut un resmu (adica izvod splant) de biserica si a dat Filipescului fiind logofat mare, si i-a zis ca singur sa fie ingrijitor sa apuce ca sa faca biserica dupa acel resmu, si gatindu-se de plecare, i-a zis staretul: "Am o rugaciune sa fac Mariei Tale".

Si i-a zis: "Spune-mi." Si a zis staretul: "Nevoie mare avem de o moara, vad avem, dar nu avem cu ce o face". Si Maria Sa a zis ca sa trimita un parinte la Bucuresti la Maria Sa. Si a doua zi trimitand, i-a dat bani de a facut moara care este acum, si le-a facut si tain ca pe toata ziua sa i-a cate 103 paini de la cuptoarele din Bucuresti, si au inceput a trimite saci cu fasole, saci cu bob, saci cu linte, burdusi cu untdelemn, putini cu masline, putini cu capere, putini cu unt, saci cu orez, abale negre, blani, cojoace, carti bisericesti.



Dar nenorocirea le-a stat impotriva, ca dupa putina vreme s-a pornit razmerita cu nemtii, si au umplut toata tara de ostiri turcesti pana la hotar, si li s-a taiat mila, numai painea tot o luau de la cuptoarele ce faceau pentru tainul turcilor.

Atunci Parintele Partenie arhimandritul, igumenul Minastirii Curtii de Arges, a fugit la Sibiu. Iar Maria Sa Mavrogheni le-a dat manastirea parintilor. Si trimitind parintele staretul vreo douazeci de parinti la Curtea de Arges nu putea sa sada in manastire fiind plina de turci, ci sedea la Robaia si strangea venitul manastirii si-l trimetea la Cernica.

Si tinand razboiul doi ani si mai bine, si pornindu-se nemtii au intrat in Tara Romaneasca pana la Dunare. Si a venit si parintele arhimandritul Partenie la manastirea sa, iar parintii s-au intors la Cernica, si trecand vreme la mijloc pana in zilele Mariei Sale Domnul Alexandru Moruzi Voda.

Iar parintele proin (fost) mitropolitul Filaret avand Manastirea Caldarusani data cu hrisov mai dinainte Prea Sfintiei Sale a o stapani pana la moarte, Dumnezeu Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca (I Tim 2,4), si placutului sau, Staretul Gheorghe, vrand ca mai multe suflete sa-i incredinteze si sa le aduca la mantuire, a deschis prin Duhul Sfant inima Prea Sfintiei Sale ca sa dea manastirea Caldarusani staretului Gheorghe, fiind manastire mare, si avand loc indestulat de a se face sobor de parinti cat de mare, sa unit cu Maria Sa si cu toti boierii la scopul Prea Sfintiei Sale, si i-au dat Caldarusanii.

Iar parintele staretul a ridicat o parte de parinti din Cernica si au intrat in Caldarusani la anul 1794, aprilie 1, lasand in Cernica pe parintele Timotei, purtator de grija parintilor, si asezand in manastire parinti, pe unii la treburile din afara, iar pe altii la slujba bisericii dupa oranduiala tot a Cernicai.

Iar staretului placandu-i locul din Cocioc, s-a mutat acolo apucandu-se iarasi a taia padure si a presadi pomi, lasand in manastire pe parintele Dorotei a fi ingrjitoriu de parinti si adesea ori mergand la Cernica si din Cernica la Caldarusani cercetand, invatand si povatuind amandoua soboarele.

Si fiind in Caldarusani s-a imbolnavit putintel, si cunoscandu-si mai inainte sfarsitul sau, a aenit din Cocioc in manastire si a poruncit sa se traga clopotul cel mare ca sa se stranga toti parintii, si cei dupa afara, si strangandu-se, a intrat in biserica, a luat mantia si epitrahilul si le-au citit molifte de iertaciune, si a inceput a le face cuvant de invatatura si de despartire, zicand: "De acum nu va mai calca piciorul meu in Caldarusani fiindca mi s-a apropiat sfarsitul".

Si a asezat pe parintele Dorotei a le fi povatuitoriu, si a umplut pe toti parintii de jale si de lacrimi. Si a plecat la Cernica ca sa-si de sfarsitul intru ostenelile sfintiei sale cele dintai, si ducandu-se s-a imbolnavit mai greu. Si la anul 1806 decembrie 3, duminica la 7 ceasuri din noapte si-a dat fericitul sfarsit, si multa intristare si plangere a lasat tuturor parintilor. Vesnica pomenire, vesnica pomenire, vesnica pomenire!

Multe am lasat nescrise pentru ingreunare, cate in viata fiind cu Duhul cunoscandu-le le poruncea; unele adica implinite, iar altele dupa raposarea sfintiei sale le vaz implinindu-se. Ca desi a iesit din viata, dar cu duhul nedepartat este de sobor, dupa cum vedem ca nu spre scadere merge soborul, ci tot mai spre adaugire, din care cunoscut este ca au castigat indraznire catre Dumnezeu.

Acestea le-am scris, ca pana cand n-am intrat in Cernica, din spunerea sfintieie sale le-am scris. Iar de cand am intrat in Cernica, si eu fiind ucenic al sfintiei sale din inceput, le-am scris cele ce eu le-am vazut, cel mai jos iscalit.

Roaga-te si pentru mine, cinstitul meu parinte si taica, ca cu rugaciunile sfintiei tale sa castig si eu putina indrazneala catre milostivul Dumnezeu. Amin!

Ieromonahul Protasie, pacatosul