Unul-Nascut este etern si dinainte de veci

Unul-Nascut este etern si dinainte de veci, avand ca text spusa: "La inceput era Cuvantul"



Nu mica era tulburarea despre acestea in cei ce au crezut, si sufletele celor mai simpli sufereau ca de o boala de aceasta sminteala. Caci unii credeau de fapt in flecarelile acelora, atrasi, de la dogmele adevarate, la ideea ca Cuvantul a fost chemat la existenta numai atunci cand S-a facut om. De aceea, cei ce erau mai cu judecata decat cei simpli, adunandu-se si unindu-se, au venit la ucenicul Mantuitorului, inteleg la Ioan, si i-au descoperit boala care cuprinsese pe fratii lor din flecareala celor ce invatau altfel si l-au rugat sa-i apere indata prin lumina Duhului si sa le intinda o mana mantuitoare celor sagetati si cazuti in acele mreje diavolesti.



Acesta, suferind pentru cei ce s-au pierdut si si-au stricat mintea, socoteste, la fel, ca e o nebunie sa nu aiba grija de cei ce-i urmeaza si de cei viitori si recurge la scrierea cartii. Cele ce erau de spus mai omeneste si despre nasterea dupa trup si fire, cu aratarea generatiilor dinainte, le-a lasat celorlalti Evanghelisti sa le expuna mai pe larg, iar el foarte calduros si barbateste se ridica asupra flecarelilor celor ce inventau acelea, zicand:



"La inceput era Cuvantul"



Ce spuneti de aceasta voi, care ne infatisati un Fiu nou si recent, care sa nu mai fie crezut ca este Dumnezeu? Caci "nu va fi tie un dumnezeu nou" (Ps. 80, 8). Dar cum nu va fi nou, daca s-a nascut in timpurile din urma? Cum nu ar fi mintit, zicand catre iudei: "Amin zic voua, inainte de-a L Avraam, Eu sunt" (In 8, 58), cand era un fapt vadit si recunoscut de toti ca Hristos Sa nascut ca om cu multi ani dupa fericitul Avraam prin Sfanta Fecioara? Cum se va mai crede si se va mai admite ca dreapta spusa "La inceput" daca Unul-Nascut Sa nascut la sfarsitul veacurilor (1) ? Observa si din cele urmatoare ce nebunie este a lipsi pe Fiul de existenta eterna si a cugeta ca El Sa nascut in timpurile din urma. Ne va fi insa iarasi o osteneala sa explicam mai subtire ceea ce a spus fericitul Evanghelist: "La inceput era Cuvantul".



Nimic nu este mai vechi ca inceputul, daca ne gandim la definitia "inceputului". Caci nu va exista niciodata vreun inceput al inceputului (2), sau cugetandu-se vreun alt inceput existent inainte; si asa, mai departe se va nega existenta unui inceput adevarat (3). Caci altfel, daca se intampla sa existe un altul mai inainte de inceputul adevarat, cuvantul nostru despre inceput va merge la nesfarsit, rasarind mereu altul si declarand ca al doilea pe cel la care s-a oprit cautarea noastra. Deci nu va fi inceput al inceputului pentru cugetarea exacta si adevarata, ci cuvantul despre el va exprima infinitatea si necuprinderea lui. Deci mersul mereu inapoi neavand sfarsit si depasind masura veacurilor, Fiul nefiind nascut in timp, Se va afla existand mai degraba etern impreuna cu Tatal, caci "era la inceput".



Iar de era la inceput, spune-mi, ce minte va zbura peste puterea acelui era? (4) Cand se va opri deci ca intr-un sfarsit acel era, o data ce fuge mereu inaintea gandului ce-l urmareste si mereu inaintea cugetarii ce-i urmeaza (5)? Uimit de aceasta, Proorocul Isaia zice: "Neamul Lui cine-1 va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui" (Is. 53, 8). Caci cu adevarat ridicata de pe pamant este viata Unuia-Nascutului, adica e mai presus de toata intelegerea celor ce sunt pe pamant si mai presus de tot cuvantul, fiind de neexplicat. Iar daca este peste mintea si cuvintele (ratiunile) din noi, cum ar fi El creat, cand intelegerea noastra nu poate circumscrie in timp si in cuvant nici cele facute?



Alt inteles al propozitiei: "La inceput era Cuvantul"



Inceput in timp nu se poate cugeta pentru Unul-Nascut, fiindca este inainte de vreme si are existenta dinainte de veci si, pe langa acestea, firea dumnezeiasca nu atinge sfarsitul (caci va fi pururea la fel, dupa spusa din Psalmi: "Iar Tu Acelasi esti si anii Tai nu vor lipsi", Ps. 101, 28). De la care inceput in vreme si marime masurata va iesi Fiul, Care nu suporta sa inainteze spre sfarsit, ca Cel ce este si Dumnezeu dupa fire? (6) Si de aceea zice: "Eu sunt Viata" (In 14, 6). Caci un inceput prin sine nu s-ar putea cugeta niciodata (7) fara sa tinda spre sfarsitul lui (8). Astfel, intrucat tinde ceva spre sfarsit, are inceput, si intrucat are un sfarsit, arata in sine un inceput. Iar inceputul acestora e inceput in timp. Si prin aceasta aratam catimea (9).



Deci fiindca Fiul e mai vechi si decat veacurile insesi (10), e liber de calitatea de-a fi fost nascut in timp. Era din si pentru totdeauna, fiind in Tatal ca izvor (11), dupa insasi spusa Lui: "Eu am iesit si am venit din Tatal" (In 16, 28). Deci Tatal fiind inteles ca izvor (12), Cuvantul era in El intelepciune si Putere si Pecete si Stralucire si Chip al Lui. Si daca nu era nici un timp cand Tatal era fara Cuvant si intelepciune si Pecete si Stralucire, e necesar sa marturisim ca este etern Fiul, Care este acestea pentru Tatal cel etern. (13) Caci cum este Pecete si Chip intocmai, daca nu Se vede format potrivit frumusetii Aceluia al Carui Chip este?



Dar nu va fi nedrept nici a intelege pe Fiul existand in Tatal ca intr-un izvor. Caci numai Aceluia din Care este I se cuvine numele de izvor. Iar Fiul este in Tatal si din Tatal nu fiind nascut in afara Lui, sau in trup, ci existand in fiinta Tatalui si stralucind din ea, ca stralucirea soarelui din acesta, sau asemenea caldurii naturale din focul de a carui fire tine. Caci in aceste pilde se poate vedea cum una este nascuta din alta, dar coexistand pururea cu ea si fiind nedespartita, in asa fel ca fara una nu se poate vedea cealalta in sine si pastrand ratiunea adevarata a firii aceleia. Caci, cum ar fi soarele fara stralucirea lui, sau stralucirea, neexistand soarele a carui stralucire este? Sau cum ar fi foc, daca ar fi lipsit de caldura, sau de unde ar fi caldura, daca nu din foc, sau altceva care nu e strain de calitatea fiintiala a focului? Deci, precum in acestea existenta unora in cele din care sunt nu contrazice coexistenta ambelor, ci cele nascute se arata pururea existand impreuna cu cele ce le nasc si mostenitoare ale aceleiasi firi cu acelea, asa e si cu Fiul. (14) De fapt, El e inteles si declarat in Tatal si din Tatal si nu ni Se va arata exterior si strain Tatalui, sau ivindu-Se dupa El, ca al doilea, ci fiind in El si coexistand pururea cu El si aratandu-Se din El, prin modul negrait al nasterii dumnezeiesti.



Ca lui Dumnezeu si Tatal I se spune de catre sfinti (autorii Scripturii) si inceput al Fiului, dar numai ca Celui de la Care vine Fiul, auzi de la Psalmist, care prevesteste a doua aratare a Mantuitorului nostru prin Sfantul Duh, spunand catre Fiul insusi: "cu Tine este inceputul in ziua puterii Tale, in stralucirea sfintilor Tai (Ps. 109, 3). Caci e zi a puterii Fiului cea in care va judeca toata lumea si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Cu adevarat va veni ziua Aceluiasi Care este in Tatal si are in Sine pe Tatal ca inceput neinceput al fiintei Sale, numai prin faptul ca este din El, caci exista din Tatal. (15)



"Intru inceput era Cuvantul"



Explicatia inceputului afirmat aici ne duce la multe si diferite intelesuri. Ea se sileste sa scoata din toate partile cele ce sunt de folos si ajuta la intelegerea adevarata a dumnezeiestilor dogme si la simtirea exactitatii tainelor lor. "Cercetati Sfintele Scripturi", zice Mantuitorul, "caci ganditi ca in ele aveti viata vesnica, si ele sunt cele ce marturisesc despre Mine" (In 5, 39). Fericitul Evanghelist apare socotind ca inceputul inseamna aici puterea asupra tuturor, adica arata pe Tatal, pentru ca si firea dumnezeiasca sa se arate mai presus de toate, avand sub picioare tot ce e facut si stapanind asupra celor chemati prin ea la existenta. Deci, in acest inceput care este peste toti si toate era Cuvantul, nu aflandu-Se impreuna cu toate sub picioarele Lui, ci fiind, in afara tuturor, in El, in mod natural, ca un coetern, avand firea Celui ce L-a nascut ca un loc mai vechi decat toate. (16) De aceea, fiind si liber din Tatal cel liber, va avea impreuna cu El puterea, sau calitatea de stapanitor, de inceput, de capetenie peste toate. Iar care e deci intelesul acestei uniri, urmeaza sa vedem.



Unii, precum am spus in cele de mai sus, afirma in mod primejdios ca Fiul lui Dumnezeu a fost chemat la existenta prima data atunci cand, luand trupul din Sfanta Fecioara, S-a facut om pentru noi. Deci ce ar urma, daca atunci cand s-a nascut a fost si creat si e de aceeasi fire cu toti cei ce au facerea din cele ce nu sunt, deci si numele, si faptul robiei Lui s-ar adeveri ca drepte? Caci ce creatura ar refuza fara primejdie robia sub Dumnezeu, Cel ce stapaneste peste toate? (17) Si de ce nu se va supune stapanirii si domniei asupra tuturor, despre care vorbeste si Solomon: "Cu dreptate se gateste scaunul stapanirii" (Pilde 16, 12)? Caci e foarte potrivit dreptatii lui Dumnezeu sa stea pe scaunul stapanirii peste toate, si care e scaunul despre care se vorbeste aici, auzi spunand pe Dumnezeu printr-unul dintre Sfinti: "Cerul este Mie tron". Deci pregatit cu dreptate ca scaun lui Dumnezeu este cerul, adica duhurile sfinte din ceruri.



Era de trebuinta sa se marturiseasca deci ca Fiul, impreuna cu alte fapturi, Se supune lui Dumnezeu-Tatal, ca avand treapta de slujitor, ca Cel ce Sa pogorit sub autoritatea stapanirii cu altii, daca este nascut, dupa aceia, mai tarziu. Afirmandu-se deci de catre unii ca e unul dintre cei facuti in timp, in mod necesar fericitul Evanghelist porneste cu asprime asupra celor ce invata astfel si scoate pe Fiul de sub orice robie si il infatiseaza ca pe fiinta libera si stapanitoare a tuturor si il afirma existand in mod firesc in ea, zicand: "La inceput era Cuvantul". Si uneste cu termenul "ia inceput" in mod folositor pe cel de "era", ca sa se inteleaga nu numai plin de slava, ci si inainte de veci. Si astfel a pus termenul "era", ca sa inalte intelegerea celui ce cugeta la o nastere adanca, necuprinsa si negraita, ce are loc in afara timpului. Caci termenul "era", spus in mod nedefinit, la ce loc ne va opri, o data ce merge pururea inaintea mintii ce-l urmareste? Si daca socoteste cineva ca se afla vreo oprire a lui, il face pe acesta inceput a ceea ce e dincolo de orice drum (18).



"Era deci Cuvantul la inceput", adica in inceputul cel peste toate, si existand din El in mod natural, si avand o demnitate stapanitoare. Iar daca acest lucru este adevarat, cum va mai fi creat sau facut? Unde se spune in general ca "era", in ce mod se va putea spune ca vreodata nu era? Sau cum se va spune aceasta impotriva Fiului? (19)



Sfantul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfantului Ioan





Notele parintelui Dumitru Staniloae:



1. Sfantul Chiril arata ca Evanghelistul Ioan vrea sa completeze Evangheliile lui Matei si Luca, in care s-a infatisat nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om adevarat din Fecioara, provenita din generatiile omenesti anterioare. Pentru ca, bazati pe cele doua Evanghelii, unii nu mai vedeau pe Hristos decat ca om.



2. Deci "inceputul", inteles ca inceput nu al unui lucru singular, ci inceput general, nu poate avea nimic inaintea lui. Cel ce era la acest inceput general este din eternitate.



3. Daca lumea n-are un inceput, ea e din veci. O lume deosebita de Dumnezeu este numai o lume care are pe cineva ca inceput, care nu are la randul lui un alt inceput. Dar e absurd a cugeta o lume, plina de marginirile si imperfectiunile evidente, care sa nu aiba un inceput suprem, care e deci altfel decat ea, si care nu are o desavarsire in lipsa Lui de inceput, El fiind inceputul prin excelenta. Spunandu-se: "la Inceput era Cuvantul", El este pus in legatura cu lumea, care are un inceput. Lumea nu a aparut independent de El, spunandu-se doar ca El exista atunci cand a aparut lumea. Ci El a fost cauza ei necauzata, cum spune Evanghelistul in versetul 3.



4. Ce minte va putea trece dincolo de acel era? Aceasta pentru ca nu se va putea trece pururi la alt si alt inceput, parcurgand orice masura a veacurilor.



5. Acel era nu-si are o margine sau un sfarsit in trecut Gandirea care vrea sa sara dincolo de el e mereu anticipata de acel era. Sau acel era alearga mereu inaintea gandirii care vrea sa ajunga la capatul lui. Acel era are in sine nesfarsirea in timp si in veacuri. In zadar se sileste gandirea sa treaca peste ele pentru a ajunge la capatul acelui era. Acel era fuge mereu inaintea gandirii care vrea sa-l ajunga.



6. Ca Cel ce nu inainteaza spre un sfarsit, nu este nici dintr-o origine marginita, fiind El insusi nemarginit. El este nascut din Tatal infinit si ca atare este si El infinit in viata. Si daca originea Lui este infinita, si viata Lui este fara inceput si fara sfarsit. Dar Tatal nu este o esenta supusa unei legi, caci in acest caz ar fi lipsit de constiinta si de vointa de a alege ce voieste. Deci Tatal e infinit ca Persoana; si Fiul, la fel.



7. Nu s-ar putea cugeta ceva care incepe prin sine. Orice incepe nu incepe prin sine; deci nu are viata in sine. Fiul era la inceput. Aceasta inseamna ca Cuvantul n-a inceput vreodata sa existe, ca n-are inceput Cand spune despre Fiul ca era la inceput, implica in aceasta calitate a Lui faptul ca El era atunci cand a inceput ceva, adica lumea, sa existe. El este inainte de orice inceput Dar "El era la inceput" inseamna si ca in El este inceputul lumii care a inceput sa existe. Numai Cuvantul, implicand in El vointa si gandirea, poate face sa inceapa ceva nou cu adevarat Altfel, toate sunt numai actualizari printr-o lege a ceea ce e dat virtual intr-o esenta generala. De aceea, pana la un anumit grad, si omul prin cuvant e mereu inceput a ceva. Iar Dumnezeu-Cuvantul e inceput a toate. De aceea El a facut lumea, ca s-o innoiasca mereu si ca oamenii sa spuna si sa faca si ei mereu ceva.



8. Ceea ce are un inceput si-l are totdeauna prin altcineva va avea si un sfarsit. Caci nu are in sine puterea existentei din veci si deci pana in veci. Ca urmare, Fiul este Viata in Sine, neavand nici inceput, nici sfarsit, pentru ca nu e din altcineva, deci nu e marginit.



9. Ceea ce are un inceput si un sfarsit e cuprins de timp si prin aceasta are o catime, sau e marginit.



10. Veacurile reprezinta nu numai toate marile unitati de timp, ci implica in ele si o legatura cu eternitatea. Caci eternitatea depaseste toate unitatile temporale si strabate prin ele.



11. E in Tatal ca in izvorul Sau din eternitate, nu ca intr-un Tata sau izvor virtual, care va deveni cu vremea actual. Si e in Tatal ca izvor actual din eternitate. Dumnezeu nu asteapta nasterea Fiului ca sa devina Tata actual. Ar fi, in acest caz, supus unei evolutii, ca o simpla esenta, n-ar fi Persoana libera din veci, nici Tatal, nici Fiul.



12. Fiul a dat Tatalui caracter de Tata. Altfel, Tatal ar fi fost indefinit ca Tata. Ar fi fost un Dumnezeu indefinit ca Dumnezeu al iubirii. O persoana facand pe alta fiu, aceea o face pe prima tata. Tatal facand pe Fiul Cuvant, Cuvantul face pe Tatal cuvantator. Relatia Lor face ca insusirile unei Persoane sa corespunda cu insusirile intregitoare ale celeilalte.



13. Nu Fiul singur este intelepciunea si Puterea Tatalui, ci impreuna cu Tatal. Dar o Persoana singura nu le are pe acestea.



14. La Dumnezeu este o asa de mare unire dupa fire a Fiului nascut din Tatal cu Tatal, incat Fiul ramane pururea in Tatal, iara sa-Si piarda nici unul proprietatea lai: Tatal, pe cea de Tata, Fiul, pe cea de Fiu. Fiul coexista cu Tatal, existand totodata in Tatal, dar neconfundat cu EL



15. In trei feluri se poate spune despre Tatal ca e "inceput" al Fiului: prin faptul ca Tatal II naste fara de inceput, prin faptul ca, fiind in El, Se arata prin El la intrupare, si prin faptul ca Se arata prin El la Judecata din urma. in toate aceste trei feluri se arata ca Fiul este din, dar si in Tatal, dar este deosebit de Tatal. In nici unul din aceste feluri Tatal nu e declarat inceput al Fiului, ca existand inainte de Fiul.



16. Textul romanesc al Bibliei are expresia: "La inceput", nu "intru inceput". Iar prin aceasta, Cuvantul e vazut mai mult in relatie cu lumea creata. El era la inceputul ei, adica inainte de ea si, ca atare, Cel ce face posibil ca ea sa inceapa. Dar Sfantul Chiril, luand expresia greaca in sens literal (ev apxn), insista mult asupra faptului ca Cuvantul era din veci in Tatal, Care e inceputul fara de inceput al Fiului. Pe Sfantul Chiril il interesa in primul rand co-eternitatea Fiului cu Tatal. Prin aceasta vede chiar in expresia "intru" inceputul coexistentei eterne a Fiului cu Tatal. Desigur ca aceasta inseamna si ca Cuvantul era cand a inceput lumea, deci arata si relatia Lui cu lumea, care are un inceput, si anume chiar in El.



17. Numai Cel fara de inceput poate avea si stapanirea tuturor, sau e scapat de robie. Caci Cel fara de inceput nu e robul nici unei puteri, ci e Stapanul tuturor celor al caror inceput este.



In greceste, cuvantul arhi are de aceea si sensul de stapanire, de cap, de capetenie, de autoritate. Daca lisus Hristos ar fi numai om, El nu ne-ar fi putut face din robi fii liberi ai lui Dumnezeu, o data ce El insusi ar fi fost prin fire rob, neunit cu Tatal ca inceput, ca stapanitor al tuturor.



18. Cuvantul era in Tatal, dar acest "era", fiind spus in mod indefinit, nu arata vreun moment in care a inceput sa fie in Tatal, ca inceput al Lui. E in Tatal dinainte de orice timp.



19. Cand se spune ca era la orice inceput sau in inceputul a toate, Care este Tatal, nu se mai poate spune ca nu era vreodata. Deci se afirma existenta din eternitate a Fiului.

SURSA:CRESTIN ORTODOX.RO