Nădăjduieşte spre Domnul, cînd gura oamenilor grăieşte împotriva ta

Nădăjduieşte spre Domnul, cînd gura oamenilor grăieşte împotriva ta :


1.- Fiule râmîi tare şi nădăjduieşte spre Mine. Căci ce altceva sînt toate vorbele oa¬menilor, decât vorbe, un sunet sec. Zboară prin aer, dar piatra nu o mişca din loc. Eşti vinovat? Gîndeşte că vrei să te îndrepţi cu bucurie; nu te mustră conştiinta? Gîndeşte că vrei să pătimeşti cu bucurie o vina nemeritată pentru Dumnezeu. Să fii mulţumit că ţi se dă a suferi numai vorbe, nefiind încă destul de tare spre a patimi alte necazuri mai grele.


Şi pentru ce nişte lucruri aşa de mici te pătrund până în adâncul inimii dacă nu pentru ca eşti încă trupesc, şi pentru că pui prea mare preţ pe judecaţile oamenilor? Te temi de 1ruşine, şi de aceea nu vrei să fii mustrat pentru greşelile tale, şi te sileşti a le acoperi cu dezvinovăţiri.



2.- Dar cercetează-te mai atent şi vei cunoaşte că lumea şi zădarnica dorinţă de a plăcea oa¬menilor este foarte vie încă în tine. De vreme ce te îngrozeşti a fi mustrat şi înfrânat pentru neajunsurile tale, e semn că încă tu nu eşti răstignit lumii şi lumea ţie. Ci ascultă cuvântul Meu şi nu te vei teme de zece mii de vorbe omeneşti. Tot ce poate numai născoci răutatea cea mai diavolească de a se va vorbi de tine, ce rău îţi va face, cînd vei lăsa vorba să treacă ca pleava spulberată de vînt ? Au putea-va ea sa doboare măcar un fir de păr din capul tau?



3.-  Acela ce n-are inima sa înlăuntrul său şi pe Dumnezeu totdeauna înaintea ochilor minţii sale, negreşit se tulbura uşor de cea mai mica vorbă a gurii celei rele. Însă acela ce nadajduieşte în Mine, şi nu se bizuie în judecata sa, nu se va teme de limba ascuţită. Căci Eu sunt judecătorul; Eu cunoscatorul tainelor fiecaruia;



Eu stiu cursul lucrului; Eu cunosc pe amîndoi; pe cel ce defaimă şi pe cel ce se defaimă. De la Mine s-a slobozit săgeata vorbii ce a petrecut inima ta: „ca să se descopere de la multe inimi cugetele" (Luc. 2, 25) Domnul va judeca în ziua aceea de faţa pe cel rău şi pe cel bun; iar acum a lăsat o judecată ascunsă peste amîndoi ca să se dezvelească de mai înainte binele sau răul ce se afla în ei, deopotrivă.



4. Mărturia oamenilor adeseori înşeală, însă judecata Mea e dreaptă; ea va râmîne şi nu se va clinti. Este ascunsă, şi numai la puţini s-a dat lumina ca să o descopere; dar niciodată nu greşeşte, nici nu poate greşi; măcar că nu se vede totdeauna dreaptă în ochii nebunilor. Aşa dar, oricând te judecă oamenii, tu cazi la Dumnezeu şi nu te rezema pe ideile tale. Că dreptul nu se va clinti, ori ce-i va veni de la Domnul; nici nu se va întrista, osîndit fiind fără dreptate prin contemporanii săi.



Dar nici se va bucura în deşert cînd altul îl apără şi-1 scapă, ştiind că Domnul este „cel ce încearca inimile şi rărunchii" (Ps. 7, 10); cel ce nu judecă după faţa oamenilor şi după semnele pururea înşelătoare din afară, ci după adevăr. Căci adeseori ochii Mei văd nedreptate acolo unde oamenii au judecat dreptate.



5. Doamne Dumnezeul meu, Judecător drept, tare şi răbdător, care cunoşti neputinţa şi stricăciunea omului, fii tăria şi nădejdea mea; căci conştiinta-mi nu mă mulţumeşte. Tu cunoşti ceea ce eu nu cunosc, ceea ce s-ar fi cuvenit ca atunci cînd m-au vorbit de rău oamenii să mă fi smerit înaintea judecăţii Tale şi toata nemulţumirea ce în ziua defăimărilor a venit peste mine să o fi răbdat cu blîndeţe. Iartă-mă, de cîte ori nu voi fi urmat aşa, şi dă-mi putere spre noua răbdare. Pentru că mai bună este mila Ta spre iertarea păcatelor mele, decât închipuita-mi nevinovăţie spre îndreptarea greşelilor ascunse în constiinţă. Căci deşi de nimic pe mine nu mă ştiu vinovat pentru aceasta nu ma pot îndrepta, pentru că fugind mila Ta „nu se va îndrepta tot cel viu inaintea Ta” (Ps. 142, 2).

Meditaţie:

"Fericiţii veţi fi c1înd vă vor ocărî pre voi şi vă vor goni, şi vor zice tot cuvîntul rău împotriva Voastră; bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multa este în ceruri"7 (Mat. V, 11—12). Cu toate aceste cuvinte mîngîietoare, cît de mult ne tulburam de vorbele oamenilor şi de judecăţile lor ! Nu putem suferi ca să ne înjosească; voim cu orice preţ a fi lăudaţi şi stimaţi. Amăgiţi de o zădarnică închipuire de reputaţie, uităm pe Dumnezeu şi învăţămintele Sale cum şi bunurile ce promite oamenilor.

Ce nenorocit rezultat al mîndriei, totdeauna viu în adâncul ticălosului nostru suflet!

Ce-ţi face oare ocara, defăimarea, calomnia ? Care e cauza că deşteaptă în tine o întristare atît de amară şi o supărare atît de puternică? Te învinovăţesc însă pe nedreptul. Dori-vei oare mai bine ca să fii învinovăţit cu dreptul ? Dacă n-ai săvîrşit greşala ce ţi se impută, cîte altele ai săvîrşit ce nu ţi se impută!

Pogoară-te în conştiinţa ta şi vei auzi în ea o voce mult mai aspră decît acelea ce se ridică împotriva ta. Acestea vor tăcea; dar cealaltă va vorbi înaintea Judecătorului în faţa căruia în curînd te vei înfăţişa, departe de zgomotele pămîntului şi în tăcerea veşniciei. Gîndeşte-te la acel moment îngrozitor şi nu te vei mai tulbura de cele ce zic oamenii despre tine.
 
sursa:http://cadelnita.blogspot.com/2010/11/nadajduieste-spre-domnul-cind-gura.html