Sinodul I ecumenic de la Niceea din 325. Arianismul.

Arie - originar din Libia Egiptului, discipol indirect al ereticului episcop Paul de Samosata, a fost instruit de preotul Lucian din Antiohia, un aderent al lui Paul de Samosata, a avut colegi de studii pe Eusebiu al Nicomidiei, Maris de Calcedon, Teognis de Niceea si Leontie al Antiohiei. Dupa terminarea studiilor, a venit la Alexandria, unde, a fost hirotonit diacon de episcopul Petru, apoi preot de episcopul Achila, primind postul de paroh la biserica Baucalis, cea mai insemnata din cele noua biserici ale Alexandriei.







Arie va fi excomunicat din cauza subordinatianismului. Pleaca din Egipt spre Palestina la Eusebiu al Cezareei. De aici va pleca la Nicomidia, la fostul sau coleg de studii, Eusebiu al Nicomidiei.



Din cauza neintelegerilor aparute, Constan­tin cel Mare a invitat pe intaistatatorii Bisericii la un sinod ecumenic, unde urma sa fie luate masurile necesare contra lui Arie.







Sinodul I ecumenic s-a deschis oficial la Niceea, in 20 mai 325 si a durat pana la 25 august acelasi an. La sedinta deschiderii oficiale si la cea de inchidere a asistat insusi imparatul Constantin. Sedintele oficiale ale Sinodului s-au tinut in sala de receptie a palatului imperial din Niceea, sub presedintia episcopilor Eustatiu al Antiohiei (324-330) si Alexandru al Alexandriei (313-328). Traditia bisericeasca a consacrat numarul de 318 Parinti care au participat la Sinodul de la Niceea. Parintii intruniti la Niceea au respins invatatura lui Arie si au condamnat-o.







Arianismul este o conceptie rational-omeneasca de intelegere a crestinismului. Se remarca in gandirea lui Arie conceptii rationale gnostico-filozofice. Principiile ereziei ariene sunt urmatoarele:







1. Dumnezeu-Tatal singur este principiul necreat si nenascut. Denumirea de Tata cuprinde inevitabil in sine intaie­tatea sau superioritatea fata de Fiul.







2. Fiul e creat din vointa Tatalui, dar nu din fiinta Lui, ci din nimic, fiind prima Sa creatura. Fiul are existenta inainte de timp, dar nu din eternitate, caci a existat un timp, cand El nu era.







3. Desi Fiul este dupa fiinta Sa o creatura, schimbabil, marginit, imperfect si chiar capabil de a pacatui, El se bucura totusi de cinstea cea mai mare, deoarece prin Fiul, Dumnezeu a creat toate, chiar si timpul.







4. Scopul pentru care Dumnezeu a creat pe Fiul este creatia lumii, fiindca Dumnezeu cel prea Inalt nu putea crea universul material decat cu ajutorul unei fiinte intermediare. Aceasta este o idee gnostica si eretica, dupa care materia este rea in sine, iar Dumnezeul suprem nu se poate atinge direct de materie, caci s-ar intina de aceasta.







5. La creatie, Fiul a primit maretia si puterea creatoare a Tatalui. Fiul poate fi numit si El Dumnezeu, deoarece, datorita harului divin pe care L-a primit de la Tatal, a devenit un Fiu adoptiv al Tatalui. Ca atare Fiul are o divinitate imprumutata din divinitatea Tatalui.







Parintii Sinodului s-au impartit in trei directii: unii, in frunte cu Alexandru, Osiu, diaconul Atanasie s. a. sustineau credinta adevarata ortodoxa ca Iisus Hristos este si Dumnezeu si om; altii, ca Secund al Ptolemaidei, Teonas al Marmaricii si inca vreo 20 de episcopi, erau de partea lui Arie, iar altii, in frunte cu Eusebiu de Nicomidia, tineau calea de mijloc. Acesta a prezentat in Sinod o formula de credinta in care raportul dintre Tatal si Fiul era numit cu termenul omiousios "asema­nator dupa fiinta cu Tatal" in loc de omoousios "deo­fiinta cu Tatal", cum afirma doctrina ortodoxa. Aceasta insemna mentinerea ereziei ariene sub o formula camuflata.







Membrii Sinodului au respins formula. La sfarsitul dezbaterilor, Parintii sinodali au hotarat ca invatatura formulata in Sinod sa fie redactata intr-un Simbol de credinta, care are 7 articole. Articolul 8 incepe cu marturisirea: "Credem si intru Duhul Sfant".







In Simbolul niceean, s-a fixat invatatura despre Dumnezeirea Fiu­lui, in partea intai, se recunoaste ca Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos, este "Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, deofiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut", iar in partea a doua, se anatematizeaza ideile principale ale lui Arie si anume : ca Fiul a fost creat in timp din nimic, ca este creat din alta substanta sau fiinta decat Tatal si este schimbabil.







Cei care au refuzat sa semneze Simbolul niceean au fost depusi din scaunele lor si exilati in Iliric, dupa toata probabilitatea la sud de Singidunum (Belgrad).







Intre alte probleme pe care le-a rezolvat Sinodul I ecumenic, a fost si stabilirea datei Pastelui. Sinodul a stabilit ca intreaga crestinatate sa sarbatoreasca Pastile in Duminica intai dupa luna plina ce urmeaza echinoctiului de primavara. Daca i se intimpla sa cada in acelasi timp cu Pastile iudeilor, crestinii amanau sarbatoarea Pastilor in Duminica urmatoare, sau il sarbatoreau cu o saptamana mai inainte.







Pe langa erezia lui Arie si rezolvarea disputei pascale, s-au mai discutat si alte probleme : schisma lui Novat, a lui Melitie si erezia lui Pavel de Samosata, antitrinitar dinamic, care socotea ca cele trei per­soane ale Sfintei Treimi sunt doar niste "puteri" imper­sonale ale unui singur Dumnezeu. Sinodul a hotarat, prin canonul 19, ca aderentii lui Pavel de Samosata, sa li se ceara, in cazul cand vor sa revina la Biserica Ortodoxa, Botezul in numele Sfintei Treimi. Cu privire la melitieni putem spune ca cei hirotoniti de el puteau sa ramana in functiile lor, cu conditia sa ceara confirmarea de la Arhiepiscopul Alexandriei, prin punerea mainilor.







Simbolul de credinta niceean, le-a ingaduit preotilor novatieni sa-si reocupe posturile avute. Drept garantie, ei trebuiau sa dea o declaratie scrisa, marturisind ca vor res­pecta toate hotaririle Bisericii Ortodoxe.







Trebuie amintit ca unii sinodali au propus introducerea unui canon pentru observarea celibatului, nu numai de catre episcopi, ci si de preoti si diaconi. Impotriva propu­nerii episcopului Osiu al Cordobei, ca pe viitor preotii si diaconii sa nu mai aiba dreptul de a locui Cu sotiile lor, s-a ridicat vestitul eremit, episcopul Pafnutie al Tebaidei de Sus, in Egipt, care a aparat cinstea si vrednicia Tainei casatoriei. Sinodul a ramas la vechiul uz, ca cei casatoriti o singura data, inaintea hirotoniei, sa-si poata duce mai de­parte viata impreuna cu sotiile lor, si numai cei hirotoniti ca celiba­tari sa nu mai aiba dreptul sa incheie o casatorie.

SURSA:CRESTIN ORTODOX.RO