Sfantul Ioan Botezatorul

Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul




Ioan Botezatorul - Sfant Prooroc si Inaintemergator al Domnului !



(7 ianuarie)



Condacul 1



Prin tine izbavindu-ne de tot necazul, dupa datorita multumire, pe tine aparatorul si fierbinte sprijinitorul nostru te rugam, cel ce ai indraznire catre Domnul, din toate nevoile ne slobozeste pe noi ca sa-ti cantam : Bucura-te, sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Icosul 1



Inger inaintestatator, al cetelor dreptilor, tu esti Ioane proorocule, ca stralucind cu dumnezeiasca lumina, luminezi pe toti cei ce lauda dumnezeiasca pomenirea ta, si cu fierbinteala si dragoste te maresc si zic catre tine asa :



Bucura-te, stea de lumina purtatoare lumii;

Bucura-te, faclie stralucitoare a toata faptura;

Bucura-te, cadere de pierire demonilor;

Bucura-te, ridicarea pamantenilor celor cazuti;

Bucura-te, lumina necuprinsa de ochii omenesti;

Bucura-te, adanc mare vazut de gandurile credinciosilor;

Bucura-te, ca tu esti povatuitorul mantuirii;

Bucura-te, ca luminezi inimile credinciosilor;

Bucura-te, datatorule de bucurie al crestinilor;

Bucura-te, pierzatorul blestemului pamantenilor;

Bucura-te, prin care se lumineaza faptura;

Bucura-te, prin care se goneste necazul;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 2



Vazand toti prealuminata vedenia ta, proorocule, si noi zicem ca preamaritul tau chip cu nepriceputa instrainare noua se arata, caci, atingandu-te cu mana de crestetul Stapanului, ai grait asa : Aliluia !



Icosul 2



Intelegere din buze intinate, cum este cu putinta a lauda, numele tau, dumnezeiescule Ioane proorocule si cel mai intai tuturor cetelor dreptilor? Ci rugaciune cu cantare aducem tie asa :



Bucura-te, luminatorul vedeniei celei neobisnuite;

Bucura-te, plinirea a multa lumina;

Bucura-te, lauda dumnezeiasca a sfintilor lui Hristos;

Bucura-te, cer cinstit al dreptilor lui Dumnezeu;

Bucura-te, cunostinta fara de numar ce o daruiesti cantaretilor tai;

Bucura-te, sanatate preaminunata impartita credinciosilor;

Bucura-te, minune mult marita de ingeri;

Bucura-te, cel ce esti rana demonilor de mult plans;

Bucura-te, lumina mai stralucita decat soarele;

Bucura-te, zarea focului celui dumnezeiesc;

Bucuraste, luminarea si dulceata credinciosilor;

Bucura-te, povata si lumina orbilor;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 3



Putere din cer, Ioane proorocule, daruieste noua celor ce laudam infricosatoarea si uimitoarea ta minune cea purta toare de lumina si ca aurul stralucitoare si preamarita, ca luminezi inimile credincioeilor, celor ce cu credinta canta lui Dumnezeu : Aliluia !



Icosul 3



Toata lumea te are pe tine mare aparator si bun ajutor intru nevoi; pentru aceea ca pe un aparator al credinciosi lor, si grabnic izbavitor, te cinstim pe tine, si intru pomenirea ta daruri ca acestea aducem tie :



Bucura-te, facatorule de multe minuni;

Bucura-te, intelepte datator de porunca noua;

Bucura-te, fierbinte risipitor de vrajmasi;

Bucura-te, mangaietor al firilor celor necajite;

Bucura-te, ca te rogi pentru noi catre Domnul;

Bucura-te, ca tu pe tiranul il gonesti de la noi;

Bucura-te, ca luminezi inimile credinciosilor;

Bucura-te, ca indepartezi gandurile cele pline de rautate;

Bucura-te, fierbinte folositor al bolnavilor;

Bucura-te, margaritarul cel luminat al lui Hristos;

Bucura-te, prin care se lumineaza lumea;

Bucura-te, prin care s-a gonit viclesugul;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 4



Din toate necazurile slobozesti pe toti, care cu dragoste si bucurie savarsesc pomenirea ta cea purtatoare de lumina, Sfinte Ioane proorocule si botezatorule; caci, ca o faclie purtatoare de stralucire, luminezi pe cei ce lauda pe Dumnezeu cu cantarea : Aliluia !



Icosul 4



Soare purtator de lumina, sfesnic cu stralucire de aur, sfinteste, curateste pe cei ce praznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiasca, ca se infricoseaza toti, graind tie asa :



Bucura-te, sfesnicul luminii celei neapuse;

Bucura-te, scaun de nematerialnic foc;

Bucura-te, mangaierea sufleteasca a pamantenilor celor necajiti;

Bucura-te, sanatate trupeasca a oamenilor celor bolnavi;

Bucura-te, stalpul de bucurie cel in chip de foc al dreptilor;

Bucura-te, cetate de Dumnezeu sadita, si frmusetea oamenilor;

Bucura-te, carmaci prealuminat celor ce inoata;

Bucura-te, hranitor preamarit al celor flamanzi;

Bucura-te, stea mai luminata decat soarele;

Bucura-te, sfesnic stralucitor cu raze de aur;

Bucura-te, datatorule de daruri inteleptilor;

Bucura-te, ajutatorul celor lipsiti;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 5



Proorocule, vrand sa mantuiasea Domnul pe pamanteni din inselaciune, ai iesit din pustie ca un Inaintemergator al Domnului si ai inmultit pe pamant darul din destul, sfinte, si toate le-ai luminat cu dumnezeiasea cunostinta; pentru aceea cantam lui Dumnezeu asa : Aliluia !



Icosul 5



Vazut-au fiii oamenilor, proorocule, cinstita mana ta, cand s-a atins sa boteze pe Domnul si s-au infricosat, si cantare dumnezeiasca cu buna alcatuire s-au nevoit a canta tie asa :



Bucura-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;

Bucura-te, intelepciunea tuturor neamurilor;

Bucura-te, doctore luminat al bolnavilor;

Bucura-te, gonitorul cel infricosator al demonilor;

Bucura-te, frumusetea cea prealuminata a Bisericii lui Hristos;

Bucura-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;

Bucura-te, minunea minunilor cu multa marire;

Bucura-te, dare cinstita cu multa daruire;

Bucura-te, vas duhovnicesc prealuminat;

Bucura-te, comoara darului cea preacinstita;

Bucura-te, luminatorule al maritilor mucenici;

Bucura-te, podoaba cea cinstita a preotilor;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 6



Capul tau cel dumnezeiesc taindu-ti-se, Ioane proorocule Irodiada purtandu-l se minuna, ca n-a cunoscut de ce se mustra; si acum ca un inger petreci si cu oamenii vorbesti, iar ucenicii, vazind taierea ta, tanguindu-se, au cantat lui Dumnezeu : Aliluia !



Icosul 6



Proorocule, cand ai zis : nu sint vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine dupa mine, s-au infricosat toti auzind acestea, pina cand au vazut pe Acela botezat, si cantand au grait catre tine unele ca acestea :



Bucura-te, margaritar de mult pret;

Bucura-te, gura cantarilor celor cinstite;

Bucura-te, lauda cea dulce a proorocilor;

Bucura-te, arma cea nebiruita a credinciosilor;

Bucura-te, graiul cel frumos al pustnicilor;

Bucura-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoti;

Bucura-te, turnul cel nebiruit al credinciosilor;

Bucura-te, faclia cea prealuminata a Bisericii;

Bucura-te, hranitorul saracilor si al strainilor;

Bucura-te, vindecatorul orbilor si al schiopilor;

Bucura-te, piatra scumpa de mult pret;

Bucura-te, faclie mult-luminoasa;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 7



Mare acoperitor si folositor, ca pe un turn de tarie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce esti mai cinstit decit toti pamantenii, si decat toti dreptii si preacuviosii si arhiereii, ca se spaimanteaza toti cunoscandu-ti viata cea nematerialnica si de aceea canta lui Dumnezeu : Aliluia !



Icosul 7



Aratat-a faptura noua Stapanul tuturor, prin tine, Ioane, caci, fiind atins crestetul Stapanului de mana ta care tremura, ne-a sfintit pe noi, si a luminat pe cei ce graiesc catre tine unele ca acestea :



Bucura-te, datatorul bucuriei celei dumnezeiesti;

Bucura-te, pierzatorul blestemului inselaciunii celei diavolesti;

Bucura-te, luminarea si lauda stintelor;

Bucura-te, desfatarea si bucuria dreptcredinciosilor;

Bucura-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taina;

Bucura-te, crin cu bun miros;

Bucura-te, vedenie infricosatoare;

Bucura-te, ca umpli de buna mireasma sufletele;

Bucura-te, pazitorul cel nebiruit al pamantenilor;

Bucura-te, scara cea cu buna-suire a credinciosilor;

Bucura-te, prin care se innoiesc cele de jos;

Bucura-te, prin care se inchina cele de sus;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 8



Vedenie straina daca a vazut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane proorocule, s-a spaimantat cind a vazut pe Gavriil, de a carui frica a ramas mut pana cind te-ai nascut, si indata a cantat lui Dumnezeu : Aliluia !



Icosul 8



Cu totul esti tu celor din nevoi straja tare, si ocarmuitorilor slava si stapanie, ca prin tine, Ioane, credinciosii biruiesc toate semintiile vrajmasilor si, laudandu-te, te maresc cu tocmita cantare asa :



Bucura-te, izbavirea si curatirea pacatelor;

Bucura-te, vas cinstit al Domnului;

Bucura-te, cantare infrumusetata a Stapanului;

Bucura-te, cetate de Dumnezeu sadita si rai de hrana;

Bucura-te, loc de Dumnezeu umblat si lumina vietii;

Bucura-te, ca ai inflorit rodul curatiei;

Bucura-te, ca izvorasti raul intelepciunii;

Bucura-te, saditorul livezii celor fara de materie;

Bucura-te, lucratorul odraslei celei nestricacioase;

Bucura-te, prin care ne-am luminat toti;

Bucura-te, prin care s-au mantuit credinciosii;

Bucura-te, ca izvorasti luminarea dreptei credinte;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 9



Infricosatu-s-a Elisabeta, daca a vazut pe Maica lui Iisus, venind catre dansa la inchinare, si pruncul in pantecele ei cu bucurie a grait : Cel ce luminezi toate, lumineaza-ne si pe noi care cantam lui Dumnezeu : Aliluia !



Icosul 9



Daca au intrat in urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei intelegand dezlegarea celor nevazute ce vor sa fie, toti s-au minunat si au grait asa :



Bucura-te, tainuitorule al celor negraite;

Bucura-te, dezlegatorule al stricaciunii celui intai-zidit;

Bucura-te, datatorul cunostintei de cele ce vor sa fie;

Bucura-te, surpatorul mandriei celor potrivnici;

Bucura-te, reazem si tarie dreptmaritorilor ocarmuitori;

Bucura-te, tarie si folositor credinciosilor domni;

Bucura-te, ca luminezi ochii inimilor;

Bucura-te, ca intuneci gandurile cele rele;

Bucura-te, cantare frumoasa si cu bun miros;

Bucura-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;

Bucura-te, doctorul sufletelor si al trupurilor;

Bucura-te, aratatorul minunilor celor multe;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 10



Sfinte, izbaveste de toate nevoile pe toti cei ce alearga catre tine, la dumnezeiasca pomenirea ta cea purtatoare de lumina si cu raze stralucitoare; ca ai indraznire catre Dumnezeu, si poti sa izbavesti din nevoi pe cei ce cu dragoste Ii canta Lui : Aliluia !



Icosul 10



Zid esti oamenilor, Sfinte Ioane, si turn nebiruit intru razboaie, ca, prin folosirea ta cea nebiruita, se biruiesc taberele vrajmasilor; iar noi, fiind mantuiti graim catre tine unele ca acestea :



Bucura-te, folositorul cel tare al pamantenilor;

Bucura-te, alungatorul cel tare al dusmanilor;

Bucura-te, cel ce biruiesti tabere in zile de razboi;

Bucura-te, cel ce daruiesti sfaturi de taina;

Bucura-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taina;

Bucura-te, trandafirul cel nevestejit al mirosului celui dumnezeiesc;

Bucura-te, ca izvorasti raul vindecarii;

Bucura-te, ca din tine curg paraie minunate;

Bucura-te, steaua care luminezi lumea;

Bucura-te, lumina care luminezi cele intunecate;

Bucura-te, umblarea si taria schiopilor;

Bucura-te, povata si lumina orbilor;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 11



Proorocule sfinte botezatorule, pentru multimea minunilor tale celor vrednice de lauda, de ti-am aduce cantari si glasuri care sa minuuneze tot neamul omenesc, nimic nu savarsim cu vrednicie, fata de darurile tale, pe care le daruiesti noua celor ce cantam lui Dumnezeu : Aliluia !



Icosul 11



Purtatorule de lumina si dunmezeiescule Ioane proorocule, cu infricosatoarele si luminatele tale minuni lumineaza si straluceste inima noastra a celor ce cu dragoste aducem tie rugaciuni si graiuri ca acestea :



Bucura-te, folositorul saracilor si al vaduvelor;

Bucura-te, vindecatorule al multor neputinciosi si bolnavi;

Bucura-te, lauda cea dulce a celor necajiti;

Bucura-te, mingaierea frumoasa a celor osteniti;

Bucura-te, intarirea cea preamarita si minunata a credinciosilor;

Bucura-te, proorocia si ingradirea de aparare a Bisericilor;

Bucura-te, ca celor ce inoata tu le esti povatuitor;

Bucura-te, ca te-ai aratat doctor celor bolnavi;

Bucura-te, locul hranei celei fara de moarte;

Bucura-te, pacea vietii celei nestricacioase;

Bucura-te, tarina a pomilor celor infloriti;

Bucura-te, radacina din odrasla pururea vie;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 12



Sfinte botezatorule, da dar dumnezeiese din cer cantaretilor tai, ca luminezi ca o faclie prealuminata pe cei credinciosi si arzi pe cei ce nu canta cinstitei tale biserici si lui Dumnezeu : Aliluia !



Icosul 12



Se lumineaza credinciosii de a ta vedere, laudandu-te cu cantari prea marite, caci ca un rai frumos dumnezeiesc si stapanesc, botezatorule sfinte, inmiresmezi sfintind pe cei ce te lauda pe tine cu fierbinteala si-ti canta asa :



Bucura-te, margaritarul cel frumos si de mult pret;

Bucura-te, izvorul cel preafrumos si preabogat;

Bucura-te, vasul cel iubitor de mir ingerilor si oamenilor;

Bucura-te, numele cel scump al proorocilor si al apostolilor;

Bucura-te, sabie infricosatoare asupra ereticilor;

Bucura-te, pecetea celor doua Testamente;

Bucura-te, ca izbavesti din nevoi pe cei robiti;

Bucura-te, ca biruiesti pe cei protivnici credinciosilor;

Bucura-te, floarea cea preafrumoasa a dreptei credinte;

Bucura-te, mirul celor cu bun dar;

Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !



Condacul 13



Sfinte Ioane proorocule, dulceata lumii, frumusetea cerului cea impatrit luminata, primind aceasta rugaciune de acum, izbaveste pe toti din toate nevoile, si-i scoate din chinul cel ce va sa fie pe cei ce te lauda cu credinta, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !



(Acest condac se zice de trei ori.)


Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.


(Alcatuire a Sfintitului Patriarh Isidor al Constantinopolului)





" Saracilor se bine-vesteste"

(Mat. XI. 5)


Nu saracia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune



La savarsirea faptei bune, daca noi voim aceasta cu adevarat, nimica nu ne poate impiedica: putem noi sa fim saraci, sau slabiti si bolnaviciosi, ne-nsemnati, din starea de jos, inca si robi si siugi. Nici saracia, nici slabiciunea trupului si boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate sa ne impiedice, de a fi imbunatatiti. Dar ce vorbesc eu despre sarac, despre rob, despre cel neinsemnat. Ba chiar si cand sezi in inchisoare, nici aceasta nu te poate impiedica de la fapta buna. Cum asa? Va voi spune, iubitilor, inchipuieste-ti, ca unul din casnicii tai te-a jignit si maniat, larta-l si lasa sa treaca mania deasupra lui. Si poate oare saracia, inchisoarea si starea de jos sa te impiedice pe tine a face aceasta? Ce zic eu: sate impiedice? Dimpotriva saracia, si celelalte, inca te ajuta, te slujesc la innabusirea maniei. Iarasi cand tu vezi norocirea altuia, sa nu-l pismuiesti. lata, si aici nu poate sa-ti stea in drum saracia si cele asemenea. Si iarasi: cand te rogi, trebuie sa faci aceasta cu duh treaz si privighetor. Si la aceasta nu te poate impotrivi nimic.



Sa fii bland, modest, cumpatat si curat; si tu poti sa fii astfel chiar cand nu ai poseda nimic in toata lumea; ba inca toate lucrurile de dinafara nu te ajuta la aceasta. Tocmai intru aceea sta marimea si inaltimea faptei bune, ca ea nu cere nici bogatie, nici putere si ipolips (renume), stapanire si cinste, ci numai o inima sfanta, si de nimic alta nu are trebuinta. lata tocmai asa se intampla cu harul lui Dumnezeu. Poate cineva sa fie schiop, sau orb, sau ciuntit, ba poate sa zaca si in boala cea mai grea; toate acestea nu impiedica harul lui Dumnezeu a veni la dansul. El cauta numai pe sufletul cel ce il primesc cu voie gata, si nu baga de seama nici cat de putin de toate celelalte, de toate lucrurile cele dinafara, precum este saracia, boala si altele.



Cei ce aleg pe soldati, se uita la juneia, la marimea si taria trupului. imparatul cerului insa nu cere atat de mult, ci primeste in oastea sa si pe cei batrani, pe cei slabi si pe cei schiopi, si nu se rusineaza de dansii. Ce poate sa fie mai iubitor de oameni, mai bun? El cere de la noi numai ceea ce sta in puterea noastra. A fi bland, imbunatatit, si altele ce stau in puterea noastra, si numai aceasta cere Dumnezeu de la noi. Fireste. Dumnezeu ne cheama la slujirea sa, nu pentru ca noi sa-l folosim pe dansul, ci dimpotriva numai pentru ca el sa ne poata face bine noua. Dimpotriva imparatii cei pamantesti iau pe oameni in slujba lor pentru folosul lor propriu. Ei au nevoie de oamenii lor pentru un razboi pamantesc, Dumnezeu insa duce pe ai sai la o batalie duhovniceasca; nu trupul, ci sufletul are aici sa se lupte, si nu se lupta cu mainile si cu armele, ci prin stiinta si prin fapta cea buna.



Si ori de ce chemare si meserie ar fi, aceasta nu te poate impiedica de la indeletnicirea faptei cele bune. D. p. esti manufactor, canta cantari duhovnicesti, in vremea lucrului tau, daca nu cu gura, totusi pe tacute in inima. Nu este nici un tovaras mai bun, decat un cantec cucernic. Astfel de tovarasie nu-ti aduce nici o primejdie, si poti sa sezi in lucratoria ta asa de linistit ca intr-o manastire. Caci nu locul, ci fapta cea buna aduce duhului repausul sau, si nicidecum nu se vatama fapta cea buna a Apostolului Pave! prin aceea, ca el se indeletnicea cu lucru de mana intr-o lucratorie. Nu zice deci: "Eu sunt un palmas, sau sarac, cum as putea sa umblu dupa fapta buna cea inalta"? Tocmai pentru aceea tu poti inca mai bine sa fii imbunatatit, caci saracia mai mult ne ajuta la fapta buna, decat bogatia; si munca este mai priitoare cucerniciei, decat trandavia. Asa, bogatia este pentru unii o mare piedica la fapta cea buna. Cand se cuvine a innabusi mania, a starpi pisma, a infrana iuteala, cand se cuvine a se ruga, a fi bland si modest,, bun si iubitor, cum ar putea saracia sa fie piedica la acestea? La toate acestea nu se cere a cheltui bani, ci numai o vointa tare, dreapta.



Numai singura milostivirea dintre toate faptele cele bune are mai mult trebuinta de bogatie. Dar inca si ea prin saracie se face mai slavita si mai stralucita femeia aceea, care numai doi dinari a aruncat in visteria templului, a fost foarte saraca, si totusi a covarsit pe toti bogatii (Luc. XXI, 1, urm.). Asadar sa nu socotim bogatiile un lucru asa de mare! Pretul ce are aurul, nu este in firea lui, ci in socotinta noastra. Caci daca cerceteaza cineva lucrul bine, fierul este mult mai trebuincios, decat aurul, si aduce in viata un folos mult mai mare, la mii de mestesugari si manufacturi. De asemenea pietrele cele obisnuite sunt mai trebuitoare si mai folositoare, decat pietrele cele scumpe, caci din ele se zidesc casele si zidurile, si cetatile. Sau arata mie ce folos au oare margaritarele cele pretioase? Ba inca ele mai vartos sunt vatamatoare; caci pentru ca sa poti agonisi un astfel de margaritar, trebuie sa lasi flamanzi o suta de saraci. Dar pentru norocirea cea adevarata tu n-ai trebuinta de niste asemenea lucruri. Voiesti tu oare cu dansele sa placi barbatului tau? O, in loc de aur si de margaritare, impodobeste-te cu fapte bune, cu blandete, cu moralitatea, atunci te vei parea lui mai dragalasa, si podoaba milostivirii si a cumpatatii intareste dragostea barbatului. Asadar impodobeste-te cu moralitatea, cu infranarea, cu milostivirea, cu prietenia, cu iubirea si gingasimea catre barbatul tau, cu blandetea, cu cumpatarea, cu rabdarea si cu ingaduinta.



Acestea sunt culoarele faptei cea bune, aceasta este o podoaba, pe care o iubesc si ingerii si oamenii, si pentru care Dumnezeu insusi te va lauda. "Daca intelepciunea slaveste fata barbatului", precum zice Sf. Scriptura (Ecles. VIII, 1), apoi cu atata mai mult fapta buna va siavi fata femeii. Iar daca tu asa de mult pretuiesti podoaba cea pamanteasca, apoi spune mie, cu ce au sa te ajute in ziua judetului aceste margaritare si cele asemenea lor? Cu ce-ti vor putea ajuta, cand pe de alta parte Dumnezeu iti arata saracii, pe care ii lasi flamanzi. De aceea a zis Pavel: "impododoti-va nu cu impletiturile parului, sau cu aur, sau cu margaritare, sau cu haine scumpe" (I Tim. II, 9), caci aceasta podoaba este o ispita mai intai pentru voi si apoi pentru multi, si la moarte se va lua de la voi impreuna cu toate celelalte. Dimpotriva podoaba faptei cea bune desigur ramane cu noi si nu sufera nici o schimbare; ea nu ni se poate rapi, si ne va intovarasi dincolo in vesnicie.



Aceasta podoaba insa nu are nevoie de bogatie, oricine poate sa o aiba. Nici saracia, nici nevoia, indeobste nimic din cele dinafara nu poate sa ne impiedice, de a birui pe Satana indeobste. Este adevarat, ca Satana ne ispiteste, dar nimeni sa nu paseasca pragul casei sale, pana ce nu va fi rostit cuvintele: "ma lepad de tine, Satano, si de toata desfatarea ta, si de toata slujba ta, si ma dau tie, Hristoase"! Nu iesi niciodata din casa fara a fi rostit cuvintele acestea. Ele trebuie sa fie pentru tine un toiag, o arma si o tarie neinvinsa. Pe langa aceste cuvinte mai fa si semnul Sfintei Cruci pe fruntea ta, si atunci nici un om, nici chiar Satana nu te va vatama, cand totdeauna te va vedea asa inarmat. Atunci tu vei ridica semnul de biruinta asupra Satanei, si vei dobandi cununa dreptatii. Iar de aceasta fie ca sa ne impartasim cu totii prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant se cuvine lauda in vecii vecilor!
Amin.


(Sf. Ioan Gura de Aur :Sfantul Ioan Botezatorul - Predica)











Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul sau "Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca."




Ioan Botezatorul ne este indeobste cunoscut pentru marea sfintenie a vietii sale. I se spune inger in trup sau om ingeresc, de cat de aspra i-a fost viata in pustie si de cat de intransigenta asceza. Stim ca drept imbracaminte avea o haina din par de camila si ca imprejurul mijlocului purta o cingatoare de curea. De hranit se hranea numai cu lacuste si miere salbatica.



Acestea ne sunt cunoscute, asa incat socotesc ca mai de folos ne este a evoca alte insusiri ale unui sfant caruia ravna poporului lui Dumnezeu nu a sovait sa-i atribuie aripi de inger, iar iconarii, la randul lor, n-au pregetat sa-l infatiseze astfel in multe icoane si picturi bisericesti.



Insusirile la care doresc sa ma refer sunt:

- absoluta smerenie

- capacitatea de a iubi pe un altul nu numai ca pe sine ci si mai mult decat pe sine

- capacitatea de a recunoaste superioritatea altuia

- capacitatea de a sterge si anula sinea proprie inlocuind-o cu a altuia.



Viata Sfantului Ioan Botezatorul ne este cunoscuta in toata simplicitatea si rigoarea ci. Moartea lui, timpurie, constituie o dovada a ceea ce istoricilor contemporani si ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade in special, le place a numi absurditate a istoriei.



Regele Irod - nu Irod cel Mare, omoratorul pruncilor nevinovati, ci fiul sau, Irod Agrippa - isi luase drept sotie pe femeia fratelui sau Filip. Casatoria aceasta era de fapt un concubinaj osandit de Ioan Botezatorul cu acele vorbe fara suliman si acel ton aprig care ii erau proprii.



Asa-zisa nevasta a lui Irod, Irodiada, femeie frumoasa si inteligenta insa cruda, ambitioasa si nerusinata, il dusmanea de aceea pe Ioan si-i tot cerea regelui sa-l starpeasca. In cele din urma izbuti sa obtina intemnitarea celui vrajmasit de ea: Ioan a fost inchis in beciurile palatului.



Acolo se afla cand i se ivi Irodiadei prilejul de a se descotorosi de acel a carui viata ii era ca un ghimpe in ochi. Fiind ziua de nastere a lui Irod si sarbatorindu-i-se aniversarea, s-a facut praznic bogat dupa cuviinta, poftiti au fost toti dregatorii tarii.



Acolo, la praznic, fiica din prima casatorie a Irodiadei, Salomeea pe nume, a dansat; dansul tinerei frumoase fete intr-atata i-a placut si l-a tulburat pe rege incat, ametit de bautura si aprins de pofta, i-a spus: cere-mi ce vrei, pana la jumatate din regatul meu, si-ti voi da. Si si-a intarit vorba cu juramant.



Salomeea, nestiind ce sa ceara, s-a sfatuit cu maica sa. Irodiada nu a stat pe ganduri: cere capul lui Ioan Botezatorul, i-a grait, acum, aici; sa ti-l aduca pe o tipsie. Regele Irod atunci s-a cutremurat. Nu era deloc dispus sa-l omoare pe Ioan despre care stia ca norodul il socoteste prooroc; si-apoi nici lui omul nu-i era cu totul antipatic; in felul lui il respecta si consimti se la arestarea lui numai ca sa scape de gura muierii.



Nerodului, ametit cum era, i-a fost insa rusine sa-si calce nesabuitul juramant. Ar fi putut prea bine sa-i explice fetei: ti-am fagaduit pana la jumatatea regatului meu, dar omul acesta pretuieste mai mult decat jumatate din regatul meu, astfel incat nu ti-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a purtat mintea catre acest raspuns drept, ci ca netotul a implinit salbatica sfuntata cerere: lui Ioan i s-a taiat capul in chiar beciurile palatului si cinstitul cap i-a fost adus Salomeei pe tipsie, precum dorise ticaloasa de Irodiada.



Smerenia absoluta a Botezatorului reiese cu prisosinta din textul celor patru Evanghelii care folosesc aproape aceleasi cuvinte centrate in jurul a cinci idei:

- Iisus e mai puternic decat Ioan

- Ioan nu este vrednic sa-I dezlege cureaua incaltamintei

- Ioan nu poate boteza decat cu apa, pe cand Iisus va boteza cu Duh Sfant si cu foc

- Iisus este anterior lui Ioan

- Iisus este Cel ce va sa vina.



Intr-adevar, referatul lui Matei relateaza: "Cel Care vine dupa mine este mai puternic decat mine. Nu sunt vrednic sa-i duc incaltamintea. Eu va botez cu apa spre pocainta. El va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc."



Iar cand Iisus vine la repejiunile Iordanului spre a primi botezul, Ioan exclama uimit si coplesit: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?"



In referatul lui Marcu citim de asemenea: "Vine in urma mea Cel ce este mai tare decat mine. Caruia nu sunt vrednic, plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei."



Si tot in felul acesta scrie si Sfantul Evanghelist Luca: "Eu va botez cu apa, dar vine Cel ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. El va va boteza cu Duh Sfant si cu foc."



In textul evanghelic al Sfantuiui Apostol Ioan gasim lamuriri mai ample: "Acesta este despre Care am zis: Cel ce vine dupa} mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era."



Botezatorului i se pune intrebarea: "Cine esti? Esti tu Hristosul, esti tu Ilie, esti tu Proorocul?" Iar el, ne spune textul evanghelic, "a marturisit si n-a tagaduit si a marturisit: Nu sunt eu Hristosul, nu sunt nici Ilie si nici Proorocul."



Cu deplina modestie si potrivit adevarului, cel intrebat din nou raspunde: "Eu sunt glasul celui care striga in pustie: indreptati caile Domnului."



Si iarasi, tot ca in celelalte referate:



"Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru se afla Acela pe Care voi nu-L stiti, Cel care vine dupa mine, Care inainte de mine a fost si Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei."



De doua ori afirma Ioan, aratandu-L pe Iisus: "Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii." Iar dupa botezul Domnului in Iordan: "Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El."



Si, in acelasi mod, mai categoric insa: "Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 34). Iar mai apoi urmeaza (Ioan 3, 20) una dintre cele mai emotionante, mai neasteptate, mai rascolitoare si mai iesite din comun fraze din cate se afla in Sfanta Scriptura: este declaratia-marturisire a nobilului Ioan:



"Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca."



Cine oare ar mai glasui astfel? Care dintre toti oamenii salasluitori vreodata pe acest pamant ar spune despre sine ca-si doreste sa se micsoreze, ca i se cade sa se umileasca in vreme ce aproapelui sau i se cuvine sa creasca, sa sporeasca?



Firesc ii este omului rationamentul cu totul invers: sa voiasca a creste si a propasi el pe seama si in dauna celorlalti. Ceilalti? Sa-l admire, sa-l slujeasca, sa-l rasfete, sa-l ridice in slavi! Oricat de mult, de fara intrerupere, de nereticent. Satul de laude, complimente, slujiri si plecaciuni nu se va declara niciodata. Convins de perfecta-i superioritate nu va inceta in veac a fi.



Egocentrismul si idolatrizarea eului sunt cererile si dorintele sufletului omenesc obisnuit, catusi de putin stergerea si infrangerea sinei, recunoasterea superioritatii altuia. Ceilalti ii sunt toti inferiori, orbi care nu se pricep sa-i deosebeasca insusirile exceptionale si sa-I aprecieze cum ar trebui.



Si totusi Ioan Botezatorul aceasta chiar face, lucrul acesta de necrezut, de potrivnic firii, de scandalos pentru orice psihie normala: pe sine se vrea micsorandu-se, pe celalalt crescand, biruind, afirmandu-se, implinindu-se!



De aceea si este fraza de la Ioan 3, 30 atat de nepamanteasca, de fara de pereche, de anevoie asimilabila mintilor noastre. In cuprinsul Scripturii - bogata in formule fascinante si-n sentinte vrednice a se intipari in cugetul nostru - zicerea Botezatorului straluceste totusi cu o lumina nespusa si ni se infatiseaza ca un giuvaer; ea contrazice atat de fatis tendinta oricarei individualitati de a se socoti centrul cercului inconjurator si de a considera ca legitim sa-si acorde numai drepturi si monopolul dreptatii incat nu poate sa nu uimeasca asa cum ar face marul care, sfidand legea universala a gravitatiei, in loc sa cada la pamant cand se desprinde din pom, s-ar inalta spre cer.



In relatia dintre Iisus si Botezator se iveste problema ucenicilor. Se pare ca a existat o rivalitate intre ucenicii unuia si ai celuilalt. Evangheliile Sfintilor Matei (11, 2-5) si Luca (7, 19-22) ne relateaza ca, inchis fiind, Ioan si-a trimis ucenicii sa-L intrebe pe Iisus: Tu esti Cel ce vine, sau sa asteptam pe altul? Intrebare cat se poate de ciudatel pentru ca stim ca Ioan Il marturisise pe Iisus a fi intru adevar Fiul lui Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii si Cel asupra Caruia S-a pogorat Duhul Sfant.



Cum putem rezolva o asemenea contradictie flagranta? Explicatia cu precadere plauzibila o consider a fi aceea care presupune o intelegere prealabila (expresa ori tacita) intre Iisus si Ioan. In vederea lamuririi ucenicilor sai si a potolirii in certitudinilor care-i framantau, Ioan ii trimite la Iisus cu o intrebare ce reprezenta de fapt nu gandul sau nesovaitor ci sovaielile si umbrele din cugetele lor.



Iar Iisus, cu acea inteligenta omeneasca la care nu se sfia sa faca uneori apel (spre pilda in cazul platii dajdiei catre Cezar ori al femeii maritate cu sapte frati ori al semnului cerut de saduchei), nu se proclama a fi Hristosul ci, cu multa abilitate si modestie, le cere sa constate faptele, lasandu-le pe acestea sa vorbeasca iar pe invatacei poftindu-i doar sa traga concluzia care se impunea.



Le arata cele ce se petrec aievea: orbii vad, surzii aud, schiopii umbla, leprosii se curatesc, mortii inviaza. Desigur ca ucenicii nu puteau deduce altceva decat ca Acel ce savarseste asemenea minuni este Mesia.



Dar cum apare Ioan vazut de Iisus? Textul de la Luca 7, 24 si urm. este edificator si clar.



Zice Domnul catre multimi, dupa plecarea ucenicilor pasa-mi-se trimisi de Ioan: "Ce ati iesit sa priviti in pustie? Oare trestie clatinata de vant? Oare om imbracat in haine moi si scumpe? Oare prooroc?" Si tot El raspunde cu glas ferm: "Da, zic voua si mai mult decat un prooroc. Acesta este cel despre care s-a scris: Iata trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu care va gati calea Ta, inaintea Ta." Si inca: "Zic voua: Intre cei nascuti din femei nu este mai mare decat Ioan; dar cel mai mic in Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat el."



Domnul asadar confirma caracterul ingeresc al lui Ioan, nu insa fara a adauga despre omul recunoscut a fi "cel mai mare dintre cei nascuti din femei" tainicele cuvinte: "Totusi cel mai mic din imparatia cerurilor este mai mare decat el." Sensul lor cred ca nu poate fi deceat acesta: Ioan, ultimul prooroc al Vechiului Testament, Ioan Vestitorul, Inaintemergatorul si Botezatorul lui Hristos nu a primit botezul crestin.



Asa fiind, intocmai ca patriarhii, dreptii si proorocii Vechiului Testament, el va salaslui cu sufletul in iad pana ce Domnul dupa rastignirea Sa va fi coborat in acel loc spre a-i slobozi. Ioan nu a primit botezul crestin in numele Sfintei Treimi, iata de ce e socotit mai mic decat oricare dintre locuitorii Imparatiei lui Dumnezeu.



Ne putem intreba acum ce semnifica pentru noi Ioan Botezatorul, prin care insusiri ale lui ni se arata admirabil, adica vrednic de mirare si veneratie, prin care ne poate fi calauzitor si model?



Prin smerenia sa absoluta, desigur. Prin iubirea sa totala fata de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine si a inlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezatorul se trece in umbra, se sterge, parca s-ar dori invizibil. El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneste Iisus in versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfantului Ioan, prietenul care se bucura de bucuria Mirelui, care sta si-L asculta cu dragoste si supunere, care nu-si doreste nimic alta decat sa-L slujeasca. Iata ce este Ioan Botezatorul: este minunata pilda de "eu" care iese din sine si - cu smerenie si netarmurit devotament - dobandeste putinta de a-si iubi semenul mai mult decat pe sine insusi.



Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar pe calea stramta a infrangerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului si egocentrismului nostru ridicol care-si face ras de noi indemnandu-ne a crede ca suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii si ne da ghes a ne increde numai in noi insine, a ne inchide si incuia in carapacea bine ferecata a sinei noastre imperialiste.



Ioan ne poate fi pilda sigura de dragoste pentru Mire, adica pentru Hristos si de slujire neprecupetita a Sa. Dar, va veti intreba poate, cum de-L putem sluji si iubi ca pe un prieten pe Hristos Care acum nu se mai afla in cuprinsul pamantului ci S-a inaltat la cer? Cum de-I putem sta alaturi, Il asculta, Ii vadi iubirea noastra?



Raspuns nu poate fi altul decat: sa nu huliti, frati crestini, pretinzand ca Hristos nu se mai afla pe pamant si ca S-a inaltat Ia cer astfel incat nu-L mai puteti iubi si sluji cum a facut Ioan Botezatorul. Oare ati uitat cele scrise in capitolul 25 al Evangheliei de la Matei unde Domnul, vorbind despre Infricosata Judecata, spune ca intrucat am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat pe unii din fratii Sai prea mici aflati in necazuri, suferinte, robie sau lipsuri pe El L-am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat? Pe El, pe nimeni altul.



Hristos e prezent pe acest pamant in Sfanta Euharistie sub chipul painii si al vinului. Si mai este prezent la fel de lucrator - sub chipul tuturor oamenilor asupriti, obiditi, incercati, ispititi de suferinte, nevoi si nedreptati. Iubindu-i si slujindu-i pe acesti foarte mici frati ai Sai, Lui Ii manifestam dragostea noastra si pe El insusi Il slujim.



Blasfemie este a zice ca nu avem cum sluji, intocmai ca Botezatorul, pe Hristos, ca El nu mai este de fata in lumea sensibila! Dragostea - virtute crestineasca suprema si singura perena - este mijlocul fara gres care ne sta la indemana pentru a ne dovedi umanitatea si crestinatatea.



Marele nostru compatriot, ilustrul scriitor de limba franceza, Emil (E.M.) Cioran sustine ca a cere omului sa iubeasca e tot una cu a cere unui virus sa iubeasca un alt virus. Fireste, cum de-am putea, bunaoara, cere virusului cancerului sa iubeasca pe virusul maladiei sida.



Numai ca Emil Cioran, in aversiunea sa pentru Hristos si crestinism, nu ia aminte la faptul ca omul nu-i tot una cu virusul patogen; identificarea facuta de Cioran, fiul preotului din Rasinari, e grabita si superficiala.



Omul are, neindoielnic, trasaturi comune cu animalul, insa pecetluirea lui drept virus e (cel putin) reductionista, e o simpla butada de scriitor sceptic si de cugetator care vrea sa-si faca lectorul praf si sa-i dea gata cu procedee stilistice desigur scanteietoare si abrupte insa la fel de subrede ca jocul de lumini al focului de artificii sau al lampioanelor de hartie colorata. Ateismul de multe ori isi impinge aderentii, chiar cei mai talentati, spre enormitati si copilarii.



Noi retinem din viata si jertfa Sfantului Ioan Botezatorul altceva: capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi stramtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza (sau macar un temei de neincredere in afirmatii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina fraza de la Ioan 3, 30: "Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez."



Cu ea in suflet si-n inima si-n cuget si-n adancul sensibilitatii noastre biruite sa parasim acum, nu fara a multumi Domnului, acest sfant lacas.



monah Nicolae Steinhardt

 
 
Predica la Soborul Sfantului Ioan Botezatorul




Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor (Matei 3, 2)



Iubiti credinciosi,



Ieri am sarbatorit Botezul Domnului in raul Iordan. Astazi praznuim, dupa cuviinta, pe cel ce s-a invrednicit sa-L boteze pe Fiul lui Dumnezeu, adica pe Sfantul Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul. Ieri l-am preamarit pe Iisus Hristos Mantuitorul lumii, Care a cerut sa fie botezat de sluga. Astazi cinstim pe slujitorul cel credincios, pe proorocul Ioan, pe "cel mai mare om nascut din femeie", pe sfetnicul Luminii, pe cel ce s-a atins cu mana de crestetul Stapanului, Care a zidit cu dreapta Sa cele vazute si nevazute.



Mare a fost praznicul de ieri, nu mica este si ziua de astazi. Ieri L-am cinstit pe Stapanul, astazi laudam pe sluga Stapanului. Ieri am slavit pe Treimea cea de o fiinta, Care S-a aratat la Iordan, astazi laudam pe Sfantul Ioan Botezatorul care s-a inchinat PreaSfantei Treimi la Iordan. El a auzit glasul Tatalui din nor; el a botezat pe Fiul in Iordan si tot el a vazut pe Duhul Sfant in chip de porumbel, sezind deasupra Fiului.



Vedeti ce mare si placut este inaintea Domnului Sfantul Ioan Botezatorul? Ca cine altul a postit mai mult ca el in pustie? Cine a propovaduit mai cu putere pocainta, in pustiul Iordanului? Cine mustra mai cu asprime pe carturari si farisei, numindu-i "napirci" si "pui de serpi"? Cine L-a marturisit si L-a aratat pe Hristos inaintea lumii cu mai multa indrazneala si putere decat Ioan Botezatorul?



Asadar se cuvine sa cinstim cu laude astazi pe Sfantul Ioan Botezatorul, glasul celui ce striga in pustie, cum spune Sfantul Prooroc Isaia. Sa laudam astazi pe cel mai mare postitor si rugator dintre oameni, pe proorocul cel minunat, pe Inaintemergatorul lui Hristos, care L-a marturisit oamenilor, pe propovaduitorul Prea Sfantei Treimi, pe apostolul pocaintei, pe Sfantul Ioan Botezatorul.



Dar ca sa intelegem mai bine misiunea pe care a indeplinit-o pe pamant Sfantul Ioan Botezatorul, vom aminti pe scurt viata si nevointa lui.



Parintii sai se chemau Zaharia si Elisabeta si nu aveau copii. Zaharia era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar sotia lui era din neamul lui Aaron si erau rude cu Sfantii Parinti Ioachim si Ana. Deci, rugindu-se mult lui Dumnezeu sa le dea un copil, pe cind Zaharia slujea la templu in Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil ca femeia sa Elisabeta va naste un fiu la batrinete si se va chema Ioan. Si pentru ca Zaharia se indoia de aceasta minune, a ramas mut pina ce Elisabeta, femeia sa, a nascut. Dar n-a durat mult aceasta bucurie. Caci auzind Irod de nasterea lui Hristos si temindu-si tronul imparatiei, a pornit o grea persecutie si ucidere in masa a tuturor copiilor din Ierusalim si Betleem.



Atunci Fecioara Maria a fugit cu Pruncul in Egipt, iar Elisabeta cu Ioan, care era numai cu sase luni mai mare ca Iisus, au fugit in muntii Iudeei. Murind indata mama lui, Ioan a trait singur ca un inger si sihastru in pustie timp de aproape treizeci de ani. Acolo se ruga neincetat ziua si noaptea, se hranea cu acride si miere salbatica, se imbraca cu o haina de piele de camila si se odihnea cu capul pe bolovanii de piatra. Dinainte de nastere, Ioan a fost ales de Dumnezeu si vestit de prooroci si de mic a fost randuit sa sufere, sa traiasca ascuns in munti, in liniste, in post si singuratate; fara parinti, fara imbracaminte si haine moi, fara adapost si odihna.



Pustia i-a fost cea mai inalta scoala de formare duhovniceasca, de pregatire pentru a fi prooroc si Inaintemergator, propovaduitor al pocaintei si botezator al lui Hristos. Ca nimeni dintre oameni nu poate forma pe Sfantii lui Dumnezeu, ca viata de pustie, in post, in rugaciune si liniste. Nimic si nimeni nu-i poate ajuta si lumina, pe cei alesi de Dumnezeu, sa-L marturiseasca pe pamant, precum Harul Duhului Sfant si nevointa in feciorie si in neincetata rugaciune. Iata scoala Duhului cea mai inalta! Iata cat de Sfant trebuie sa fie un prooroc si cat de ingereasca viata trebuie sa duca pentru a deveni vas al Duhul Sfant!



Vedeti cum il pregatea Dumnezeu pe Ioan in pustie pentru a-l face prooroc, apostol al pocaintei si botezator? La fel si pe Fecioara Maria, rudenia sa, o pregatea in templul din Ierusalim tot prin aceleasi virtuti, ca sa o faca vrednica sa-L nasca pe Hristos Mantuitorul pe pamant. Biserica si singuratatea sunt cele mai inalte scoli de formare a sufletelor si a Sfantilor.



Ajungand la varsta de treizeci de ani, Sfantul Ioan a fost chemat de Dumnezeu la propovaduire si a iesit din pustie ca dintr-un palat imparatesc. Sufletul lui acum era plin de Duhul Sfant, trupul lui era neprihanit, curat, mai mult ingeresc decat pamantesc. Inima lui era plina de har si ravna pentru adevar, iar cuvantul lui era puternic, indraznet, tare, care taia ca o sabie pacatul, care trezea constiintele si tamaduia sufletele oamenilor.



Asa a iesit Ioan din muntii Iudeei si a fost trimis de Duhul in pustiul Iordanului, aproape de Marea Moarta. Venea aici nu la odihna, ci sa propovaduiasca iudeilor botezul pocaintei, sa pregateasca poporul ales pentru a crede in Mesia, venea sa-L arate lumii pe Hristos si apoi sa-L boteze in apele Iordanului.



Dar de ce l-a trimis Dumnezeu pe Ioan sa propovaduiasca pe Mesia si pocainta in pustie si nu in Ierusalim, in mijlocul multimii? Pentru ca astfel ar fi silit pe oameni la pocainta si ei n-ar fi avut aceeasi plata. Dar cind oamenii, de bunavoie lasa cetatea, lumea, pacatul si vin in pustie, adica in loc pustiu de pacate sa-l asculte pe Ioan, si-i urmeaza invatatura, atunci plata lor este mai mare, pocainta lor este de bunavoie si roadele sint mai bogate.



Iubiti credinciosi,



Dar ce invata Ioan pe oameni? Care sunt primele lui cuvinte de invatatura catre cei ce veneau la el in pustiul Iordanului? Iata primele cuvinte cu care Sfantul Ioan isi incepe misiunea pe pamant: Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor (Matei 3, 2). Aceste cuvinte nu sunt o rugaciune, ci mai degraba o porunca de foc fara de care nimeni nu poate dobandi viata vesnica. Este prima porunca pe care o da Dumnezeu celui ce vrea sa se intoarca la El, prima datorie pe care trebuie s-o implinim cei ce voim sa ne mantuim.



Aceasta o cerea si Ioan de la cei ce veneau la el. Adica sa se pocaiasca, sa paraseasca pacatele facute, sa le marturiseasca cu cainta, sa le spele prin baia botezului si a lacrimilor, sa ierte pe cei ce i-au nedreptatit. Apoi, asa curati, spalati, dezlegati de pacate, ca niste prunci nou-nascuti, sa se apropie de Dumnezeu, sa vina la Hristos, sa primeasca harul Sfantului Duh, sa lucreze faptele bune si apoi sa fie primiti in Imparatia cerurilor, unde nimic necurat nu poate intra.



Tot asa a inceput si Mantuitorul Hristos Evanghelia Sa. Primele cuvinte pe care le-a rostit la Capernaum cind a iesit sa propovaduiasca sunt acestea: Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor (Matei 4, 17). Cu aceleasi cuvinte incepe si Fiul lui Dumnezeu sa ne vesteasca Evanghelia Sa. Deci, atit pentru iudeii de acum doua mii de ani, cat si pentru noi crestinii de astazi, porunca este aceeasi. Inceputul mantuirii, a iertarii celor ce cred in Hristos este pocainta, spovedania cu cainta pentru pacate, parasirea lor si apropierea de Dumnezeu. Pocainta este prima si singura usa de intrare in imparatia cerurilor. Degeaba credem in Hristos daca nu facem si fapte bune, degeaba mergem la biserica daca nu parasim rautatea, pacatul, patima cea veche, ura din inima, pofta trupului care ne Stapaneste si iubirea de sine care ne omoara sufleteste.



A doua mare invatatura si porunca a Sfantului Ioan este aceasta: Faceti, dar, roade vrednice de pocainta! (Luca 3, 8). Roadele de pocainta se fac de credinciosi dupa ce mai intai s-au pocait de pacatele facute. Caci nimeni nu seamana saminta pe pamantul nearat si nepregatit. Nimeni nu poate face roade vrednice de pocainta daca mai intai nu-si curata inima si mintea de pacate prin spovedanie si cainta. A ne pocai inseamna a ara ogorul sufletului, a smulge din radacina buruienile patimilor, a grapa gradina, adica a sfarama bulgarii patimilor si numai dupa aceea putem iesi la semanat. De vom face asa, multe fapte bune vom putea lucra pe pamant.



A treia mare invatatura a Sfantului Ioan Botezatorul este amenintatoare: Acum securea sta la radacina pomilor - spune marele prooroc - deci orice pom, care nu face roada buna, se taie si se arunca in foc (Luca 3, 9). Prin aceasta el invata pe iudei, ca si pe noi cei de astazi, ca pocainta este obligatorie pentru toti cei ce vor sa urmeze lui Hristos si sa dobindeasca Imparatia cerurilor. Lucrarea pocaintei trebuie facuta acum, astazi, cat mai grabnic, pina avem vreme. Ea nu poate fi aminata, nici inlocuita cu alte fapte bune, pentru ca pocainta este al doilea botez si fara dezlegarea si parasirea pacatelor nimeni nu se poate mantui.



Daca amanam pocainta, spovedania, si nu ne spalam pacatele prin cainta si fapte bune, atunci ne asteapta pedeapsa lui Dumnezeu, care incepe de pe pamant prin tot felul de suferinte si se continua dincolo prin osanda. Pomii sint toti oamenii; securea care sta la radacina este moartea, care taie viata oamenilor de pe pamant si desparte sufletul de trup, iar focul in care se arunca pomii fara roade bune este focul iadului, in care se arunca toti crestinii fara pocainta si fapte bune.



Iata ce frumoase invataturi dadea Sfantul Ioan celor ce veneau la el in pustiul Iordanului. Iar dintre roadele de pocainta pe care Botezatorul Domnului le cerea de la iudei erau doua: sa creada in Hristos si sa faca fapte de milostenie. Ca il intrebau cei ce veneau la dansul: Ce sa facem deci? (Luca 3, 10). Iar Ioan ii invata zicand: Cel ce are doua haine sa dea celui ce nu are si cel ce are bucate sa faca asemenea. Vamesilor, adica celor ce incasau impozite de la oameni, le raspundea: Nu faceti nimic mai mult decat ce va este rinduit. Iar ostasilor le spunea: Sa nu asupriti pe nimeni, nici sa invinuiti pe nedrept si sa fiti multumiti cu solda voastra (Luca 3, 11-14). Numai carturarilor si fariseilor le adresa Sfantul Ioan Botezatorul cuvinte de mustrare pentru necredinta lor, zicandu-le: Serpi, pui de vipera, cine v-a aratat sa fugiti de mania ce va sa fie? (Luca 3,7).



Evanghelistul Marcu spune ca: Ieseau la el tot tinutul Iudeii si toti cei din Ierusalim si se botezau de catre el in raul Iordan, marturisindu-si pacatele (Marcu 1, 5). Dupa ce ii invata calea pocaintei ii boteza in Iordan, adica ii afunda cu miinile sale in apa, in timp ce fiecare isi marturisea pacatele sale. Botezul lui Ioan nu era un botez deplin, desavarsit, pentru ca nu se facea in numele PreaSfantei Treimi si nu avea efectele botezului crestin. Adica nu dadea omului iertarea pacatelor si nici harul Duhului Sfant. Botezul lui Ioan era un botez de pocainta, un botez de pregatire pentru adevaratul botez crestin. Era ceva intermediar intre botezul Legii Vechi si botezul din Legea Darului. Aceasta o spunea chiar Ioan, zicand: Eu v-am botezat pe voi cu apa, El insa va va boteza cu Duh Sfant (Marcu 1, 8).



Dupa botez Ioan le vorbea despre Mesia cum ca a venit in lume, ca El va boteza pe oameni cu Duh Sfant si cu foc. Apoi le zicea: Vine in urma mea Cel ce este mai tare decat mine, Caruia nu sint vrednic, plecandu-ma, sa-I dezleg curea incaltamintelor (Marcu 1, 7). Vedeti smerenia lui Ioan? Desi era prooroc si Sfant, in fata Stapanului se smerea. Smerenia si fecioria sunt doua mari cununi ale Sfinteniei pe care le iubeste Dumnezeu si cei ce sunt ai lui Dumnezeu.



Asa isi implinea Ioan misiunea de prooroc si botezator in pustiul Iordanului. Dar iata ca se apropia de el Insusi Fiul lui Dumnezeu, ca sa fie botezat de el. Iar Ioan, vazandu-L, a zis catre multime: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridica pacatele lumii. Acesta este despre Care eu am zis: Dupa mine vine un barbat Care a fost inainte de mine, fiindca mai inainte de mine era. Si eu nu-L stiam; dar ca sa fie aratat lui Israel, de aceea am venit eu, botezand cu apa (Ioan 1, 29-31).



Vedeti cum il numeste Ioan pe Hristos? Dupa Proorocul Isaia care aseamana pe Mantuitorul rastignit "ca un Miel spre injunghiere" (Isaia 53, 7), al doilea prooroc este Ioan care-L numeste pe Iisus Hristos "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii". Amandoi proorocii prevesteau lumii ca Hristos a venit pe pamant ca un miel de jertfa Care va fi rastignit pe cruce pentru noi pacatosii si prin jertfa Lui va ridica, adica va ierta, pacatele lumii si va impaca pe oameni cu Tatal.



Iar cand a venit Domnul la botez, Ioan nu voia sa-L boteze, caci se cutremura sa se atinga cu mainile sale de crestetul Facatorului sau. Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine? Dar Iisus Hristos, indemnandu-l sa faca ascultare, i-a raspuns: Lasa acum, ca asa se cuvine noua sa implinim toata dreptatea, adica sa implineasca voia Tatalui ceresc. Si L-a ascultat Ioan si L-a botezat pe Mantuitorul in Iordan. Si, botezandu-Se Iisus, cand iesea din apa indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu S-a vazut pogorandu-Se ca un porumbel si venind peste El. Si iata glas din ceruri, zicand: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru Care am binevoit. (Matei 3, 14-17).



Iata, deci, marea misiune a Sfantului Ioan Botezatorul. Aceea de a pregati lumea pentru Evanghelie, pentru credinta lui Hristos prin pocainta, prin botezul cu apa si prin marturisirea pacatelor. Apoi, de a arata lumii Mielul lui Dumnezeu, de a-L boteza pe Hristos in Iordan si de a-L arata oamenilor, marturisindu-le tuturor taina Prea Sfintei Treimi.



Sfantul Ioan Botezatorul este cel dintii martor de pe pamant al Prea Sfintei Treimi. El a marturisit cel dintii credinta intr-un singur Dumnezeu, dar inchinat in trei persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfant.



Vedeti misiunea si vrednicia proorocului Ioan? Pe Hristos Maica Domnului L-a nascut tainic, in pestera din Betleem, iar Ioan, ca prooroc si marturisitor, L-a botezat in Iordan si L-a aratat lumii intregi strigind: Iata Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica pacatele lumii! Insa misiunea lui nu s-a terminat la Iordan. Dupa ce a iesit Domnul la propovaduire, Ioan s-a retras in Galileea, vorbind tuturor despre Mesia ca este Hristos si mustrind faradelegile lui Irod care traia in desfrinare cu Irodiada, sotia fratelui sau. Deci nu s-a retras la odihna marele prooroc, ca nu putea sa taca gura celui mai mare om nascut din femeie, cum il marturiseste Mantuitorul. Dimpotriva, pana la moarte a invatat, a marturisit pe Hristos si a mustrat pacatul. Caci niciodata nu pot tacea in fata pacatelor Sfantii, proorocii, apostolii, episcopii si pastorii Bisericii lui Hristos. Apoi Irod prinzand pe Ioan, l-a aruncat in temnita si cand a facut o petrecere ticaloasa cu jocuri, betii si desfranari, de ziua nasterii sale, i-a taiat capul la indemnul sotiei desfrinate. Asa s-a sfirsit Sfantul Ioan Botezatorul ca un martir, pentru adevar si dreptate, mustrand pacatele care ucid sufletele noastre.



Iubiti credinciosi,



Astazi praznuim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul. Pana aici v-am spus viata, misiunea si putine din invataturile lui. Acum trebuie sa va amintesc ca Biserica noastra Ortodoxa are un cult deosebit pentru Sfanti si, mai ales, pentru Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul. In calendar avem peste an trei sarbatori mari si patru mai mici, cu cruce neagra, inchinate acestui mare prooroc. El este cinstit si pe pamant ca cel dintai, dupa Sfanta Fecioara Maria, si in cer sta inaintea Prea Sfintei Treimi si se roaga pentru oameni.



In tara noastra, ca peste tot in tarile crestine, cultul Sfantului Ioan Botezatorul este destul de mare. Peste tot se intalnesc biserici si minastiri inchinate Sfantului Ioan. Apoi, in multe familii exista copii care ii poarta numele. Ca cel mai frumos nume pentru copii este Ioan care inseamna "plin de har", nume ales din cer pe pamant de catre Arhanghelul Gavriil. Dati deci copiilor vostri numele Maicii Domnului si ale Sfantului Ioan Botezatorul. Nu le puneti nume straine, neortodoxe, care nu au zi in calendar, ci nume de Sfanti, ca sa aiba in cer cine sa se roage pentru ei.



Apoi sa-l cinstim pe Sfantul Ioan Botezatorul, cu o viata crestineasca aleasa, cat mai curata, neintinata de pacate. Aduceti-va mereu aminte de principala lui invatatura: Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor! Sa nu uitam ca fara pocainta nu avem mantuire. Iata, suntem la inceput de an nou. Sa fagaduim lui Dumnezeu ca de astazi inainte vom merge la biserica regulat, ca ne vom ruga mai mult, ca vom face milostenie la saraci, dupa putere, ca vom ierta pe aproapele, ca vom parasi orice patima care ne ucide sufletul si ca vom face roade vrednice de pocainta.



Deci sa ne pocaim, adica sa ne iubim unii pe altii, ca frati ce sintem pe pamant, sa ne rugam mai mult, sa parasim pacatele, prin regulata spovedanie si sa cerem mereu ajutorul Sfantului Ioan Botezatorul, ca are mare indrazneala inaintea Prea Sfintei Treimi.



Aceasta este porunca Sfintei Evanghelii amintita astazi si de Sfantul Ioan Botezatorul. Aceasta este si chemarea Bisericii, mama noastra duhovniceasca. Aceasta este si urarea noastra acum la inceput de an nou. Sa parasim pacatele si sa adunam roade pentru Imparatia cerurilor, unde nadajduim sa ajungem si sa ne veselim cu toti Sfantii in veci. Amin.



Parintele Ilie Cleopa

 
 
sursa:CrestinOrtodox.ro