duminică, 9 ianuarie 2011
Pestera Sfantului Ioan Botezatorul
Pestera Sfantului Ioan Botezatorul este un loc de pelerinaj relativ nou din Tara Sfanta - Israel. Multi arheologi au cercetat locul si datele acestuia, pronuntandu-se mai apoi asupra autenticitatii lui. Astfel, arheologul Shimon Gibson este cel ce a descoperit locul si tot cel ce sustine neincetat autenticitatea lui. Mai multi cercetatori insa sunt circumspecti in a pronunta asa usor o atat de mare descoperire: descoperirile sunt prea putine, datele nu sunt clare, iar legatura cu Sfantul Ioan este mai mult ghicita decat indicata.
Pestera Sfantului Ioan Botezatorul
Arheologul Shimon Gibson a descoperit locul in anul 1999, in cadrul unor ample cercetari arheologice. Pentru a ajunge aici, pelerinii pot lua autobuzul numarul 183, din Ierusalim, spre Ein Karem; de aici si pana la pestera sfantului nu mai sunt decat vreo patru kilometri.
Sfantul Ioan Botezatorul - ultimul profet al Vechiului Testament - a avut o misiune dumnezeiasca greu de inchipuit: el, robul, a trebuit sa-si boteze Stapanul, pe Iisus Hristos. Insa pana ce s-a apropiat vremea Botezului Domnului, Ioan s-a nevoit in pustie cu o nevointa si o ravna nespus de mare.
Sfantul Ioan Botezatorul
Inca de la Nasterea Sfantului Ioan, copilul a fost vazut ca o lucrare a lui Dumnezeu si ca o mare taina. In gura celor de aproape ai lui, se auzeau cuvintele: "Ce va fi, oare, acest copil? Caci mana Domnului era cu el." (Luca 1, 61) Nimeni nu stia ce va sa se intample cu acest copil, chiar daca insusi tatal sau, Preotul Zaharia, s-a umplut de Duh Sfant si a proorocit, zicand:
"Binecuvantat este Domnul Dumnezeul lui Israel, ca a cercetat si a facut rascumparare poporului Sau; si ne-a ridicat putere de mantuire in casa lui David, slujitorul Sau, precum a grait prin gura sfintilor Sai prooroci din veac; mantuire de vrajmasii nostri si din mana tuturor celor ce ne urasc pe noi. Si sa faca mila cu parintii nostri, ca ei sa-si aduca aminte de legamantul Sau cel sfant; de juramantul cu care S-a jurat catre Avraam, parintele nostru, ca, fiind izbaviti din mana vrajmasilor, sa ne dea noua fara frica, sa-I slujim in sfintenie si in dreptate, inaintea fetei Sale, in toate zilele vietii noastre. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preainalt te vei chema, ca vei merge inaintea fetei Domnului, ca sa gatesti caile Lui, sa dai poporului Sau cunostinta mantuirii intru iertarea pacatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Rasaritul cel de Sus, ca sa lumineze pe cei care sed in intuneric si in umbra mortii si sa indrepte picioarele noastre pe calea pacii." (Luca 1, 68-79)
Pestera Sfantului Ioan Botezatorul
Pestera Sfantului Ioan Botezatorul - Tara Sfanta
Evanghelia nu ne marturiseste prea multe despre viata Sfantului Ioan, acesta vietuind in aceeasi perioada cu Mantuitorul Hristos, spre care se concentreaza toate. Ea incheie insa, zicand: "Iar copilul crestea si se intarea cu duhul. Si a fost in pustie pana in ziua aratarii lui catre Israel." (Luca 1, 80)
Se crede ca pestera numita "a Sfantului Ioan Botezatorul" este locul din "pustie" in care sfantul a vietuit pana sa iasa la propovaduire si la botezare. Locul pietros, ce pastreaza inca si astazi vechea pestera, se afla pe pamanturile kibbutz-ului Tzuba, care este cea mai apropiata asezare de renumitul Ein Karem (locul unde s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul), putin mai spre vest de Ierusalim.
Pestera Sfantului Ioan Botezatorul Pestera Sfantului Ioan Botezatorul
O istorie interesanta a locului este si urmatoarea, in care se zice ca aici s-a refugiat Elisabeta cu pruncul Ioan, in seara in care nebunul Irod a ordonat omorarea tuturor pruncilor din tinutul sau, de la doi ani in jos (Matei 2, 16). O pestera asemanatoare acesteia se afla infatisata pe un suvenir din epoca bizantina - faurit in Tara Sfanta si aflat astazi in Italia. Acesta este un disc gravat cu o imagine si cuvintele: "Binecuvantarea Domnului de la refugiul Sfintei Elisabeta."
In cadrul secolelor IV-V, calugarii bizantini au sfintit pestera si au folosit-o ca loc sfintit, inchinat Sfantului Ioan Botezatorul. Pe peretii interiori ai pesterii se afla unele dintre cele mai vechi desene crestine (scene din viata sfantului, un trup de barbat, un cap fara trup, cruci si alte simboluri crestine).
Trupul de barbat sta in picioare, cu un brat ridicat si cu un toiag de pastor in mana, avand niste haine saracacioase - acesta se crede ca este Sfantul Ioan Botezatorul. Desenele aghiografice pastrate inca si astazi pe peretii de stanca ai pesterii indica existenta aici a unui mare predicator crestin.
Pestera Sfantului Ioan Botezatorul Pestera Sfantului Ioan Botezatorul
In anul 800, pestera a fost folosita pentru prima data drept rezervor de pastrare a apei. S-a descoperit cum ca si spre sfarsitul primului secol, pestera a fost folosita ca loc de imbaiere si curatire rituala. Aceasta este una dintre cele mai mari de acest gen din intregul Israel.
Legat de autenticitatea acestui loc si legatura lui cu persoana Sfantului Ioan Botezatorul sunt pareri pro si contra printre specialisti. Astfel, sunt si unii care spun ca locul este o foarte veche cisterna de apa, datand inca din Epoca Fierului, care mai tarziu a fost locuita de sihastri. Pana la legatura acestui lui cu persoana sfantului mai e cale lunga, zic acestia. Altii spun inca si mai direct cum ca orice loc legat de vreo persoana biblica este o sursa inestimabila de venit.
Teodor Danalache
Comentarii
Ortansa PanaitePostat la 2011-01-07 09:24
Felicitari!Un articol care me-a mers la suflet.Sf.Ioan Botezatorul si inainte-mergatorul Domnului,sa te ocroteasca si sa-ti de-a putere sa mai regizezi asfel de articole.
*
dovletiu ionelaPostat la 2010-06-01 14:42
Felicitari! Acest articol despre viata sfantului Ioan este foarte interesant.Pana acum nu am stiut toate aceste lucruri dar citind acest articor despre viata Sfantului Ioan ma intreb oare cati dinttre noi ar face tot ce a facut Sfantul Ioan? Ce bine ar fi daca si noi ne-am comporta asa de bine precum sfintii nu chiar asa de bine dar macar sa traim fara a mai pacatui.
*
sursa:crestinortodox.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu