PILDA LUCRATORILOR RAI...

“13. Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă.


14. Toate ale voastre cu dragoste să se facă.

15. Vă îndemn însă, fraţilor, – ştiţi casa lui Ştefanas, că este pârga Ahaei şi că spre slujirea sfinţilor s-au rânduit pe ei înşişi

16. Ca şi voi să vă supuneţi unora ca aceştia şi oricui lucrează şi se osteneşte împreună cu ei.

17. Mă bucur de venirea lui Ştefanas, a lui Fortunat şi a lui Ahaic, pentru că aceştia au împlinit lipsa voastră.

18. Şi au liniştit duhul meu şi al vostru. Cunoaşteţi bine deci pe unii ca aceştia.

19. Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor.

20. Vă îmbrăţişează fraţii toţi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă.

21. Salutarea cu mâna mea, Pavel.

22. Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul vine).

23. Harul Domnului Iisus Hristos cu voi.

24. Dragostea mea cu voi toţi, în Hristos Iisus! Amin.”



Nu este deloc întâmplător faptul că în toate epistolele sale de Dumnezeu insuflate Apostolul Pavel, împreună cu învăţăturile dogmatice revelatoare descrie grija şi lupta lui cea sfântă, ca toţi credincioşii să rămână neclintiţi în toate câte au fost învăţaţi. Mai exact, în acest duh se înscrie şi recomandarea lui prin care începe lectura apostolică: „Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă!” (I Corinteni 16, 13). Adică: Luaţi aminte ca nişte păzitori priveghelnici. Rămâneţi statornici şi drepţi în credinţă. Luptaţi-vă ca nişte bărbaţi viteji. Prindeţi putere şi curaj.

Dacă ne vom opri puţin asupra acestei fraze scurte, ne vom cutremura pentru început de modul în care scrie marele Apostol. Un îndemn – poruncă, plin de afecţiune şi dragoste, dar şi deosebit de clar, pentru că pericolul abaterii de la adevăr nu este deloc mic. Doar în câteva cuvinte cuprinde: a) atenţia, „Privegheaţi”, b) statornicia necesară credinţei predanisite, „Staţi tari în credinţă” şi c) împuternicirea şi propăşirea, în lupta duhovnicească „Întăriţi-vă”!

Ar fi rupt de realitate cel care ar susţine că aceste îndemnuri apostolice nu sunt valabile şi în epoca noastră. În principal, am spune, că sunt valabile pentru noi astăzi. Şi aceasta, pentru că nu sunt puţini creştinii care şchioapătă foarte serios în această parte a luptei lor ortodoxe şi duhovniceşti. Adică, în statornicia, răbdarea şi consecvenţa, pe care le pretinde adevărata viaţă creştină. Fireşte, statornicia şi consecvenţa în principiile noastre şi neclintita noastră stare în dogma şi în morala Bisericii noastre este o roadă a credinţei puternice în Dumnezeu şi a conştientizării onoarei pe care ne-o face dragostea Lui, în a ne descoperi sfânta, întru tot cinstita şi desăvârşita Sa voie. Şi, neîndoielnic, abnegaţia, lepădarea de sine până la moarte a sfinţilor slăviţilor mucenici a fost o consecinţă a acestei credinţe.

O scurtă privire în istorie demonstrează adevărul celor spuse. O rapidă răsfoire a martirologiilor, atât din primele veacuri, cât şi din epoca turcocraţiei, dar chiar şi din secolul XX, îl face pe om şi, mai ales, pe creştinul ortodox să se înspăimânte înaintea bărbăţiei şi cugetului războinic al eroilor credinţei, care au împlinit îndemnul şi sfatul de mai sus ale Apostolului Pavel.

Dar, iubiţii mei, nu este doar stadionul muceniciei sângelui, care în orice epocă, fireşte, că există în vreun loc al pământului. Este şi stadionul stăruinţei în adevăr, pe care, diverşi eretici, mai vechi şi mai noi, au vrut să-l falsifice şi să-l denatureze. Şi această stăruinţă, aşa cum ştim, nu este lipsită de necazuri, primejdii şi, desigur, prigoane sălbatice! Şi iarăşi, paginile Istoriei noastre Bisericeşti sunt pline de atleţii Duhului şi mai ales de adevăraţii păstori, care cu praştia Duhului Sfânt, i-au pus într-o dezordonată fugă pe „lupii cei grei şi ciumaţi” ai relei-credinţe şi ereziilor .

Într-adevăr, sunt atât de multe cele pe care le-au suferit adevăraţii robi ai lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, pentru a nu ceda cât de puţin din „credinţa, cea predată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3)!

Şi tocmai pentru că Logosul lui Dumnezeu este diacronic, mereu actual, ar trebui ca noi toţi, cler, monahism şi popor, adică întregul trup al Bisericii noastre, să ne întrebăm pe noi înşine şi unii pe alţii şi să ne dăm un răspuns sincer la aceste întrebări importante şi arzătoare: Noi priveghem? Conştientizăm pericolele perfide care se ascund în spatele aşa-zisei iubiri a ecumenismului? Stăm tari şi neclintiţi în principiile Ortodoxiei noastre? Credem din tot sufletul că este o onoare pentru noi să fim creştini ortodocşi, dar şi că avem sfinţita datorie şi sfânta obligaţie să păstrăm această credinţă a noastră apostolică? Şi iarăşi, mustrăm, nu doar ereziile, kakodoxiile din afară, ci şi învăţăturile rătăcite dinăuntru, care, în ultima vreme, din nefericire de multe ori, se aud şi din gurile persoanelor cu o poziţie înaltă în spaţiul Bisericii?

Dacă vrem să fim copii ai Sfinţilor, şi fireşte că vrem şi urmărim lucrul acesta, nu ne rămâne decât să păşim pe calea bătătorită de Apostoli, pe care au păşit Părinţii noştri şi care ne duce în Biserica noastră Triumfătoare, făcând desăvârşită ascultare de cuvântul apostolic, oricare ar fi consecinţele şi orice ne-ar costa. Amin.



(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)