Sfaturi duhovnicesti - Arhimandritul Iachint Unciuleac

"Nu putem vorbi de manastirile romanesti fara sa vorbim in chip deosebit de Manastirea Putna si nu puteni vorbi de ctitoria lui Stefan cel Mare de la Putna, fara sa amintim macar cateva ganduri duhovnicesti despre obstea si staretul ei, Arhimandritul Iachint Unciuleac. Il cunosc de patru decenii, pe cand eram elevi in batranul oras al lui Roman I Musat. Pe atunci eram inca mici si nu banuiam ca vom sluji impreuna pe Hristos in cinul monahal. L-am intalnit si la Seminarul Monahal de la Manastirea Neamt. L-am insotit si la Institutul Teologic din Bucuresti. Am asistat reciproc la tunderea noastra in monahism si la hirotonie. Suntem legati duhovniceste cu inimile si ne bucuram fiecare de bucuria celuilalt.



De peste 30 de ani, Arhimandritul Iachint a fost transferat de la Sihastria, manastirea de metanie, la Manastirea Putna. Numele Sfintiei Sale este de atunci cunoscut in toate satele din nordul Moldovei, devenind cel mai pretuit duhovnic si staret in iubita noastra Bucovina. Jertfa Prea Cuviosiei Sale este intreita. Pe de o parte se osteneste sa implineasca dupa putere fagaduintele vietii monahale, care nu sunt deloc usoare. Pe de alta parte se jertfeste, in calitate de staret, sa povatuiasca obstea manastirii formata din peste 25 de parinti, pe calea cea sfanta spre Hristos, si sa incheie lucrarile de restaurare generala a ctitoriei lui Stefan cel Mare. Iar peste acestea, in calitate de duhovnic este nevoit sa se jertfeasca pentru calauzirea si spovedania credinciosilor care vin de peste tot.



Intalnindu-l in clipe de ragaz, am obtinut de la Parintele Iachint cateva sfaturi duhovnicesti pe care le oferim credinciosilor iubitori de Hristos.



Parintele Ioanichie Balan: - Ce trebuie sa facem noi, monahii de astazi, pentru a trai cat mai aproape de Hristos?



Parintele Iachint: - Sa facem si noi tot ce au facut parintii nostri in trecut. Aceia se rugau neincetat lui Dumnezeu. Sa ne rugam si noi. Parintii nostri fugeau de grijile si ispitele lumii. Sa parasim si noi grijile pamantesti, mandria acestui veac, placerile trecatoare, vorbirea desarta, clevetirea, odihna trupeasca, toate. Parintii cei de demult citeau Sfanta Scriptura si pe Sfintii Parinti si se osteneau sa faca tot ce invatau acestia. Sa ne ostenim si noi a cunoaste, a face si a citi sfintele carti, ca ele ne vor ramane pe viitor singurele calauze spre Hristos.



Deci, daca vrem sa ne mantuim, sa ne silim a implini cu fapta cele trei voturi monahale pe care le-am dat la tunderea in monahism si sa urmam in toate invataturile si faptele Sfintilor Parinti. Iar daca inca ne temem de moarte si ne indoim in inima noastra ca nu ne vom mantui, sa alergam la milostenie. Adica, sa ne rugam pentru oameni, sa mangaiem pe cei intristati si sa miluim pe saraci dupa putere, ca aceia se vor ruga lui Dumnezeu pentru noi si cu rugaciunile lor avem toata nadejdea mantuirii. Numai sa nu ne stapaneasca gandul mandriei si al slavei desarte.



- Se cuvine monahilor sa ajute la mantuirea altora, mai inainte de a se curati pe sine de patimi?



- Desigur. Doar auzim in Sfanta Scriptura: "Mantuind, mantuieste-ti sufletul tau". Daca vedem un om ca se ineaca sau ii arde casa, nu sarim sa-l ajutam si sa-i salvam viata si casa? Tot asa, daca vedem un frate de manastire intristat, bolnav sufleteste, sau un credincios ce vine la manastire si ne cere un sfat, oare nu suntem datori, in numele lui Hristos si al iubirii crestine, sa-l ajutam, sa-l ducem la un duhovnic bun, sa-i recomandam o carte buna de citit, sa-i dam un sfat cat de mic pentru sufletul lui? Ca daca aproapele nostru ne cere ajutor si nu-i intindem mana si inima ci il lasam sa moara, sufletul lui din mana noastra se va cere. Nu vom avea raspuns inaintea lui Hristos si vom fi judecati ca niste ucigasi de suflete. Cand cineva rataceste drumul, este oare pacat sa-i aratam calea cea dreapta? Cand cineva este tulburat de pacate, este oare pacat pentru monahi sa-1 duca la un duhovnic? Sau sa-1 indemne la biserica, la impacare si la rugaciune? Mai ales acum cand este atata seceta de cuvantul lui Dumnezeu, de carti crestinesti si de preoti buni, nu este ingaduit monahilor sa fuga de mireni, de fratii lor din lume, atat de incercati, pe motiv ca "se linistesc" sau ca sunt "pacatosi". Ca harul lui Dumnezeu lucreaza si prin cei pacatosi, daca avem smerenie. Dar, sa urmeze fiecare sfatul duhovnicului sau si glasul constiintei si nu va gresi niciodata. Trebuie sa punem umarul la greul vietii si noi, calugarii, mai ales daca sunteni hirotoniti preoti.



- Care sunt roadele ascultarii duhovnicesti?



- Sunt multe si mari roadele ascultarii crestine, in care intra si ascultarea monahala. Ca din ascultare se naste smerenia, blandetea, rabdarea, faradegrija vietii, nadejdea mantuirii, rugaciunea cu lacrimi, netemerea de moarte, bucuria duhovniceasca si pacea inimii. Ce alte daruri mai mari ne dorim in viata, decat acestea? Si cine oare este mai bogat sufleteste decat cel ce iubeste ascultarea de Hristos si de Biserica, de parinti si de duhovnic? Cea mai usoara si sigura cale de mantuire este a celui ce traieste toata viata in ascultare, adica face toate cu sfat si binecuvantare, cu rugaciune si intrebare. Si cea mai grea mantuire este a celui ce traieste pe pamant de capul sau, fara Biserica, fara parinti, fara duhovnic, fara carti sfinte, fara rugaciune si bucurie duhovniceasca in inima. Viata aceluia este inca de pe pamant un iad.



Nu vedem urmarile neascultarii? Cand a lipsit ascultarea din cer si din rai, ingerii s-au prefacut in diavoli si oamenii au cazut pe pamant sub robia mortii. Cand lipseste ascultarea din familie, copiii devin rai si parintii plang fara mangaiere. Cand lipseste ascultarea din Biserica, cres¬tinii se dezbina, se rup de dreapta credinta si se duc la secte. Cand lipseste ascultarea din societate, locul ei il ia haosul si dezordinea. Iar cand lip¬seste ascultarea dintr-o manastire, obstea aceea se dezbina si manastirea se pustieste. Iar unde domneste adevarata ascultare, nu cea de frica legilor si a pedepsei, ci ascultarea din iubire crestina, acolo este raiul pe pamant, acolo este pace si armonie, acolo viata este fericita, pentru ca acolo este insusi Dumnezeu, Mantuitorul, Care S-a smerit sub ascultare pana la moarte pe cruce. Sa ne dea Domnul darul adevaratei ascultari, ca cel ce iubeste pe toti si traieste sub ascultare nu poate ajunge in iad.



- De ce credeti ca a slabit duhovniceste monahismul ortodox si monahismul crestin in general?



- Pentru ca a slabit in rugaciune. Aceasta este prima cauza. Apoi pentru ca a slabit ravna trairii duhovnicesti, adica ravna pentru biserica, pentru citirea cartilor sfinte, pentru practicarea rugaciunii mistice a inimii, pentru deasa spovedanie si pentru Sfanta impartasanie. A slabit ravna pentru cuvantul viu care trezeste inima din impietrire si duhul din somn. A treia cauza a slabirii noastre duhovnicesti este insasi slabirea noastra in credinta, in nadejdea vietii vesnice. Omul zilelor noastre, si in parte si monahii, nu se mai cutremura de moarte, de iad, de caderea in pacat, de ispitele diavolului, de urmarile grozave ale pacatului, de judecata viitoare. Credinta mai putin fierbinte aduce indoiala in suflet, ne da somn in timpul rugaciunii, ne arunca in lene in timpul slujbelor la biserica, ne impietreste inima, ne loveste cu nesimtirea si plictiseala si stinge flacara Duhului Sfant din noi.



Trebuie sa recunoastem ca duhul lumii a patruns prea mult in manastiri. inainte ele se aflau departe de lume, in locuri retrase, prielnice rugaciunii si ascezei. Conditiile moderne de astazi au apropiat lumea si tentatiile ei de manastiri. Lupta monahilor de astazi impotriva ispitelor este mult mai subtila, mai rafinata. Calugarii de azi nu mai au pustie unde sa se retraga pentru rugaciune si atunci sunt nevoiti sa se retraga in pustia cea din inima. Or, aceasta se obtine prin rugaciune staruitoare, prin insingurare, post, infranare, instrainare interioara de ispitele din afara. Calugarul de astazi trebuie sa "fuga" intr-o pustie spirituala. Adica sa traiasca in obste cu toti, sa-i slujeasca cu dragoste pe toti, dar in inima sa sa fie singur cu Hristos prin neincetata rugaciune. Sa traiesti singur cu Iisus Hristos in mijlocul multimii, iata virtutea calugarului de azi!



- Ce parere aveti despre manastirile din Arhiepiscopia Iasilor, in general?



- Moldova este una din provinciile cele mai bogate in manastiri din tara noastra, cu peste 35 de asezaminte monahale in functiune, mici, mari si foarte mari. In fruntea tuturor sta judetul Neamt cu 20 de manastiri si schituri si cu aproape 900 de calugari, din care o mare parte sunt calugarite. Dintre toate, numai manastirile Agapia si Varatec duc viata semi-idioritmica, restul fiind cu viata de obste. Apoi urmeaza ju¬detul Suceava cu sase manastiri si doua schituri in care se nevoiesc peste 180 de calugari si calugarite, toate cu viata de obste. Urmeaza manastirile din judetele Iasi si Botosani, in numar de cinci, cu 80 de calugari, toate cu viata de obste.



Dupa vechime si importanta duhovniceasca, trebuie sa amintim intai Manastirea Neamt (sec. XIV), lavra cea mai mare si mai reprezentativa a tarii noastre, cunoscuta de secole in toata lumea crestina. Apoi amintim marile manastiri si ctitorii voievodale Probota, Bistrita, Putna, Voronet, Moldovita, Slatina, Sucevita, Dragomirna si Cetatuia, toate restaurate in general din fonduri bisericesti si de stat, si bine intretinute. Urmeaza manastirile mijlocii, fondate de dregatori si ierarhi moldoveni, ca: Secu, Rasca, Agapia Noua si Veche, Sihastria, Varatec, Horaita si Vorona, la fel, innoite si frumos intretinute. Ultima categorie de asezaminte monahale moldovene sunt cele peste 12 schituri, toate cu viata de obste, dintre care amintesc: Rarau, Sihla, Pocrov, Icoana, Vovidenia, Tarcau, Tibucani, Bucium, Gorovei si altele, cu pana la 15 vietuitori, restaurate si bine conservate.



Cel mai important, insa, este viata duhovniceasca din manastirile noastre, care in mare parte este satisfacatoare. In toate manastirile si schiturile mari avem monahi tineri, Sfanta Liturghie se face zilnic cu buna randuiala duhovniceasca, fapt care ne bucura pe toti. In manastiri se slaveste Dumnezeu si astazi cel mai mult pe pamant, se formeaza calugari tineri, se duce o viata inalta, dupa ravna si puterea fiecaruia. Aici alearga credinciosii din toate partile ca la niste izvoare, unde se hranesc, se adapa si se intaresc in dreapta credinta ortodoxa. Aici se mentine marea traditie duhovniceasca autohtona, aici se cultiva evlavia sfanta ortodoxa, viata curata, ravna pentru Hristos si Evanghelie, iubirea de straini si milostenia, dupa invatatura Mantuitorului si dupa marea traditie mostenita de la parintii nostri.



Ar trebui amintite aici si marile hramuri din manastirile Moldovei, ca: Neamt, Sfantul Ioan, Putna, Bistrita, Sucevita, Varatec, Secu si Sihastria, adevarate sarbatori duhovnicesti ale monahilor si credinciosilor. Apoi, marile pelerinaje, individuale si organizate, pe la manastiri in duhul viu, adanc, al evlaviei ortodoxe, care traieste atat de puternic in satele si sfintele noastre manastiri. Desigur, nu inseamna ca toate sunt perfecte si nu mai avem nimic de facut. Speram, insa, cu ajutorul lui Dumnezeu sa indreptam lipsurile si sa ne silim a trai mai aproape de Hristos, prin rugaciune, smerenie, iubire si misiune evanghelica.



- In ce manastiri si schituri din Mitropolia Moldovei se duce o viata duhovniceasca mai deosebita?



- Manastirea considerata cea mai duhovniceasca, renumita in ultimele decenii in tara si peste hotare, este Manastirea Sihastria, cu o obste bine inchegata de peste 70 de calugari. Este manastirea care formeaza cei mai numerosi tineri din Eparhie, cu randuiala de viata monahala deosebita, datorita in special celor trei mari stareti si duhovnici ai ei: Arhimandritul Cleopa Ilie, Protosinghelul Ioil Gheorghiu (+ 1986) si Ieroschimonahul Paisie Olaru. Pe langa viata aspra ce se duce aici, pe langa randuiala slujbelor dupa traditie, in mod deosebit se practica deasa spovedanie, citirea necontenita a Psaltirii in biserica si o mare activitate misionara in randul credinciosilor pelerini din toate zonele tarii.



O viata la fel de aspra si duhovniceasca se duce si la Manastirea Agapia Veche, unde se nevoiesc 40 de calugarite, ca si la Manastirea Slatina, cu aceeasi obste si randuiala monahala model in Eparhie. Apoi amintesc schiturile Sihla, Icoana, Rarau, Bucium, Nechit, Tarcau si altele, cu calugari linistitori, iubitori de tacere si rugaciune.



Intre manastirile misionare de prim rang din Eparhie amintesc manastirile Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, Neamt, Bistrita. Putna, Sihastria si Cetatuia-Iasi, ca sa nu mai vorbesc de Catedrala Mitropolitana din Iasi cu un permanent pelerinaj la moastele Cuvioasei Parascheva.



- Mentionati cativa dintre staretii cei mai reprezentativi din Eparhie.



- Intai trebuie sa amintesc pe staretul Manastirii Neamt, Arhimandritul Efrem Chiscariu, care a condus marea lavra mai bine de 12 ani (+1988). Apoi as aminti pe staretii cei mai activi care au contribuit mult la innoirea manastirilor noastre din Moldova prin mari lucrari de restaurare, cat si prin formarea de numerosi calugari tineri in Eparhie. Intre acestia amintesc aici pe Arhimandritul Ciprian Zaharia, care in timp de 10 ani a terminat vastele lucrari de restaurare de la Manastirea Bistrita, cu cele cinci schituri dependente, si a format o obste de 35 de monahi tineri. Apoi amintesc pe Arhimandritul Zenovie Ghidescu, staretul Manas¬tirii Horaita, care a restaurat integral aceasta manastire si schitul Nechit, si a format o obste la fel de frumoasa, cu peste 25 de monahi tineri.



Acelasi lucru l-a facut si Arhimandritul Victorin Oanele, staretul Manastirii Sihastria, considerat cel mai bun gospodar din Eparhie. El a format o frumoasa obste de 70 monahi, pe care se osteneste sa-i creasca in dragoste de Dumnezeu si de oameni, si a restaurat integral manastirea. Un loc de frunte are si Arhimandritul Grigore Halciuc, staretul Manastirii Sfantul Ioan de la Suceava, care innoieste mult manastirea si face o buna misiune duhovniceasca in Moldova si peste tot prin marile pelerinaje ce se fac aici, la moastele Sfantului Mucenic Ioan cel Nou.



Dintre manastirile de maici amintesc intai pe monahiile stavrofore Eustochia Ciucanu, stareta Manastirii Agapia, si Nazaria Nita, stareta Manastirii Varatec. Ambele starete conduc cu rabdare si intelepciune cele mai mari manastiri de calugarite din tara si din sud-estul Europei, cu cate 350 monahii fiecare, si fac eforturi deosebite sa pastreze o viata duhovniceasca inalta si sa creasca suflete pline de dragostea lui Hristos. Alte starete din Eparhie, la fel de intelepte si apreciate, sunt monahiile Adriana Cojocaru, stareta Manastirii Sucevita; Iulia Arama, stareta Manastirii Dragomirna; Lavrentia Nita, stareta Manastirii Moldovita, si Evelina Tanase, stareta Manastirii Slatina.



- Ce duhovnici deosebiti, cu mare experienta duhovniceasca, considerati ca sunt in Arhiepiscopia Iasilor?



- Cel dintai trebuie sa amintesc pe marii duhovnici din Manastirea Sihastria care ne-au crescut pe noi toti - Arhimandritul Cleopa Ilie si Ieroschimonahul Paisie Olaru. Ei au crescut si format sute de calugari si de maici si au mii de fii duhovnicesti in tara. Ei au creat cu darul lui Hristos un adevarat curent de innoire duhovniceasca a vietii noastre monahale in ultimele decenii, in deosebi in Moldova. Numele lor, mai ales al Parintelui Cleopa, sunt cunoscute peste tot. Apoi amintesc si alti duhovnici buni, ca: Arhimandritul Dosoftei Murariu din Manastirea Slatina si protosinghelii Nifon Corduneanu de la Neamt, Calinic Prisecaru de la Varatec, Marchian si Iustin Parvu de la Bistrita, Ieronim Gagea de la Bucium, Elefterie Mihai si Sofronie Ungureanu de la Secii, Veniamin Palaghiu de la Agapia, Sava Parascan de la Dragomirna, Parintele Nicanor Sahlean de la Sfantul Ioan-Suceava si Nicodim Grosu, sihastru la Schitul Tarcau - Neamt.



- Ce parere aveti despre manastirile cu fresca exterioara din nordul Moldovei?



- Sunt foarte frumoase, bine restaurate si conservate, apreciate in toata lumea, sunt slujite cu credinta de calugari si calugarite, sunt un tezaur pentru tara si Biserica, dar nu se impun precum odinioara ca centre de spiritualitate ortodoxa majora. Pentru aceasta ar avea mai multa nevoie de vietuitori plini de elan pentru Hristos, de duhovnici plini de duh si caldura, de slujbe frumoase pe masura frescelor de pe pereti si mai ales de stareti duhovnicesti si mari la suflet !



- Ce parere aveti despre parintii din obstea pe care o pastoriti de atatia ani?



- Ce pot sa spun decat ca ii iubesc din toata inima, ca pe parintii si fratii "pe care mi i-a dat Dumnezeu". Le sunt si parinte, si frate in Domnul, le sunt si ucenic. Cu ei impreuna slavim la acest sfant Altar pe Dumnezeu, savarsim sfintele slujbe, stam inaintea credinciosilor si vizitatorilor, odihnim pe cei care vin sa se inchine si sa aprinda o luminare la mormantul celui mai mare voievod al neamului. Cu acesti smeriti calugari, 25 la numar, lucram de aproape doua decenii la restaurarea generala a Manastirii Putna si mentinem nestinsa candela credintei si a rugaciunii. Numai Dumnezeu stie cate suflete se mangaie si se intaresc aici din toata tara. Or, la aceasta dubla ctitorie, materiala si spirituala, toti vietuitorii din Putna sunt ctitori, ostenitori, impreuna slujitori, frati si parinti in Hristos Domnul: caci unul slujeste, altul canta, altul alearga pe drumuri pentru ceilalti toti, altul face mancare, altul predica, altul spovedeste, iar altul odihneste pelerinii cu dragoste. Suntem doar cativa, dar prin Hristos inca mai putem. Nu facem cat trebuie, dar un singur lucru cautam si dorim: sa-l slavim pe Dumnezeu cat mai mult prin jertfa noastra. Apoi sa zidim sufleteste pe toti oamenii care ajung la Manastirea Putna si sa nu uitam de datoriile noastre monahale, pentru care vom fi intrebati in ziua cea mare a darii de raspuns.



- Mai vin tineri si varstnici in pelerinaj la Manastirea Putna si la mormantul lui Stefan cel Mare? Ce ii misca mai mult sufleteste?



- Vin tot anul si mai ales din martie pana dupa vacanta de Craciun. Vin din ce in ce mai multi. Este manastirea cu mormantul voievodal cel mai vizitat, cel mai venerat de popor. Copiii si elevii vin in costume nationale, aduc coronite de flori si crengi de stejar si, dupa ce le asaza pe mormantul lui Stefan cel Mare, aprind luminari si canta cantece patriotice in cinstea marelui domn al Moldovei. Ei sunt cei mai nevinovati si aduc cu ei bucuria tineretii si speranta vietii. Iar inapoi duc in inimi cuvintele pline de duh si evlavie ale parintilor care le dau explicatii.



Dupa copii urmeaza studentii. Ei sunt mult mai retinuti, mai intrebatori. Unii intreaba de razboaiele lui Stefan cel Mare. Altii, de bisericile zidite si de marele curaj al domnului moldovean. Explicatiile pline de vibratie ale parintilor indrumatori le insenineaza fetele, le dau curaj in lupta vietii si ii inalta sufleteste. Urmeaza apoi taranii, care vin in numar destul de mare. Ei aprind multe luminari la icoane si la mormantul voievodului, aduc coroane de flori, coliva de grau si jertfa drept ofrande pentru sufletul marelui domn. Multi aduc de acasa sau de pe camp buchete de flori naturale, spice de grau, crengi de brad, de stejar sau de tei si untdelemn pentru candele, pe care le depun la capataiul nemuritorului voievod. Alti credinciosi vin insotiti de preotii lor din sat si fac impreuna parastas la mormantul ctitorului. Aceasta dovedeste de cata cinste se bucura Stefan cel Mare in evlavia poporului. Majoritatea locuitorilor moldoveni pastreaza cu sfintenie portretul lui prin casele lor si il considera sfant si aparator al credintei crestine ortodoxe.



Ultimii care vin in numar destul de mare sunt intelectualii de toate nivelurile. Dupa ce aprind luminari si se inchina, zabovesc mult la mormantul voievodului in tacere si rugaciune si asculta cu emotie si lacrimi prezentarea facuta de parintii anume randuiti. Toti stiu bine ce a insemnat Stefan cel Mare pentru Moldova si pentru crestinismul european in a doua jumatate a secolului al XV-lea. De aceea vin la Putna intelectuali din toate colturile tarii si chiar din alte tari si cinstesc pe Stefan cel Mare ca pe cel mai mare domn roman din epoca medievala, iar din mormantul lui fac un loc sacru de pelerinaj national.



- Ce ne spuneti despre pestera Sfantului Daniil Sihastrul situata in apropiere de Manastirea Putna?



- Este o marturie de netagaduit ca aici, inainte de intemeierea Manastirii Putna, exista o vatra isihasta renumita in nordul Moldovei. Aceasta o confirma si descoperirea in ultimii zece ani a unui mic cimitir de sihastri chiar sub temeliile casei domnesti a lui Stefan cel Mare. Sub craniul fiecarui sihastru se afla traditionala caramida cu numele lui. Arheologii au afirmat ca cimitirul dateaza din secolul XIV. Putem deci afirma ca aici era o veche comunitate de sihastri, cu cel putin un secol inainte de intemeierea manastirii, din sanul careia facea parte si Cuviosul Daniil Sihastrul, considerat pe drept cuvant un innoitor al monahismului moldovean din secolul XV.



- Aveti timp, in calitate de staret, sa faceti si activitate pastoral-misionara cu credinciosii? Ce sfaturi le dati?



- Facem cu totii activitate duhovniceasca cu credinciosii. Mai ales in posturi si sarbatori suntem solicitati de ei la servicii religioase speciale, la spovedanie si asistenta pastorala. Parca mai mult ca oricand credinciosii nostri din aceste parti simt nevoia de sfat, de cuvant viu rostit la spove¬danie, dupa caz. Si nu este deloc usor sa le dam sfaturi. Daca le dam un sfat bun, salvam un suflet, o familie, o situatie. Sunt zile cand spovedim in posturi ore in sir, ca a doua zi sa impartasim pe cei vrednici.



Ca duhovnic am avut la spovedanie multe satisfactii sufletesti, cand am reusit sa impac pe oameni cu Dumnezeu si cu constiinta lor. Sau sa lamuresc pe unii crestini sa lase sectele si sa revina in sanul Bisericii Ortodoxe. Dar am avut si unele cazuri negative. Unii refuzau spovedania, altii nu se spovedeau sincer, iar altii ma sileau sa le dau Sfintele Taine, cu toate ca erau nevrednici. Iata ce mi s-a intamplat odata. Era aici in satul Putna o familie formata din doi batrani. Femeia, mai credin¬cioasa, se spovedea la mine. Barbatul insa nu voia sa vina la biserica si refuza cele sfinte. Femeia il indemna mereu: "Hai, omule, la biserica si te spovedeste ca vin Sfintele Pasti !" Iar el raspundea: "Lasa, femeie, ca ma voi spovedi eu la batranete !" Ajungand in suferinta, in toamna anului 1960, batranul s-a imbolnavit de moarte. Atunci biata femeie a venit repede la mine si m-a chemat sa-i impartasesc sotul. Pe cand intram cu Sfintele Taine in casa, bolnavul isi dadea sufletul chiar atunci. Am venit la manastire plangand ca s-a pierdut un suflet, pentru ca a refuzat toata viata biserica si spovedania.



- Iubite Parinte Iachint, ce doriti sa mai realizati pe viitor la Manastirea Putna?



- Multumesc lui Dumnezeu si Maicii Domnului, ocrotitoarea Manastirii Putna, ca mi-au ajutat sa facem ceva in aceasta stralucita vatra monahala. Acum doresc sa vad lucrarile de restaurare terminate si sa pictam in fresca biserica voievodala. Apoi as dori sa mai intarim obstea manastirii cu noi frati, dupa care ma retrag la liniste sa-mi caut numai de suflet, ca ceasul plecarii mele s-a apropiat."

Convorbiri duhovnicesti 1988

sursa:crestinortodox.ro