sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Biserica Adormirea Maicii Domnului - Kalambaka-Meteora








Manastirea Adormirea Maicii Domnului - Koimisi tis Theotokou, Koimesis Theotokos - este o minunata biserica bizantina din Kalambaka. Biserica cea veche din Kalambaka este asezata chiar la poalele abruptelor pietre pe care se inalta manastirile de la Meteora.




Biserica Adormirea Maicii Domnului - Kalambaka



Orasul Kalambaka, aflat la o distanta de 21 de kilometri de Trikala si la 5 kilometri de manastirile de la Meteora, este construit pe malul stang al Raului Pinios, in regiunea sudica sub-muntoasa a stancilor de la Meteora, la altitudinea de 240 metri. Aproape de Kalambaka se afla ve­chiul oras Eghinio, dupa cum certifica Strabon. Il aminteste ca oras al "timfeilor" ce se invecina cu "Ethikia" si cu "Trikki" si era construit la confluenta raurilor Ionas si Pinios. Du­pa cunoscuta lupta de la Pidnas, Eghi­nio nu s-a supus consulului roman Pavlos Emilios fiind cucerit si distrus astfel de romani. Coloane dedicatoare, inscri­ptii si alte bucati arhitecturale gasite in timp si apartinind acelei perioade au fost cuprinse in biserici si alte cladiri ale orasului Kalambaka de astazi.


De la sfarsitul secolului al X-lea, Kalambaka de astazi este citata cu numele "Staghi" si era sediul episcopiei. Dupa anul 1204, localitatea Staghi a trecut in statul lui Mihail Comnenul al Epirului. La sfarsitul seco­lului al XIII-lea, locul constituia posesia duci­lor de Ypati - Nea Patra - iar in anul 1304 este cucerit de catre baronii franci.



La anul 1334, Staghi revine din nou despotului Epiru­lui, Ioan al II-lea. Putin mai tarziu trece in statul imparatului bizantin Andronic Paleologul, iar in anul 1348 a trecut in statul marelui crai al sarbilor Stefan Dusan. Din anul 1356, cand Tessalia constituia teritoriul lui Simeno Uresi Paleologul, care era frate vitreg al lui Stefan Dusan, Staghi se afla sub stapanirea acestuia.


Orasul este cunoscut cu numele de Kalambaka din anii dominatiei turcesti, cand se subordona administrativ pasei de la Larisa, in secolul al XVIII-lea avea scoala lui, iar la Revolutia Tessaliei din 1854 a participat activ. In lupta ce a avut loc intre greci si turci, cei din urma au pierdut peste 500 de soldati si mult armament. Cu trecerea timpului, legatura dintre Kalambaka si Meteora a fost neintrerupta, valoroasa atat din punct de vedere national si spiritual, cat si artistic.

 - scurt istoric:
Biserica Adormirea Maicii Domnului, un vestit monument de arta biza­ntina, a fost construita in prima jumatate a secolului al XII-lea, de catre imparatul Manuel Comnenul (1143-1180), dupa cum reiese din textele inscriselor imperiale si patriarhale, care au fost transcrise si se pastreaza pana azi, in partea stanga a pronaosului intern al bisericii. Altii sustin ca biserica este opera a secolului al VII-lea, dupa cum rezulta din pozitia amvonului in mijlocul bisericii, iar altii dateaza monumentul din secolul al XI-lea, din compararea arhitecturii bisericii cu alte biserici de la Kastoria si Serres, care apartin aceleiasi perioade.


Mai aproape de realitate pare a fi opinia care sustine ca biserica apartine primei jumatati a secolului al XII-lea, dupa cum reiese din sigiliul Patriarhului Antonios, ce se afla scris in pronaosul intern al bisericii. Este vorba de o bi­serica de tipul bazilicii cu trei nave, fara turla si acoperis inclinat in ambele parti deasupra navei centrale. Acoperisul na­velor laterale este mai de inaltime mai josasa. Lungimea bi­sericii ce se imparte in pronaos extern, pronaos, naos si altar, este de 30 de metri in lungime si 13 metri in latime.


Biserica, pastrand inca multe parti din vechile biserici si temple din zona, se poate lauda cu o coloana dintr-o serie de trei, mai celebre decat celelalte: coloana de marmura pastrata in interiorul bisericii este sora cu una pastrata in Delphi - Delfi, si cu una din Biserica Sfanta Sofia, din Constantinopol.


In fata spatiului portii centrale a altarului si spre centrul navei centrale se inalta amvonul din marmura, care a fost recon­stituit din partile arhitectonice ale amvonului vechi crestin. Scara dinspre rasarit si cea dinspre apus, fiecare compusa din cinci trepte, serveste drept loc de predica. Cu centrul de forma patrata, amvonul sprijina partea lui superioara pe patru coloane bazate pe grinzi curbe de marmura, sprijinite la randul lor pe patru stalpi mici la partea inferioara si pe laterale cu mari cruci in relief.


Micii stalpi de marmura poarta cruci incercuite iar placile sunt impodobite cu cruci si benzi impletite. Deasupra placilor se gasesc diferite com­pozitii iconografice ce apartin perioadelor de timp de dupa anul 1669. In partea de vest exista urmatoarea inscriptie, ce se refera la ultimele reparatii ale amvonului:



"Prezentul amvon, al Preasfintei noastre Fecioare Nascatoare de Dumnezeu si de-a pururi Fecioara Maria, a fost pictat cu participarea si cheltuiala preaiubitorului de Dumnezeu episcopului Preasfintei Episco­pii de Stagon kyr Daniil.. pi­ctata de mana lui kyr Ioanikiu, impreuna cu copilul lui nicolau, la 1669."


Mormantul si Tronul sunt doua detalii deosebite ale bisericii din Kalambaka - Mormantul si Tronul se afla in Sfantul Altar. Mormantul este consi­derat mai vechi de secolul al XI-lea si se sprijina pe patru coloane. Arcurile sunt decorate cu trei cruci inchise in cercuri. Acrostilele micilor coloane sunt impodobite cu patru frunze de vita fiecare, pe fiecare parte. In colturi exista forme de ciorchini ca un fel de fructe ale pinului.



Tronul se afla la rasarit de Sfanta Masa a Altarului. Acesta este compus din patru scari semicirculare si Tronul Domnesc, unde sedea arhiereul, atunci cand nu predica sau slujea. Sub tron exista o mare cripta unde erau pastrate obiectele de cult ale bisericii si unde se ascundeau crestinii in caz de invazii.



Biserica Adormirea Maicii Domnului din Kalambaka - frescele:


Biserica cea veche din Kalambaka este incarcata cu sinteze iconografice apartinand ciclului istoric, dogmatic si liturgic al bisericii noastre. Putine dintre picturile murale apartin secolului al XIII-lea sau al XIV-lea, in timp ce celelalte apartin secolului al XVI-lea, dupa cum ne certifica o inscriptie aflata deasupra usii, in interiorul pro­naosului. Biserica cea veche din Kalambaka a fost renovata in secolul al XVIII-lea, cea mai mare parte dintre fresce aflandu-se astazi in buna stare de pastrare.


Peretii din interior sunt imbracati in fresce, cea mai mare parte dintre ele some datand din secolul al XII-lea. O parte dintre ele poarta semnatura lui Neofit - Neophytos, fiul lui Teofanes - Theophanis, care a pictat cea mai mare parte a frescelor din manastirile de la Meteora. Cu toate ca nu mai au aceeasi profunzime a culorii, frescele din Kalambaka sunt inca impresionante. Amintim aici scena cu Adormirea Maicii Domnului, Rastignirea si tabloul votiv, in care apar imparatul Ioan Cantacuzino si sotia lui, Teodora.


Minunatul iconostas al bisericii apartine secolului al XVII lea, este aurit si in loc de coloane are grinzi acoperite cu decoratie dubla, cu basoreliefuri joase si desene elicoidale fine. Vasele de cult ale bisericii se pastrau in partea de rasarit a diaconiconului. La dreapta intrarii, in camera obiectelor de cult, exista sapat in perete sarcofagul.


Pe partea externa a peretelui rasaritean se gasesc inscrise sfaturi de comportament pentru crestini, impreuna cu diferite reprezentari sculptate ce apartin epocii clasice si romane. La 25 de centimetri adancime sub podeaua de astazi a Altarului s-a gasit recent o por­tiune de mozaic de dimensiuni 1,80x5,65 metri, care infatiseaza un paun intre ramuri si fructe de rodie. Se crede ca acesta dateaza din secolele V-VI.



Biserica Adormirea Maicii Domnului din Kalambaka - orar:



Τ.Κ. 42200, Kalampaka - Prefectura de of Trikala

Telefon: +30 24320 22752



Zile de vizita gratuita:

- duminicile - intre 1 noeimbrie si 31 martie

- prima duminica din fiecare luna (afara de cele din iulie, august si septembrie, cand ziua de intrare libera este cea de-a doua duminica)

- in ziua de 27 september - Ziua Internationala de Turism



- intrarea este libera tot timpul pentru studentii din Grecia si Uniunea Europeana

- programul de iarna (01 noiembrie - 31 martie) intre orele 08:30-15:00
Biserica Adormirea Maicii Domnului - Kalambaka

sursa:crestinortodox.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu